Un antreprenor plecat din ţară acum 15 ani şi-a înfiinţat o agenţie de turism în Norvegia şi aduce scandinavi să viziteze România

Antreprenorul român Cristian Turc a plecat din ţară acum 15 ani către Marea Britanie, iar în 2011 s-a mutat în Norvegia, unde locuieşte şi astăzi. Acolo, în una dintre cele mai dezvoltate economii din Europa, omul de afaceri a înfiinţat VisitRomania.No, o agenţie de turism care, după cum îi spune chiar numele, îi aduce pe scandinavi în România. Agenţia a fost înfiinţată în 2013 şi a pornit la drum doi ani mai târziu cu patru clienţi. În 2018, VisitRomania.No a adus 800 de norvegieni, suedezi şi danezi să viziteze ţara mamă a lui Cristian Turc.

Iar planurile antreprenorului român nu se opresc aici, el fiind încrezător că interesul nordicilor pentru piaţa locală va creşte, astfel că în cinci ani Bucureştiul o să fie în top 5 destinaţii pentru city-break-uri.
Proiectul s-a dezvoltat rapid. Suntem lideri pe piaţă pentru vacanţele ofertate pe România. Ne-am extins în februarie anul trecut cu câte o reprezentantă în Suedia şi una în Danemarca, iar în 2019 mai deschidem încă două reprezentanţe în Europa de Vest şi una în Europa de Est”, explică chiar Cristian Turc. Toate filialele vor fi dedicate turiştilor străini care vor să viziteze România.

„Este important să le vorbim despre România la ei acasă, să îi invităm să ne cunoască în limba lor şi să le câştigăm încrederea”, spune Cristian Turc.

Înainte să pornească agenţia de turism a aranjat o perioadă excursii în România pentru colegi şi prieteni norvegieni, din dorinţa de a le arăta România, după cum spune chiar el. Atunci şi-a dat seama că există un potenţial grozav de ambele părţi. Nu erau informaţii despre România în norvegiană, iar pachetele de vacanţă făcute pe România erau practic inexistente.

Cristian Turc mai spune că este important să existe un echilibru în ceea ce priveşte promovarea României. Mai exact, nu trebuie să vorbeşti de rău România, dar nu trebuie nici să ascunzi multele lucruri la care s-ar mai putea lucra în România.

Jobul meu presupune să conving nişte oameni sceptici în ceea ce priveşte România că ţara noastră merită explorată. Am fost atent la cultura nordicilor şi acest lucru a ajutat în vânzări.” El adaugă că România nu are un brand de ţară bun, dar împreună cu mulţi alţi români stabiliţi în Norvegia o să schimbe acest lucru. Fiecare prin ceea ce face el.
„Sunt români profesori, doctori, artişti, firme serioase româneşti în mult domenii şi lista e lungă. Noi toţi împreună arătăm că România nu e mai prejos ca alte ţări. Şi facem acest lucru respectând şi cultura în care am ales să trăim.”
Ziua lui Cristian Turc se împarte în două: petrece cât se poate de mult timp cu copiii, dar şi multe ore – până noaptea târziu – în agenţie. Nu lucrează doar la organizarea vacanţelor pentru nordici. Face infotripuri de promovare, actualizează frecvent blogul în norvegiană cu sute de articole folositoare celor care vor să călătorească pe cont propriu, face zeci de prezentări despre România în fiecare an.
„Pe de altă parte, e timpul cu copiii cel pe care îl prioritez. Pe uşa de intrare la grădiniţele de aici este un afiş care spune „Pune telefonul pe silent. Acum intri în cea mai importantă întâlnire a zilei”. Pe cât se poate, încerc să fiu prezent în viaţa lor. Când ai businessul tău trebuie să fii tot timpul conectat la el, dar până acum am reuşit să mă împart bine şi să găsesc soluţii de compromis.”

Despre România spune că este o ţară a contrastelor, cu bune şi rele, cu săraci şi bogaţi, cu zone frumoase şi zone sărace.

Dar avem lucruri unice, avem autenticitatea locurilor şi avem oamenii de ajutor, deschişi şi calzi.” Şi mai sunt şi mulţi profesionişti în turism, începând de la managerii de hoteluri care gândesc win-win, la ghizii profesionişti, şoferii punctuali şi amabili, explică el.

Agenţia VisitRomania.No a organizat un tur de călărie prin satele transilvanene, tur care a fost ales anul trecut în top 10 cele mai originale şi frumoase tururi din lume vândute în Norvegia.

„Am bătut tururi făcute de profesionişti de la agenţii mari în jungla braziliană sau în Siri Lanka de exemplu.” Juriul a fost format din cei mai cunoscuţi jurnalişti şi oameni de turism din Norvegia. „Rezultatul a fost aşa bun în primul rând datorită celor de acasă care i-au preluat pe turişti şi şi-au făcut munca bine.”

Tururile organizate de VisitRomania.No sunt variate atât ca durată, cât şi ca destinaţie. Ele pot fi city break-uri de câteva zile la Braşov, tururi foto în Maramureş sau Delta Dunării sau vacanţe ce combină Bucureştiul cu litoralul românesc spre exemplu. Există şi tururi mai complexe care pot dura şi două săptămâni şi care le permit vizitatorilor să vadă mai multe dintre destinaţiile de top din România.
Eu customizez tururile în funcţie preferinţele turistului, şi le pun în aplicare împreună cu ghizii locali cu care colaborăm regulat. Luăm în considerare şi părerile lor pentru circuite şi lucrăm strâns cu toţi cei implicaţi.” 

 Sursa

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns