Posts

România, câştigătoare la Global Legal Hackathon de la New York

Echipa românească de avocaţi şi IT-işti Legal Shapers a câştigat Premiul I la Global Legal Hackathon 2019, cel mai mare hackathon pe teme juridice din lume, cu aplicaţia Lawrelai.

Competiţia a reunit peste 6.000 de participanţi din domeniile juridic, IT şi din mediul business, şi a fost organizată în 54 de oraşe din peste 20 de ţări. Decernarea premiilor a avut loc în weekend la New York, unde proiectul românesc Lawrelai a impresionat juriul internaţional, care i-a acordat Premiul I pentru categoria „Improving the Business of Law”.

Aplicaţia Lawrelai (Law related AI), uşor accesibilă prin intermediul Facebook Messenger, este primul consultant juridic de călătorii. Ideea a fost prezentată în premieră la Bucureşti în cadrul ediţiei locale a Global Legal Hackhaton România 2019, organizată în luna februarie.

Echipa Legal Shapers, care a reprezentat România în ediţia globală din New York este formată din avocaţii Roxana Pistolea, Roxana Mihaela Catea, Tudor Colţan şi specialiştii IT Petruş Bălaşa şi Eduard Mirică.

Mădălina Hristescu, partener fondator Hristescu şi Asociaţii, firma care a organizat ediţia locală Global Legal Hackathon România 2019, a fost prezentă alături de echipă la ediţia finală GLH din New York, declarând: „Ne bucură enorm faptul că o echipă românească a reuşit să demonstreze forţa acestei ediţii. Ideea câştigătoare este una extrem de accesibilă, care acoperă o zonă de interes extrem de vastă, venind cu soluţii atât pentru mediul business, cât şi pentru cetăţenii obişnuiţi, prin reunirea inteligenţei juridice şi a inteligenţei artificiale în acelaşi pachet.”

Aplicaţia i-a impresionat pe membrii juriului, unul dintre aceştia (Esther Dediashvili) declarând: „cred că un produs ca Lawrelai, care furnizează ajutor personalizat pentru probleme comune de natură legală în deplasările în străinătate, ar putea să aibă un impact imediat la nivel global”

România a concurat la New York alături de alte unsprezece echipe puternice din toate colţurile lumii, echipele finaliste venind din ţări precum China, Germania, Australia, Italia, SUA.

Sursa