Posts

New Costinești, noua stațiune care apare pe litoralul românesc

Guvernul României a anunțat că pe litoralul românesc de la Marea Neagră va fi construit un sistem de resorturi de lux ce va purta numele New Costinești.

Hotărârea de Guvern a fost adoptată în data de 23 august. Prin această hotărâre s-au aprobat 16 obiective de investiții strategice care urmează să fie pregătite și atribuite în parteneriat public-privat, de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

8 dintre proiecte, printre care și cel al stațiunii New Costinești, sunt proiecte noi.

New Costinești se va afla la sud de actuala stațiune Costinești, și va valorifica aproximativ 2,5 kilometri de plajă la Marea Neagră, din zona Costinești – 23 August.

Pe terenul care este acum câmp agricol vor fi construite noi spații de cazare la standarde occidentale, ceea ce va conduce la dezvoltarea economică a zonei, la atragerea de investiții adiacente și, implicit, a turiștilor autohtoni și străini, arată Guvernul României.

Proiectul constă în construirea a 4 resorturi de lux, pe o suprafață totală de peste 800 de hectare de teren, dar și a 8 hoteluri de 5 stele cu peste 4.000 de camere.

De asemenea, se va realiza construcția unei rețele de drumuri județene care să conecteze noua stațiune de agrement cu drumul național DN39.

Actuala stațiune Costinești a evoluat în anii ’60 dintr-un mic sat pescăresc într-o destinație de vară, foarte populară printre cei tineri și în special printre studenți, potrivit wikipedia.org. În timpul regimului comunist au fost construite un hotel și o serie de complexuri cu vile și bungalouri. După 1989, o parte din ele au fost modernizate, dar au fost construite și altele noi, inclusiv vile, în special în partea de nord a stațiunii.

Sursa

Românii îşi pot cumpăra apartamente pe litoralul românesc, pe care să le folosească o săptămână pe an, cu rate pornind de la 39 de euro pe lună

Blaxy, cel mai mare resort de pe litoralul românesc din punct de vedere al capacităţii de cazare, a început să îşi vândă apartamentele în sistem de rate. Astfel, turiştii care vor să cumpere un apartament în resort pe care să-l folosească în fiecare an, în aceeaşi săptămână, “pe viaţă”, îl pot cumpăra şi în rate pornind de la 39 de euro pe lună timp de cinci ani.

Cele mai căutate perioade pentru camerele care au fost vândute până în prezent sunt la sfârşitul lunii iulie şi luna august, chiar dacă în respectiva perioadă preţul unui apartament este  mai mare.

În funcţie de perioada din an achiziţionată, un apartament în regim de proprietate periodică poate fi achiziţionat cu sume între 2.500 de euro şi 11.000 de euro.

Deschis în urmă cu trei ani, Blaxy este singurul resort din România care vinde camere în proprietate periodică, ceea ce presupune cumpărarea pe viaţă a unui apartament, dar cu drept de folosire într-o anumită perioadă din an.

Proprietatea periodică permite mai multor persoane să aibă, succesiv, drept de proprietate asupra unui imobil.

Pe lista cumpărătorilor se numără şi mari companii, care au achiziţionat apartamente unde îşi trimit angajaţii, în timp ce alte locuinţe au fost dăruite drept cadou de nuntă sau donate nepoţilor de către bunici.

”Până acum, aceste apartamente s-au plătit cu banii jos. De puţin timp, însă, a fost introdusă şi posibilitatea ca ele să fie plătite în rate, cu un avans de minimum 20% din valoare şi cu dobândă 0%. Acest avantaj este oferit prin parteneriatul cu Balkan Credit IFN”, spun oficialii Blaxy.

Ei afirmă că românii se confruntă în ultima perioadă cu dificultăţi financiare şi mulţi dintre ei nu îşi mai permit nici măcar vacanţe, cu atât mai puţin investiţii.

”Proprietatea periodică pe care o pot plăti în cinci ani de rate poate fi vândută, închiriată şi chiar lăsată moştenire, fiind o investiţie profitabilă”, adaugă ei.

Blaxy Premium Resort pune la dispoziţia clienţilor 540 de camere tip condo (studio) şi double condo (două camere), complet mobilate şi utilate, lângă staţiunea Olimp.

Sursa

Clipul zilei: Marea Neagra “fierbe” la -15 grade

Un fenomen inedit a putut fi observat, luni dimineata, de oamenii care s-au aflat pe faleza Cazinoului din Constanta. Mai exact, din Marea Neagra ieseau aburi densi, ca si cum apa ar fi fiert, cu toate ca la mal s-a format gheata, arata Pro TV.

Specialistii de la Centrul Meteorologic Regional (CMR) Dobrogea au explicat ca fenomenul, pe care localnicii il numesc “fierberea marii”, este o inversiune termica minora locala, care se produce la contactul dintre temperatura atmosferica foarte scazuta si apa marii, care este mult mai calda.

Luni dimineata, la ora 08:00, apa marii avea o temperatura cuprinsa intre -2 si 2 grade Celsius, in timp ce temperatura atmosferica era de -15 grade, a aratat seful serviciului de prognoza din cadrul CMR Dobrogea, Mariana Fratila.

Din cauza diferentei de temperatura, stratul de suprafata al marii s-a vaporizat la contactul cu aerul rece si a dat senzatia ca apa fierbe.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

blaxy-cover

Românii pot fi proprietarii unui apartament la mare, timp de o săptămână pe an

Blaxy Premium Resort & Hotel este primul resort de la Marea Neagră, din România, care oferă posibilitatea achiziţionării de apartamente în regim de proprietate periodică, adică să devii proprietar pe viaţă timp de o săptămână în fiecare an.

Aflat pe piaţă de doi ani, doar în sistem de proprietate periodică, dezvoltatorii Blaxy Premium Resort & Hotel au lansat miercuri un al doilea regim de activitate: servicii hoteliere în cadrul resortului din localitatea 23 August – Olimp. Cele două servicii, hoteliere şi în proprietate periodică, funcţionează în paralel în cel mai mare complex turistic din România.

blaxy-4

În prezent, în regim hotelier şi în proprietate periodică funcţionează 540 de apartamente de tip studio (condo), cu vedere la mare sau la Lacul Tătlăgeac. Urmează să fie puse în funcţiune alte 460  de camere. Un condo este o cameră de tip studio de aproximativ 32 mp.

O parte dintre camerele disponibile au fost contractate în regim de proprietate periodică, iar o parte vor fi închiriate în regim hotelier, începând cu sezonul 2016.

blaxy-11

Costul unui sejur în cadrul Blaxy Premium Resort&Hotel variază de la 360-670 lei pentru o cameră / o noapte. Preţul include cazarea într-o cameră tip condo pentru doi adulţi şi 2 copii, micul dejun şi accesul la toate facilităţile resortului. La solicitare pot fi acordate servicii de pensiune completă la preţul de 90 lei/zi/pers.

Suprafaţa totală a complexului este de 72.000 de metri pătraţi şi include 3 tronsoane din cele 7 proiectate, piscine exterioare pentru adulţi şi copii, restaurante, baruri, cluburi, zonă dedicată pentru copii şi un teatru de vară de tip amfiteatru.

Complexul este situat în zona localităţii 23 August şi a lacului Tătlăgeac şi beneficiază de o plajă privată în suprafaţă de aproximativ 10.000 mp, accesul la plajă se face printr-o pădure cu alee amenajată.

blaxy-3

Pe lângă serivciile hoteliere care se inaugurează la începutul sezonului 2016, resortul Blaxy s-a deschis oficial în 2015 în sistem de proprietate periodică.

Acesta presupune că membrii Blaxy Resort pot deveni proprietari ai unui Condo (32 mp) sau Double Condo (64 mp) timp de o săptămână sau mai multe din an, pentru toată viaţa. Drepturile asupra proprietăţii fiind transmisibile moştenitorilor legali sau testamentari, precum în cazul proprietăţii comune a unui bun imobiliar, de asemenea pot fi închiriate sau ipotecate.

blaxy-6

“Proprietarilor care au decis să achiziţioneze un apartament sau mai multe în complexul Blaxy le-am oferit posibilitatea de a trata această tranzacţie ca o investiţie. Astfel, aceştia pot opta pentru a lăsa apartamentul în administrarea resortului în vederea închirierii către cei doritori. De asemenea, celor interesaţi le oferim posibilitatea să vină pentru un sejur timp de o săptămână în regim hotelier, iar dacă le place atunci pot cumpăra un condo devenind proprietari pe viaţă timp de o săptămână în fiecare an şi le oferim banii înapoi pe sejur“ a declarat Liliana Filip, Director General la Blaxy Premium Resort & Hotel.

Preţul condo-urilor în regim vânzare-cumpărare diferă de la o perioadă la alta, variind între 4.750 – 9.000 de euro.

Peste 3000 de persoane sunt deja proprietari la Blaxy.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Sursa: descopera.ro, blaxy.ro

1-echipamentgratuit-1030x215