Un avion cu pasageri, alimentat cu combustibil din boabe de muştar, a zburat de la LA până la Melbourne

Compania aeriană australiană Qantas a experimentat la începutul acestei săptămâni un zbor în care au fost folosite seminţe de muştar drept combustibil într-o cursă de 15 ore între Melbourne şi Los Angeles, reducând astfel emisiile de carbon cu 7%, informează The Guardian.

Potrivit publicaţiei britanice, combustibilul folosit de compania aeriană este un biocarburant realizat din combinarea combustibilului clasic şi cel obţinut din brassica carinata, un tip industrial de seminţe de muştar care pot fi cultivate între ciclurile obişnuite de recoltare, chiar şi pe un teren arabil nelucrat.

Zborul dintre cele două oraşe a fost efectuat cu pasageri, iar emisiile de carbon s-au redus cu 7% faţă de o cursă folosit doar combustibil clasic. Un hectar de brassica carinata poate fi folosit pentru a produce 400 de litri de biocombustibil de aviaţie sau 1.400 de litri de motorină regenerabilă, notează cotidianul britanic.

Qantas nu este la prima ispravă de acest gen. În 2012, Qantas şi Jetstar, companie aeriană australiană low cost, au testat mai multe zboruri interne pe un biocombustibil obţinut din ulei de gătit.

Şi alte companii aeriene experimentează cu biocarburanţi sau carburanţi obţinuţi din îmbinarea combusitibilului tradiţional cu cel obţinut din reciclare. În 2011, Alaska Airlines a operat 75 de zboruri utilizând un amestec de combustibil obţinut din ulei de gătit. În 2013, KLM a operat zboruri, alimentate cu biocraburanţi, săptămânale între Amsterdam şi New York.

În prezent, amestecul din bicombustibili nu poate depăşi 50%, însă o purtătoare de cuvânt a companiei Qantas a afirmat că, în viitorul apropiat, legislaţia ar putea permite zboruri cu 100% combustibili vegetali.

Estimările din 2017 arată că transportul aerian este responsabil pentru 2,5% din toate emisiile de dioxid de carbon de pe planetă.

Sursa

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns