Posts

Au început testele la cel mai puternic laser din lume. Familia Regală a vizitat Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară de la Măgurele

Cel mai puternic laser din lume, cel de la Măgurele, este aproape gata, iar cercetătorii au început să facă primele teste. Familia Regală a fost să vadă, la fața locului, cum arată uriașul proiect de cercetare în fizica nucleară. Acolo se vor realiza experimente care nu au fost posibile până acum.

 

Dan Stutman, şeful departamentului de experimente cu laseri de mare putere, este unul dintre românii întorși din Statele Unite să lucreze la acest proiect. Spune că laserul va fi util și în industrie sau medicină.

Cuplul regal a vizitat reputata instituție de cercetare și învățământ marți, 24 aprilie 2018, și s-a întâlnit cu academicianul Nicolae Zamfir, directorul general al institutului, alături de grupul distinșilor directori ai instituției.

Vizita a continuat la Acceleratorul de Particule cu un tandem de tensiune de 9 milioane de volți, una dintre cele mai importante realizări în domeniu din întreaga lume.

De asemenea, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au vizitat noul proiect, circumscris Uniunii Europene, Centrul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics  (ELI-NP), unde lucrările de asamblare sunt pe ultima sută de metri. Acest proiect curajos și de anvergură plasează România pe primele locuri în Europa în domeniu.

Institutul  a fost creat în anul 1949 și, în aproape șaptezeci de ani de existență, s-a dezvoltat continuu, ajungând astăzi la o cifră impresionantă de colaboratori, proiecte, contracte și teme de cercetare. Potențialul aplicațiilor descoperirilor în sfera nucleară în domeniul economic, al sănătății, ecologiei și industriei face din fizica și ingineria nucleară unul dintre subiectele fundamentale ale viitorului.

Institutul este un loc ce atrag românii din afara țării, pe cei care au absolvit prestigioase universități și pe cei care și-au construit excepționale cariere în străinătate. Tot la Măgurele sunt doritori să vină cercetători de toate vârstele din multe țări ale lumii.

Sursa

Drum asfaltat de dragul lui Hollande si gaurit apoi in 100 de locuri

Asfaltat, cu chiu cu vai, dar foarte repede, de dragul venirii la Bucuresti a presedintelui francez Francois Hollande, drumul catre Magurele este spart acum de muncitori, care vor sa scoata la lumina cele 100 de gauri de canalizare astupate in vartejul lucrarilor de zilele trecute.

Se facea ca era o sosea si ea ducea spre Institutul de Fizica Atomica din Magurele. Blestemat a fost acest drum ani de zile si lasat in paragina de autoritati, blestemate si ele la randul lor de soferii care-si rupeau masinile si isi toceau nervii parcurgandu-l.

Totul pana intr-o zi cand un distins conducator din Vest avea sa vina pe aceste meleaguri. Auzind asta, domnitorii de la Curtea Primariei Capitalei au poruncit ca de indata sa se intinda peste hartoape un asflat negru ca abanosul, fin ca pielea de prunc, pe care limuzina maretului lider sa alunece lin.

Conducatorul din Vest este Francois Hollande si basmul, oricat de incredibil ar parea, este inspirat 100% din fapte reale. Cum presedintele francez urma sa vina in Romania si Klaus Iohannis dorea sa se laude cu laserul de la Magurele, drumul spre Institut, care urma de utilaj n-a vazut de ani buni, a intrat in “procedura de asfaltare de urgenta”.

Muncitorii au lucrat de zor la carosabil timp de trei zile, trotuarele au fost curatate de gunoaie si primenite, in timp ce soferii stateau inghesuiti pe-o banda. Dar deh, nu degeaba a scos poporul vorba “sufera baba la frumusete”.

dorel3

Graba strică treaba

Muncitorii prinsi asupra faptului au declarat pentru Digi24 ca lucrarea trebuie refacuta pentru ca atunci cand a fost intins covorul negru inaintea lui Francois Hollande, venit pentru 24 de ore la Bucuresti, nu s-a mai tinut cont si de gurile de canal.

Marcajele care au fost iniţial tratate strâmb au fost refăcute, doar că acum se văd ambele variante pe şosea, relateaza Digi24. „Prima dată au tras o linie și au tras-o zimţat. Au şters-o şi după aia au făcut… dar nu ştiu când au făcut că… azi noapte… că parcă ieri nu era. Sau poate azi”, mai spune un localnic nemulțumit.

drum

Cu toate acestea, unii dintre locuitorii din zonă sunt mulțumiți că, măcar acum, drumul nu mai este plin de gropi ca în ultimii șase ani. Și, mai ales, sunt uimiți de cât de repede s-a acționat. Pe de alta parte, chiar daca unii comentatori au sustinut ca vizita lui Francois Hollande a fost una istorica, deocamdata putem spune ca asfaltarea drumului catre Magurele a fost singurul castig pentru romani. Chiar daca acum este spart pentru a fi scoase cele 100 de gauri de canalizare astupate.

dorel

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au susţinut zilele trecute că asfaltarea drumul spre Măgurele nu are nicio legătură cu vizita preşedintelul Francois Hollande şi că lucrările au fost făcute la cererea locuitorilor din zonă. Nu au explicat însă de ce răspunsul la solicitările oamenilor a venit după șase ani.

Va dati seama cum ar fi fost daca Francois Hollande s-ar fi lasat plimbat si pana la Sibiu sau Iasi? Faceam autostrazile una-doua…

Sursa: ziare.com, digi24

1-echipamentgratuit-1030x215