Tinerii investesc primele economii preponderent in telefoane mobile si accesorii (Studiu)

Tinerii investesc primele economii preponderent in telefoane mobile si accesorii, iar persoanele cu varste cuprinse intre 26 si 79 de ani aleg sa achizitioneze in special produse vestimentare, arata un studiu realizat de BCR, dat joi publicitatii.

Potrivit studiului, copiii din ziua de azi incep sa economiseasca mai devreme, inclusiv la varsta de patru ani, pe cand parintii si bunicii faceau acest lucru dupa 18 ani. Cei mai multi copii strang in medie intre 350 si 800 de lei pe an, cu care isi cumpara biciclete, aparate foto sau jocuri TV, iar cei care investesc cel mai mult in educatie sunt adolescentii cu varste intre 16 si 20 de ani.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Studiul nostru arata cat de necesara este educatia financiara. Nicio categorie de varsta nu pune pe primul loc investitiile pe termen lung, cum ar fi cele in educatie, sanatate, pensii, insa merita remarcat ca tinerii cu varste intre 16 si 20 de ani aloca educatiei sumele cele mai mari. Am sesizat si o diferenta in ce priveste varsta la care romanii incep sa puna bani deoparte: copiii si tinerii de azi o fac la varste timpurii, chiar de la patru ani, in timp ce copiii de dinainte de ’89 s-au apucat abia in timpul liceului sau al facultatii. Noi credem ca mai sunt multe de facut in ceea ce priveste educatia financiara a romanilor, care trebuie sa treaca dincolo de economisire, pana la controlarea bugetului personal, stabilirea unor obiective de viata realiste si asumarea unui comportament financiar calculat si corect. Prin independenta financiara se poate construi o viata mai buna. Iar independenta financiara se invata la Scoala de bani”, spune Nicoleta Deliu, coordonatoarea programului Scoala de Bani.

Astfel, copiii incep sa economiseasca de la varsta de 4 ani. Primii bani stransi de copiii intre 11 si 15 ani se duc pe biciclete si patine cu rotile, apoi pe jucarii, telefoane si accesorii, in ordinea preferintelor.

Adolescentii – cu varste intre 16 si 20 de ani – au cheltuit primele economii preponderent pe telefoane si accesorii, apoi pe cadouri si studii.

Tot telefoanele si accesoriile au fost prioritare pentru tinerii intre 21 si 25 de ani, urmate de biciclete, patine cu rotile si vacante, intrate pentru prima data in acest top.

Romanii intre 26 si 79 de ani au declarat ca si-au cheltuit primii bani economisiti pe haine si incaltaminte. Mobilele si electrocasnicele intra in preferintele de achizitie pentru primii bani economisiti abia de la 26 de ani si urca si mai mult in topul preferintelor odata cu varsta.

Desi preferintele difera de la o generatie la alta, un top al investitiilor din primele economii ale romanilor de orice varsta ar arata astfel: haine si incaltaminte, biciclete si patine cu rotile, cadouri pentru altii, calatorii, investitii in studii, telefoane si accesorii, mobila si electrocasnice, laptop/calculator, jucarii, masina/scoala de soferi.

Sursa

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply