Ziua Internațională a Democrației

Ziua internațională a democrației a fost marcată pentru prima dată în 2008, decizia privind sărbătorirea acestei zile fiind luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și de un grup de 8 state, printre care și România.

Rezoluţia prin care Organizaţia Naţiunilor Unite a hotărât ca data de 15 septembrie să fie consacrată ca Zi Internaţională a Democraţiei afirmă faptul că „deşi democraţiile sunt caracterizate de valori comune, nu există un model unic al democraţiei” şi, de asemenea „democraţia nu aparţine unei anumite ţări sau zone”, conform cdep.ro

Dacă o ţară, orice ţară aleasă la întâmplare, ar fi să aibă un regim democratic anul viitor, ce condiţii ar trebui să îndeplinească ea în acest an pentru ca probabilitatea să fie maximă? 

Primele conceptii teoretice si practice in legatura cu democratia dateaza inca din antichitatea ateniana, de unde deriva si sensul etimologic al termenului demos-popor si kratos-putere, autoritate, adica detinerea si exercitarea puterii de catre popor.

O prima analiza teoretica despre democratie o realizeaza Aristotel in lucrarile sale Politica, Etica si Constitutiile. Spune el, este suficient sa cercetam cine si in folosul cui guverneaza, pentru a sti ce fel de guvernamant are statul respectiv si ce constitutie ii corespunde.

In lucrarile sale, este adeptul ideii ca oamenii de la natura sunt animale politice (zoon politikon), adica fiinte care traiesc numai in societate, si ca societate. Tendintele naturale ale omului se indreapta spre comunitate. Ideea ca “asociatia politica este cea mai buna cand este formata din cetateni cu avere mijlocie” pentru echilibrul social, solidaritatea si stabilitatea sociala, a fost preluata de gandirea politica moderna, si de cea economica.

“Locul” democraţiei clasice era polisul, locul democraţiei moderne este statul-naţiune.

Această tranziţie a generat câteva consecinţe importante: mecanismul reprezentării, extinderea unui corp politic democratic, limitarea posibilităţilor de participare a cetăţeanului (din cauza distanţelor, a unui număr mare de membri ai demos-ului), diversitatea demos-ului, conflictul politic care devine inevitabil şi pe care regimurile democratice tebuie să le soluţioneze, pluralismul organizaţional.

Potrivit lui Sartori, ideile greşite despre democraţie fac ca democraţia să funcţioneze greşit, iar când un cuvânt înseamnă orice dorim noi, ne îndreptăm spre turnul Babel. Acesta consideră că democraţia a ajuns să desemneze o civilizaţie sau o finalitate politică actuală a civilizaţiei occidentale. Însă pentru Sartori, democraţia este rezultată şi formată prin interacţiunea dintre idealuri şi realităţi, prin presiunea lui trebuie şi rezistenta lui este, chiar dacă idealul democratic şi realitatea democratică nu se definesc reciproc. (Giovanni Sartori, Teoria democraţiei reinterpretată)

Pentru Dahl, o trăsătură fundamentală a democraţiei este receptivitatea guvernului la preferinţele cetăţenilor, consideraţi egali din punct de vedere politic.”Ca un guvern să-şi păstreze pentru o perioadă de timp oarecare, receptivitatea faţă de preferinţele cetăţenilor pe care-i consideră egali din punct de vedere politic, toţi cetăţenii trebuie să beneficieze de şanse neîngrădite de a-şi formula preferinţele, de a face cunoscute aceste preferinţe celorlalţi cetăţeni şi guvernului, prin acţiuni individuale şi colective, precum şi ca guvernul să le cântărească preferinţele fără părtinire, fără a face discriminări în funcţie de conţinutul sau sursa preferinţei“. (Robert Dahl, Poliarhiile. Participare şi opoziţie)

Scott Mainwaring identifică trei criterii pe care trebuie să le îndeplinească o democraţie: primul este cel al garantării alegerilor deschise, competitive pentru a determina cine va guverna. Principiul de bază aici este cel al oferirii unei oportunităţi unei alternanţe la putere, iar rezultatele alegerilor nu trebuie să fie determinate prin fraudă, coerciţie sau alte mijloace incompatibile naturii competiţiei libere. Cel de-al doilea criteriu îl reprezintă existenţa sufragiului universal. Ultimul criteriu este cel a garantării libertăţilor civile tradiţionale, precum libertatea de expresie, libertatea presei, libertatea asocierii, liberul acces la justiţie şi  a celorlalte drepturi prevăzute în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. (Scott Mainwaring, „Presidentialism, Multipartism and Democracy. The Difficult Combination“)

Cea mai veche democraţie modernă a fost S.U.A., unde votul universal s-a introdus treptat în toate statele în secolul XIX. Majoritatea statelor europene care avuseseră regimuri politice liberale în secolul al XIX-lea (adică regimuri care respectau drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi separaţia puterilor în stat), devin, după 1918, state democratice, prin introducerea dreptului de vot universal, mai întâi pentru bărbaţi, apoi, treptat şi pentru femei.

România a devenit stat democratic în 1918, prin introducerea dreptului de vot universal. În 1919 au loc primele alegeri conform votului universal.
Un rol fundamental în consolidarea regimului democratic l-a avut schimbarea constituţiei liberale din 1866, cu o constituţie democratică, în 1923. Noua constituţie prevedea egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii fără deosebire de origine etnică, limbă şi religie. Alte drepturi şi libertăţi prevăzute în constituţie erau: libertatea persoanei, libertatea întrunirilor şi asocierilor, libertatea presei, inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietăţii, libertatea învăţământului. Ca şi în constituţia din 1866, şi în cea din 1923 era menţionat principiul separaţiei puterilor în stat: puterea legislativă era deţinută de Parlament şi rege, puterea executivă de rege şi guvern şi puterea judecătorească de instituţii judecătoreşti.
Distincția democrația directă vs. democrația reprezentativă.  Este una dintre clasificările care are la bază criteriul privind modul direct sau indirect în care poporul este guvernat. Democrația directă este acea formă de democrație care oferă cetățenilor un grad ridicat de participare în procesul legislativ și le garantează un maximum de auto-determinare politică. Democratia reprezentativa presupune participarea la actul de guvernare prin reprezentanţi aleşi prin vot universal

Dintre toate alegerile privind instituţiile, nici una nu este mai importantă decât cea a alegerii sistemului de guvernare: prezidenţial, parlamentar sau altă formă hibridă a acestora.

  • In republica prezidentiala, puterea executiva este condusa de presedinte, care serveste atat ca sef de stat cat si ca sef de guvern si nu poate fi demisa de legislativ (Ex: SUA)
  • In republica parlamentara, prim-ministrul (sau cancelarul) este seful guvernului, autoritatea executiva in stat, seful statului avand, cu mici exceptii, functii simbolice (Ex: Germania)
  • Romania este o republica semi-prezidentiala (atat presedintele, cat si prim-ministul sunt participanti activi in administratia statului) dar cu valente parlamentare, deoarece legislativul este cel care joaca un rol dominant in raport cu ceilalti doi actori: presedintele si guvernul.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns