Posts

Povestea statuii Reginei Maria din București, la “Ora Regelui”

Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 15.00 la TVR Internațional descoperim amănunte mai puțin știute despre viața Reginei Maria și îl comemorăm pe Regele Mihai.

Născută dintr-o Mare Ducesă a Rusiei, Maria Alexandrovna, și din Alfred, Duce de Edinburgh, fiu al ilustrei Regine Victoria a Marii Britanii, Maria are parte de o copilarie feerică și de o adolescență neumbrită de griji, fără nicio legatură cu lumea realităților sociale, politice și economice ale timpului.

 

Principesa Maria a ajuns o femeie frumoasă și plină de farmec.  Căsătorită foarte devreme,  a trebuit să răzbată  în destinul de a deveni regina unei nații căreia i-a fost hărăzită a o călăuzi. „Povestea vieții mele”,autobiografia Reginei Maria a României, reeditată cu ocazia Centenarului Marii Uniri, prilejuiește întâlnirea cu personajele epocii, evocate chiar de Regină.

Prima statuie a Suveranei României Mari a fost inaugurată în București de Ziua Națională. Amplasat în imediata apropiere a Palatului Parlamentului, nu departe de Podul Izvor, monumentul evocă personalitatea Reginei – mamă a răniților din Primul Război Mondial.

Cu o înălțime de doi metri, așezată pe soclul din piatră cântărind șase tone și modelată din 500 de kg de bronz, statuia amintește de sobrietatea, eleganţa şi măreţia Reginei Maria. În această ediție a emisiunii, puteți urmări un interviu în atelierul sculptorului Anton Rațiu, autorul statuii.

Un an fără Regele Mihai

A trecut un an de când Regele Mihai a plecat spre veșnicie. Românii îi păstrează în suflet chipul blând, iubirea, loialitatea și înțelepciunea pe care Regele le-a transmis. În curtea Vechii Catedrale Arhiepiscopale și Regale de la Curtea de Argeș s-au strâns sute de oameni pentru care sfântul lăcaș înseamnă și locul în care se închină pentru făuritorii României Mari.

În partea a doua a emisiunii puteți urmări documentarul  “NIHIL SINE DEO”, dedicat regalității românești și legăturii sacre pe care o are cu poporul încredințat ei spre păstorire.

Sursa

Regina Maria și Regele Ferdinand pe bancnota de 100 de lei

BCR a introdus în circuitul numismatic, de la 1 decembrie 2018, o bancnotă de 100 de lei, pe care sunt Regele Ferdinand și Regina Maria. 

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 1 decembrie 2018, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă portretele regelui Ferdinand I şi reginei Maria; dedesubt, pe două rânduri, numele acestora şi anii de viaţă, respectiv „Regele Ferdinand I 1865-1927″ şi „Regina Maria 1875-1938″. În zona centrală, o imagine de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

Pe reversul bancnotei sunt ilustrate intrarea în Bucureşti a alaiului regal la l Decembrie 1918 şi un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I, respectiv patru femei în costume populare specifice fiecărei provincii româneşti unite: Basarabia, România, Ţara Ardealului şi Bucovina.

 

Bancnota are fundalul albastru specific celor obişnuite de 100 de lei, şi aceeaşi dimensiune, dar altă imagistică. Prețul de vânzare este de 150 de lei și include și pliantul de prezentare. Bancnota este emisă în 10.000 de exemplare.

Bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, are putere circulatorie pe teritoriul României, anunţă BNR. Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Sursa

La Castelul Bran se deschide pentru turisti tunelul secret al Reginei Maria

O nouă atracție este anunțată la Castelul Bran, cel mai vizitat obiectiv turistic al României. Tunelul Timpului, tunelul secret al Reginei Maria, de la 1 iulie. Tunelul a fost construit acum 80 de ani iar pentru reabilitarea lui s-au cheltuit 1 milion de euro.

Tunelul a fost construit în 1930 la ordinul Reginei Maria pentru a uşura parcurgerea de către regina bolnavă de artrită a drumului dintre castel şi parcul unde îi plăcea să se relaxeze. Accesul se făcea prin vechea fântână din curtea interioară a castelului, unde a fost montat un lift electric cu ajutorului căruia Regina Maria putea coborî 30 de metri în subteran.

După ce s-a construit liftul, la baza fântânii a fost săpat un tunel orizontal în stâncă, realizându-se legătura cu Parcul Regal al reşedinţei. Tunelul are 40 de metri lungime, iar Regina Maria putea ajunge mai repede în parcul castelului, unde îi plăcea să citească.

Administratorii Castelului Bran au decis în urmă cu un an să reamenajeze tunelul şi să îl pună la dispoziţia turiştilor. Astfel, Tunelul Secret urmează să devină un veritabil Tunel al Timpului. Turiştii vor urca într-un lift cu o capacitate de şase persoane, vor coborî 30 de metri sub pământ tot prin vechea fântână, iar apoi vor putea parcurge la pas tunelul de 40 de metri lungime pentru a ajunge în parcul regal.

Tunelul nu este unul simplu, iar traversarea lui va fi o adevărată experienţă multimedia. De-a lungul său vor fi mai multe holograme care vor prezenta Castelul Bran de-a lungul istoriei sale, de la construirea sa din 1377 şi până astăzi.

Vizitarea tunelului nu va fi inclusă în preţul biletului de intrare la Castel. Tariful pentru parcurgerea tunelului urmează să fie stabilit până la data inaugurării. De asemenea, pentru că în zilele de vară, sunt şi câte 6000 de vizitatori pe zi la Castelul Bran, cel mai probabil, accesul în tunel se va face cu programare pentru că este imposibil ca toţi vizitatorii să îl poate parcurge.

Sursa

“Femeile din viaţa României ” – album unicat dedicat celor mai cunoscute femei românce

Abia a ieşit de sub “teascuri” un album extraordinar, bilingv (română-engleză) intitulat “Femeile din viaţa României / Key Women in Romanian Life”, apărut la Editura Alexis. Un cadou fără pereche pentru oricare femeie, dar şi pentru oricare iubitor al frumosului, indiferent de vârstă.

Înainte de a descrie albumul, câteva precizări: Editura Alexis este una care publică numai albume de artă, în casetă, formulă unicat, pe care nu o mai practică nimeni la noi. Iniţiatorul tuturor proiectelor editurii este un regizorul Mihai Vişinescu, născut în 1960, care a produs şi regizat mai multe filme de lung şi scurt metraj, filme documentare şi spoturi video.

Este vorba de albume format mare, în care  reproducerile extraordinare se îmbină cu textele atent selectate şi care sunt adevărate opere de artă. Toate apar sub forma unor cutii cu planşe, un fel de “umanizare/îmblânzire”, spune editorul, a ideii de album, “în aşa fel încât oricine să poată aşeza lucrările preferate pe perete, în spaţiile lui casnice de liniştire, şi să le admire.

Succesul enorm l-a dobândit după 2008, când şi-a înfiinţat propria editură (numită după numele străbunicului), unde a publicat albumele de artă “Alma Redlinger”, “Ion Sălişteanu”, “Dorel Zaica şi Ucenicii”, “Constantin Gavenea – Lumea văzută printr-o lacrimă”, “Albumul unei prietenii: Nichita Stănescu-Vladimir Zamfirescu”, “Icoane româneşti pe sticlă”.

Anul trecut a lansat un substanţial album, “Gândit în  România”, dedicat unor mari inventatori români.

 

Albumul “Femeile din viaţa României / Key Women in Romanian Life” face o selecţie a celor mai cunoscute  femei românce, dintre cele care au marcat viaţa ţării. Cum admirabil subliniază Prinţesa Marina Sturdza în Cuvântul-înainte, cartea reprezintă nu doar o elegantă reverenţă pentru femeile cu spirit progresist şi inovator din istoria României şi o ancoră pentru cei mai în vârstă, care poate le-au cunoscut pe unele dintre ele, însă el poate deveni şi un reper pentru cei tineri.

Un album cu 50 de nume (fireşte, selecţia nu poate fi decât subiectivă), dar care cuprinde, în orice caz, cele mai de seamă femei ale naţiei. Textele succinte, frumoase, i se datorează lui Dan C. Mihăilescu şi Sorinei Goloşie (care a redactat biografiile); traducerea în engleză îi aparţine doamnei Emilia Bratu; de selecţia fotografiilor revelatoare s-a ocupat un împătimit al stampelor şi fotografiilor de epocă – Emanuel Bădescu.

O carte – cum bine precizează criticul Dan C. Mihăilescu  într-un text intitluat “Forţa graţiei şi energiile fragilităţii” – care propune modele: “E pentru prima dată, în  istoriografia şi gazetăria noastră, când atâtea fizionomii feminine «de top», una mai captivantă ca alta, sunt cuprinse într-o înrămare aşa de fastuoasă. Chip după chip, destin după destin (fiecare cititor are libertatea de a-şi ordona în casetă planşele în ordine alfabetică, fie, zic eu, cronologic, de ce nu chiar tematic) dă măsură unui timp, a unor mentalităţi (tendinţe) colective, dincolo de caracteristicile fiecărei biografii.

Cine sunt cele 50 de femei? Le amintim, în ordinea în care apar în album:

Regina Maria

Doamna Chiajna – femeia care a condus o armată la război

Ana Ipătescu – Ioana D’Arc a României,

Maria Rosetti – prima femeie ziarist din România

Dora D’Istria – prima femeie care a cucerit Alpii

Regina Elisabeta – Regina poetă

Aristizza Romanescu – prima divă a teatrului românesc

Sofia Nădejde – autoarea primului roman feminist

Elena Teodorini – prima divă a României

Smaranda Gheorghiu – prima femeie care a călătorit la Polul Nord

Hariclea Darclée – privighetoarea Carpaţilor

Elena Văcărescu – prima femeie membru de onoare al Academiei Române

Sarmiza Bilcescu – prima femeie din lume doctor în drept

Iulia Haşdeu – copilul precoce ale literaturii române

Lucia Sturdza-Bulandra – eterna doamnă a teatrului românesc

Regina Maria – prima femeie membră a Academiei Franceze de Arte Frumoase

 

Ella Negruzzi – prima femeie admisă în baroul românesc

Alexandrina Cantacuzino – iniţiatoarea Partidului Independent al Femeilor

Hortensia Papadat-Bengescu – creatoarea romanului psihologic modern

Maruca Cantacuzino-Enescu – muza lui George Enescu

Cecilia Storck – prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa

Ştefania Mărăcineanu – inventatoarea ploii artificiale

Maria Filotti – teatrul ca destin

Alice Voinescu – prima femeie doctor în filosofie la Sorbona

Maria Teohari – prima femeie astronom din România

Elena Caragiani-Stoenescu – primul reporter de război, din avion, din lume

Elisa Leonida Zamfirescu – prima femeie inginer din Europa

Cella Delavrancea – prima debutantă la 8 ani pe scena Ateneului Român

Principesa Ileana 

 

Martha Bibescu – membră a Academiei Regale din Bruxelles

Olga Greceanu – singura femeie cu drept de predică în amvon

Ecaterina Teodoroiu – eroina de la Tg Jiu

Elvira Popescu – Notre Dame du Théâtre

Virginia Andreescu – prima femeie din lume arhitect inspector general

Clara Haskil – geniu pianistic al lumii

Ana Aslan – pionier al gerontologiei şi geriatriei în lume

Smaranda Brăescu – campioană mondială la paraşutism

Aniţa Nandriş-Cudla – simbol al rezistenţei în Siberia

Renadi Pârlea – primul fotomodel din lume

Vera Atkins – cea mai importantă agentă secretă româncă

Principesa Ileana – prinţesa îngerilor

Marina Ştirbey – fondatoarea Escadrilei Albe

Elisabeta Rizea – eroina luptei anticomuniste din Făgăraş

Clody Bertola – muza teatrului românesc modern

Maria Tănase – regina cântecului românesc

Aurora Gruescu – prima femeie inginer silvicultor din lume

Jeni Acteriad – memoria elitei interbelice româneşti

Sofia Ionescu-Ogrezeanu – una dintre primele femei neurochirurg din lume

Monica Lovinescu – vocea României în Europa liberă

Iolanda Balaş – atleta mondială numărul 1 a secolului al XX-lea

Sfânta Teodora de la Sihla – singura sfântă din Biserica creştin-ortodoxă, româncă. (Stelian Ţurlea)

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

featpic

Români rămași în sufletul Americii | HAPPY INDEPENDENCE DAY!

A trăi visul american a fost una dintre marile dorințe ale multora dintre cei născuți pe meleagurile României. Dar sunt și români care i-au făcut pe americani să nu îi uite.

happy independence day whatsapp quotes images

Una dintre personalitățile care au marcat memoria colectivă a americanilor este regina Maria a României. Nepoata longevivei regine Victoria a Marii Britanii, devenită „stăpâna” unui mic regat – România, era foarte apreciată în Europa. Era admirată pentru multiplele ei talente artistice, dar cel mai mult pentru puterea sa de a convinge, prin armele diplomației, mai marii oameni politici ai momentului să susțină cauza țării sale mici.

Regina Maria

1

Regina României s-a aflat pe continentul american în perioada 18 octombrie-24 noiembrie 1926. Era un vis mai vechi al ei, acela de a vizita continentul îndepărtat. A ajuns la New York cu vasul Leviatan. Au însoțit-o principesa Ileana și principele Nicolae. Regina Maria a României a fost primită cu mult entuziasm, nu numai la nivel oficial. Străzile au răsunat de strigătele mulțimii de oameni care venise să o vadă. „Maria! Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci şi, după obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie şi tot felul de alte bucăţele de hârtie, de la miile de geamuri ale fantasticelor clădiri, până când tot aerul se umpluse de fâlfâiri albe, ca de milioane de păsări mari şi mici“.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

A fost primită de primarul New Yorkului, care i-a înmânat cheia orașului, dar a fost și la Washington, la Casa Albă. Vizita reginei de pe continentul european a fost evenimentul monden și politic al anului. Și nu numai, pentru că mult timp s-a scris despre acest moment istoric.

Fiica sa, principesa Ileana, avea să revină peste ani în America, unde, din păcate, viața a încercat-o greu. În 1967, Ileana a devenit stareța mănăstirii cu hramul „Schimbarea la față”, din Ellwood City, Pennsylvania. A murit în 1991, după ce a mai vizitat o dată România.

George Emil Palade

Singul român care a primit Premiul Nobel. G. E. Palade a urmat Facultatea de Medicină a Universității din București în 1930. După terminarea studiilor a fost cercetător, iar în timpul războiului a făcut parte din corpul medical al armatei române. În 1946, se căsătorește cu Irina Malaxa și pleacă în SUA. Activează în diverse universități. În 1952 devine cetățean american. În 1974, specialistul în domeniul biologiei celulare primește Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină. La 12 martie 1986, Ronald Reagan, președintele SUA, îi decernează Medalia Națională pentru merite deosebite.

2

Jean Negulesco

Jean Negulesco (Ioan Negulescu 26 februarie 1900, Craiova – 18 iulie 1993, Marbella din Spania) a fost un pictor, regizor de film, scenarist și producător de film. În 1929 se stabilește în California. Se va lansa la Hollywood în lumea filmului. Americanii nu îl vor uita pentru că a lucrat, ca cineast, cu vedetele de neegalat Marilyn Monroe („How to Marry a Millionaire- Cum să te căsătorești cu un milionar”), Fred Astaire („Daddy Long Legs”) și multe alte nume celebre ale filmului.

3

Maria Tănase

Maria Tănase a reprezentat cântecul popular românesc pe continentul american, la Expoziția Internațională de la New York, din 1939. Pasărea măiastră a fost acompaniată de formația instrumentală condusă de un alt celebru interpret al muzicii românești naistul Fănica Luca și de orchestra dirijată de Grigoraș Dinicu. Au cântat în fața fostului președinte american Hoover, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, Jascha Heifetz, Constantin Brâncuși. America a fost impresionată.

4

Mircea Eliade

Mircea Eliade, românul care a marcat filosofia și istoria religiilor din toată lumea, a trăit în America până în anul 1986. Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor. A fost naturalizat cetățean american în 1966. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele.

5

Sursa: evz.ro

 1-echipamentgratuit-1030x215

cover

Muzeul Bran se va inchide

Din august anul acesta, Clădirea Vămii Medievale intră în administrarea familiei de Habzburg care are şi castelul, astfel că Ministerul Culturii a decis închiderea muzeului.

În ceea ce priveşte Secţia Etnografică de la Bran, aceasta va intra în administrarea Muzeului de Etnografie Braşov care doreşte să amenajeze aici un eco-muzeu, un fel de combinaţie între patrimoniul expus aici şi activităţile culturale permanente care să pună în valoare tradiţiile locale şi cultura populară locală.

Directorul Muzeului Judetean de Istorie Brasov, istoricul Nicolae Pepene, a precizat că la Cetatea Făgăraşului, unde sunt spaţii mult mai generoase, ar putea fi organizate expoziţii temporare pentru vizitatorii acestui obiectiv, iar dacă Cetăţuia Braşovului va intra în administrarea Primăriei Braşov se vor putea organiza şi aici expoziţii tematice cu piesele de la Bran.

BRAN poza 9

Castelul Bran a fost retrocedat arhitectului Dominic de Habsburg, fiul Arhiducelui Anton de Austria si al Printesei Ileana de Romania, nepot al Regelui Ferdinand si al Reginei Maria a Romaniei. În timpul scurs de la retrocedare castelul a fost remobilat şi transformat, devenind primul muzeu privat din România.

La momentul retrocedarii, Dominic Habsburg a vorbit si despre viitorul castelului si al domeniului Bran spunand ca doreste sa ofere: “un destin onorabil pentru castel in conjunctie cu orasul Bran si tara. Planurile noastre de viitor trebuie sa respecte tara mamei mele si a bunicii mele si istoria Romaniei.” 

