Posts

Idee inedită: japonezii vor să trimită oameni cu liftul în spaţiu

Ceea ce ar fi părut o glumă semi-amuzantă în urmă cu ceva ani ani este pe cale să devină realitate în viitorul apropiat. Încă de la începutul cursei spaţiale, SUA şi Uniunea Sovietică s-au întrecut în rachete care mai de care mai puternice, vezi cazurile Soyuz şi Saturn V. Însă japonezii simt nevoia de o altă abordare.

În timp ce giganţii privaţi americani SpaceX şi Boeing se bat pe contracte cu NASA pentru a duce astronauţi pe orbită, Agenţia Spaţială Japoneză are o idee ceva mai bună, chiar dacă timpul efectiv al deplasării ar putea fi unul semnificativ mai mare.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Până să vorbim despre realizarea propriu-zisă a liftului spaţial, japonezii vor trimite pe orbită o variantă în miniatură, pentru a putea testa aşa cum se cuvine conceptul în cauză.

Aceasta va fi transportată cu ajutorul unui cablu lung de 10 metri între doi sateliţi separaţi, care vor fi şi ei ridicaţi de la sol la bordul propulsorului.

În timpul testului, cutia va ieşi dintr-unul dintre sateliţi şi va călători spre celălalt, în ceea ce va fi primul test din istorie al mişcării unui lift în spaţiu. Firma de construcţii Obayashi lucrează împreună cu Universitatea Shizuoka la acest proiect şi vrea să pună bazele unui program de turism spaţial până în 2050.

Liftul ar urma să urce de-a lungul unui tub realizat din carbon, iar călătoria propriu-zisă spre orbită ar dura şase zile, notează Phys.org.

Sursa

Compania Google deschide un hub la Cluj-Napoca

Clujul face încă un pas pentru a-şi păstra reputaţia de cel mai căutat oraş în domeniul IT. În Silicon-Valley de România, concernul Google va deschide, din toamnă, un nou hub al companiei. Atelierul Digital pentru Programatori va putea găzdui cel puţin 100 de doritori. Cursurile din cadrul atelierului vor fi gratuite, iar tinerii vor primi sprijinul necesar pentru a dezvolta propria afacere în domeniul tehnologiei.

Tiberiu Socaci este unul dintre tinerii care a urmat cursurile de online marketing de la Google. Alături de un prieten, acesta a pus bazele unei afaceri pentru pasionații de cafea, a deschis și un magazin online și visează acum la următorul pas: o aplicație pentru clienții săi.

Tiberiu Socaci: Dacă am avea o aplicație pe telefon, unde automat în momentul în care… noi putea să ne dăm seama că ai rămas fără cafea, în funcție de câte comenzi ai, din cât în cât timp ai, putem să îți dăm o notificare.

Cel puțin 100 de tineri sunt așteptați la Atelierul Google pentru Programatori. Cursurile sunt gratuite și vor începe din toamnă.

Dan Oros, marketing manager Google: Studenții vor avea acces la training-uri și workshop-uri prin care să învețe mai multe limbaje de programare, vor avea acces la specialiști din domeniu, la antreprenori, vor fi ajutați să-și trasforme proiectul de licență sau de facultate în companii și vor fi ajutați să îți crească companiile mai repede.

Cei interesați pot aplica pentru un grant de 20.000 de dolari, bani pentru afacerea lor în tehnologie.

-Mi-ar plăcea foarte mult, dar m-aș axa mai mult pe partea de marketing online. Pentru mine e o pasiune.

-Această oportunitate de la Google ne-ar ajuta pe noi ca și studenți să ne dezvoltăm abilitățile pe care le avem.

Atelierul Digital pentru Programatori va avea sediul în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Vasile Țopa, rector UTCN: Este un pas foarte mare, vom reuși să transmitem studenților noștri cunoștințe de ultimă generație care vin din partea unei dintre cele mai mari companii.

Peste 7.000 de afaceri mici și mijlocii au beneficiat de consultanță gratuită și instrumente de marketing digital în hub-urile Google. Noul atelier pentru programatori pregătește tinerii pentru un start-up de succes în IT.

Catrinel Frătean, reprezentant companie IT: Ei find în contact cu developeri Google și cu antreprenori locali, ar putea să își dezvolte ulterior propriile afaceri cu o altă încredere și un alt succes.

În România, Google va lansa astfel de ateliere şi în București şi Timișoara.

Sursa