Posts

Comenzi de pe telefonul mobil direct la bar. Aplicația dezvoltată de o echipă de IT-iști români este folosită și la NY

O echipă de IT-şti din Cluj-Napoca a lansat o aplicaţie care permite trimiterea unei comenzi de pe telefonul mobil direct la bar, astfel încât clientul nu mai aşteaptă chelnerul, aceasta fiind introdusă şi în două restaurante de top din New York.

Echipa a dezvoltat aplicaţia Fastorder după ce proprietarul unei cafenele din Alba Iulia a realizat cât de grea este gestionarea unui număr mare de comenzi în perioadele aglomerate, când creştea timpul de aşteptare al chelnerului.

„Aşa s-a născut Fastorder, la început am investit banii noştri ca să dezvoltăm aplicaţia, după care am găsit un partener care a investit 125.000 de euro în acest proiect. Un client intră într-un local care are implementată aplicaţia, o descarcă pe telefon, scanează codul QR şi se recunoaşte masa la care se află. Poate naviga prin meniu, face comanda direct la bar prin selectarea produselor, dar se poate chema şi un ospătar sau se poate cere debarasarea mesei. Se poate vedea cât este nota de plată iar în perioada următoare vom trece la o altă etapă, care presupune plata cu cardul direct de pe telefonul mobil a consumaţiei. Aplicaţia înseamnă reducerea timpilor de aşteptare a comenzii, astfel încât nu mai trebuie ca un client să aştepte după un chelner”, a declarat Lucian Cramba, director executiv al Fastorder, proprietarul cafenelei de la care a pornit noul concept.

fastorder-2

”Aplicaţia traduce automat comanda în engleză, astfel încât poate fi utilizată şi de un client străin care serveşte masa sau bea o cafea într-un local partener din România. De asemenea, putem include în aplicaţie şi bacşişul care poate fi lăsat chelnerului. Un astfel de serviciu schimbă modul de interacţiune al clientului cu restaurantul şi îl ajută şi pe ospătar, îi face munca mai uşoară. Ospătarul ia comanda mergând direct la bar, ştie exact ce şi unde să aducă şi îl scuteşte de drumurile prin sală, iar aplicaţia le oferă informaţii despre preferinţele şi tendinţele de consum ale clienţilor”, a precizat Cramba.

În prezent, aplicaţia are peste 10.000 de utilizatori în România şi poate fi accesată în 80 de localuri – restaurante şi baruri – din mai multe oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Craiova, Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Timişara, Alba Iulia, iar recent a fost introdusă şi în două restaurante celebre din New York – ”Fresco by Scotto”, unde au luat masa, printre alţii, Donald Trump, Bill Clinton sau John Lennon, şi ”Cipriani”.

De asemenea, aplicaţia se pretează şi pentru hoteluri, unde clientul poate comanda room-service din cameră direct la bucătărie, sau pentru terasele de la mare.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Transcarpatic. Cum arată trenul de lux al României, fabricat la Arad

Compania românească Astra Vagoane Călători a prezentat noul tren care este fabricat la Arad. Produs sub numele de Transcarpatic, trenul are vagoane de lux și de clasă, cușetă, și beneficiază de grupuri sanitare care până acum erau utilizate doar pentru garniturile destinate exportului.

Trenul va intra în circulație în luna în curs, fiind folosit de un operator privat. Transcarpatic va fi folosit ca tren de noapte pe linia București – Arad și retur.

Astra Vagoane Călători este o companie acoperă toate domeniile necesare fabricării de material rulant. În secţiile de producţie ale companiei se fabrică şi se testează vagoanele de cale ferată, precum şi carcasele, boghiurile şi o gamă largă de componente. Compania arădeană poate realiza toate tipurile de vagoane de călători de 200 km/h pentru traficul internaţional UIC, metrouri, tramvaie, şi servicii de mentenanţă, reconstrucţie şi modernizare vagoane călători.

Iată câteva imagini cu noul tren românesc produs la Arad:

astra-3tren-2tren-4tren-6tren-9astra-1

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

 

iglu

Cum va arăta „casa” pregătită de NASA pentru primii locuitori ai planetei Marte

“Mars Ice Home”, habitatul conceput de NASA și câștigătorii unui concurs de proiecte pentru prima misiune umană pe Marte din 2030, arată ca un iglu și are meritul că este un excelent izolator împotriva radiațiilor cosmice, dar în același timp apa înghețată folosită pentru a ridica structura poate fi utilizată drept carburant pentru nava care va decola spre Pământ la finalul misiunii, relatează huffingtonpost.fr.

Chiar dacă Marte este noua frontieră a spațiului cosmic, agențiile de profil trebuie să aibă în vedere că oamenii nu pot fi trimiși aici ca pe Lună, pentru numai câteva zile. Având în vedere distanța care trebuie parcursă, va fi cu siguranță necesar ca astronauții să rămână pe Marte mai mult de un an pentru a rentabiliza călătoria.

Este motivul pentru care NASA se gândește deja, pentru misiunea sa cu echipaj uman prevăzută să aibă loc în 2030, la locuința marțiană. În 2015, agenția americană a lansat un concurs de arhitectură pentru un habitat care să poată fi imprimat tridimensional pe planeta roșie, care a fost câștigat de “Ice House”. La ceva mai mult de un după aceea, NASA a dezvoltat conceptul, care poartă acum numele de “Mars Ice Home”, a anunțat agenția spațială americană la 29 decembrie.

nasa-langleys-icy-concept-for-living-on-the-red-planet

Experții NASA, precum și echipe ale Team Space Exploration Architecture și Clouds Architecture, câștigătoare ale concursului, s-au reunit pentru a discuta despre fiabilitatea unei case de gheață pe Marte. Conceptul final este unul destul de diferit de cel original, care a câștigat concursul, precizează huffingtonpost.fr.

“Mars Ice Home” seamănă cu un soi de iglu, iar cochilia sa de gheață prezintă mai multe avantaje. Mai întâi, apa este un excelent izolator împotriva radiațiilor cosmice, în condițiile în care acestea reprezintă unul dintre principalele trei riscuri pentru viața umană pe marte, potrivit NASA. Stratul de gheață va fi mai gros la nivelul compartimentului echipajului, dar va lăsa să treacă lumina, la fel ca și restul materialelor alese, precizează agenția.

Există însă alte două avantaje ale utilizării unei carapace de gheață. Primul este că apa poate fi extrasă pe Marte, la nivelul de un metru cub pe zi cu tehnologiile actuale, ceea ce înseamnă că așa-zisul iglu poate fi umplut în 400 de zile. Habitatul, care va fi construit de roboți, va trebui din acest motiv să fie trimis pe Marte înaintea astronauților, relatează Agerpres.

mars

Celălalt avantaj este că apa poate fi apoi transformată în carburant pentru nava spațială care va ateriza pe Marte și apoi va redecola. Practic, igluul va fi în același timp o carapace de gheață și un rezervor.

În interiorul carapacei de gheață se afla un mare inel, care va fi locul de viață al astronauților. Materialele, imprimate tridimensional, vor fi ușoare și vor putea fi asamblate de roboți nu prea complicați, potrivit NASA.

În final, pentru a se asigură că viitorilor marțieni nu le va fi prea frig, NASA s-a gândit să adauge o pătură izolantă de dioxid de carbon între carapacea de gheață și habitat. Practic, astronauților nu le va mai rămâne decât să decoreze habitatul și să aducă lucrurile de care au nevoie pentru a trăi pe planeta roșie circa 550 de zile.

NASA precizează totuși că aceasta nu este decât una dintre soluțiile avute în vedere și că nu este una definitivă, deși are meritul de a răspunde unora dintre obstacolele importante în calea cuceririi Marte de către oameni.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

O romanca, prima femeie – director al celui mai mare laborator MIT

Alfabetizarea tehnologica este la fel de importata ca scrierea, citirea si matematica, iar scolile au nevoie disperata sa reduca decalajul in predarea bazelor programarii pe calculator, in conditiile in care tot mai multe joburi implica utilizarea computerului, considera cercetatoarea romanca Daniela Rus, prima femeie care conduce cel mai mare laborator al universitatii americane de tehnologie MIT.

Daniela Rus, nascuta in Romania din tata informatician si mama fiziciana, este directoarea laboratorului de Stiinta Calculatoarelor si Inteligenta Artificiala (Computer Science and Artificial Intelligence Laboratory – CSAIL), al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (Massachusetts Institute of Technology – MIT), una intre cele mai importante universitati de tehnologie din lume.

Ea a acordat in septembrie 2016 un interviu publicatiei americane Forbes, in care a vorbit despre necesitatea educatiei timpurii in informatica si gandire computationala.

De asemenea, cercetatoarea a mentionat ca peste 250 de firme de tehnologie s-au desprins din laboratorul pe care il conduce acum, Daniela Rus considerand ca antreprennorii au nevoie de mentori pentru a reduce distanta dintre cercetare si startupuri.

Ce spunea Daniela Rus in interviul publicat de Forbes:

aadaniela-rus-image-2-1

  • “Alfabetizarea tehnologica este la fel de importanta ca si citirea, scrierea si matematica, pentru ca este peste tot in jurul nostru. Vrem sa-i facem pe copii sa fie interesati si atrasi de robotica de la o varsta frageda, astfel incat ei sa poata fi inovatorii de maine.
  • Pe scurt, trebuie sa introducem gandirea computationala ca obiect obligatoriu de studiu la toate clasele, incepand cu gradinita.
  • In conditiile in care tot mai multe locuri de munca necesita utilizarea calculatoarelor intr-un mod tot mai complex, avem nevoie disperata sa reducem decalajul de cunostinte in predarea bazelor programarii pe computer.
  • Dezvoltarea acestor abilitati nu inseamna doar sa inveti programare, ci ceea ce s-ar putea numi “programare pentru a invata” (coding to learn – in eng.). Nu este vorba doar despre aceste abilitati ca scop in sine, ci despre modul in care invatarea despre aceste lucruri iti va permite sa privesti altfel lumea.
  • De la fondarea noastra in 1963, peste 250 de companii s-au desprins din CSAIL, inclusiv Akamai, iRobot, 3Com si Meraki. CSAIL contribuie intr-un mod aparte la peisajul american de business – si anume prin tehnologia intemeiata pe cercetare si pe gandire profunda pe termen lung, care poate fi facuta  relevanta in ziua de astazi. Vrem foarte mult sa cultivam acest mod de gandire despre inovare.
  • La fel ca si dispozitivele noastre, si antreprenorii au nevoie de networking. Au nevoie de mentori pentru a-i  ajuta sa elimine distanta dintre cercetare si un start-up. Ei au nevoie de oameni cu experienta operationala. Au nevoie de capital. In 2012, am lansat o initiativa de antreprenoriat ca modalitate de a se asigura ca sunt conditii care sa le permita studentilor nostri – antreprenori sa reuseasca.
  • Obiectivul nostru principal este acela de a promova stiinta autonomiei. Lucram la dezvoltarea unor tehnologii care permit unui robot sau unei echipe de roboti sa lucreze impreuna pentru a ideplini sarcini complexe, fara supraveghere umana.
  • Vedem cele mai interesante progrese in robotoca soft, interactiunea om-robot, sofatul autonom, imprimante 3D.
  • Intre timp, printarea 3D ar putea face robotii mai ieftini si mai usor de produs pentru oamenii care nu au acces la tehnologii scumpe. Folosind materiale de uz casnic, simple, ca hartia si plasticul, am putea vedea ca putem produce roboti functionali, care pot iesi, practic, chiar din imprimanta. Cred ca suntem doar la cativa ani distanta de un viitor in care robotii vor fi la fel de banali ca smartphone-urile astazi – in care te-ai putea duce la un atelier de printare 3D a robotilor sa-ti comanzi unul pentru sarcini specifice acasa sau la birou.
  • Avem, de asemenea initiative transversale in big data, securitate cibernetica si tehnologie wireless, in care lucram cu sponsori din industrie pentru a directiona cercetarea in anumite zone despre care credem ca sunt cele mai fructuoase pentru consumatori”.

Citeste tot interviul pe Forbs

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Oamenii străzii din Amsterdam, înzestraţi cu jachete pentru plăţi contactless

Este din ce în ce mai dificil pentru oamenii străzii să câştige bani din cerşit, dintr-un motiv destul de simplu. Din ce în ce mai mulţi oameni nu dispun de cash în portofel, deoarece plăţile mobile, cardurile şi portofelele virtuale au crescut foarte mult în popularitate.

În aceste condiţii, Carsten van Berkel şi Stefan Leendertse, de la N = 5, o agenţie de publicitate din Amsterdam, au venit cu o soluţie high-tech: jachete pentru plăţi contactless care sunt purtate de oamenii străzii.

Astfel, oamenii pot dona 1 euro celui care poartă haina prin intermediul unui card contactless. Jacheta are un cititor de card încorporat, iar tot ce trebuie să facă cei care doresc să ofere bani este să ţină cardul în dreptul acestuia timp de câteva secunde. Dispozitivul dispune şi de un ecran LCD pe care sunt afişate instrucţiunile de pentru efectuarea plăţii.

Banii nu merg direct la persoana care poartă jacheta, ci într-un cont supervizat de un centru pentru persoanele fără adăpost. Astfel, cei care donează au o garanţie în plus că suma nu va fi cheltuită pe droguri sau alcool.

Banii pot fi utilizaţi pentru plata unei mese, pentru un duş sau cazarea la un centru de adăpost. În Amsterdam, o noapte într-un asemenea centru costă 5 euro. Banii pot fi folosiţi şi pentru diverse cursuri, precum cele de calificare într-o meserie.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Amazon Go: supermarketul din care poţi să cumperi fără să plăteşti la casă

Mersul la cumpărături poate fi o experienţă neplăcută, mai ales în anumite zile sau la anumite ore, în care poţi sta zeci de minute la coadă la casă pentru a plăti produsele pe care le-ai pus în coş. Amazon crede că are o soluţie pentru această problemă, înlăturând complet cozile şi casele de marcat.

Acest concept de magazin se numeşte Amazon Go şi te lasă să intri în magazin, să iei produsul sau produsele dorite de pe raft şi să ieşi fără să porţi grija plăţii. Totul se face automat, fără interacţiunea utilizatorului.

Amazon Go este un supermarket aproape complet automatizat. La intrare, utilizatorul îşi scanează de pe telefon contul de Amazon, după care sistemul avansat de supraveghere îl urmăreşte în tot magazinul şi la tot pasul. Astfel, Amazon va şti exact ce produse şi în ce cantităţi ai ridicat de pe raft şi ai pus în coş sau plasă şi le adaugă într-un coş de cumpărături virtual. Acesta poate fi consultat în orice moment de pe telefon, iar la ieşirea din magazin valoarea este achitată prin intermediul contului Amazon.

Pentru a intelege mai bine sistemul, compania a facut si un videoclip de prezentare:

Cu toate că această descriere şi clipul de mai sus par a fi extrase din filme SF, Amazon chiar deschide primul Amazon Go în oraşul Seattle din Statele Unite la intersecţia dintre 7th Avenue şi Blanchard Street. Acesta va fi deschis momentan doar pentru angajaţii Amazon într-un program de beta testing, iar în 2017 va fi deschis pentru publicul larg.

Compania speră să extindă lanţul de magazine Go şi cu siguranţă că alte compani concurente vor începe să dezvolte tehnologii similare în cazul în care experimentul Amazon se va dovedi a fi un succes.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

WhatsApp lanseaza functia de apelare video

WhatsApp a introdus pentru cei peste un miliard de utilizatori ai sai o functie mult asteptata, care s-a aflat in teste in ultimele luni: cea de apelare video. Aparitia acesteia este anuntata pentru urmatoarele zile si va fi functionala chiar si pe conexiunile mai slabe.

1

Utilizarea functiei de apelare video este foarte simpla. Apasand butonul din dreapta sus al ecranului vei putea alege intre apelul audio sau cel video. Interfata grafica este una simpla, asemanatoare cu cea de la Skype. Alaturi de imaginea interlocutorului, exista trei butoane pentru schimbarea camerei, dezactivarea microfonului si incheierea apelului.

https-_2f_2fblueprint-api-production_s3_amazonaws_com_2fuploads_2fcard_2fimage_2f285078_2fvid-call-4

Lansarea optiunii de apelare video poate fi considerata tarzie pentru o aplicatie care va implini 7 ani in ianuarie 2017. Pe de alta parte, 2016 a fost un an foarte productiv pentru inginerii care se ocupa de WhatsApp. Versiunea pentru desktop, criptarea automata a convorbirilor, transferul de date catre Facebook plus alte multe facilitati mai putin importante au fost lansate, toate, anul acesta.

Apelarea video face parte din cea mai noua versiune de WhatsApp, disponibila acum pentru Android, iOS si chiar Windows Phone.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

DeepMind, computerul care învaţă singur

DeepMind, computerul dezvoltat de Alphabet, compania din care face parte Google, a devenit capabil să înveţe singur, pe baza informaţiilor pe care le are stocate în memorie. Informaţia, prezentată de cercetătorii Alexander Graves şi Greg Wayn, reprezintă un pas uriaş în lumea inteligenţei artificiale, relatează GadgetReport.ro

DeepMind sau Differential Neural Computer (DNC), aşa cum mai este cunoscut, foloseşte datele existente pe serverele Google şi un algoritm special (neural network) pentru a acumula şi a înţelege informaţiile.

„Precum creierul uman, reţeaua neurală foloseşte diverse serii de noduri tehnologice interconectate pentru a stimula centrele responsabile pentru a indeplini operaţiunile. DeepMind optimizează nodurile tehnologice pentru a găsi cea mai rapidă soluţie şi a o distribui în parametrii solicitaţi”, afirmă experţii pe pagina oficială a proiectului DeepMind.

Cercetătorii au prezentat şi două exemple în care DNC a reuşit să se descurce singur. Într-unul dintre cazuri, după ce computerului i-au fost prezentate detalii despre o familie, DNC a fost capabil să desluşească relaţiile dintre membrii acesteia, să caute şi să gestioneze informaţiile despre acestea, fără nicio altă comandă sau sugestie din partea operatorilor umani.

animation-image-2-width-1100-768x431

În al doilea exemplu, computerului i-au fost oferite informaţii de bază despre reţeaua de metrou din Londra şi i s-a cerut să îşi caute cea mai bună rută dintr-un punct în altul. DNC şi-a căutat informaţiile necesare şi a reuşit să identifice ruta optimă.

dnc_figure2-width-1500-768x530

“Noutatea este că DNC se foloseşte, în primul rând, de experienţa acumulată, atunci când caută rezultatul la o problemă, astfel că putem spune că învaţă să se descurce, nu doar acumulează informaţie”, au mai spus experţii.

dnc_figure1-width-1500-768x361

La inceputul anului, DeepMind a ajuns la un asemenea nivel incat ii permite sa se joace singur 49 de jocuri video, precum un copil de 5-6 ani. Din testele realizate, DeepMind a fost cel puţin la fel de bun ca un jucător uman în cazul a mai mult de jumătate dintre jocurile precum Space Invaders, Video Pinball, Boxing, Breakout, Enduro si Pong, create de Atari, foarte populare în anii 1980.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Cum îți poți cripta conversațiile din Facebook Messenger

Facebook a terminat de rulat setarea “conversatie secreta” care face parte din aplicatia de Messenger. Acesta permite ca doar cele doua persoane implicate intr-o conversatie sa poata vedea continutul ei. De fapt, nici Facebook nu va avea acces la continutul conversatiilor, daca acest mod este activat, anunta reteaua de socializare, citata de CNN.

Cei peste un miliard de utilizatori ai aplicatiei Messenger au deja acces la aceasta optiune. Aceasta foloseste modul de criptare “end-to-end”, exact ca aplicatiile WhatsApp, Viber, Line si noua aplicatie de la Google, Allo.

Mesajele vor fi trimise doar la dispozitivele de pe care care se porneste o conversatie sau se raspunde la o conversatie. Asta inseamna ca daca initiezi o conversatie prin modul secret de pe un smartphone, nu mai poti vedea conversatia in modul desktop. De asemenea, Facebook le ofera utilizatorilor posibilitatea de a lasa unele mesaje specifice din cadrul “conversatiilor secrete” sa expire dupa cinci secunde sau dupa o zi.

Functia poate fi activata atunci cand se incepe o conversatie noua in aplicatia de Messenger. Este nevoie ca pe dispozitiv sa ruleze cea mai noua versiune a aplicatiei. Conversatiile pot ramane secrete, doar daca ambii utilizatori folosesc cea mai noua versiune a aplicatiei.

Caracteristica permite mesajelor sa se pastreze o anumita perioada de timp si este situata chiar langa campul de text. Aceasta ofera o lista verticala prin care ai posibilitatea sa selectezi cat timp doresti ca mesajul tau sa dureze inainte sa expire, variind de la 5 secunde pana la 6 ore.

De asemenea, criptarea poate fi activată doar pentru conversații personale, nu și pentru cele de grup. În plus, conversațiile secrete pot fi accesate doar de pe dispozitivul de pe care ați activat funcția de criptare.

how-to-secret-conversations-facebook-messenger-iphone-screenshot-002

Dacă sunteți un fan al GIF-urilor și al videoclipurilor trimise în conversații, Secret Conversations vă va dezamăgi, deoarece niciunul dintre aceste elemente multimedia nu este funcțional. Imaginile și sticker-ele pot fi trimise fără probleme, totuși.

Facebook încă nu a luat în considerare ceva ce cei de la Telegram au rezolvat cât de cât. Persoana cu care vorbiţi poate să facă lejer poze la conversaţia voastră.  La Telegram, dacă cineva face un screenshot, vsunteţi anunţaţi şi măcar vă putei opri.

Dacă vrei să îți criptezi o conversație din Messenger, tot ceea ce trebuie să faci este să deschizi conversația în cauză, să apeși pe butonul ”i” din partea de sus a ecranului, iar mai apoi să selectezi opțiunea ”Secret Conversation”.

1-echipamentgratuit-1030x215

MasterCard introduce plata prin selfie în 12 ţări din Europa

Gigantul din domeniul sistemelor de plată MasterCard a anunţat marţi lansarea unui sistem de plată prin identificare facială în 12 ţări europene, urmând ca în 2017 acest sistem să fie extins treptat la nivel mondial, informează AFP.

Tehnologia denumită Identity Check Mobile a fost dezvăluită în premieră la Mobile World Congress, un eveniment important care se derulează în fiecare an la Barcelona în luna februarie, şi între timp a fost testată în Olanda, SUA şi Canada.

„Mastercard Identity Check Mobile elimină necesitatea ca un deţinător de card să ţină minte parole…În schimb, deţinătorul unui card îşi poate valida identitatea prin utilizarea unui scaner de amprente pe smartphone sau via o tehnologie de recunoaştere facială printr-un selfie”, precizează grupul american într-un comunicat de presă.

Cele 12 pieţe unde această tehnologie este disponibilă sunt Austria, Belgia, Marea Britanie, Cehia, Danemarca, Finlanda, Germania, Ungaria, Olanda, Norvegia, Spania şi Suedia.

Potrivit firmei de cercetare de piaţă Juniper Research, valoarea globală a plăţilor prin intermediul dispozitivelor mobile sau wearables ar urma să ajungă la 95 miliarde de dolari în 2018 de la 35 miliarde de dolari anul trecut.

Mastercard este o companie de tehnologie în industria globală de plăţi care operează cea mai rapidă reţea de procesare a plăţilor din lume, oferind un liant între consumatori, instituţii financiare, comercianţi, autorităţi şi companii din peste 210 de ţări şi teritorii.

Sursa: independent.md

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Cum să nu faci gaura cu bormașina în iPhone 7 pentru a folosi căștile

O farsă postată pe Internet le-a venit de hac unor posesori de iPhone 7. Ei nu s-au prins că videoclipul în care erau sfătuiţi să-şi dea gaură cu bormaşina în telefon pentru a face loc mufei pentru căşti era, de fapt, o glumă. Şi uite-aşa au aruncat pe fereastră peste 700 de euro.

TechRax este un canal de YouTube care conţine tot felul de filmuleţe trăsnite, în care sunt prezentate tot felul de experimente cu gadget-uri. Însă foarte des situaţiile sunt luate în râs. Aşa cum este şi cazul clipului în care posesorii de iPhone 7 sunt sfătuiţi să-şi dea gaură cu bormaşina pentru a-şi face singuri jack-ul pentru căşti.

Unii utilizatori naivi au urmat sfaturile prezentate în materialul video şi şi-au distrus telefoanele noi-nouţe, transmite Daily Mail.

„Am încercat metoda asta şi m-am ales cu un ecran distrus, care nu mai merge. Am comis cea mai mare eroare din viaţa mea”, a scris o persoană la secţiunea de comentarii a filmuleţului.

Altul a povestit că lui nu i-a reuşit experimentul, iar iPhone-ul său nu mai porneşte. Au existat şi persoane care au cerut mai multe lămuriri şi detalii despre această „tehnica”, iar o parte din comentatori i-au ironizat pe cei care au muşcat momeala.

Până acum, clipul a fost vizualizat de peste 9 milioane de ori.

Dacă vrei să-ţi cumperi iPhone 7, în niciun caz nu trebuie să-i faci gaură cu bormaşina pentru a asculta muzică la căştile cu fir, căci telefonul vine cu un adaptor special, care îţi permite să le conectezi la telefon prin intermediul Lighting Port, adică acolo unde bagi încărcătorul.

Apple a transmis că a renunţat la jack-ul pentru căşti pentru a face mai mult loc pentru componentele interne, dar şi pentru a promova căştile sale wireless, numite AirPod.

comments comments2 comments3

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Sursa: independent.md

1-echipamentgratuit-1030x215

Ascultă muzica de pe Youtube cu ecranul inchis

Youtube, are de toate. Fie că asculti muzică, învăţ ceva nou dintr-un tutorial, mă amuz la fel de fel de videoclipuri sau mă uit la ştiri, Youtube-ul mi le oferă pe toate. Dar aplicaţia Android şi iOS are câteva limitări. Fiind o aplicaţie care redă conţinut video, ecranul trebuie să fie pornit tot timpul. Ceea ce consuma si bateria. În al doilea rând nu mai poţi să faci nimic altceva pe telefon în timp ce aplicaţia este pornită.

O metodă prin care poţi să scopi de aceste problema este să plăteşti 10 dolari lunar pentru Youtube RED. Dar de ce să plăteşti când poţi să faci acelasi lucru gratuit? Sunt o serie de aplicaţii care îţi permit să faci un pop-up din videoclip ca să îl poţi rula în timp ce faci şi alte lucruri pe telefon. Doar că din nou sunt destul de limitate. Iar după ce opreşti ecranul se opreşte videoclipul. Dar într-un final am găsit o aplicaţie care funcţionează aşa cum îmi doresc.

Aplicaţia este … Eşti pregătit? .. Mozilla Firefox. Da, nici eu nu mă aşteptam să rezolve acesta problemă un browser pe care nu îl mai folosesc de ceva vreme. Firefox este disponibil atât pentru Android cât şi pentru iOS. Tot ce trebuie să faci este să instalezi Mozilla Firefox din magazinul Play sau din iTunes. După care din aplicaţia Youtube copiezi linkul videoclipului pe care vrei să îl asculţi şi îl alipeşti în fereastra browser-ului. Meniul Firefox îţi permite să vezi pagina ca şi pe un PC (“Request Desktop Site”). Şi gata!

Ascult-muzica-de-pe-Youtube-cu-ecranul-inchis

Poţi astfel să asculţi muzică de pe Youtube cu ecranul închis, să navighezi pe Facebook, să te joci sau să citeşti ştirile fără nici o întrerupere a muzicii.

Sursă: stiritech.ro

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Camera portabilă care iți permite “să te întorci în timp” pentru a capta momentele pierdute

Numită Perfect Memory Camera, dispozitivul de 12 megapixeli dezvoltat de General Streaming Systems din New York, este ușor și încape într-un buzunar. Cu o singură lovire a ecranului tactil, vă permite să capturati un moment după ce acesta s-a petrecut deja. Dispozitivul poate înregistra video și audio și este capabil de redare în format high-definition (HD).

perfect-memory

Iată cum funcționează: Cu modul său AutoEdit, aparatul foto inregistreaza în mod continuu, și atunci când atingeți ecranul tactil, salvează imagini din ultimele 5 minute, sau din orice altă durată de timp setată anterior. Acest lucru permite oamenilor să capteze retroactiv un video al unui eveniment întamplat deja.

“Nu știi când un moment surprinzător, magic se va întâmpla … precum primele cuvinte spuse de un copil, de exemplu”, a declarat Jules Winnfield, CEO al General Systems Streaming.

În funcție de accesoriile aparatului foto, acesta se poate atasa pe aproape orice suprafață, la bordul unei mașini sau chiar atârna în jurul gâtului unui animal de companie.

Aparatul acceptă carduri microSD cu până la 128 GB spațiu de stocare și poate fi controlat printr-o aplicație de iOS sau Android. Camera poate utiliza Wi-Fi pentru a se conecta la un smartphone prin intermediul aplicației și pentru a difuza astfel fotografii sau video în timp real.

Atunci când aparatul înregistrează video în mod continuu, la cel mai înalt nivel de rezoluție, bateria poate tine până la 4 ore, a spus Winnfield. Atunci când aparatul foto înregistrează în mod continuu, dar utilizează și Wi-Fi-ul pentru a transmite flux video live, bateria va dura până la 2 ore. În cazul în care aparatul nu înregistrează în mod continuu, autonomia bateriei durează până la câteva zile. Reîncărcarea acumulatorului durează până la 1,5 ore, potrivit companiei.

Section_4_2_-_Copy_d5bt1m

General Systems Streaming a început să dezvolte camera de memorie perfectă în 2015 printr-o campanie de strângere de fonduri derulată pe Indiegogo. La incheierea campaniei în data de 20 august 2016, aceasta a strâns de aproape șase ori mai mult decât obiectivul de 30.000$. Producția de masă a camerelor de luat vederi va începe din această lună, fiind disponibile achiziționării din Octombrie la un preț de inceput de 119$.

Sursa: livescience, getperfectmemory.com

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Se împlinesc 25 de ani de www. Cum arăta prima pagina web

În urmă cu 25 de ani, pe 23 august, 1991, publicul larg a avut acces pentru prima oară la World Wide Web, proiectat şi lansat de programatorul englez Tim Berners-Lee, la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară), în Elveţia.

Internetul a fost prima oară conectat în 1969 şi se referă la reţeaua care transmite informaţia între noduri. World Wide Web se referă la spaţiul acestei reţele, unde informaţia, precum paginile web şi documentele, sunt stocate. World Wide Web ar fi neuronii, iar internetul sinapsele.

Tim Berners-Lee a inventat “World Wide Web”  în 1989, în timp ce lucra la CERN. Laboratorul CERN este la câţiva kilometri de Geneva, la graniţa dintre Franţa şi Elveţia. El voia să acceseze mai uşor datele cercetătorilor, dar era îngrijorat de datele care se pierdeau frecvent. A observat şi că cercetătorii pierdeau timp preţios refăcând diverse experimente, deoarece nu găseau uşor rezultatele. El avea nevoie de o modalitate de a face informaţia mai accesibilă, aşa că a desenat un plan pe o bucăţică de hârtie, în martie 1989, cu titlul „Managementul Informaţiei: O propunere“.

„Problema cu pierderea informaţiilor este acută la CERN, dar, în acest caz, CERN este un model în miniatură al întregii lumi. CERN are acum nişte probleme cu care restul lumii va trebui să se confrunte în curând. Ar trebui să lucrăm la un sistem universal de îndosariere a informaţiilor, în care generalitatea şi portabilitatea sunt mai importante decât grafica extravagantă sau funcţionalităţile adiţionale complexe“, a scris el pe bileţel.

berners-lee-570x366

Berners-Lee a trebuit să creeze totul, ca să îşi realizeze planul, după ce i-a fost aprobat. A scris protocolul HTTP (Hyper Text Transfer Protocol) pentru modul în care informaţia ar fi transmisă între computere, limbajul HTML (Hyper Text Markup Language) pentru a realiza paginile web şi primul browser, numit WorldWideWeb.

El este responsabil şi pentru prima pagină web care a existat vreodată. Aceasta doar descria munca lui şi cum pot alţii crea un site.

Site-ul era găzduit pe computerul din biroul lui Berners-Lee, pe care fusese un bileţel: „Acest computer este un server. NU ÎL ÎNCHIDEŢI!“.

57bbf24e682ccf8f92246ee0

Prima pagină web, care poate fi găsită online la URL-ul original, a putut fi accesată începând cu 6 august, 1991. La acea vreme, era disponibilă doar utilizatorilor din cadrul CERN şi era o pagină scurtă care explica ce înseamnă de fapt World Wide Web. Pe 23 august, 1991, noi utilizatori, nu din cadrul CERN, au fost invitaţi să se alăture pe pagina de web, marcând oficial aniversarea Zilei Internetului.

1stwebpage

“Decizia de a face web-ul un sistem deschis a fost necesară, pentru a-l face universal. Nu poţi propune ca ceva să fie un spaţiu universal şi să îl deţii sub control”, a explicat Berners-Lee.

Inventatorul Berners-Lee consideră că încă există loc pentru îmbunătăţiri, dar nu există nicio îndoială că web-ul a realizat lucruri minunate în cei 25 de ani de existenţă.

Sursa: adevarul, mediafax

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

ArKase2

ArKase se pregătește să intre pe piață

ArKase, husa inventantă de un român, care încarcă telefonul mobil cu energie regenerabilă, se pregătește să intre pe piață. Husa tocmai a primit medalia de aur la ediția din acest an a Salonului internațional de Inventincă EuroInvest, care a avut loc la Iași.

Dispozitivul a fost inventat de un tânăr inginer din Hunedoara, Răzvan Mărcuș.

ArKase funcționează cu ajutorul unui microgenerator, montat în husă, și încarcă bateria telefonului prin regenerarea energiei eliberate de temperatură, lumină, sunet sau chiar de semnalele GSM, GPS sau Wi-Fi.

Proiectul a început în urmă cu peste patru ani, iar inventatorul a investit peste 15.000 de euro în dezvoltarea husei. Husa este de plastic și va fi disponibilă pentru o gamă largă de telefoane.

Prețul unei huse va fi de aproximativ 150 de euro.

Practic, autonomia telefonului mobil devine de 100%”, a explicat Mărcuș.

Aflat în discuții cu mai mulți investitori, Răzvan Mărcuș dorește acum să reducă grosimea husei, de la 8 mm, la doar 3 mm.

Inventatorul își propune să producă aproximativ 6 milioane de huse.

Compania Explore Green Energy, startup-ul din spatele acestui produs, lucrează și la alte proiecte, cum ar fi eficientizarea sistemelor de panouri fotovoltaice și un alimentator mai puternic pentru mașinile electrice.

Sursa: GreatNews

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

youtube2

YouTube va avea funcţie de mesagerie

Funcţia de mesagerie instant, una dintre formele preferate de comunicare, va fi în curând disponibilă şi pentru utilizatorii YouTube, direct din interfaţa aplicaţiei pentru smartphone.

Desigur, vom putea răspunde ca şi până acum la comentariile lăsate de vizitatori pentru clipurile publice încărcate pe YouTube, noua funcţie de mesagerie fiind adresată discuţiilor cu prietenii şi membrii familiei, ajutând distribuirea clipurilor YouTube private.

youtube-messenger

Potrivit administratorilor platformei de video sharing, noua funcţie pentru „native sharing” are rolul de a convinge mai mulţi utilizatori să-şi distribuie clipurile pe You Tube, respectiv să folosească mai mult aplicaţia pentru smartphone. Tot cu acest scop, YouTube a setat de curând funcţia auto-play în aplicaţia pentru mobil, forţând saltul automat la următorul clip video după terminarea celui aflat în redare. Din fericire funcţia auto-play poate fi dezactivată folosind butonul prezent în interfaţa aplicaţiei.

Sursa: go4it.ro

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

In desertul Nevada s-a testat in premiera tehnologia Hyperloop ce ar putea facilita crearea unor trenuri supersonice

In desertul Nevada un startup numit Hyperloop One a facut primul test public al unei tehnologii care ar putea schimba pentru totdeauna viitorul transporturilor.

O sanie de dimensiunea unui automobil a rulat propulsata de electromagneti cu 160 km/h pe o sina speciala. Spre final de an compania spera sa aiba gata un traseu de test de 2 km cu tuburi de joasa presiune unde capsulele pot atinge viteze mult mai mari. Compania estimeaza ca in 2019 va putea transporta marfa la super-viteza, iar in 2021 tehnologia va fi gata pentru transportul de persoane.

Totul a inceput in vara lui 2013 cand antreprenorul american Elon Musk, cel care a fondat producatorul de masini electrice Tesla Motors, a prezentat proiectul unui nou sistem de transport in comun, denumit Hyperloop, prin care pasagerii se pot deplasa in capsule metalice care circula cu viteze foarte mari prin niste tuburi din otel in care presiunea este redusa.

Musk spunea ca prin acest sistem ar putea fi transportati anual 7,4 milioane de persoane intre San Francisco si Los Angeles, iar cei 600 km ar putea fi parcursi in mai putin de o ora. Investitiile necesare ar fi de 6 miliarde dolari, iar ducerea la bun sfarsit a proiectului ar necesita 7-10 ani. Capsulele metalice vor putea transporta pana la 28 de pasageri odata, cu viteze de pana la 1.300 km/h.

Acum, un startup care a primit 80 milioane dolari finantare, inclusiv de la caile ferate franceze SNCF, a facut un prim test public al tehnologiei in desertul Nevada. Nu in tuburi vidate si nu la 500 km/h, scopul testului fiind de a vedea cum functioneaza acceleratia si de a gasi modalitati care sa duca la reducerea drastica a costurilor.

Sania a rulat pe o sina speciala atingand intr-o secunda viteza de 160 km/h si s-a oprit intr-o bariera formata din saci de nisip, franele nefiind inca definitivate. Compania spune ca vrea pana la final de an sa faca teste in tuburi cu foarte joasa presiune unde capsulele metalice sa atinga viteze mult mai mari.

Rob Lloyd, seful companiei care a facut testul, spune ca ar vrea ca in 2019 sa poata lansa Hyperloop pentru transport de marfa, iar in 2021, transportul de persoane.

Foarte multi sunt sceptici privind viitorul acestei tehnologii, mai ales din cauza costurilor. Elon Musk a estimat ca linia San Francisco-Los Angeles va costa 6 miliarde dolari, insa multi spun ca in realitate costurile vor fi clar mai mari, caz in care obtinerea finantarii va fi o uriasa problema.