Din 18 mai 2009, de administrarea Castelului Bran se ocupă Compania de Administrare a Domeniului Bran SRL, înfiinţată de Dominic Habsburg&Co anume în acest scop. ”Când l-am preluat, am fost pur şi simplu şocaţi: castelul era complet gol, nu mai era nici un exponat, toate fuseseră mutate de Ministerul Culturii în Muzeul Vămii. N-au mai lăsat absolut nimic, au smuls din pereţi şi tavane până şi prizele şi corpurile de iluminat!”, susţine managerul Alexandru Prişcu. La doar două săptămâni, în 1 iunie 2009, castelul a fost redeschis vizitatorilor, după ce noii proprietari l-au dotat  în grabă cu piese de mobilier şi obiecte decorative aduse din Italia, majoritatea achiziţionate din anticariate şi consignaţii. Apoi, metodic, a început punerea în aplicare a unui plan de administrare privată menit să facă din Castelul Bran o afacere cât mai profitabilă.

2615_castelul_bran

Simultan, a fost lansată o campanie publicitară, atât în ţară, cât şi, mai ales, pe plan internaţional, precum şi o suită de evenimente social-culturale, oferite gratuit, în fiecare an, vizitatorilor de toate vârstele. Rezultatul: în doar doi  ani de la preluare, numărul turiştilor plătitori a crescut cu 25%, schimbându-se totodată şi raportul dintre români şi străini în favoarea acestora din urmă, care de la 35% în 2009 au ajuns să reprezinte acum circa 51% din total.

BRAN poza 8

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Totodată, a fost dezvoltată şi promovarea comercială: în curtea interioară a castelului a fost deschis un magazin de suveniruri – dublat, din 2010, de încă unul, amenajat pe scara interioară de la ieşire, care funcţionează însă doar vara. Oferta este ”pentru toate buzunarele” şi are mare succes la turişti: de la pliante, hărţi, ghiduri şi albume foto editate în patru limbi, monografii istorice în ediţii bilingve, tot felul de jucării pentru copii, magneţi, brelocuri, soldaţi de plumb de diferite dimensiuni în ţinute de luptă medievale, umbrele, tricouri, şepci, fulare, carpete, insigne, imitaţii de arme „de colecţie”, CD-uri şi DVD-uri etc., până la cele două  sisteme de ghidaj audio, unul în patru limbi străine, celălalt în 11 limbi străine, pe care orice turist şi le poate instala pe telefonul mobil sau feluritele obiecte ”top premium” din argint, toate ”personalizate” cu logo-ul şi imaginea ”Castelul Bran”.

Castel-Bran-Interior

Castelul Bran a fost construit din dorinta Regelui maghiar Ludovic I de Anjou si a brasovenilor.

Regele vecin dorea consolidarea trecatorii Branului in perspectiva incursiunilor tot mai dese ale ostasilor Imperiului Otoman. Brasovenii doreau sa-si consolideze pozitia geografica si pe cea economica. Prima atestare documentara dateaza din noiembrie 1377. Castelul este situat la 30 de kilometri de Brasov, fiind unul din cele mai importante monumente istorice si turistice din Romania. In 1920, Consiliul orasenesc Brasov a donat Castelul Bran Reginei Maria a Romaniei, in semn de recunostinta fata de contributia sa la infaptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Prin testament, Regina Maria l-a lasat mostenire fiicei sale, Principesa Ileana, sora Regelui Carol al II-lea. Dupa expulzarea din tara a familiei regale, in 1948, Castelul Bran a intrat in proprietatea statului roman, fiind abandonat si devastat. Castelul s-a redeschis in 1956, fiind partial amenajat ca muzeu de istorie si arta feudala.

castelul-bran2

Muzeul Bran a fost înfiinţat în anul 1957 când s-a amenajat o expoziţie de artă şi istorie medievală. Mai târziu, prin anii ’60, s-a început amenajarea unui muzeu al satului brănean cu titulatura Secţia Etnografică Bran. În toată această perioadă, Muzeul Bran a fost în administrarea Consiliului Popular Judeţean Braşov. În anul 1987 s-a deschis secţia Vama Medievală, amenajată în clădirea de la baza Castelului, clădire care a aparţinut administraţiei vamale austro-ungare până în anul 1918.

Sursa: romanialibera.ro, jurnalul.ro, brasov.comisarul.ro, gandul.info

1-echipamentgratuit-1030x215