The Guardian: România – Argentina din 1994, cel mai frumos meci din istoria Cupei Mondiale

Jurnalistul Craig McCracken de la publicația The Guardian și-a ales meciul preferat din istoria Cupelor Mondiale și încearcă să își convingă cititorii expunând toate argumentele pentru care partida România – Argentina, de la Cupa Mondială din 1994, în care România s-a impus cu 3-2, este cea mai frumoasă din istorie.

„Există un singur răspuns corect și rațional la întrebarea care este cel mai frumos meci din istoria Cupei Mondiale. Titlul îi aparține, fără echivoc, meciului din șaiprezecimile Cupei Mondiale din 1994, disputat de România și Argentina”, scrie The Guardian.

Jurnalistul britanic scrie că, la acea vreme, România se lăuda cu un joc „uluitor” și „telepatic” pe contra atac, cu ajutorul căruia reușise să se claseze pe primul loc în grupa sa. De celalată parte, Argentina ajunsese pe locul al treilea în grupă, după înfrângerea suferită contra Bulgariei. Chiar și așa, istoria Argentinei la Cupa Mondială o făcea favorită în fața României.

Meciul fusese catalogat drept războiul dintre Maradona și Maradona din Carpați (așa cum era cunoscut Gheorghe Hagi), însă Argentina îl pierduse doar cu trei zile înaintea partidei pe Diego, care picase testul anti doping, iar Claudio Caniggia nu era nici el disponibil. Argentina îi avea însă pe briliantul din Serie A Gabriel Batistuta și pe Abel Balbo.

Iar selecționerul român Anghel Iordănescu avea și el jucători de top. A ales să îl înlocuiască pe Florin Răducioiu, care fusese suspendat, cu Ilie Dumitrescu, autorul a 9 goluri în ultimele 8 meciuri jucate la națională. Aceasta s-a dovedit a fi o mișcare inspirată. După 11 minute, Dumitrescu a înscris din lovitură liberă un gol asemănător cu cel reușit de Hagi în grupe, împotriva Columbiei.

Batistuta a egalat scorul cinci minute mai târziu, dintr-un penalty, dar România a recâștigat avantajul în doar două minute, când Dumitrescu s-a strecurat pe mijlocul porții, printre adeversari, și a prins o pasă trimisă de Hagi.

România a mărit diferența de pe tabelă în a doua repriză, cu un gol glorios înscris de Hagi. Argentina a început un atac disperat și a înscris pentru 3-2 în minutul 75. România a supraviețuit unui final nebun de joc și a obținut o victorie pentru care rezistat în istoria Cupelor Mondiale mai mult decât faima echipei.

„Maradona nu a fost capabil să treacă peste eliminarea timpurie a naționalei sale și a declarat că „Argentina nu a fost învinsă pe teren, a fost învinsă în afara terenului”. Să sperăm că în momente mai tăcute, Maradona își dă acum seama că nu a fost nicio rușine să pierzi cel mai epic meci din istorie”, încheie The Guardian.

Sursa

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns