Posts

Unic în România. Magazinul fără vânzător, unde oamenii lasă banii într-o cutie

Nicolae Ţandrău, un fermier român din județul Hunedoara, și-a deschis un magazin unic în România: nu există vânzător și nici paznic, iar oamenii lasă într-o cutie banii pe care îi au de plătit pentru produsele cumpărate, scriu jurnaliștii de la „Adevărul”.

Deveanul a cultivat pe terenul său şi al unor vecini cu care s-a asociat aproape un hectar porumb dulce, nemţesc şi american, pentru comercializare. Apoi, a închiriat un loc de parcare în zona unui hipermarket din Deva și a amenajat acolo standul de vânzare a porumbului dulce.

„Dimineaţa las pe tejghea mai multe lăzi cu ştiuleţi de porumb, lângă care se află o cutie în care clienţii pot introduce banii. Există şi un afiş pe care scrie „Vânzare în sistem: cinste și onoare”. Până seara, când mă întorc de la lucru, locul nu este supravegheat de nimeni. Totuşi, mulţi dintre cei care vin să cumpere lasă bani pentru porumbul luat, dovedindu-şi astfel omenia”, a declarat Nicolae Ţandrău pentru adevarul.ro.

„Este o mare bucurie să observi că oamenii, după ce pun bani în cutie, pleacă de acolo cu un sentiment de mulţumire, că sunt cinstiţi. Sunt şi oameni care nu plătesc, dar eu mi-am asumat riscul cu furatul şi privesc partea plină a paharului. Este şi un fel de artă ce se întâmplă acolo. De fapt, omul nu îşi duce acasă numai porumbul, ci îşi duce acasă şi cinstea şi onoarea lui. O dată am stat în maşină în apropiere de stand şi m-am uitat la ce se întâmplă. Am văzut copii care îi întrebau pe părinţii care luau porumb ce înseamnă cinste sau onoare, iar părinţii le explicau. Am văzut oameni care veneau preocupaţi de grijile zilei, iar când plecau de la stand, dintr-o dată scoteau pieptul înainte, ridicau capul sus, demn, şi se vedea pe ei că au descoperit că, de fapt, sunt oameni cinstiţi. Sunt lucruri simple, pe care le-am văzut acolo, dar extrem de importante”, a mai povestit el.

Sursa