Posts

Finala turneului de la Shenzhen, Simona Halep – Katerina Siniakova, va avea loc sâmbătă, de la ora 08.00

Simona Halep, locul I WTA, o va întâlni, sâmbătă, de la ora 08.00, pe deţinătoarea trofeului, sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 47 WTA şi cap de serie numărul 6, în finala turneului de la Shenzhen.

În singura lor întâlnire, Siniakova, 21 de ani şi 1,74 metri înălţime, a învins-o pe Simona Halep la ediţia precedentă a turneului de la Shenzhen, în faza optimilor de finală, scor 6-3, 4-6, 7-5. A fost prima victorie a sportivei cehe în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA (Halep era pe locul 4 atunci).

“Va fi un meci diferit, acum mă cunoaşte un pic mai bine, va fi greu, dar sunt fericită că sunt din nou în finală şi o să încerc să dau tot ce am mai bun”, a prefaţat Siniakova partida cu Halep.

“Am jucat anul trecut cu Siniakova, m-a bătut, aşa că dacă vom juca din nou vreau să-mi iau revanşa, dar nu va fi uşor”, a spus şi românca.

Până în ultimul act, Halep le-a învins pe rând pe americanca Nicole Gibbs, locul 110 WTA (scor 6-4, 6-1), pe chinezoaica Ying-Ying Duan, locul 91 WTA (3-6, 6-1, 6-2), pe Arina Sabalenka din Belarus, locul 73 WTA (6-2, 6-2) şi pe Irina Begu, locul 43 WTA şi cap de serie numărul 4 (6-1, 6-4).

La rândul ei, Siniakova a trecut de Ons Jabeur (Tunisia), locul 89 WTA (6-1, 6-1), de chinezoica Yafan Wang, locul 172 WTA, venită din calificări (7-5, 6-3), de Krystina Pliskova (Cehia), locul 62 WTA şi de rusoiaca Maria Şarapova, locul 59 WTA (6-2, 3-6, 6-3)

Simona Halep a câştigat Shenzhen Open la simplu în 2015. Ea va disputa, sâmbătă, a 28-a finală din carieră.

Titluri WTA de simplu: 15 – Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA) Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul “mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 12 – Beijing (Premier Mandatory) Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5), în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Katerina Siniakova, antrenată de tatăl ei, Dmitri Siniakov, are două titluri în palmares, la Shenzhen şi Bastad, ambele cucerite anul trecut. Ea a mai fost finalistă la Bastad şi Tokyo, ambele în 2016.

Sursa