Posts

Povestea statuii Reginei Maria din București, la “Ora Regelui”

Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 15.00 la TVR Internațional descoperim amănunte mai puțin știute despre viața Reginei Maria și îl comemorăm pe Regele Mihai.

Născută dintr-o Mare Ducesă a Rusiei, Maria Alexandrovna, și din Alfred, Duce de Edinburgh, fiu al ilustrei Regine Victoria a Marii Britanii, Maria are parte de o copilarie feerică și de o adolescență neumbrită de griji, fără nicio legatură cu lumea realităților sociale, politice și economice ale timpului.

 

Principesa Maria a ajuns o femeie frumoasă și plină de farmec.  Căsătorită foarte devreme,  a trebuit să răzbată  în destinul de a deveni regina unei nații căreia i-a fost hărăzită a o călăuzi. „Povestea vieții mele”,autobiografia Reginei Maria a României, reeditată cu ocazia Centenarului Marii Uniri, prilejuiește întâlnirea cu personajele epocii, evocate chiar de Regină.

Prima statuie a Suveranei României Mari a fost inaugurată în București de Ziua Națională. Amplasat în imediata apropiere a Palatului Parlamentului, nu departe de Podul Izvor, monumentul evocă personalitatea Reginei – mamă a răniților din Primul Război Mondial.

Cu o înălțime de doi metri, așezată pe soclul din piatră cântărind șase tone și modelată din 500 de kg de bronz, statuia amintește de sobrietatea, eleganţa şi măreţia Reginei Maria. În această ediție a emisiunii, puteți urmări un interviu în atelierul sculptorului Anton Rațiu, autorul statuii.

Un an fără Regele Mihai

A trecut un an de când Regele Mihai a plecat spre veșnicie. Românii îi păstrează în suflet chipul blând, iubirea, loialitatea și înțelepciunea pe care Regele le-a transmis. În curtea Vechii Catedrale Arhiepiscopale și Regale de la Curtea de Argeș s-au strâns sute de oameni pentru care sfântul lăcaș înseamnă și locul în care se închină pentru făuritorii României Mari.

În partea a doua a emisiunii puteți urmări documentarul  “NIHIL SINE DEO”, dedicat regalității românești și legăturii sacre pe care o are cu poporul încredințat ei spre păstorire.

Sursa

S-a stins Regele Mihai I la vârsta de 96 de ani

Regele Mihai I a murit marţi 5 decembrie, la ora 13.00, la locuinţa sa din Aubonne (Elveţia), la vârsta de 96 de ani. În urmă cu un an, fostul suveran a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, leucemie cronică, şi tot atunci a anunţat că se retrage din viaţa publică.

 

Redăm integral comunicatul de presă transmis de Casa Regală a României:

“Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viaţă astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13 (ora României), la reşedinţa privată din Elveţia. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria. În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei române va face o declaraţie către ţară. În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

La dorinţa Custodelui Coroanei române, funeraliile Regelui Mihai I vor respecta tradiţia înaintaşilor Majestăţii Sale Defuncte.

Începând de mâine, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile. Condoleanţe pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/

Cititi continuarea articolului AICI

 

Regina Ana a României a implinit 92 de ani

Regina Ana a României împlineşte astăzi 92 de ani. Nici o soţie de rege, de domnitor sau de împărat nu a mai atins o asemenea longevitate. Iar viaţa ei a fost ca un film.

La 18 septembrie 1923, în al XVI-lea arondisment al Parisului, s-a născut prințesa Anne de Bourbon-Parma, devenită, prin căsătoria în exil cu Regele Mihai, la 10 iunie 1948, Regina Ana a României. Descendentă a două mari Case Regale europene, cea de Bourbon-Parma după tată și cea d/Orleans după bunica maternă, prințesa Anne de Bourbon-Parma a copilărit în Franța.
După izbucnirea războiului, în 1939, la șaisprezece ani, a plecat împreună cu familia în Spania și în Statele Unite ale Americii. La New York a studiat pictura și, pentru a-și câștiga existența, a lucrat ca vânzătoare într-un magazin. La nouăsprezece ani s-a înrolat voluntar în armata franceză. A fost împreună cu regimentul ei în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg și Germania până la sfârșitul războiului. Iar, pentru îndrăzneala şi forţa sa sufletească, a primit  “Crucea de război” a Franţei.
                                                                                    Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti
Câțiva ani mai târziu, povestește Regina Ana, viața m-a tras de mânecă și mi-a spus că țara mea nu este cea pentru care m-am dus la război, ci alta, mai la est, în aceeași Europă, tot o țară latină, tot o civilizație străveche, tot un popor glorios, dar care se numea România. Nu am putut să mă bucur prea mult de această nouă identitate care mi se oferea, pentru că România anului 1948, a fost foarte fermă cu mine, închizându-mi ușa cu brutalitate. Am purtat însă toată viața cu mândrie numele acestei țări închise și am așteptat ca porțile ei mari și frumoase să se deschidă. Știam că nu numai noi așteptam deschiderea acestor porți, ci 23 de milioane de oameni…

Viitoarea Regină a României l-a cunoscut pe Regele Mihai I al României la Londra. După numai o săptămână, Regele Mihai a cerut-o în căsătorie. Au făcut nunta pe 10 iunie 1948, la Atena. Dar Papa Pius al XII-lea a refuzat să le recunoască căsătoria, pentru că mirele nu era de religie romano-catolică.