In plus, ca orice mare proiect de infrastructura, si la Hyperloop vor fi greutati cu finantarea, cu alegerea traseului, cu autorizatiile de mediu si cu altele.

Sursa: hotnews

1-echipamentgratuit-1030x215

Apple, obligata sa imparta brandul iPhone cu o fabrica de posete din China

De parca nu era de ajuns diminuarea vanzarilor iPhone in China, Apple mai primeste o lovitura grea pe piata asiatica, dupa ce o instanta chineza a decis ca brandul iPhone poate fi folosit in continuare si de o casa de moda din Beijing

Xintong Tiandi Technology are dreptul de a-si impune pe piata posetele, portofelele si alte produse de marochinarie sub marca IPHONE, dupa ce judecatorii Inaltei Curti de Justitie din Beijing au dat verdictul in favoarea companiei locale, anunta BBC.

Apple avea depusa o cerere de inregistrare a brandului iPhone in China inca din 2002, dar solicitarii nu i s-a dat curs decat abia in 2013. In acelasi timp, Xintong Tiandi a reusit sa inregistreze marca IPHONE in cursul anului 2010, dupa 3 ani de asteptare.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Compania americana se afla la a treia tentativa de a-si apara dreptul de proprietate intelectuala pe piata din China, un prim proces fiind initiat in 2012 si respins ca nefondat de instantele din Beijing.

Recursul si apelul la o curte superioara nu au adus nicio schimbare de situatie, asa ca Apple va fi nevoita sa imparta piata cu un producator de posete, portofele si huse de smartphone care foloseste o marca similara.

Motivatia judecatorilor de la Inalta Curte de Justitie din Beijing a fost ca firma din SUA nu poate demonstra ca iPhone reprezenta un brand mai cunoscut in China decat produsele Xintong Tiandi cand a vandut primul smartphone pe marea piata asiatica, in 2009.

Sursa: business24.ro

1-echipamentgratuit-1030x215

tren cover

Cum sa calatoresti cu trenul prin casa!

Un filmulet care prezinta o calatorie inedita cu un tren de jucarie printr-o casa a devenit viral pe Internet.

Filmarea a fost realizata cu GoPro si prezinta calatoria unui tren Lego printr-o casa si prin gradina. Sina pe care trenul calatoreste are o lungime de aproximativ 50 de metri. Videoclipul a adunat rapid cateva sute de mii de vizualizari de la postarea lui pe Internet.

Sursa: huff.ro

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

coverat

Google a lansat si in Romania “Atelierul Digital”

Tinerii români care doresc să-și dezvolte abilitățile în domeniul marketingului digital au la dispoziție, începând de marți, platforma educațională online ‘Atelierul Digital’, lansată și dezvoltată de Google, care estimează că circa 30.000 de studenți pot beneficia de avantajele noii inițiative.

Inițiativa lansată, în cursul anului trecut, la nivel european, la Bruxelles, are la bază datele oficiale ale Comisiei Europene, conform cărora, în viitorul apropiat, 90% dintre slujbe vor necesita cunoștințe digitale. De asemenea, forul european estimează că, până în 2020, un număr de 825.000 locuri de muncă vor fi neacoperite din cauza acestui decalaj.

În acest context, pentru a crește nivelul cunoștințelor digitale în România, Google a creat platforma online ‘Atelierul Digital’, iar orice persoană interesată poate urma gratuit cursurile.

Internetul este esențial în societatea de astăzi, oferind oportunități și mijloace de dezvoltare antreprenorilor și afacerilor. Vrem ca prin programul ‘Atelierul Digital’ lansat astăzi să oferim un instrument care să ajute viitoarea forță de muncă și antreprenorii în obținerea cunoștințelor digitale atât de importante în economie. Sperăm ca acest lucru să contribuie la sprijinirea României în exploatarea oportunităților oferite de economia digitală. Există două Românii: una hightech, a orașelor mari, și o alta care, din păcate, nu are cunoștințe digitale. Românii consideră că nu știu nimic despre mediul online și capacitățile acestuia de a dezvolta un business. Din păcate, suntem în topul țărilor în care competențele digitale sunt aproape inexistente. E o realitate de la care pornim. Practic, 8% dintre români consideră că știu să dezvolte business-uri competitive cu ajutorul marketingului digital’, a afirmat, în conferința de lansare, Dan Bulucea, country director Google România.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Acesta estimează că, până la finele anului, aproximativ 30.000 de studenți români ar urma să beneficieze de avantajele ‘Atelierului Digital’.

‘Atelierul Digital’ oferă pregătire în lumea digitală sub forma unor cursuri video gratuite, pe o gamă cuprinzătoare de domenii: de la cum să-ți construiești prezența online, la campanii de marketing în social media sau utilizarea mediului mobil, pentru a atrage noi clienți.

Utilizatorii pot alege o anumită temă pe care vor să se pregătească sau să urmeze întregul curs online. La final, pot alege să dea un test și, dacă îl trec, vor primi o certificare din partea Google și IAB Europe. Întregul curs cuprinde 89 de lecții, împărțite în 23 de teme.

În 2015, Google s-a angajat să ofere gratuit pregătire în domeniul digital pentru un milion de persoane din Europa. În continuarea acestui angajament, Google a anunțat, recent, că va dubla acest efort și va pregăti două milioane de europeni până în 2017.

Google va investi 42 de milioane de euro, în 2016, pentru a crește nivelul cunoștințelor digitale în rândul companiilor și persoanelor din Europa, prin pregătirea unui număr și mai mare de antreprenori și studenți. Programul “Atelierul Digital’ lansat marți în România este parte din această inițiativă.

Sursa: agerpres.ro

1-echipamentgratuit-1030x215