Posts

Prinţ şi Cerşetor. Cum ar fi fost dacă…?

“Prinţ şi cerşetor” surprinde oameni singuri, fără loc de muncă, care îşi găsesc alinarea în droguri sau alcool. Toţi au avut, până la un moment dat, un ţel în viaţă. Vroiau să devină medici, poliţisti, cercetători sau artişti.

Visul american rămâne pentru mulţi doar un vis. Însă, câteva persoane fără adăpost din State Unite  au avut şansa, chiar şi pentru o clipă, să se vadă aşa cum ar fi fost, dacă şi-ar fi împlinit aspiraţiile. I-a ajutat un student român, Horia Manolache. Alături de soţie, artistul a spus povestea oamenilor străzii, pe care i-a fotografiat în postura în care aceştia şi-ar fi dorit să ajungă.

Horia Manolache, student la Universitatea de Arta din San Francisco, a început să se întrebe: Cum au ajuns acești indivizi aici și cum ar fi fost viața lor dacă ar fi putut să își urmărească visurile?  

“Proiectul meu este despre oameni care au uitat să mai viseze sau nu au mai putut să viseze”, conchide el. “Ei au ajuns intr-un moment din viața lor in care nu au hrană, apă, nu au un loc unde să se spele, banca le-a luat casa, mintea unora dintre ei este tulburată de ororile războiului sau unii sunt căutati pentru o factură neplătită. Imaginați-vă acum că sunteți în acest moment și doriti să visati “.

Iată mai jos câteva fotografii emoţionante făcute de Horia Manolache și care au apărut în publicaţiile celebre de peste ocean.

“Aceasta este Jennifer. Ea a venit din Irlanda, împreună cu soțul ei, dar undeva de-a lungul drumului au divorțat. Ea este o persoana foarte timida cand este trează. “

jen

Max este veteran de războiului din Golf si din Vietnam. A fost înrolat în armata timp de 43 de ani. El spune că, atunci când s-a întors, a renunțat la tot și a ajuns pe străzi. El are acum probleme cu alcoolul și abia mai merge din cauza problemelor de sănătate. A călătorit foarte mult. Un regret pe care il are este că fata lui nu mai vorbește cu el “-Horia Manolache

max

Henry este un fost dependent de droguri și alcool. El vinde ziare pentru o organizație care se ocupă de persoanele fără adăpost. El este din Mississippi. “-Horia Manolache

henry

Mike vine din Ohio, insa el a trebuit să fugă de acolo deoarece obișnuia să fumeze iarba, poliția l-a prins așa că a fost arestat. El isi reconstruieste acum viața. Are acum un loc unde să stea și a început să lucreze, grație unei organizații din San Francisco. “

mike

Bill a trebuit să fugă din statul in care trăia, altfel ajungea la inchisoare. El a dorit să trimită aceste fotografii mamei lui care suferă de Alzheimer. În felul acesta, crede Bill, ea va putea să il recunoască atunci cand el se va reintoarce acasă”

bill

McKayas este mândru că părinții lui au făcut parte din mișcarea hippie din anii ’60. El a trăit în Mexic, Hawaii, Indonezia, Panama, Bolivia, Costa Rica, Peru și intenționează să viziteze fiecare țară din lume. “

kayas

Pops a fost în războiul din Vietnam. De meserie inginer, s-a apucat să consume droguri și și-a pierdut slujba. A fost dependent de timp de 12 ani, a fost și la o clinică de dezintoxicare. Din păcate, el este acum un alcoolic.”

