Posts

Ce vinuri asortam la mancarurile de Paste, in interior sau in aer liber

Alaturi de ouale rosii si preparatele din miel, vinul da definitie sarbatorilor pascale, spune somelierul Sergiu Nedelea, care face si o serie de recomandari pentru mesele festive de Paste, dar si pentru gratarele preferate de romani in aceasta perioada.

Desi s-a impamantenit ideea ca de Paste se bea doar vin rosu, diversitatea preparatelor meselor festive din aceasta perioada ne aduce aminte de bogatia si diversitatea soiurilor de vin romanesti, explica somelierul Sergiu Nedelea.

“Masa pascala este o masa de sarbatoare, o masa bogata in alimente diverse de la verdeturi si branzeturi proaspete, oua rosii, mielul preparat in diverse moduri – bors de miel, drob, stufat, friptura de miel la tava – pana la cozonacul de Paste. (…) Astfel, la aperitive vom avea vinuri tinere, proaspete. Dupa ce am ciocnit ouale rosii si am spus crestinescul ‘Hristos a Inviat’, vom inchina un pahar de Feteasca Alba din Valea Tarnavelor sau de Francusa din dulcele Cotnari.

La cas, urda, telemea proaspata si verdeturi vom asocia o Cramposie selectionata din Dragasani sau o Feteasca Regala de la Recas. Mancarurile din miel cer multa atentie, caci, desi carnea este tanara, poate cadea greu daca nu-i aducem in sprijin o Babeasca vranceana sau o nobila Feteasca Neagra din sudul invelit in abur de Dunare de la Vanju Mare sau din Dealul Mare.

Traditionalului cozonac de Paste ii vom aduce inchinare cu sfanta noastra Grasa de Cotnari sau cu o Tamaioasa romaneasca aurita de timp in pivnitele de la Pietroasa”, spune Nedelea.

Alte recomandari date de specialist sunt:

  • pentru aperitive – Pelin alb Domeniile Dealu Mare Urlati sau Chardonnay Terra Romana de la S.E.R.V.E;
  • pentru friptura de miel sau curcan – Pelin rosu sau un vin rosu sec (Cabernet Sauvignon de la Crama Oprisor sau Feteasca Neagra de la Alira);
  • la pasca si cozonaci – Tamaioasa romaneasca sau Busuioaca de Bohotin din gama Colocviu de Cotnari.

La inceputul mesei, se recomanda un vin alb sec tanar, cu multa prospetime si aciditate ceva mai ridicata sau o fluta cu sampanie/spumant. Apoi pot fi consumate, in aceasta ordine, rozeurile si vinurile rosii.

 La sfarsitul mesei, se recomanda un digestiv – un pahar de coniac/vin ars sau de vin licoros fortifiat (Porto sau Shery).

O masa in aer liber difera de o masa festiva in interior. Vinurile pentru picnic ar trebui sa fie mai usoare si, de preferat, sa nu fie baricate, rozeurile fiind o alegere excelenta pentru mesele in aer liber.

La un gratar, pentru care romanii ar putea opta intr-una dintre zilele libere de Paste, recomandarile somelierului sunt urmatoarele:

  • la mici – un rose sec din Pinot Noir;
  • la carne alba, legume sau peste – un vin alb sec usor (Zghihara de Husi, Francusa, Cramposie);
  • la carne rosie – Cabernet Sauvignon, Merlot sau Feteasca Neagra;
  • la organe (ficat, rinichi) – Pinot Noir sau Babeasca Neagra.

Ca o recomandare generala, la gratar e bine sa avem vinuri tinere, cu prospetime si fructuozitate accentuate, adauga Nedelea.

Sursa

În Bucovina, incondeierea ouălor s-a transformat in arta (Video)

Tradiţia încondeierii ouălor în Bucovina este o artă moştenită din moşi strămoşi şi se practică în Joia Mare de dinaintea Paştelui. Mai mult, încondeierea ouălor este o artă pe care oamenii din Bucovina o respectă cu sfinţenie, fiind inspirată din costumele populare, din motivele tradiţionale şi din natură.

Gospodinele aleg ouă proaspete de găină şi raţă. Au şi o reţetă pentru deosebirea ouălor proaspete de cele vechi. Le scufundă în apă. Ouăle proaspete cad la fund, cele vechi se ridică la suprafaţă. Apoi, ouăle trebuie musai golite. În acest fel ele pot fi păstrate şi peste 100 de ani. Golirea oului mai este necesară pentru a elimina riscul ca la o spargere accidentală să avem un miros neplăcut. Golit, oul devine mai uşor la încondeiat.

De asemenea, ouăle de casă se spală doar cu apă, dar cele din comerţ trebuie uneori degresate folosind şi puţin detergent.

Tehnica folosită este cea a împistruirii cu ceară naturală de albine, foarte complexă şi extrem de greu de realizat sau de reprodus. Se lucrează cu ouă de găină, de raţă, de gâscă şi chiar de struţ. Culorile folosite sunt: alb – care simbolizează viaţa, cerul, galben, care simbolizează pâinea cea de toate zilele, roşu, înseamnând viaţa, sângele, iar negru pământul. Fiecare ou încondeiat în felul său are o seminificaţie.

Aşadar, în Bucovina, tradiţia vopsitului ouălor a fost ridicată la rang de artă. O întreagă tradiţie păstrată de sute de ani se ascunde în modelele şi culorile ouălor încondeiate.

Cum se încondeiază ouăle în Transilvania, Banat şi Maramureş

Dacă am văzut cum stau lucrurile în Bucovina, să vă spun acum cum se încondeiază ouăle în Transilvania şi Banat. Aici se folosesc forme geometrice clare, directe, linii şi spirale. Sunt întâlnite simbolurile solare, telurice, ale crucii şi ale plantei. Împărţirea oului respectă linia mediană, a ecuatorului, cu partea deasupra reprezentând astralul, cerul cu apele necreate, cu apele cerului, cu ploaia, iar partea de jos semnificând pământul.

De exemplu, în Maramureş sunt populare ouăle împiestrite. Un proces, de altfel migălos care necesita multe etape. Se lucrează cu trei rânduri de ceară şi tot atâtea de vopsea. Trebuie să se răcească bine între straturile de ceară şi vopsea, altfel nu ies, culorile. După ce se aplică primul strat de ceară, oul se bagă în vopsea galbenă şi după ce se usucă se lucrează cu ceară pe galben. Se bagă apoi în vopsea roşie. Pe această vopsea se lucrează cu ceara mai groasă pentru a nu se şterge. La final se bagă ouăle în vopseaua închisă la culoare –  verde, albastră sau chiar neagră.

Sursa

Horia Vîrlan dezvăluie secretele unei mese perfecte de Paşte (Interviu)

Horia Vîrlan şi somelierul Eugen Telişcă au vorbit la Adevărul Live despre cum alegem carnea de miel pentru preparate cât mai fragede şi ce vin punem pe masa de Paşte, amintind de cele mai frecvente mituri privind preparatele specifice Sărbătorilor Pascale.

Maestrul bucătar Horia Vîrlan (55 de ani) se ocupă personal de masa de Paşte, unde nu-i lipsesc preparatele tradiţionale precum drobul, friptura de miel, pasca sau cozonacii.

Adevărul Live: Maestre Horia Vîrlan, ce puneţi pe masa de Paşte?

Horia Vîrlan: Eu, ca în fiecare an, pun aceleaşi lucruri pe masa de Paşte: ouăle roşii, ciorbă de miel, ba borş cu leuştean, ba cu smântână şi tarhon, acrită cu oţet, cum o să fac şi anul acesta şi cum se face în Ardeal. Apoi am drobul pe care îl fac în prapură sau în aluat, depinde cum am chef, friptură de miel, pască şi cozonac, căci copiii mei vor şi cozonac şi trebuie neapărat să fac vreo trei bucăţi zdravene.

Drob vegan aţi făcut vreodată?

E bun drobul vegan, dar să nu-i spunem drob. Hai să-i spunem terină de legume. Drobul e o terină. E făcut într-un vas care are o formă lunguiaţă şi se bagă la cuptor, coaptă cu ou sau fără, dar fără ou nu prea se încheagă şi apoi va fi servită rece la masă.

Drobul tradiţional cum îl facem?

Nu există secrete pentru un drob tradiţional perfect. Foloseşti aceleaşi ingrediente în fiecare an: organele, eu folosesc şi plămâni, le pun la fiert, după ce le-am curăţat puţin, le las acolo să fiarbă în foi de dafin, coriandru şi şi boabe de piper, sare, pot să pun şi o jumătate de ceapă, nu e musai, dar nu le las să fiarbă prea mult, să nu devină mustoase. Se las apoi la răcit, le toc ori cu măşina de tocat, cu ochiul cel mai mare, ori cu cuţitul, dacă am timp. Sunt mai gustoase aşa, că sunt mai suculente. Călesc nişte ceapă şi usturoi verde, nu foarte mult, le amestec cu compoziţia de carne, verdeaţă: pătrunjel şi mărar că e primăvară şi organismul are nevoie de aşa ceva, ouă, iar dacă ţi se pare că e cam seacă compoziţia, dacă ai fiert mai mult organelle, pui puţînă smântână, bagi compoziţia în prapură, pui la cuptor şi se lasă timp de 30 de minute.

Citeste continuarea AICI

Pensiuni BIO din România la care vă puteţi petrece Paştele anul acesta

Peisaje de vis, aer curat, alimente bio, locuri pline de verdeaţă şi locuri unde mâncarea este întotdeauna proaspătă. Biodiversitate oferită turiştilor dornici de o gură de aer proaspăt sau a celor care vor să fugă de zgomotul oraşului în vacaţa de Paşte.

Hilde’s Residence O mică, dar foarte cochetă pensiune din inima Bucovinei, în Gura Humorului. “Conceptul de boutique hotel ne permite să le oferim oaspeţilor noştri ambianţă, confort, încântare, destindere. Conceptul biogastronomic asigură alimentaţia sănătoasă, prin folosirea de ingrediente naturale, tradiţionale, provenite din gospodăriile ţărănesti locale sau din producţie proprie.”

Pensiunea La Roată Cinci case tradiţionale din lemn şi o moară veche, îmbătrânite în munţi şi reconstruite lemn cu lemn. Un colţ de Bucovina pentru tihna şi confortul călătorului, La Roată te întoarce într-un timp al statorniciei, când ziua era zi, masa masă şi casa casă.

Pensiunea Bio Haus Cioran Este situată la 20 km de Sibiu, pe Valea Hartibaciului, in localitatea Nucet, intr-o zona splendida de dealuri. Acest loc ofera posibilitatea ca toti vizitatorii sa asiste la activitati agricole in ferma eco despre care gazdele vorbesc cu mandrie: ”Oricine vine la noi se poate relaxa si la ferma. Pot hrani animalele, pot mulge vacile ( daca nu stiu, ii invatam noi), pot recolta si procesa produsele din gradina proprie.” Mancarea este bio, alimentele nu provin din alte surse decat din ferma pensiunii: “ Turistii mananca numai produse proaspete din carne, lactate, oua, legume sau fructe.

Pensiunea Mărioara Pensiunea oferă cazare în satul Breb, în două case: una nouă şi o casă veche de lemn, tipic maramureşeană, cu interiorul reamanajat în stil tradiţional. Produsele şi preparatele servite la masă provin din gospodăria proprie şi din zonă.

Pensiunea Sfântul Nicolae Sejurul dumneavoastra la Pensiunea Sf Nicolae, incepe odata cu sosirea in localitatea rurala Alunis, o zona de deal, cu un relief interesant, cu verde de cetină de brad si paduri de aluni, cu incredibil de albastru de cer şi cu liniştea de mult visată. “Aici noi am creat pentru tine, cu drag, un loc aparte unde să fii răsfăţat şi unde ospitalitatea, buna dispoziţie şi mâncarea proaspătă sunt secretul vacanţelor şi ieşirilor tale la munte, lasand in urma, orice grija, orice zgomot, orice problema! Bucatele sunt alese, de buna calitate- eco si sunt oferite in majoritate din gospodăria proprie sau din sat; … Si multe alte locuri si surprize care va iti vor ramane in suflet “

Pensiunea Vale Putna În judetul Suceava, comuna Pojorâta, pensiunea Bio Vale Putna are un aspect contemporan, dar este realizata preponderent cu materialele care se gasesc din belsug in zona: lemn si piatra. Dar nu orice lemn sau orice piatra: primul este, in mare parte, recuperat din bordeiele si grajdurile din zona, iar piatra a fost special aleasa de la cariera de piatra Pojorata, astfel incat sa fie cat mai neregulata, asa cum se gaseste in natura. Surprinzatoare sunt si lucrurile din interior care construiesc o ambianta aparte. Sa nu va mire daca o sa descoperiti lazi de zestre vechi de o suta de ani, capcane de urs transformate in plafoniere sau covoare autentice realizate de o maestra din localitatea suceveana Sadova. Totul in jur are o poveste, fiecare lucru inspira si te transpune intr-o lume idilica, la granita realului, departe de ce inseamna zgomotul si agitatia zilelor noastre.

Sursa

Purtarea-Crucii

Hristos, această lecție niciodată înțeleasă

Viața, moartea, crucificarea, înălțarea lui Hristos la cer sunt momente de mare spiritualitate și mister. Viața și mesajele Lui au schimbat cursul omenirii. Vorbim despre drepturile femeilor, căsătorie, copii, școli si despre cea mai mare instituție din lume, biserica. 

Hristos și-a prezis, încă din timpul vieții, moartea. Putea să facă lucrurile să nu se întâmple așa. Le-a lăsat să se producă așa cum ele au fost prezise. Este o lecție pentru fiecare dintre noi, din care trebuie să înțelegem mesajul vieții și al morții lui Hristos. După trei zile de la crucificarea Sa, mormântul era gol.

Crucificarea este singurul moment pe care documentele îl prezintă cu mare exactitate. Odată cu arestarea Lui, începe marea tragedie. Pe de o parte El, cu câțiva ucenici, de cealaltă parte o mulțime dezlănțuită. Un text din Talmud descrie ciomegele și bețele cu care se înarmaseră marii preoți. Unul dintre aceștia era Anna, socrul lui Caiafa, care îi sfătuia pe iudei că este bine ca un om să moară pentru popor. Pe Hristos avea să-l judece Sfatul Bătrânilor format din 71 de persoane.

  • Ce motive au determinat Consiliul să îl condamne pe Iisus la moarte?

Așteptarea vechilor profeți evrei legată de un viitor rege mesianic. Mulțimea refuza să creadă că Iisus ar fi putut fi așteptatul Mesia. În viziunea lor, Iisus era un corupător și un șarlatan. Pentru liniștea comunității trebuia îndepărtat. În timpul procesului, Iisus a declarat că este Fiul lui Dumnezeu. Afirmația a fost considerată o blasfemie care l-a dus către moarte. Pilat, guvernatorul roman, a spus că nu-i găsește nicio vină acestui om. Mulțimea s-a dezlănțuit și a hotărât.

Pentru că era ziua dinaintea Sabatului, mulțimea a hotărât ca totul să se realizeze foarte repede. Orice îndeletnicire în timpul Sabatului era interzisă. Și totul s-a întâmplat repede, așa cum a hotărât mulțimea.

Iudeii vor pecetlui piatra mormântului în nădejdea că uitarea avea să-L acopere definitiv pe Cel ce zăcea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad și nici învierea lui lisus, urmată de răspândirea noii credințe. Mormântul lui Hristos rămâne gol. Nu mai este cum spunem noi “lăcaș de veci”.  Acest mormânt ne vestește că și mormintele noastre vor rămâne goale.

  • De ce Iisus a murit în acest fel, și nu în altul?

Răstignirea era la romani o formă de tortură atât de vi­olentă și de crudă, incât Cicero spunea că nici un cetățean roman n-ar trebui nici măcar să auda de ea, cu atât mai puțin s-o vadă. Răstignirea era, cu alte cuvinte, un spectacol atroce și de neprivit — de aceea persoanele decente nu trebuiau să fie expuse la ea. Era rezervată rebelilor poli­tici. Pentru Roma, Iisus a murit ca rebel politic, fapt ates­tat de învinuirea Sa: „Acesta e Iisus, Regele iudeilor”.

Această moarte a avut un impact nemijlocit asupra învățăturii lui Iisus și a adepților Săi. Deoarece învățăturile lui Iisus — atât cuvintele, cât și fap­tele Sale — erau atât de inseparabile de persoana Sa, pentru ucenicii Săi moartea Lui a fost o catastrofă totală.

Iisus nu era un Socrate, a cărui invățătură să poată fi se­parată de persoana Lui și transmisă într-o școală de gândire.

Iisus propovaduia venirea Împărației lui Dumnezeu. Ucenicii Lui I-au cerut să șadă aici de-a dreapta și de-a stânga Sa. Or, moartea Lui a fost sfârșitul asteptărilor lor mesianice, nimic altceva decât o discreditare totală a tot ceea ce El spusese și făcuse. Prin urmare, Iisus a murit abandonat de ucenicii Săi, fapt care însemna că moartea lui Iisus trebuia să fie sfârșitul adepților Săi. Și așa a și fost atunci când Hristos a murit în mare suferință, renuntând la orice egoism printr-o moarte nu din neascultare, ci din ascultare față de Dumnezeu.

El S-a văzut pe cruce singur, părăsit de aproape toți. A fost părăsit până și de ucenicii cei mai apropiați care, afară de Ioan, se ascunseseră cu lașitate în fața primejdiei de a fi arestați – și nimeni, nimeni nu înțelegea încă lucrarea pentru care murea El. În jur era gloata dușmănoasă; singu­rele chipuri ce se vedeau erau ori cele tâmpe, nepăsătoare, ale numeroșilor gură-cască, pe care nu era întipărită decât o curiozitate nepăsătoare, ori cele pline de bucurie răutacioa­să.

“Pe alții i-a mântuit, spuneau ei în bătaie de joc, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Să Se coboare de pe cruce, ca să vedem și să credem” (31-32).

Şi pentru oamenii aceștia murea El!

  • „Eloi, Eloi, lama sabahtani?”„Dum­nezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?

Suferința cea mai grea, a cărei adâncime îngrozitoare nu o putem deloc cuprinde, a fost pentru El, totusi, sentimen­tul poverii păcatului luat de bunăvoie asupra Sa. A însemnat să primeas­că păcatul în conștiinta Sa, să-l trăiască, să simtă toata greutatea răspunderii pentru el, să con­știentizeze cumplita vinovăție pentru el înaintea lui Dumnezeu, de parcă Însuși l-ar fi făcut. Păcatele întregii lumi, ale întregii omeniri, de la începu­tul ei, ale tuturor nenumăratelor generații de oameni care s-au perindat pe pământ atatea veacuri; tot răul, în toate for­mele lui înfioratoare, dezgustătoare, toate fărădelegile, până la cele mai josnice făcute de om vreodată, toa­tă murdăria vieții nu numai din trecut, ci și din prezent și din viitor – toate acestea le-a luat asupra Sa Iisus Hristos și toate păcatele noastre le-a purtat în trupul Său, pe lemn, pen­tru ca noi, murind față de păcate, să viețuim dreptății (I Pt. 2,24).

Odată cu păcatul, Mântuitorul a fost nevoit să ia asupra Sa și urmările lui inevitabile, care sunt cele mai groaznice pentru suflet: înstrăinarea de Dumnezeu, părăsirea de către Dumnezeu și blestemul, ce atârnă asupra noastră ca pedeapsă pentru păcat.

Suferințele Domnului au fost atât de mari, încât toată natura s-a tulburat. Soarele nu a putut răbda această prive­liște și s-a ascuns; întunericul a acoperit pământul. Acesta s-a cutremurat de spaimă și în cutremurul care a urmat, mul­te din pietrele mari care acopereau mormintele s-au prăvălit din locurile lor, Catapeteasma Templului s-a despicat.

Numai strigătul Eli, Eli ne dovedeşte că răstignitul nu s-a jucat cu noi, că nu a încercat să ne mângâie cu făţarnice estompări. (Ca-ntotdeauna, i-a tratat pe oameni ca pe fiinţe libere şi mature, capabile de a încasa adevăruri neplăcute.) Căci una e să stai la picioarele crucii şi să suferi, oricât de sincer şi de sfâşietor, şi alta e să fii pe cruce. Durerea altuia nu e a ta, e a lui, ţi-o însuşeşti numai printr-un proces ideativ, nu prin simţiri. 

Socrate mulţumeşte zeilor că scapă de vicisitudinile lumii materiale, Hristos exclamă: „De ce m-ai părăsit?” 

Deosebirea e totală între cele două morţi, şi tocmai cea divină pare inferioară, tulbure. Adevărul este că-i nespus mai umană; cea a lui Socrate, în toată măreţia ei, pare – prin contrast – literară, abstractă, supusă regiei, şi mai ales nerealistă. Socrate – cu bună credinţă şi izbândind în bună parte – se ridică de la starea de om la cea de zeu, Hristos coboară nestingherit până în straturile cele mai de jos ale condiţiei umane”.

  • Care este semnificația acestui sacrificiu?

Moartea a intrat în creație prin despărțirea omului de Dumnezeu. Omul a ieșit din mâinile Făcătorului o făptură minunată, înzestrată cu toate călitățile minții, inimii și voinței – dar, ca [o] condiție a libertății, în firea lui există posibilitatea păcatului, în luptă cu care omul trebuia să-și dezvolte din proprie inițiativă puterile morale, călăuzit de iubirea de Dumnezeu și de ascultarea de voia Lui. În acest scop a fost dată prima porun­că, ce interzicea gustarea din roadele pomului cunoașterii binelui și răului – însă când duhul rău a început să-l ispiteas­că pe om și i-a infățișat „strălucitele” perspective ale acestei cunoașteri, … omul a sucombat tentației. În loc să respingă ispita în numele iubirii de Dumnezeu, în numele ascultării, el a vrut să se facă singur de o seamă cu Dumnezeu! Trufia și orgoliul au triumfat asupra dragostei.

Încălcând porunca lui Dumnezeu, omul a opus de bună­voie lui Dumnezeu, făra constrângere exterioară, propriul eu, propriul egoism. A făcut din sine însuși, nu din Dum­nezeu, centrul vieții sale, și-a facut lege din voia proprie, și-a făcut dumnezeu din sine însuși, si astfel a devenit față de Dumnezeu un adevărat vrăjmas. Omul s-a separat de Dum­nezeu, a început să slujească eului propriu și a devenit rob al lumii, de la care a început să caute fericirea. Urmarea acestei înstrăinari de Dumnezeu a fost deplina pervertire a vie­ții – nu numai a vieții omului, care e vinovat pentru aceasta, ci a vieții intregii naturi. Din pricina precumpănirii egois­mului omenesc a fost pierdută nu numai unirea omului cu Dumnezeu, ci și unirea dintre oameni.

Depărtarea sufletului de Dumne­zeu se răsfrânge neîntârziat în sufletul omului, în conștiința lui, printr-un simțământ de zbucium, de teamă, de vinovăție. Omul se află într-o stare de sclav ce simte înălțat deasu­pra sa biciul stâpânului. 

Trep­tat, Dumnezeu e izgonit din suflet de spaima în fața Lui, de groaza cumplitei Lui judecăți și răsplătiri; în conștiin­ta păcătoasa și chinuită a omului, din Dumnezeul Dragos­tei și Părintele oamenilor, El devine o ființă înfricoșătoare; și din chipul Lui luminos, în sufletul înfășurat în pâcla de nepătruns a întunericului duhovnicesc și a păcatului, mai rămâne doar o nălucă tulbure, amorfă, care înspăimântă deja prin caracterul său misterios, ca ceva necunoscut și cu neputință de cunoscut. Fantoma Dumnezeului groaznic, născută din întunericul duhovnicesc, stă ca un perete al despărțirii între oameni și Dumnezeu, slăbind în ei năzuința spre Dumnezeu și dând naștere deznădejdii. Această piedică dintre Dumnezeu și oameni poate fi înlă­turată doar prin răscumpărarea reală a păcatului.

Prin sacrificii, ritu­aluri si ceremonii religioase omul năzuiește să capete milos­tivirea lui Dumnezeu ca, în loc de Judecător mâniat, să afle în El un Tată iubitor. Această năzuință fundamentală a luat în diferitele religii forme uneori sălbatice. Îndelung și în zadar a căutat omenirea liniștea sufleteas­că, răscumpărarea pentru păcat. Aceasta nu a putut fi atinsă prin jertfe și nici un mijloc n-a fost de ajuns pentru a birui groaza de Dumnezeu, simțământul despărțirii și înstrăină­rii de El. Şi este pe deplin firesc să fie așa: de vreme ce forța împotrivirii față de Dumnezeu, de care omul a dat dovadă căzând în păcat, poate fi nimicită, potrivit legii compensați­ei, numai printr-o forță de egală mărime a ascultării, a abne­gației, a dăruirii față de Dumnezeu.

Sfințenia și nepăcătoșenia lui Iisus Hristos, firea Lui cea dumne­zeiască, au împărtășit jertfei de pe Cruce o însemnătate atât de mare și atotcuprinzătoare, încât această singură jertfă răs­cumpărătoare a fost nu numai pe deplin îndestulătoare ca să acopere și să șteargă toate nelegiuirile neamului omenesc, ci le-a și covârșit nesfârșit de mult în cumpăna dreptei judecăți Dumnezeiești.

Din iubire față de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat și a primit moartea de bună voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o învinge. Astfel, Hristos întoarce rostul morții – ca trecere spre viața veșnică.

El a învins moartea nu numai pentru că a fost Dumnezeu, ci și pentru că umanitatea Lui a fost fără de păcat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabilă, deoarece El fiind străin de păcat, nu purta în Sine germenele morții. Hristos nu moare de o moarte naturală, rezultat al unui proces ce culminează cu descompunerea fizică, nu este atins de vreo boală, ci primește moartea de bună voie. De aceea îndură moartea în toată grozăvia ei, moartea prin excelență. 

Iubirea lui Dumnezeu pentru om se revelează mai ales în jertfă, prin aceasta ea făcându-se mai evidentă. Prin iubirea Sa, Hristos a vrut salvarea omului. “Fără jertfa de pe cruce am fi ştiut ceva despre iubire în general, dar n-am fi ştiut nimic despre iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.”

“Că aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat la moarte pentru ea (Ioan 3, 16). Nu pentru că n-a putut să ne izbăvească pe noi în alt chip, ci a voit să ne înveţe prin aceasta pe noi dragostea cea folositoare.

Potrivit lui Nicolae Cabasila, “două particularităţi îl caracterizează pe cel ce iubeşte şi îi asigură biruinţa: faptul de a face bine, prin toate mijloacele, obiectului iubirii sale şi, la nevoie, de a suferi pentru el dureri şi chinuri teribile. Această a doua mărturie de iubire este mult superioară celei dintâi, ori, Dumnezeu era neputincios să o dea fiind nepătimitor … Atunci El născoceşte această umilinţă, caută să se pună în starea de a putea îndura dureri şi chinuri pentru a convinge de iubirea Sa pe cei pentru care va suferi atât”

Sursa: efemeride.ro, evz.ro, cuvantul-ortodox, ziarullumina

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215