 Împreună cu Regele Mihai, Regina Ana a clădit, în exilul de 50 de ani, Familia Regală a României. A apărat cu devotament de oștean călit în bătălii, străvechile temelii și noile vlăstare ale Casei Regale Române, sădind continuu iubire, credință, frumusețe… “Sper ca generațiile pe care noi le-am crescut să continue opera începută de Rege și de înaintașii lui. Toți copiii noștri aparțin acestei țări. Sper ca urmașii să aibă forța și inspirația să se identifice cu sufletul țării. Înțelegeți de ce îmi place să merg în satele noastre? Fiindcă acolo găsesc sufletul țării. Eu una l-am găsit.
Şi-a crescut cele 5 fiice -Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria- cu iubire şi le-a învăţat să preţuiască valorile simple, adevărate ale vieţii mai mult decât bogăţiile. Şi le-a învăţat să iubească România, chiar dacă trăiau departe de ea.

Regina-Ana-si-Regele-Mihai-la-nunta

Regele Mihai, regina Ana şi fiicele lor au trăit mai întâi la Florenţa, apoi în Danemarca şi în final s-au stabilit în Anglia. De abia în 1992 Regina Ana a călcat pe pământ românesc. Aici, a fost tot timpul o prezenţă discretă. Le-a arătat, tuturor, că nobleţea înseamnă, de fapt, modestie

Sursa si VIDEO- antena3.ro
Canale TV Romanesti

Regele Mihai a retras un titlu Principe

Alteţa Sa, Regele Mihai I, i-a retras titlul de Principe al României şi calificativul de Alteţă Regală nepotului său, Nicolae, fiul Principesei Elena.

În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de “Principe al României” şi calificativul de “Alteţă Regală”. De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeaşi zi.

În calitate de Şef al Casei şi Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală şi societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi.

Păstrând aceeaşi afecţiune nepotului său, Regele Mihai nădăjduieşte că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-şi servi idealurile şi de a folosi calităţile cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Alteţa Sa Regală Principesa Elena, mama lui Nicolae, a primit înştiinţarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele“, se arată în comunicatul transmis de Biroul de Presă al Majestăţii Sale.

                                                                                           Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Nepotul Majestăţii Sale, Nicolae, născut la 1 aprilie 1985, în Elveţia, a devenit Principe al României cu rangul şi apelativul de Alteţă Regală la 1 aprilie 2010. Nepotul Regelui Mihai era al treilea în Linia Succesiunii la tronul României, după Principesa Margareta şi mama sa, Principesa Elena. Principele Nicolae a venit prima dată în România în 1992, pe când avea doar şapte ani. Atunci, şi-a însoţit bunicul, Regele Mihai, la prima revenire în ţară după exilul de 45 de ani impus de autorităţile comuniste. Consilierul Familiei Regale, Ioan Luca Vlad, a explicat, într-o intervenţie pentru Digi 24, cum trebuie interpretat gestul Regelui Mihai.

regele-mihai-si-nepotul-Nicolae-adevarul.ro_

Unii dintre noi au putut urmări şi traseul privat al nepotului Majestăţii Sale. Am văzut lucruri foarte bune care au crescut statura şi rolul Coroanei în ţara noastră, dar şi o anumită nepotrivire internă care nu s-a remarcat în niciun fel teribil. Aici nu lucrăm cu scandaluri, cu ştiri pe surse, ci pur şi simplu o nepotrivire emoţională între idealurile Principelui şi regulile pe care le impune rolul pe care şi-l asumase. Aici este marea diferenţă faţă de alte situaţii în care s-au retras titluri de principe. Nu a făcut ceva anume, este o decizie luată pentru viitor, şi nu o pedeapsă, este o decizie cu care Principele este în asentiment, o decizie pe care Regele a luat-o cu tristeţe, dar care îi dă posibilitatea să se concentreze pe alte lucruri, pe ecologie, tineri, pe business, pe orice ar dori să facă în străinătate. Nu este doar acest titlu, este rolul pe care şi l-a asumat şi care presupunea 24 de ore din 24 să se dedice acestei misiuni. Puteţi înţelege că a fost prea mult pentru el. Toate lucrurile pe care le-a făcut rămân, toate proiectele în care s-a implicat nu se pot şterge cu buretele, dinastia rămâne puternică, iar el rămâne apropae de Familia Regală în calitatea sa privată. Decizia a fost luată de Majestatea Sa, dar în urma unor chibzuinţe care l-au inclus pe Principele Nicolae, deci este perfect în asentiment cu ea“, a explicat avocatul.

Sursa – adevarul.ro

Canale TV Romanesti