pops

“Aceasta fotografie este pentru mine oarecum reprezentativă vremurilor pe care le trăim. Lui Shad i-a fost furată identitatea. Prietena lui i-a furat portofelul, a ramas fară credit în conturi, ajungand în final pe străzi. Viața lui era atât de copleșitoare -[…] încat nu și-a mai permis un moment în care să se oprească și să se gândească la visurile lui “-Horia Manolache

shad

“L-am întâlnit pe Frank în Hunters Point, San Francisco. Trăia într-o remorcă improvizată, împreună cu soția si câinele lor. O mare preocupare a lui el a fost ca nu cumva poliția să ii ia “casa”. El spune că a crescut cu un majordom acasă, dar drogurile l-au adus aici. Soția lui si-a dorit să ajunga balerină, dar pentru că nu are greutatea necesară, s-a simțit incomod să pozeze în această postură.. Frank este unul dintre cei mai sufletisti oameni pe care i-am întâlnit.”-Horia Manolache

frank
Tammy este o vedetă pe strada sa din San Francisco. Dacă ea nu iti poate aduce un zambet pe fata, atunci nimeni nu va putea face asta. Cea mai mare durere a ei este că bunica ei și primul ei soț i-au luat copiii.”-Horia Manolache

tammy

Cei doi soţi strâng bani pentru a publica o carte cu poveştile americanilor care şi-au ratat visul. Iar proiectul a fost momentul de trezire şi pentru unii oameni ai străzii.

Sursa: stiri.tvr, huffingtonpost

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Inregistrări istorice, disponibile pe YouTube

Agenţia de presă Associated Press (AP) şi British Movietone, una dintre cele mai mari arhive de jurnale de actualităţi din lume, au încheiat un parteneriat pentru a publica pe site-ul YouTube peste un milion de minute de înregistrări video istorice, în format digital. – VIDEO

Conţinând momente, persoane şi evenimente care au marcat omenirea, iniţiativa reprezintă cea mai vastă publicare de conţinuturi video istorice pe această platformă online.

Cele două noi canale de pe YouTube vor funcţiona ca o enciclopedie vizuală ce poate fi consultată la cerere, oferind o perspectivă unică asupra celor mai semnificative momente din istoria modernă a omenirii.

Disponibile spre consultare pentru toţi internauţii, cele două canale de pe YouTube reprezintă, de asemenea, două instrumente educaţionale puternice şi o sursă de inspiraţie pentru toţi pasionaţii de istorie şi realizatorii de filme documentare.

Noile canale de pe YouTube vor include peste 550.000 de înregistrări video realizate din 1895 până în prezent.

De exemplu, internauţii vor putea să vizualizeze imagini din timpul seismului care a devastat oraşul San Francisco în 1906, înregistrări exclusive din timpul bombardamentului de la Pearl Harbour din 1941, imagini cu Marilyn Monroe la Londra în anii 1950 şi imagini cu celebrul model Twiggy din anii 1960.

                                                                                 Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Conţinuturile de pe cele două noi canale YouTube vor include înregistrări surprinzătoare din diverse regiuni din Marea Britanie, imagini care atestă evoluţia modei de-a lungul anilor, competiţii sportive, evenimente din industria de divertisment, fenomene meteorologice extreme, inovaţii tehnologice, felul în care au evoluat obiceiurile alimentare, evenimente politice şi istorice importante.

Aceste conţinuturi vor fi în permanenţă actualizate şi completate cu înregistrări video contemporane.

Associated Press (AP) este o prestigioasă agenţie de presă globală, care furnizează ştiri din lumea întreagă pentru toate platformele şi formatele mass-media. Înfiinţată în 1846, AP constituie în prezent una dintre cele mai de încredere surse de ştiri şi informaţii independente. În fiecare zi, peste jumătate de populaţia mondială vizualizează ştiri furnizate de AP.

British Movietone este cea mai mare arhivă de jurnale de actualităţi din lume, ce conţine înregistrări video realizate în perioada 1895 – 1986. Conţinând imagini filmate pe peliculă de 35 milimetri, această arhivă globală include multe dintre momentele legendare din istoria omenirii, care vizează buletine de ştiri, celebrităţi, sport, muzică, istorie, ştiinţă, stil de viaţă şi evenimente insolite. British Movietone a fost prima arhivă de jurnale de actualităţi difuzate cu sunet, prima care a folosit filme color şi prima care a relatat diverse evenimente în regim de exclusivitate. Colecţia sa a fost în întregime digitalizată şi este în prezent disponibilă pe site-ul AP Archive.

Sursa – mediafax.ro

Canale TV Romanesti