Posts

Chris Rankin, celebru pentru rolul din “Harry Potter”, vine în România, la East European Comic Con

Actorul britanic Chris Rankin, celebru pentru rolul Percy Weasley din seria “Harry Potter”, este invitat la East European Comic Con, un eveniment care are loc în perioada 18 – 20 mai, la complexul Romexpo din Bucureşti, potrivit organizatorilor.

Chris Rankin se va întâlni cu fanii în zilele de 19 şi 20 mai.

Actorul în vârstă de 34 de ani s-a făcut remarcat în rolul lui Percy, unul dintre fiii lui Arthur Weasley şi frate al lui Ron, Fred, George şi Ginny. Personalitate sobră, cu o mare atenţie îndreptată către respectarea regulilor şi a ordinii existente, Percy şi-a pus toată loialitatea în slujba Ministerului Magiei, dar a luptat şi cot la cot alături de familia sa atunci când pericolul era iminent.

Chris Rankin l-a portretizat pe Percy Weasley în şase dintre filmele seriei. În afara rolului din “Harry Potter”, Chris a fost prezent pe scenele teatrelor din Marea Britanie, fiind şi un foarte bun pantomim.

La eveniment, actorul britanic se alătură celorlalţi invitaţi anunţaţi până în prezent: Andrew Scott (“Sherlock”), Jim Beaver (“Supernatural”, “Deadwood”) şi Giancarlo Esposito (“Breaking Bad”, “Better Call Saul”).

Totodată, ilustratorii David Lloyd (unul dintre cei doi creatori ai benzii desenate, ecranizate ulterior, “V for Vendetta”), Guillermo Ortego (“Astonishing X-Men”, “Moon Knight”, “X-Factor”, “Batman Eternal” şi “Superman Unchained”) şi Maya & Yehuda Devir (cunoscuţi pentru ilustraţiile ingenioase ale vieţii lor de zi cu zi) vor lua parte la eveniment, într-o ediţie East European Comic Con memorabilă.

În 2017, peste 45.000 de fani s-au putut bucura de prezenţa actorilor Nathaniel Buzolic (“The Vampire Diaries”, “The Originals”), Tom Wlaschiha (“Game of Thrones”), Ellie Kendrick (“Game of Thrones”, “Misfits”), Christopher Judge (“Stargate SG-1″, “God of War”), Jefferson Hall (“Vikings”), Craig Parker (“Spartacus”, “Lord of the Rings”), au putut lua parte la concursul de cosplay, au putut testa cele mai tari jocuri video pe echipamente de ultimă generaţie, au gustat din cele mai delicioase mâncăruri în zona de street food şi au plecat acasă cu obiectele de pop culture preferate din zona de târg.

Sursa

Trenul ”Hogwarts Express” din Harry Potter a salvat o familie rămasă izolată în Scoția

O familie rămasă blocată într-o zonă îndepărtată în timpul unei excursii în Scoția a vorbit despre salvarea sa magică produsă cu ajutorul celebrului ”Hogwarts Express”, trenul cu aburi care a apărut în filmele din seria Harry Potter, informează duminică Xinhua.

Celebrul tren cu aburi a venit în ajutorul soților Cluett și a copiilor acestora, cu vârste de 6, 8, 10 și 12 ani, care se bucurau de o excursie în Highlands, Scoția. Aceștia au rămas izolați într-o cabană din Essan, pe țărmul sudic al Loch Eilt, după ce canoea familiei a fost luată de apele umflate ale unui râu.

Din cauza imposibilității de a traversa ținutul mlăștinos, familia a sunat la poliție pentru a primi sfaturi.

În loc să folosească o echipă de salvamontiști sau un elicopter pentru salvare, poliția din Scoția a conceput un plan… magic. Realizând că familia rămăsese izolată în apropierea liniei de tren utilizată în filmele din seria Harry Potter, agenții au luat legătura cu operatorii trenului cu aburi și au aranjat ca acesta să vină în ajutorul persoanelor blocate.

Trenul, numit Jacobite, este folosit în excursii organizate pe calea ferată din West Highland, care traversează viaductul Glenfinnan, care a apărut la rândul său în filmele cu Harry Potter.

”Lucrul uimitor a fost că nu a venit un tren oarecare. Următorul care trecea era trenul cu aburi Jacobite, Hogwarts Express din Harry Potter care circulă pe linia aceea”, a povestit Jon Cluett pentru media locală și BBC. ”Ne-am aruncat toate lucrurile în niște genți și cutii și am ieșit în fugă pe ușa cabanei exact când trenul se apropia”, a adăugat el.

Cluett a precizat că la sosirea Hogwarts Express pe fețele copiilor săi au apărut zâmbete largi. ‘‘Când copiii au văzut trenul cu aburi apropiindu-se, toată tristețea a părăsit chipurile lor, aceasta fiind înlocuită cu încântare și distracție, cu adevărata bucurie provocată de aventura de a avea un tren care oprește în dreptul lor”, a spus el.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

armatacover

Pelerina lui Harry Potter devine realitate. Materialul care îi va face invizibili pe soldaţii din teatrele de operaţiuni

Soldaţii armatei britanice tocmai au testat un echipament care îi poate face invizibili pe câmpul de luptă. Pe parcursul antrenamentelor desfăşurate în Statele Unite ale Americii, militarii din cadrul Batalionului 3 “The Rifles” au folosit un tip de camuflaj, denumit “Vatec”, care nu poate fi reperat nici măcar cu ajutorul undelor infraroşii sau de dispozitivele de detectare termică. 

Materialul, folosit sub forma unei pelerine asemănătoare cu cea pe care o putem vedea în seria de filme ,,Harry Potter”, va fi îmbunătăţit, în aşa fel încât să poată imita modul în care moluştele reuşesc să se camufleze şi să se apere de prădători. Ele au această capacitate, deoarece pielea lor conţine cromatofori (celule care conţin pigment colorant), care îşi schimbă culoarea în momentul în care animalul simte că ar putea fi atacat.

Oamenii de ştiinţă americani au încercat să reproducă acest proces natural, pe care ei l-au denumit “modulaţia aparenţei vizuale”, dezvoltând un nou tip de material, compus din mai multe straturi. Primul dintre acestea conţine celulele sensibile la lumină, care pot detecta culorile din împrejurimi. Urmează apoi o membrană transparentă flexibilă, un strat cu diode de silicon, un alt strat, care reflectă particulele de lumină şi, în cele din urmă, suprafaţa exterioară, compusă din elemente care îşi pot schimba culoarea.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Noul material inventat are capacitatea de a imita culorile din mediul înconjurător, numai în momentul în care elementele care alcătuiesc stratul superior sunt încărcate electric. Acest proces se realizează folosindu-se coloranţi sensibili la căldură, ce îşi pot schimba structura în numai două-trei secunde.

,,Vatec” reprezintă un concept dezvoltat de o echipă de cercetători din cadrul Universităţii din Illinois şi ai Insitutului Tehnologic din Massachusetts, SUA. Oamenii de ştiinţă susţin că, în cel mult cinci ani, tehnologia inventată de ei va fi folosită nu numai pentru a camufla soldaţii de pe câmpurile de luptă, ci şi vehiculele militare.

Sursa: descopera.ro

1-echipamentgratuit-1030x215

Actorul Alan Rickman, profesorul Severus Snape din “Harry Potter”, a murit

Actorul Alan Rickman, interpretul profesorului Severus Snape din franciza cinematografică “Harry Potter”, a murit la vârsta de 69 de ani, la Londra, informează bbc.com.

Starul britanic, cunoscut şi pentru rolurile interpretate în filme precum “Greu de ucis/ Die Hard”, “Truly Madly Deeply” şi “Robin Hood, prinţul hoţilor/ Robin Hood Prince of Thieves”, a murit din cauza unui cancer, potrivit familiei sale. Agentul de presă al artistului a confirmat pentru BBC News decesul acestuia.

“Actorul şi regizorul Alan Rickman a murit din cauza unui cancer la vârsta de 69 de ani. A murit înconjurat de familie şi de prieteni”, se afirmă în declaraţia oficială dată publicităţii de familia artistului.

Alan Rickman a devenit unul dintre cei mai îndrăgiţi actori britanici, graţie vocii sale inconfundabile şi, mai ales, felului în care a interpretat câteva personaje memorabile, precum profesorul Snape din franciza “Harry Potter” şi Hans Gruber în filmul de acţiune “Die Hard”.

dfbhrtgkjtyutf

Alan Rickman si sotia lui, Rima Horton (foto dreapta)

Starul britanic a câştigat un premiu BAFTA în 1992, cu rolul şerifului din Nottingham din filmul “Robin Hood: Prince of Thieves”. În acel an, Alan Rickman a fost nominalizat la BAFTA şi cu rolul din filmul “Truly Madly Deeply”.

Printre celelalte roluri care au contribuit la cimentarea statutului său de vedetă a cinematografiei britanice se află cele interpretate în filmele “Raţiune şi simţire/ Sense and Sensibility” (1995) şi “Michael Collins” (1996), care i-au adus alte două nominalizări la premiile BAFTA.

În 1996, a câştigat un premiu Primetime Emmy pentru evoluţia sa din miniseria TV “Rasputin”. Pentru acelaşi rol, actorul britanic a fost recompensat şi cu Globul de Aur, în anul următor.

S-a remarcat apoi şi în comedia romantică “Pur şi simplu dragoste/ Love Actually”, dar a impresionat şi în numeroase spectacole de teatru.

“Actorii sunt agenţi ai schimbării. Un film, un spectacol de teatru, o compoziţie muzicală sau o carte pot face diferenţa. Pot schimba lumea”, obişnuia să spună starul britanic, potrivit site-ului cotidianului The Guardian.

Sursa: Mediafax

1-echipamentgratuit-1030x215