Zbor în premieră din Australia în România cu un avion monomotor

Un pilot de 44 ani, instructor de zbor la un aerodrom de lângă Târgu Mureş, a efectuat, în premieră naţională, un zbor din Australia până în România cu un avion monomotor, parcurgând în 14 zile aproape 18.000 de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fulop Zoltan a povestit, marţi, corespondentului MEDIAFAX că a zburat la o altitudine de 4.000 de metri având un rezervor de combustibil suplimentar care i-a asigurat o autonomie de peste 9 ore pe zi.

„Luna trecută am efectuat de unul singur un zbor din Australia până în România cu un avion monomotor de 4 locuri, de fabricaţie franceză, am zburat la o altitudine de peste 4.000 de metri. Este un avion alimentat cu benzină de aviaţie şi am avut un rezervor suplimentar care mi-a permis o autonomie de zbor de peste 9 ore pe zi. În cele 14 zile cât a durat călătoria am parcurs 17.987 kilometri, zburând câte 6 – 7 ore pe zi. În această perioadă am efectuat 14 aterizări în 12 ţări”, a declarat Fulop.

Pilotul a parcurs această distanţă pentru a aduce din Australia un avion pentru un prieten, care, deşi ar fi trebuit să îl însoţească, a renunţat din cauza greutăţii şi a buteliei de oxigen.

„Am efectuat acest zbor pentru a aduce din Australia avionul pe care l-am pilotat pentru un prieten de-al meu. M-am oferit să i-l aduc. Iniţial trebuia să mă însoţească şi el, dar a renunţat din cauza greutăţii şi a buteliei de oxigen. Nu ştiu să mai fi făcut vreun alt pilot din România un zbor aşa de lung cu un avion de această categorie. Nu sunt mulţi care fac aşa ceva”, a mai spus Fulop Zoltan.

Pilotul a plecat din Sydney la jumătatea lunii iunie după care a efectuat opriri pe traseu în aeroporturi din Indonezia, Malaezia, Bangladesh, India, Pakistan, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Iordania, Grecia şi a aterizat la începutul luni iulie pe aerodromul Ghindari de lângă Târgu Mureş.

„Nu m-am plictisit, nu mi-a fost frică, nu am avut nici probleme cu vremea. Eu am zburat des în străinătate, dar acesta a fost un zbor care a meritat. A fost cel mai lung zbor al meu de până acum”, a subliniat Fulop Zoltan, care este instructor de zbor de 12 ani.

Pilotul a precizat că dacă i se va mai oferi ocazia, va mai efectua astfel de zboruri pe distanţe lungi.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

 
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns