Posts

Locuințe controlate cu telefonul

Românii sunt din ce în ce mai interesaţi de casele care îşi pot produce singure energie, spun dezvoltatorii imobiliari. De aceea, şi ofertele sunt tot mai numeroase. Este drept, o asemenea locuinţă este mai scumpă decât una clasică, dar cei care cumpără îşi pot recupera investiţia în câţiva ani.

Casele inteligente îşi produc singure energia. Sunt dotate cu panouri fotovoltaice, pompe de căldură şi panouri solare. Pe termen lung, investiţia se recuperează spun experţii.

-Sunt foarte rentabile, se susțin singure.

-Chiar mă interesează pentru că reduc semnificativ costurile mentenanței.

-Riscant pentru că e doar la început, dar e binevenită inovația.

-Ținând că costul este foarte mare la utilitățile de zi cu zi, sunt foarte bune.

Alex Skouras, managing partner: Se reduce 90% din eficienţa energetică şi din consumul de energie. Economiile pe care le vor face oamenii sunt uriaşe. Ne referim la cei care locuiesc 25-30 de ani într-o casă, aceştia salvează până la 70.000 de euro deoarece casa consumă mai puţin şi taxele locale sunt mai mici.

Iar, pentru a le uşura viaţa şi mai mult viitorilor locatari, majoritatea funcţiilor acestor case pot fi controlate de pe telefon sau tableta.

Mihai Anghel, manager: Toată casa e tehnologizată și inteligentă, toate acțiunile se pot controla de pe telefon sau tabletă, asta însemnând și încălzirea, climatizarea, ventilația, astea fiind integrate cu sistemul de supraveghere video al compexului.

Pentru o casă de aproape 200 de metri pătraţi românii plătesc in jur de 320.000 de euro.

Sursa

Proiect românesc revoluţionar: casa care produce mai multă energie decât are nevoie

O echipă de studenţi români a pornit de la zero şi a realizat un proiect românesc revoluţionar, apreciat în toată lumea: casa fără facturi. Proiectul a ajuns în finala celei mai mari competiţii de locuinţe solare din lume şi ideile tinerilor nu se opresc aici. Cum arată Casa Viitorului, vedeţi în materialul următor.

Casa este o locuință 100% electrică, anual ea produce mai multă energie decât are nevoie. Practic noi cu electricitate facem și partea de încălzire și partea de răcire în timpul unui an, mai mult decât atât facem acest lucru practic având niște tuburi cu apă prin pereți și prin plafon – iarna circulă apă caldă, vara circulă apă rece”, spune Mihai Toader Pasti, cofondator EFdeN.

Casa construită de studenţi este prima locuinţă 100% sustenabilă din România şi a fost finalistă la Solar Dechatlon, cea mai mare competiţie de case solare din lume.

Mihai Toader Pasti, cofondator EFdeN: Când spunem că noi am executat casa asta chiar vorbim foarte serios. Noi am fost pe șantier, am făcut partea de fundație, pereți, tot ce înseamnă vopsit, mobilă iarăși făcută de noi în atelierele partenerilor.

Claudiu Butacu, cofondator EFdeN: Noi am plecat în Franța pe datorie, am promis companiei de transport că dacă nu facem rost de bani, o să vindem casa ca să putem achita datoria. Și am avut noroc că partenerii 90% din ei au fost cumva ghidați și emoțional, s-au regăsit, au zis „uite ce curaj au ăștia, să facă treaba asta, să schimbe niște mentalități!”.

Sursa