Posts

NICO ne anunta prin cantec ca “Vine Craciunul”

Acesta a fost punctul de pornire pentru cel mai nou single semnat de artista Nico, “Vine Crăciunul”. Laurențiu Matei, compozitorul piesei a simțit că acum este momentul acestei piese, să o mai meșterească pe alocuri și să o îmbrace de sărbătoare.

Nu am stat prea mult pe gânduri, am intrat în studioul de înregistrări și am cântat împreună cu corul de copii de la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, într-o atmosfera atât de veselă, încât am promis că o să mai colaborăm cu copiii pe viitor. Piesă aduce aminte de anii frumoși ai copilăriei, de mirosul de portocale și de Crăciunul fermecat alături de familie și prieteni”, a declarat NICO.

NICO a lansat anul acesta o serie de melodii de dragoste. A început în februarie cu „Suflet pereche”, a continuat cu „Nebuni îndrăgostiți”, iar toamna a adus-o romantică și melancolică în „Oare cine?”. NICO îmbină cu succes carieră muzicală cu scenă teatrului și a spectacolelor.

Printre reprezentațiile de la teatru, artista pregătește multe surprize muzicale.

Sursa

Cleopatra Stratan și Edward Sanda alcătuiesc un cuplu de excepție. Cum sună noua piesă de sărbători a celor doi

În prag de Moș Nicolae, Cleopatra Stratan și Edward Sanda își unesc forțele și lansează o piesă perfectă pentru sărbătorile de iarnă. „Cozonac” este o melodie compusă de Edward Sanda și produsă în studiourile Famous Production.  

„Am plecat de o la o idee funny despre Crăciun și așa am ajuns să colaborăm. Am hotărât să lucrăm la piesă asta împreună și să dăm startul sărbătorilor. De aici a început totul: pregătirea piesei, videoclipul și acum lansarea! La clip ne-am simțit foarte bine, cu bună dispoziție și veselie. Am avut ocazia să mă bucur alături de Edward că și cum am petrecut Crăciunul împreună”, mărturisește Cleopatra Stratan.

„«Cozonac» este o metaforă haioasă prin care vrem să aducem zâmbete pe fetele oamenilor. Este o piesă caldă, care transmite iubire și sentimente pozitive și cred că este perfectă pentru perioada sărbătorilor. Mă bucur tare mult că am avut ocazia să colaborez cu Cleopatra și, cu siguranță, vom mai avea piese împreună și pe viitor”, adaugă Edward Sanda.

Artista născută în Republica Moldova are în palmares șase recorduri mondiale: cel mai tânăr artist care a lansat un album de succes, cel mai tânăr interpret care a susținut un concert live de două ore în față unui public numeros, cel mai bine plătit artist care a primit 10.000 de euro pentru o singură piesă, cel mai tânăr interpret care a primit trei premii MTV, cel mai tânăr interpret care a avut un hit no.1 la nivel național și cel mai tânăr cântăreț de succes.

Cu un nume recunoscut la nivel mondial, Cleopatra Stratan a avut succes încă de la vârstă de 3 ani. Hit-ul ei, „Ghiță“, s-a auzit inclusiv în țări că Japonia, Spania și Mexic. Din anul 2008, Cleopatra Stratan are și propria ei păpușă, iar din anul 2009 este inclusă de site-ul oddee.com în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4. În iunie 2018, copilul fenomen a cucerit publicul cu „Te las cu inima”, o poveste ce o prezintă pe Cleopatra Stratan într-o altă lumina: deși trage după ea un geamantan, la fel că în clipul „Ghiță“, ea nu mai este fetiță cu ochelari și codițe, ci o adevărată domnișoară.

Edward Sanda a debutat cu piesă și clipul „Doar pe a ta”, un featuring cu Ioana Ignat, ce a cucerit topurile de specialitate. Au urmat piese precum „Haine scumpe”, „Nicio zi fără ține”, care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, iar în urmă cu trei luni a colaborat pentru a două oară cu Ioana Ignat pentru single-ul „În palmă ta”.

Sursa

Lidia Buble lansează o nouă piesă, intitulată “Tu”

Lidia Buble lansează “Tu”, o piesă despre sentimentele puternice pe care un îndrăgostit le are față de jumătatea sa. Cu un videoclip desprins dintr-un film romance, în regia lui Iura Luncașu, frumoasa artista joacă rolul unei “girl nextdoor” foarte timide, care reușește să treacă peste orice obstacol pentru dragoste.
Piesa a fost compusă și produsă în studiourile Famous Production și lansată alături de Cât Music. Versurile piesei sunt o declarație de iubire și mulți dintre admiratorii cântăreței se vor regăși în emoționantă poveste.
“De ce să fie greu să zici «te iubesc»? De ce să te complici atunci când vrei să spui «mi-e dor»? De ce să cazi în false idei ale spiritului când poți, atât de simplu, să-i mărturiseșți că-ti lipsește tare atunci când nu se amestecă, pentru puțîn timp, cu aerul tău. Natural, organic, simplu. Acestea sunt ingredientele mele pentru toamna”, mărturisește Lidia.
Lidia Buble și-a început cariera în 2014 cu piesă “Noi simțim la fel”, iar în același an ea a câștigat premiul “Best New Act” la Romanian Music Awards. Au urmat apoi single-uri precum “Inima nu știe”, “Le-am spus și fetelor”, “Mă cerți” și “Mi-e bine”.Anul trecut, artista a lansat “Cămașa”, single care s-a menținut în topul celor mai difuzate piese la radio și a adunat peste 33 de milioane de vizualizări pe YouTube. În urmă cu șase luni, Lidia și-a surprins bublisorii cu “Sub apă”, clip care a cucerit publicul din România și care a spart orice tipar, în materie de producție video.

Sursa

Smiley, în turneu naţional #Confesiune. Oraşele în care artistul “Aprinde scânteia (Video)

Cântăreţul Smiley va pleca în turneul naţional #Confesiune, care se va desfăşura în perioada 29 octombrie-18 noiembrie, în principalele oraşe din ţară, şi care este prefaţat de lansarea videoclipului unei noi piese, “Aprinde scânteia”, un featuring cu Dorian, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

Smiley a lansat videoclipul piesei “Aprinde scânteia”, prima piesă a artistului în 2018, o mărturie personală despre viaţă şi libertatea de a fi.

Cu toţii avem nevoie de încurajări, în conditţile în care totul în jurul nostru pare construit după reguli pe care nu le înţelegem. Noi credem că nimic nu este imposibil. Am lucrat cu Dorian la această piesă şi am făcut-o pentru noi înşine, gândindu-ne la lupta pe care o ducem zi de zi ca să facem ceea ce ne place“, spune Smiley.

Videoclipul piesei, regizat de Iulian Moga, ilustrează perfect mesajul lui Smiley. Filmat în mai multe locuri din Bucureşti, videoclipul este ca un “memento despre noi şi despre visurile noastre de când eram copii”, iar Dorian este cel care a avut ideea clipului, mai spune artistul.

Pentru “Aprinde scânteia”, Smiley şi Dorian au lucrat cu producătorii Şerban Cazan şi Roland Kiss, cântecul fiind produs în studiourile HaHaHa Production şi lansat împreună cu Cat Music.

Turneul #Confesiune va începe pe 29 octombrie, la Galaţi, şi se va încheia pe 18 noiembrie, la Constanţa.

Sursa

Andra și Enrique Iglesias, colaborare surpriză

Andra a reușit să-și îndeplinească unul dintre visurile de artist. Cântăreața a colaborat cu Enrique Iglesias pentru remixul piesei Nos Fuimos Lejos, iar partea artistei este interpretată integral în limba română. Varianta originală îi aparține lui Enrique și a apărut în urmă cu 4 luni.

Colaborarea cu Enrique Iglesias şi Descemer Bueno este un vis devenit realitate! Aştept cu drag comentariile voastre şi nu uitaţi să dansaţi pe ritmuri latino! El Micha“, a scris Andra pe Facebook.

Andra și-ar fi dorit să păstreze surpriza, dar Enrique i-a luat-o înainte si a dat chiar el vestea cea mare pe Facebook.
Clipul piesei apare chiar în ziua în care Andra împlinește 32 de ani. Asta da aniversare!

Iar cadoul a fost primit cu entuziasm de fani, care i-au o mulțime de comentarii:

Am urmărit cu sufletul la gură videoclipul, este superb. Dacă aveai câteva momente şi lângă lglesias chiar era super reușit”, “Felicitări Andra! Super melodia! Te-ai integrat perfect cu cu ei!”, “Tu aduci mândria României, speram la cât mai multe colaborări cu artişti internaţionali“.

Sursa

Şaizeci de melodii româneşti lansate în ultimii o sută de ani vor fi intrepretate de o orchestră simfonică pe faleza Cazinoului din Constanţa

Şaizeci de melodii româneşti lansate în ultimii o sută de ani vor fi interpretate timp de trei săptămâni de o orchestră simfonică din Cluj-Napoca pe faleza Cazinoului din Constanţa, intrarea fiind liberă. Valoarea proiectului depăşeşte o jumătate de milion de lei, fiind finanţat de Primăria municipiului Constanţa.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, orchestra simfonică Bigg Dimm a’Band a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, formată din 25 de instrumentişti şi condusă de dirijorul Răzvan Metea, a pregătit 60 de melodii care vor fi interpretate live. Alături de aceştia se vor afla şase balerini profesionişti, care vor dansa în ritmurile melodiilor.

Spectacolele au loc zilnic, în perioada 27 iulie – 19 august inclusiv, între orele 19.30 şi 21.00, pe faleza Cazinoului din Constanţa, în zona grupului statuar „Pescarii”.

“Am ales numai muzică românească întrucât dorim să ne aducem şi noi contribuţia la sărbătorirea Centenarului României Moderne. Am ales să prezentăm în repertoriul concertelor unele dintre cele mai reprezentative 60 de melodii lansate pe piaţa muzicală din România în ultima sută de ani, adevărate borne valorice ale muzicii româneşti, repere incontestabile ale patrimoniului cultural imaterial”, a declarat dirijorul Răzvan Metea.

Astfel, constănţenii, dar şi turişti pot asculta melodii care au fost cântate de Maria Tănase, Dan Spătaru, Luigi Ionescu, Aurelian Andreescu, dar şi piese contemporane interpretate de Holograf, Voltaj, Vama, Phoenix, Viţa de Vie sau Proconsul.

Publicul poate asista gratuit la toate spectacolele.

Evenimentul intitulat „Sunset Sea-mphony – Simfonia Centenarului” este finanţat de Primăria Constanţa şi organizat de Asociaţia Culturală Georgiana Rusu.

Bugetul total al evenimentului este de 547.983 de lei. Finanţarea Primăriei Constanţa este de 497.983 lei, iar contribuţia proprie a beneficiarului de 50.000 de lei.

Un proiect similar a avut loc şi vara trecută tot pe faleza Cazinoului Constanţa, aceeaşi orchestră interpretând atunci melodii celebre din filme şi seriale.

Sursa

Delia, Andra, Horia Brenciu, Loredana şi Carla’s Dreams, între artiştii care vor susţine recitaluri la Cerbul de Aur 2018

Delia, Andra, Horia Brenciu, Loredana şi Carla’s Dreams se numără printre cântăreţii care vor susţine recitaluri la Cerbul de Aur 2018, ce va avea loc între 29 august şi 2 septembrie, potrivit unui anunţ făcut de Televiziunea Română.

Alţi artişti care vor urca pe scena din Piaţa Sfatului (Braşov) sunt formaţia The Motans, saxofonistul Flavius Teodosiu şi trupa The Humans, grup care a reprezentat anul acesta România la Eurovision.

Dintre cei anunţaţi, Delia, The Motans, Carla’s Dreams, The Humans şi Flavius Teodosiu se vor afla pentru prima dată pe scena festivalului.

TVR a transmis că va invita, pentru cea de-a 18-a ediţie a festivalului, şi artişti din străinătate, iar numele lor vor fi dezvăluite în curând.

Un număr de 111 solişti din 22 de ţări, precum Italia, Suedia, Marea Britanie, San Marino, China, Kazahstan, Israel, Turcia, Germania, Franţa, Malta şi Moldova, s-au înscris la concursul internaţional de interpretare, a mai informat televiziunea publică.

În perioada 12-18 iulie, juriul selecţiei va alege 15 artişti care vor concura pentru premiile în valoare totală de 65.000 de euro.

În an aniversar, dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o gală aniversară, două zile de concurs, o gală a festivalului şi evenimente adiacente.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. De-a lungul anilor, la festival au participat, între alţii, Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink şi Sheryl Crow.

Sursa

Liviu Teodorescu lansează sezonul doi din proiectul #LiTEmoments

Liviu Teodorescu, una din cele mai bune voci masculine din România, revine în atenția noastra cu proiectul muzical #LiTemoments pe care l-a lansat în urma cu un an, dar pe care îl continua anul acesta cu trei momente noi. 

Prima piesă cu care Liviu a dat startul sezonului doi, #LiTEmoments se numeste „Toate momentele” și expune un episod destul de dificil din viața sa personală.

„Prima piesă de pe LiTEmoments are o poveste destul de personală. Am scris-o în memoria bunicii și a unchiului meu, care s-au stins anul trecut și care mi-au lasat un gol mare în suflet. Este una din piesele care s-au scris singure dintr-o nevoie, nu îmi pot asuma compozitia, deși mâna mea a scris versurile și gura mea a cântat linia. A doua piesă merge în cu totul alt plan și este despre relațiile toxice sau dependența pe care uneori o dezvoltam pentru oamenii din viața noastră. Poate fi interpretata ca o piesa de dragoste sau ca o piesa despre orice fel de relație interumană. «Să nu te prind la ușa mea», așa începe refrenul, și cred că e destul de sugestiv. A treia piesa este despre faptul că, în iubire, ca în orice altceva, destinul se schimbă în funcție de noi. Noi facem destinul, nu el pe noi, asta e ideea piesei «Scris în stele»”, a spus Liviu.

Cele trei piese ale proiectului #LiTEmoments au fost scrise si compuse de Liviu in studioul său LiTE Music, iar videoclipurile filmate în același cadru ne transpun într-o călătorie prin care artistul iși deschide sufletul. Acestea vor fi lansate o data la două săptămâni, în fiecare vineri la aceeași oră, respectiv 10:00, pe canalul de Youtube al artistului.

Primul sezon #LiTEmoments a cuprins o colecție de patru piese care au evidenșiat trăiri bazate la început pe un orgoliu puternic și pe mirajul unei iubiri care ajunge la final, iar bărbatul a ramas doar cu amintirile relației. Piesele „Unele intrebări”, „Prefă-te”, „Gândul meu” și „Nu e treaba mea” au reușit să strângă peste 18 milioane de vizualizari pe canalul de Youtube a lui Liviu, acesta fiind unul din motivele care l-au motivat să continue povestea cu un nou sezon.

Liviu Teodorescu pregătește lansarea primului sau LP „Lista de păcate”, care va cuprinde piese noi, dar și single-uri cunoscute precum cel care îi dă titlul LP-ului. Single-ul „Lista de păcate” în colaborare cu Killa Fonic a strâns aproape 5 milioane de vizualizari, la o lună de la lansare.

Artist şi compozitor, Liviu Teodorescu este primul artist din România care a colaborat pentru videoclipurile sale cu vloggeri și bloggeri. Pentru piesa „Cine m-a pus”, acesta a apelat la Sânziana Negru, pentru single-ul „Obsesie” la Cristina Ich, iar pentru videoclipul piesei „Așa e ea #Dulce” la Marisa Paloma. Mai mult decât atât, acesta a făcut un featuring pentru piesa „Fanele” cu vlogger-ul Laura Giurcanu, piesă care are peste 42 de milioane de vizualizări, fiind în top 5 al celor mai virale melodii ale anului 2017.

Sursa

Maluma, care va concerta pe 30 iunie în Bucureşti, apreciază frumuseţea femeilor din România

Cântăreţul de origine columbiană Maluma concertează la Bucureşti, pe 30 iunie, în prima zi a festivalului de muzică latino El Carrusel, care va avea loc la Romexpo până pe 1 iulie.

Veste bună pentru fanele din România ale artistului: el va veni singur, neînsoţit de iubita sa, Natalia Barulich.   Relaţia celor doi a început chiar pe platourile de filmare, la videoclipul „Felices los 4“, iar de atunci frumoasa lui parteneră îl însoţeşte şi în turnee.

Organizatorii El Carrusel spun că printre puţinele lucruri pe care le ştie Maluma despre ţara noastră sunt frumuseţile autohtone, cunoscute în întreaga lume, şi abia aşteaptă să le cunoască.

Maluma a ajuns în atenţia publicului în 2010, odată cu lansarea piesei „Farandulera“. Single-ul a devenit hit în Columbia, iar lui i-aurmat lansarea albumului de debut, „ Magia” (2012). Un an mai târziu, în 2013, Maluma a fost nominalizat la MTV Europe Music Awards, la categoria „Best Latin America Central Act”, şi în cadrul Latin Grammy Awards, pentru „Best New Artist”. Are la activ două colaborări cu Shakira – pentru piesa „Chantaje”, clip care a depăşit 90 de milioane de redări pe YouTube, şi „Trap”, care a depăşit 94 de milioane. Recent, Maluma – pe numele său real Luis Londoño Arias – a participat la Billboard Latin Music Awards, unde a câştigat premiul la categoria artistul anului.

El Carrusel este unul dintre cele mai mari evenimente organizate în România, unde, de la an la an, nume mari ale muzicii internaţionale urcă pe aceeaşi scenă. Prima ediţie va avea loc pe parcursul a două zile, 30 iunie – 1 iulie, la Romexpo, iar „capetele de afiş“ ale festivalului sunt Maluma şi Luis Fonsi.

Sursa

Marius Moga lanseaza “Ma doare la bass” impreuna cu Shift si What’s Up (Video)

“Ma doare la bass” e o piesa care mie imi da o stare super buna si care sper sa fie pe placul oamenilor, sa ii binedispuna. Anul acesta, m-am bucurat cel mai tare de timpul petrecut cu familia mea de acasa si cu familia mea de la studio. Si se vad roadele! Printre multe proiecte cu artisti noi sau deja celebri, mi-am facut loc si pentru mine. Tot ce pot sa zic este ca “Ma doare la bass” e pentru toti cei pe care ii doare la bass”, declara Marius Moga. 

“Ma doare la bass” este o piesa pop, de vara, care iti da un vibe foarte pozitiv, te indeamna la curaj si indrazneala, la libertate, la fericire, la sinceritate si la puterea de a fi independent, de a fi pe barba ta, refuzand presiunile din partea societatii.

“O piesa de bagabonti pe care ii doare la bass! Marius mi-a propus sa cant pe piesa asta impreuna cu el si What’s Up, iar in seara in care am auzit piesa, am si scris versurile, iar a doua zi am filmat. Pe viteza a fost totul si pe viteza sper sa ajunga si la voi”, declara Shift.

Scenariul si regia videoclipului “Ma doare la bass” ii apartin lui Iulian Moga. In acest videoclip, fanii il pot vedea pe Marius Moga asa cum nu l-au mai vazut niciodata. Marius Moga a iesit din zona de confort si s-a deghizat intr-un bucatar mexican tatuat pe ambele brate, intr-un Marius Moga adolescent rebel, dar si intr-un Marius Moga la varsta a 3-a.

Cireasa de pe tort in videoclipul “Ma doare la bass”, o reprezinta aparitiile marilor actori Maia Morgenstern si Razvan Vasilescu. Cei doi actori joaca rolurile de parinti ai lui Marius Moga in videoclip si nu au ezitat sa il certe pe artist, ca niste parinti adevarati. La certuri, Marius Moga a raspuns, desigur, cu replica “Ma doare la bass”, fraza care va deveni cu siguranta expresia verii 2018.

Sursa

Feli lansează „Rațele și Vânătorii”, piesa copiilor de ieri, adulților de azi

La scurt timp dupa ce a anuntat ca va fi mama, Feli lanseaza „Ratele si Vanatorii”, piesa copiilor de ieri, adultilor de azi. Jocul copiilor de altadata este transpus de Feli intr-o poveste despre iubire.

„„Ratele si Vanatorii” este una dintre piesele mele preferate de pe primul meu album, „Eu sunt Feli”. Atunci cand am scris aceasta melodie, am simtit nevoia sa descriu iubirea printr-un joc”,  povesteste Feli.

Videoclipul piesei este centrat pe Feli, in trei ipostaze diferite: tocilara, razboinica si fashionista. Regizat de Ionut Trandafir, alaturi de care artista a colaborat si pentru „Timpul” (cel mai difuzat videoclip in 2017), clipul surprinde o Feli cameleonica: studiaza la microscop, se machiaza sau trage cu arma. Fiecare dintre cele trei Feli este evidentiata si cu peruci diferite, de la roz, la blond si negru. „Imi doream foarte tare sa ma joc. Cel mai mult mi-a placut rolul de tocilara, mi-a dat voie sa fiu cat de copil am vrut; sa ma stramb, sa ma alint…eu sunt copilul vesnic”, adauga razand Feli.

Piesa „Ratele si Vanatorii” face parte din albumul „Eu sunt Feli”, lansat anul trecut pe scena teatrului Metropolis, in cadrul unui eveniment impresionant si foarte emotionant. Versurile sunt scrise de Feli, iar muzica este compusa de catre artista impreuna cu Florin Boka si Serban Cazan.

Primul album al artistei care este disponibil pentru download pe Itunes (http://apple.co/2iVWXsl) contine piese noi, dar si piese cunoscute deja publicului, printre care „Buna de iubit”, „ACASA”, „Creioane colorate”, „Timpul” sau „Va urma”.

Feli a ajuns pe primele locuri in topurile muzicale din Romania chiar cu single-ul de debut: „Cine te crezi?”, piesa care i-a adus in 2015 si prima nominalizare pentru Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards. In 2016, artista a fost nominalizata pentru a doua oara la MTV EMA, de data aceasta cu single-ul „Creioane colorate”. Vocea sa a fost remarcata chiar si de Charles Aznavour, dupa ce aceasta a inregistrat un cover in limba spaniola a celebrei piese „La Boheme”. „Timpul”,  scris de Feli impreuna cu Vlad Popescu si Serban Cazan in studiourile HaHaHa Production, a fost jumatate de an in Top 10 pe radiourile din Romania.

Sursa

Astazi, de la 20:30, incepe Vocea Romaniei Junior

Vineri seara va fi un spectacol plin de emotii si voci impresionante in prima editie din cel de-al doilea sezon Vocea Romaniei Junior. Copiii vor urca pe scena si vor incerca sa-i convinga pe cei trei antrenori ca vocile lor sunt pregatite sa lupte in aceasta competitie spectaculoasa. 

Mihai Bobonete si magicianul Robert Tudor, prezentatorii show-ului, sunt pregatiti sa le arate telespectatorilor povestile din spatele vocilor celor mici si se vor asigura ca buna dispozitia este la cote maxime.

INNA, Andra si Marius Moga vor lupta pentru a-i convinge pe cei mici sa-i urmeze si sa construiasca echipe puternice impreuna. Inca de la primul concurent care va urca pe scena si care-i va convinge rapid pe toti trei sa intoarca scaunele, antrenorii vor face totul pentru a arata ca sunt dispusi sa faca orice pentru a-l atrage de partea lor. Dupa ce-i va prezenta toate avantajele de a fi in echipa ei, INNA va incerca sa-i blocheze pe ceilalti antrenori si sa nu-i lase sa vorbeasca prea mult.

„Hai, putem spune si noi cateva vorbe?”, va intreba Andra, iar replica INNEI va cadea ca un fulger si nu o va lasa pe Andra sa spuna prea multe cuvinte. ”Da, puteti spune si voi cateva vorbe, dar cat mai putine”.

Discutia va escalda si se vor contrui primele tensiuni intre antrenori pentru o voce impresionanta. „Va rog, acum vorbesc eu. Colegi, vreau sa fac si eu propuneri. INNA, vorbesc eu acum. Te rog! Eu nu m-am bagat, eu va respect atunci cand vorbiti, ar fi dragut sa ma respectati si voi”, va spune Andra in incercarea de a se face auzita.

Cum se va incheia aceasta situatie, dar si care va fi alegerea concurentului dupa acest schimb de replici vedem vineri seara, de la ora 20:30, la Vocea Romaniei Junior.

Sursa

Sezonul doi Vocea Romaniei Junior, din 8 iunie, de la 20:30, numai la PRO TV!

Vocea te face mare si in acest an! Cel de-al doilea sezon Vocea Romaniei Junior incepe vineri, 8 iunie, la PRO TV. In fiecare saptamana, de la 20:30, Andra, Moga si INNA vor descoperi voci formidabile, pentru care vor lupta cu toate armele, totul pentru a-si forma cele mai puternice echipe.

Mihai Bobonete si Robert Tudor, prezentatorii show-ului, le promit telespectatorilor un spectacol plin de distractie si emotie, cu voci impresionante. ”Cred ca Vocea Romaniei Junior este cea mai buna varianta a unei seri de vineri petrecute in familie. Veti vedea momente amuzante, momente induiosatoare, copii talentati, parinti incordati, juriu excelent si doi prezentatori unicat”, a spus Mihai Bobonete.

Robert Tudor a trait emotii incredibile la filmari si recunoaste ca multe voci pe care le-a auzit i-au dat fiori: ”Ne-am distrat la filmarile pentru cel de-al doilea sezon Vocea Romaniei Junior, iar acest lucru il veti vedea incepand din 8 iunie. Pe langa asta, am trait niste emotii care pot fi greu de descris si am cunosc foarte multi copii cu voci care iti dau fiori. O sa fie un sezon magic si imi doresc ca toti cei care-l vor urmari sa simta exact ce am simtit noi si sa rezoneze cu fiecare poveste, cu fiecare moment si cu fiecare decizie pe care antrenorii o vor lua”.

Care sunt primele voci care vor rasuna in platoul Vocea Romaniei Junior si cum vor reactiona INNA, Andra si Marius Moga la auzul lor, vedem incepand de vineri, 8 iunie, de la ora 20:30, la Vocea Romaniei Junior.

Sursa

TVR organizează Festivalul “Cerbul de Aur” în coproducţie cu Primăria şi Consiliul Judeţean Braşov

Televiziunea Română va organiza Festivalul Internaţional “Cerbul de Aur” în coproducţie de televiziunea publică, Primăria şi Consiliul Judeţean Braşov, decizie luată în urma unei întâlniri dintre o delegaţie a TVR condusă de Doina Gradea, preşedinte-girector general, George Scripcaru, primar al Braşovului şi Ioan Andrei Veştea, preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov.

Totodată, o posibilă perioadă de desfăşurare a festivalului ar putea fi între 29 august  şi 2 septembrie, urmând ca TVR să facă toate demersurile legale pentru organizarea evenimentului.

În an aniversar, dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o gală aniversară, două zile de concurs şi o gală a Festivalului. Festivalul se va încheia cu o gală Centenară, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Braşov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Sursa

Angela Gheorghiu, la TIFF 2018

Vineri, pe 1 iunie, de la ora 19:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca va fi gazda unui eveniment unic, în cadrul căruia Angela Gheorghiu va interpreta cîteva arii în fața publicului clujean, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici. Momentul va fi urmat de proiecția filmului Tosca (r. Benoît Jacquot) în care soprana joacă rolul titular.

În istoria operei, Angela Gheorghiu este un fenomen rar. O artistă cu o tehnică vocală excepțională și o inteligență dramatică și muzicală profundă, dar și un comunicator magnetic care pătrunde în inimile și mințile unui spectru panoramic de audiențe, legendara soprană a adus cele mai înalte valori ale artei la o scară neobișnuit de largă.

Angela Gheorghiu și-a câștigat renumele mondial odată cu debutul său, în 1992, la Royal Opera House, în La Bohème. În același an a debutat la Metropolitan Opera New York și la Opera de Stat din Viena. Prezența și vocea ei au impresionat publicul în cele importante săli de operă din întreaga lume. De-a lungul carierei impresionante a înregistrat cu cele mai mari case de discuri și a fost onorată cu numeroase premii, printre care amintim La Médaille Vermeille de la Ville de Paris, Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer și Cavaler din partea Guvernului francez, decorația “Nihil Sine Deo” acordată de Regele Mihai I al României, Premiul Cultural European pentru Muzică și premiul Victoire d’Honneur.

În 2000, regizorul Benoît Jacquot i-a lansat invitația de a interpreta rolul titular în ecranizarea operei Tosca de Puccini. Deși soprana nu mai interpretase până atunci acest rol, Jacquot și-a dorit-o pe ea în film, considerând că Gheorghiu are acel spirit de divă absolută care poate acoperi personajul. Lansată în cinematografe în întreaga lume, producția în care Angela Gheorghiu apare alături de marele tenor Roberto Alagna și baritonul Ruggero Raimondi a fost bine primită de către presa internațională, după lansarea oficială în cadrul Festivalului de Film de la Veneția.

Filmul reinventează modul în care vedem opera și va fi proiectat în cadrul evenimentului special, găzduit de Opera Națională Română Cluj-Napoca. În deschiderea evenimentului, vocea inconfundabilă a Angelei Gheorghiu va cuceri publicul TIFF, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici, unul dintre cei mai prolifici artişti autohtoni ai generaţiei sale. Doctor în Muzicologie, artistul a colaborat, de-a lungul carierei, cu nume mari ale scenei ca: Franco Zeffirelli (în pelicula Callas Forever), Roberto Alagna, Denyce Graves, Leontina Văduva, Alberto Zedda, Mariana Nicolesco, Ludovic Spiess şi mulţi alţii.

Sâmbătă, 2 iunie, de la ora 19:00, iubitorii de operă vor avea ocazia să o revadă pe Angela Gheorghiu la Casa de Cultură a Studenților, unde soprana a acceptat invitația organizatorilor de a introduce proiecția specială a filmului Maria by Callas (r. Tom Volf). Vizionarea va fi precedată de proiecția clipului dedicat unui duet inedit: Angela Gheorghiu-Maria Callas, Habanera din opera Carmen a lui Bizet, duet peste timp care se regăsește ca un bonus pe discul Homage to Maria Callas, imprimat de Angela Gheorghiu în 2011.

Sursa

Andreea Balan lanseaza piesa si clipul “Asa de frumos”, feat. Silviu

Dupa ce a adus “Fantezia de iarna” si a cucerit publicul cu un “Tango in priviri”, Andreea Balan lanseaza o noua piesa: ”Asa de frumos”. Single-ul este insotit de un videoclip ce spune in imagini o poveste de dragoste in care conflictele si momentele frumoase se imbina, pentru ca uneori oamenii aleg sa accepte minciuni pentru a simti iubirea alaturi de persoana draga. Piesa este compusa de catre Madalin Rosioru si Thea Minculescu.

Videoclipul, in regia lui Shinjikun, a fost filmat pe parcursul a doua zile in mai multe locatii din Romania. In clip apare si Silviu Mircescu, actor cunoscut in lumea teatrului, ce joaca pe scenele Teatrului National din Bucuresti si de la Bulandra. Mai mult decat atat, Silviu canta o parte din piesa alaturi de Andreea Balan.

“Mi-am dorit foarte mult sa fac un clip care sa exprime ideea de libertate si care sa arate totodata cat de frumoasa este iubirea, chiar daca uneori nu totul este perfect”, declara frumoasa artista.

Andreea Balan este artista cu cele mai spectaculoase show-uri ce imbina cu succes muzica si dansul. Cantareata – dansatoare se afla acum in plin turneu in toata tara cu FANTEZIA SHOW, un concept de show plin de culoare, costume si coregrafii spectaculoase pe care il face alaturi de band-ul si dansatorii sai. Publicul care vine la concertele sale are parte de o experienta vizuala foarte frumoasa, vazand in 60 de minute Carnavalul de la Rio, Iepurasi provocatori, SuperEroi in actiune, Majorete zambarete, plus multe alte surprize puse in scena de Andreea si echipa ei.

Sursa

Trupa VUNK prezinta o parte din spectacolul CAMELEOM vineri, in cea de-a patra gala LIVE Romanii au talent!

Trupa VUNK pregateste un moment extraordinar pentru cea de-a patra gala live Romanii au talent!

Cu o saptamana inainte de concertul simfonic pe care-l vor sustine pe 24 mai la Arenele Romane, membrii trupei vor urca pe scena celui mai tare show de divertisment pentru a le prezenta telespectatorilor o parte din spectacolul ”CAMELEOM”. Cornel Ilie si colegii lui sunt nerabdatori sa le aduca vineri romanilor un moment grandios si sa le impartaseasca visul lor, implinit prin aceasta productie complexa.

In cea de-a patra semifinala live Romanii au talent vom veni impreuna cu dirijorul George Natsis, dar si cu o parte din orchestra cu care vom canta in CAMELEOM, concertul nostru simfonic rock, de  joi, 24 mai, de la Arenele Romane. Pe cea mai importanta scena din Romania, cea a emisiunii, vom canta varianta simfonica a uneia dintre cele mai cunoscute piese ale noastre. Pe langa aceasta melodie, am pregatit si o surpriza pentru cei patru jurati si pentru Smiley si Pavel, o noua identitate, pentru o noua specie de oameni.”, a declarat Cornel Ilie.

Surprizele se tin lant in cea de-a patra gala Romanii au talent, vinerea aceasta, de la 20:30! Telespectatorii vor avea parte de o competitie apriga, in care 10 semifinalisti uimitori vor lupta pentru un loc in marea finala.

Sursa

3 Sud Est lansează single-ul şi videoclipul “Dansăm în ploaie”

Dupa ce a lansat hituri precum “Cine esti?” si “Stele”, 3 Sud Est lanseaza ”Dansam in ploaie”, single ales de catre fanii trupei pe platforma catmusic.ME. Piesa a fost compusa de catre Laurentiu Duta, Daris Mangal, Mihai Budeanu si Sergiu Buta, iar videoclipul a fost regizat de catre Liviu Vicol, un regizor talentat din Republica Moldova.

“Dansam in ploaie” este o piesa fresh, despre fericire si dragoste. Este absolut normal ca la un moment dat, sa poata aparea neintelegeri sau certuri, dar care pana la urma, se pot rezolva pentru ca iubirea rezolva orice. In fiecare relatie mai exista ploi, dar cat timp exista iubire, sunt doar niste ploi de vara, calde si, de fapt, pline de dragoste. Speram sa va placa!”, declara Laurentiu Duta.

Filmarile pentru videoclip au durat 72 de ore si s-au desfasurat atat in Las Vegas, cat si in desertul Nevada, alaturi de doi tineri actori, Kyle Howell si Ksenia Dubovitz, ce joaca rolul a doi indragostiti care isi traiesc povestea de iubire ca intr-un basm al secolului 21.

„La filmari ne-am distrat si a fost destul de amuzant. Atunci cand am incheiat filmarile in Nevada, ne-am ratacit in desert. Ulterior, am vazut lumini de faruri si am reusit sa gasim o cale, dar a durat ceva”, adauga acesta.

La sfarsitul anului 2017, trupa a lansat “Stele”, hit ce a cucerit topurile muzicale radio si TV si a adunat peste 8 milioane de vizualizari pe YouTube. In vara, trupa 3 Sud Est a lansat “Am dat tot”, o piesa romantica, inspirata de amintirile si povestile de dragoste traite de ei, iar anul trecut, trupa a lansat single-ul de succes si clipul “Cine esti?”, o frumoasa piesa de dragoste ce a cucerit topurile muzicale TV si radio.

Tot in 2016, Laurentiu Duta, Viorel Sipos si Mihai Budeanu au lansat piesa “Adio”, iar in 2015 au colaborat cu Inna pentru hitul “Mai stai”, care a adunat peste 15 milioane de vizualizari pe YouTube. 3 Sud Est este una dintre cele mai de succes trupe de pe piata romaneasca, cei trei membri primind titlul de „Regii muzicii de dance“. Printre cele mai cunoscute melodii se numara „Ai plecat“, primul single al trupei care le-a definit caracteristicile muzicale si le-a adus succes, dar si „Amintirile“, cea mai indragita piesa a celor trei.

Sursa

Eurovision 2018: Reprezentanţii României au impresionat audienţa încă din prima zi

Reprezentanţii României la Eurovision 2018, membrii trupei The Humans, au impresionat audienţa încă din prima zi de repetiţii pe scena de la Lisabona, potrivit Agerpres.

Spectacolul, pregătit în studiourile TVR, a impresionant audienţa din arenă – ţinutele artiştilor, scenografia, decorurile, jocul de lumini şi vocea Cristinei Caramarcu, solista grupului, fiind apreciate de organizatori şi de jurnaliştii prezenţi în press center.

“Mi s-a îndeplinit o dorinţă uriaşă: am arătat şi am cântat aşa cum ne-am dorit, aşa cum ne-am imaginat primul nostru moment pe scena Eurovision. Repetiţia a ieşit aproape perfect şi suntem foarte optimişti înainte de semifinală”, a declarat, în culise, Cristina, solista trupei “The Humans”, citată în comunicat.

Trupa The Humans va realiza şi o premieră la Eurovision, pe scena concursului urmând să fie prezente 31 de personaje, au declarat artiştii români la conferinţa de presă care a urmat după repetiţii.

“Suntem încântaţi să realizăm o premieră la Eurovision, aducând pe scena concursului nu mai puţin de 31 de personaje. Chiar dacă regulamentul nu permite mai mult de şase artişti pe scenă, noi vom realiza o premieră şi vom fi, într-un fel, mai mulţi. Spectacolul nostru include şi 25 de manechine purtând măşti care sugerează depersonalizarea şi riscul pierderii identităţii într-o lume tot mai grăbită şi mai indiferentă, la care suntem martori în viaţa de zi cu zi. Conceptul accentuează mesajul piesei, care este unul de speranţă şi de încurajare. Vrem să accentuăm cât de important este să te opreşti, să priveşti în jurul tău şi să te bucuri de viaţă”, au declarat artiştii la conferinţa de presă, potrivit comunicatului citat.

The Humans vor cânta în cea de a doua semifinală Eurovision piesa “Goodbye”, pe data de 10 mai, şi intră în concurs cu numărul 2.

Artiştii români vor putea fi votaţi de admiratorii din diaspora la numărul 1399 prin SMS. Mesajul trebuie să conţină numărul de intrare în concurs al artiştilor – “02”.

Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai, şi va fi transmis în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22:00.

Sursa

ABBA cântă împreună după 35 de ani. Motivul pentru care se reuneşte îndrăgita trupă a anilor ’70

Membrii trupei suedeze ABBA s-au reunit după 35 de ani, pentru a înregistra două noi piese, iar una dintre acestea, “I still have faith in you”, va fi interpretată cu prilejul unui show televizat la care vor participa avatarurile lor digitale si care va avea loc în iarna acestui an.

“Cu toţii am simţit că, după 35 de ani, ar fi amuzant să ne unim forţele din nou şi să mergem în studioul de înregistrări. Deci, am făcut-o. Şi a fost ca şi cum timpul a stat în loc şi am fost plecaţi doar pentru o scurtă vacanţă. O experienţă extrem de veselă. Au rezultat două noi cântece şi unul dintre acestea, ‘I Still Have Faith in You’, va fi interpretat de versiunile noastre digitale la un show TV special produs de NBC şi BBC şi care va fi difuzat în decembrie. Poate venim din vechi timpuri, dar cântecul este nou. Şi ne-am simţit bine”, se arată în mesajul publicat vineri pe contul de Instagram al formaţiei suedeze.

Trupa a anunţat anterior că este programat şi un turneu cu avatarurile lor digitale din timpurile de glorie, anii 1970, pentru 2019 sau 2020. Proiectul, care va implica realitatea virtuală şi inteligenţă artificială, a fost descris drept o “experienţă nouă de divertisment”.

Agnetha Faltskog, Bjorn Ulvaeus, Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad nu au mai susţinut în mod oficial niciun concert împreună după ce s-au despărţit, în 1982.

Trupa suedeză ABBA a ajuns în repetate rânduri pe prima poziţie în topurile din întreaga lume, între 1974 şi 1982. Formaţia s-a făcut remarcată prin câştigarea concursului Eurovision, cu piesa “Waterloo”, în 1974.

Trupa ABBA a devenit cel mai bine vândută formaţie din istoria muzicii pop, graţie unor piese devenite celebre, precum “Money, Money, Money” şi “The Winner Takes It All”.

Grupul a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame în 2010, iar, în 2015, piesa “Dancing Queen” a fost inclusă în Grammy Hall of Fame.

Sursa