Posts

MAI, mesaj de sustinere pentru naţionala de tineret: Hagi, Radule, Comane .. scoateţi-ne din case diseară!

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un mesaj de susţinere pentru fotbaliştii naţionalei de tineret a României, care joacă joi seară contra Germaniei, în semifinalele Campionatului European.

Mesajul celor din Ministerul de Interne este adresat, în principal, fostului număr 10 din naţionala de fotbal şi legendei fotbalului românesc, Gheorghe Hagi.

Acum mai bine de 20 de ani, ne-ai spus că generaţiei tale merită să i se facă statui!

Unii te-au luat în derâdere, alţii te-au criticat, puţini însă au înţeles ce ai însemnat pentru noi.
Cu timpul, ne-am dat seama cât adevăr era în vorbele tale, mai ales atunci când ne uitam la alte campionate pentru că stadioanele noastre începeau să se golească. Spectatorii abia dacă aveau ce să vadă.
Nu te-ai retras din fotbal şi ai început să antrenezi, dar ştim că nu ţi-a fost uşor pentru că nimeni nu mai investea în copii.
Ai explicat şi lucrul aceasta, dar din nou nimeni nu te-a crezut.
Poate atunci ţi-ai dat seama că cineva trebuie să-şi asume creşterea unei noi generaţii de fotbalişti.
L-ai luat pe Ianis de mână, exact ca atunci la finalul meciului de retragere şi ai plecat la Viitorul Constanţa ca să construieşti Echipa Naţională de Fotbal a României.
Mai ţii minte câţi au crezut în tine? Cu siguranţă, au fost puţini.
Noi uitasem deja de fotbal, mai găseam bucurie în handbal, scrimă sau la un meci al Simonei Halep.
Tu ai mers înainte, cu ambiţia şi seriozitatea pe care le-ai avut întotdeauna.
Atunci când ne întrebam cine şi ce se va mai juca pe Arena Naţională, fotbaliştii tăi au început să performeze şi să ne dea speranţa că vom ieşi din nou din case ca să ne bucurăm şi să strigăm “HAI, ROMÂNIA!”.
Îţi mulţumim, Hagi pentru tot ce ai făcut pentru noi!
Ştim că nu tu antrenezi echipa, dar sunt copiii tăi şi te rugăm să le spui aşa:
-HAGI, RADULE, COMANE… SCOTEŢI-NE DIN CASE DISEARĂ!
Bateţi Germania!
Hai, România!”
, au transmis reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, pe Facebook.

România U21 va întâlni Germania U21, în semifinalele Campionatului European de tineret, joi, de la ora 19:00. Partida se va disputa pe Stadio Renato Dall’Ara din Bologna, iar la ora jocului sunt aşteptate aproximativ 40 de grade Celsius.

Sursa

Ploaie de oferte pentru elevii lui Rădoi, după meciul fantastic cu Croația. Super transferurile anunțate azi

EURO 2019 | România a învins Croația cu 4-1 în primul meci de la Euro 2019, iar presa internațională s-a întrecut în laude la adresa elevilor lui Mirel Rădoi. 

Reputatul jurnalist Gianluca Di Marzio a scris că marile echipe ale Europei sunt cu ochii pe jucătorii de la naționala U21 și anunță că va ploua cu oferte pentru tinerii noștri fotbaliști.

“Vara, pentru naționala de tineret a României, a început și în mercato. De la Ajax la cluburi din Serie A, toate negocierile pentru băieții lui Rădoi., a scris Gianluca Di Marzio pe twitter, în scurta prezentare a materialului.

EURO 2019 | Ce transferuri anunță Di Marzio după România – Croația 4-1

“După debutul în forță la Campionatul European, toți ochii sunt ațintiți asupra băieților lui Rădoi. Urmează o vară cu transferuri pe axa România – Italia”, își începe materialul cunoscutul jurnalist italian.

“După 4-1 cu Croația, inevitabil tricolorii mici se află sub lupă pe piața transferurilor.”, mai scrie Gianluca Di Marzio, care anunță ce echipe se află pe urmele fotbalștilor români.

Cristi Manea este dorit de mai multe cluburi din Italia. După Chievo și Bologna, mai nou și SPAL și-a manifestat interesul pentru fundașul care a câștigat titlul cu CFR Cluj.

Tudor Băluță a semnat în iarnă cu Brighton, după ce a fost foarte aproape de Genoa. Acum, alte două echipe sunt deja pe urmele sale și vor forța un împrumut: Udinese și Watford.

Alexandru Cicâldău este cel mai curtat dintre elevii lui Mirel Rădoi, susține Di Marzio. Pe adresa fotbalistului Craiovei vor sosi oferte de la Standard Liege, Lille, Lyon și Sevilla.

Ianis Hagi – la fel ca și Băluță, a fost aproape de Genoa în ultima perioadă de Mercato. Acum, pe urmele lui Hagi jr. se află Ajax.

Dragoș Nedelcu – are ușile deschise în Serie A. Anul trecut a existat o tentativă de transfer de la FCSB la Sampdoria, iar acum agentul Pietro Chiodi lucrează pe axa România-Italia.

EURO 2019 | Grupa C – rezultate, program și clasament

18 iunie: ROMÂNIA – Croația 4-1 (Pușcaș 11-pen., Hagi 14, Băluță 66, Petre 90+3 / Vlašic 18), Anglia – Franța 1-2 (Foden 54 / Ikoné 89, Wan-Bissaka 90+5-autogol)

21 iunie: Anglia – ROMÂNIA (19:30), Franța – Croația (22:00)

24 iunie: Franța – ROMÂNIA (22:00), Croația – Anglia (22:00)

  • 1. România 1 1 0 0 4-1 3
  • 2. Franța 1 1 0 0 2-1 3
  • 3. Anglia 1 0 0 1 1-2 0
  • 4. Croația 1 0 0 1 1-4 0
  • Sursa

Ultimele doua meciuri din sferturile de finala ale Ligii Campionilor: Program, televizari, echipe probabile si cote la pariuri

Miercuri seara, de la ora 22:00 – ora Romaniei, se vor disputa ultimele doua meciuri din mansa retur a sferturilor de finala ale Ligii Campionilor.

FC Porto – Liverpool si Manchester City – Tottenham Hotspur sunt sferturile in urma carora se vor decide echipele care vor completa tabloul cu asi.

In cel mai asteptat meci al serii, Manchester City primeste vizita lui Tottenham si va avea de intors rezultatul din tur, cand trupa pregatita de Mauricio Pochettino s-a impus la limita, cu 1-0.

Spurs vine insa la Manchester fara golgheterul Harry Kane, accidentat in mansa tur, iar casele de pariuri o vad mare favorita la calificare pe gruparea antrenata de Josep Guardiola. 1.33 e cota la victorie a “cetatenilor”, in timp ce un succes al oaspetilor a primit cota 9.50. Un rezultat de egalitate e cotat cu 5.40.

Manchester City: Ederson – Walker, Laporte, Otamendi, Mendy – Gundogan, De Bruyne, Fernandinho – Sterling, Aguero, Bernardo Silva.
Antrenor: Josep Guardiola.

Tottenham Hotspur: Lloris – Trippier, Alferweireld, Vertonghen, Rose – Wanyama, Sissoko – Lucas Moura, Eriksen, Son – Llorente.
Antrenor: Mauricio Pochettino.

In celalalt meci al serii, Porto are o misiune imposibila cu Liverpool, care in tur s-a impus cu 2-0 pe Anfield.

“Cormoranii” sunt vazuti favoriti si in meciul de pe Dragao, avand cota 2.10 la victorie. Un succes al gazdelor are cota 3.95, iar un rezultat de egalitate a primit cota 3.65.

FC Porto: Casillas – Militao, Felipe, Pepe, Telles – Gerrera, Pereira, Otavio, Brahimi – Marega, Tiquinho.
Antrenor: Sergio Conceicao.

Liverpool: Becker – Arnold, Lovren, van Dijk, Robertson – Fabinho, Keita, Henderson – Mane, Firmino, Salah.
Antrenor: Jurgen Klopp.

La TV, intalnirile pot fi vizionate in direct pe posturile Digi Sport si Telekom Sport.

Marti seara, Ajax Amsterdam si FC Barcelona au obtinut biletele pentru semifinale, dupa ce le-au eliminat pe Juventus, respectiv Manchester United.

Sursa

Fotbal de legendă, la TVR – Ioan Andone & Friends, meci amical

TVR 1 şi TVRi transmit duminică, 24 martie, de la 14:20, Gala Ioan Andone – partida Dinamo-Steaua Oldboys, organizată cu prilejul aniversării a 40 de ani de la debutul în Liga Naţională de Fotbal a cunoscutului jucător şi antrenor. Meciul de fotbal va fi urmat de o licitaţie în scop caritabil, iar încasările vor fi direcţionate către patru copii cu nevoi speciale.

Luna martie este pentru Ioan Andone prilej de dublă sărbătoare: aniversarea a 59 de ani de viaţă (15 martie) şi 40 de ani de la debutul în Liga Naţională de Fotbal (7 martie), moment pe care îl va marca alături de prietenii şi colegii cu care a scris istorie în fotbalul românesc.

Readucerea în arenă a unui derby de tradiţie al Fotbalului Românesc, partida Dinamo-Steaua Oldboys este organizată de Liga Legendelor şi va avea loc pe arena ,,Anghel Iordanescu”, din Voluntari. Meciul demonstrativ old-boys va fi transmis în direct şi în exclusivitate de TVR 1 şi TVR Internațional, duminică, începând cu ora 14:20. Comentator, Marian Olaianos.

„Se împlinesc 40 de ani de când am debutat în Liga I şi, sincer, mă temeam să organizez un eveniment atât de mare. Sper că va fi unul reuşit. M-am consultat cu Victor Piţurcă asupra loturilor, iar la eveniment va participa şi Mircea Lucescu, pentru că este antrenorul alături de care am debutat şi care m-a ajutat în cariera mea de jucător. I-am invitat şi pe foştii mei antrenori, Remus Vlad, Mircea Rădulescu şi Florin Cheran şi, din lumea Dinamo, oameni care şi-au pus amprenta asupra carierei mele”, a spus Ioan Andone, manager cu atribuții de director tehnic la FC Voluntari.

Duminică, 24 martie, pe terenul ,,Anghel Iordanescu” din Voluntari vor păşi cei mai titraţi sportivi din cele două echipe, atât din perioada de jucător cât şi din perioada de antrenor a lui Ioan Andone.

În echipa STELEI vor juca: Stelea, Tudor, Florentin Dumitru, Bălan, Daniel, Belodedici, Bumbescu, Goian, Ghionea, Miu, Petre Marin, Stoica Tudor, Paraschiv, Stan Ilie, Iosif Rotariu, Majaru, Panduru, Bănel Nicoliţă, Adrian Ilie, Neaga, Sabin Ilie, Aliuţă, Ciocoiu, Dică, Iovan, Lăcătuş, Piţurcă şi Ilie Bărbulescu.

„Am rămas surprins când am primit propunerea, apoi mi-am dat seama că este un eveniment bun, pentru că generaţia tânără nu-i cunoaşte pe marii jucători care au trecut prin curtea lui Dinamo şi a Stelei şi care au realizat performanţe extraordinare. Sper să vină lume multă, chiar şi cele două galerii… Îmi pare bine că din generaţia Stelei, care a făcut performanţă, vor veni mulţi sportivi. Unii dintre noi vor intra în teren, ceea ce va face deliciul publicului. Mi-aş dori ca stadionul să fie arhiplin”, a spus Victor Piţurcă.

Printre jucătorii lui DINAMO îi vom recunoaşte pe: Câmpeanu, Cristi Munteanu, Dolha, Mihăiescu, Florentin Petre, Mihali, Bărcăoan, Kiriţă, Rednic, Selymeş, Tâlvan, Pulhac, Grigorie, Vaişcovici, Mateuţ, Alexa, Iftodi, Daniel Munteanu, Iulian Tameş, Munteanu Cătălin, Lupu, Cernat, Marica, Liviu Ganea, M. Niculae, Dănciulescu. Pe teren va intra şi Ioan Andone.

Sursa

“Tricolorii” au exersat finalizările la antrenamentul de marţi

Timp de aproximativ 75 de minute, jucătorii echipei naţionale s-au pregătit la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia. Peste 4 zile vor întâlni Suedia, în deplasare, informează frf.ro.

Pe 23 martie, de la ora 19:00, pe Friends Arena, Suedia – România, şi pe 26 martie, de la ora 21:45, la Cluj-Napoca, România – Feroe. Acestea sunt primele jocuri ale naţionalei noastre în campania de calificare la Campionatul European de anul viitor.

Până la plecarea spre Stockholm de joi, tricolorii se pregătesc în cantonamentul de la Mogoşoaia. Marţi, timp de 75 minute, elevii lui Cosmin Contra au ieşit pe teren pentru o şedinţă care a avut şi elemente tactice şi care le-a testat acestora inspiraţia la finalizare. De la antrenament a lipsit Cristian Ganea, care va sosi de la echipa de club pe parcursul zilei.

Sursa

Tragerea la sorti a EURO 2020 va avea loc la Bucuresti

Tragerea la sorti a turneului final al Campionatului European de fotbal din 2020 va fi organizata la Bucuresti.

Anuntul a fost facut vineri la prezentare trofeului EURO 2020 pe National Arena din Bucuresti.

Sunt aici ca sa prezint trofeul Henri Delaunay si sa anunt ca pe acest stadion vor avea loc patru meciuri de la turneul final. De asemenea, am un anunt: la 30 noiembrie 2019, Bucuresti va gazdui tragerea la sorti a fazei finale a Campionatului European. Va felicit pentru organizarea acestui eveniment”, a anuntat fostul international francez Christian Karembeu, potrivit News.ro.

Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Razvan Burleanu, s-a declarat extrem de bucuros de aceasta decizie luata de UEFA: “Am intrat in posesia informatiei chiar de ieri, bucuria a fost uriasa. Este cel mai important eveniment nonsportiv din cadrul Euro-2020. Este o bucurie enorma, acest lucru vine ca o recunoastere a fotbalului romanesc si a tarii noastre. Cred ca vom avea inteligenta si capacitatea ca sa utilizam acest eveniment colosal astfel incat sa promovam Romania nu doar la nivel regional, ci chiar international”.

Tragerea la sorti a grupelor si meciurilor din fazele finale ale turneului final al Campionatului European de fotbal din 2020 va avea loc la 30 noiembrie 2019, la Romexpo.

Bucurestiul este unul dintre cele 12 orase care vor gazdui EURO 2020, programat in perioada 12 iunie – 12 iulie 2020.

Pe National Arena se vor disputa trei meciuri din faza grupelor si unul din optimile de finala.

Trofeul Henri Delaunay, ce va fi decernat castigatoarei turneului final UEFA EURO 2020, va fi expus la Arena Nationala din Bucuresti vineri, 15 martie 2019, incepand cu ora 13:00. Accesul publicului este liber, fanii fotbalului avand posibilitatea sa se fotografieze alaturi de cupa originala, din argint masiv.

Sursa

Weekend plin de meciuri incendiare: Iata cand va avea loc mult asteptatul derbi Real Madrid – FC Barcelona

Fotbalul pune stapanire pe weekendul ce sta sa inceapa, mai multe meciuri de foc fiind programate sambata si duminica in campionatele puternice din Europa.

Capul de afis e tinut de un nou episod din El Clasico. La doar 4 zile distanta de la ultima intalnire directa, Real Madrid si FC Barcelona se infrunta din nou, de aceasta data in Primera Division.

In Anglia, cel mai asteptat duel e derbiul orasului Liverpool, programat duminica, in timp ce in Italia vom avea, sambata seara, Derby della Capitale.

Dar iata care sunt cele mai importante meciuri programate in acest sfarsit de saptamana:

SAMBATA

14:30 Tottenham – Arsenal
19:30 Borussia Monchengladbach – Bayern Munchen

21:30 Lazio – AS Roma
21:45 Real Madrid – FC Barcelona
22:30 FC Porto – Benfica

DUMINICA

18:15 Everton – Liverpool
21:30 Napoli – Juventus
21:45 Valencia – Athletic Bilbao
22:00 Olympique Marseille – Saint-Etienne

Sursa

Un roman langa Pele si Maradona pe lista celor mai tineri debutanti din fotbal

Un roman a fost inclus pe lista celor mai tineri fotbalisti ce au debutat la formatiile de seniori, alaturi de acesta aflandu-se nume “grele”, ca Pele si Diego Maradona.

Ianis Stoica, juniorul celor de la FCSB, este cel care le-a atras atentia jurnalistilor de la cunoscuta publicatie Four Four Two, care au realizat un material ce poarta titlul “10 fotbalisti scolari ce au debutat in jocul barbatilor – si ce s-a intamplat cu ei”.

Despre Stoica impresiile sunt pozitive, mai ales ca acesta este inca foarte tanar si are posibilitatea de a demonstra ca potentialul sau este unul real.

“La varsta de numai 14 ani, Stoica Jr. a devenit cel mai tanar debutant si marcator din istoria FCSB anul trecut, el marcand dupa ce a fost introdus in teren in victoria cu Sanatatea Cluj, scor 6-1. A mai bifat alte trei aparitii in prima echipa de atunci si a jucat de trei ori pentru nationala U16 a Romaniei”, noteaza sursa citata.

Stoica se afla intr-o companie extrem de selecta, alaturi de nume uriase ale fotbalului mondial.

Astfel, pe lista copiilor debutanti la seniori se mai afla Sergio Aguero (debut pentru Independiente la 15 ani), Pele (debut la Santos la 15 ani si 10 luni) sau Diego Maradona (debut pentru Argentinos Juniors la 16 ani).

De asemenea, pe lista se afla si jucatori care nu au reusit sa confirme ulterior in cariera, cazul americanului Freddy Adu, debutant pentru DC United la 14 ani, fiind unul tipic de talent ce se pierde in malaxorul numit fotbal.

In ceea ce il priveste pe Ianis Stoica, acesta va implini 16 ani la inceputul lunii decembrie. Dupa ce va ajunge la aceasta varsta va putea semna primul contract de profesionist din cariera si va avea astfel voie sa joace in Liga 1, pustii sub 16 ani putand juca la nivel de seniori numai in Cupa.

Nu cu mult timp in urma, Stoica junior, fiul fostului fotbalist Pompiliu Stoica, a primit o oferta de a merge la juniorii celor de la Bayern Munchen, insa a refuzat-o, preferand sa ramana la FCSB, acolo unde are sanse reale sa joace pentru echipa mare.

Sursa

Muntenegru – Romania: Schimbarile pregatite de Cosmin Contra inaintea meciului decisiv

Selectionerul Cosmin Contra pregateste mai multe schimbari in echipa de start pe care o va trimite pe teren in meciul decisiv cu Muntenegru, ultimul din Liga Natiunilor.

Tricolorii sunt obligati sa castige la Podgorica pentru a spera ca vor ajunge in urna a treia valorica la tragerea la sorti a preliminariilor pentru EURO 2020, iar Contra va face schimbari dupa victoria cu Lituania.

Pentru postul de fundas dreapta, Cosmin Contra se vede obligat sa schimbe dupa ce Romario Benzar s-a accidentat. Locul acestuia va fi luat de Cristian Manea de la CFR Cluj.

Apoi, in flancul stang al defensivei, selectionerul va renunta la Nicusor Bancu intrucat acesta are mari probleme pe faza defensiva si il va titulariza pe Alin Tosca.

Si de la mijloc in sus Contra va adopta o atitudine mai precauta si va juca intr-un sistem cu doi inchizatori. Razvan Marin va fi titular, in timp ce Nicusor Stanciu va fi urcat in spatele atacantului.

Varful Romaniei in partida cu Muntenegru va fi George Tucudean, cel care ii va lua locul lui George Puscas.

Cum arata echipa probabila a Romaniei: Tatarusanu – Manea, Sapunaru, Moti, Tosca – Marin, Anton – Chipciu, Stanciu, Maxim – Tucudean

Clasamentul Grupei 4 arata astfel: 1. Serbia 11 puncte, 2. Romania 9 puncte, 3. Muntenegru 7 puncte, 4. Lituania 0 puncte.

Partida dintre Muntenegru si Romania va avea loc marti, de la ora 21:45.

Sursa

Iata cum va arata echipa de start a Romaniei pentru meciul cu Lituania

Nationala Romaniei a sustinut vineri ultimul antrenament inaintea meciului cu Lituania, iar selectionerul Cosmin Contra s-a decis asupra echipei de start.

FRF anunta ca, timp de o ora, tricolorii au exersat impreuna cu staff-ul tehnic planul de joc pentru confruntarea cu lituanienii, din penultima etapa a Ligii Natiunilor.

Cosmin Contra va incepe partida cu lituanienii cu un sistem 4-2-3-1, fara surprize.

In poarta va fi Ciprian Tatarusanu, in fata caruia se vor afla Cristi Manea, Cristian Sapunaru, Cosmin Moti si Nicusor Bancu.

Apoi, la mijloc ii vom avea pe Razvan Marin si Paul Anton, urmand ca de partea ofensiva sa se ocupe Alexandru Chipciu, Nicolae Stanciu si Alexandru Mitrita. Unic varf va fi George Tucudean.

Lista jucatorilor convocati pentru meciurile cu Lituania si Muntenegru:

Portari: Ciprian Tatarusanu (FC Nantes, 55/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Nita (Sparta Praga, 2/0)

Fundasi: Cristian Manea (CFR Cluj, 6/1), Romario Benzar (FCSB, 13/0), Cristian Sapunaru (Kayserispor, 31/0), Ionut Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Cosmin Moti (Ludogorets, 12/0), Alexandru Pascanu (Leicester City, 0/0), Alin Tosca (PAOK Salonic, 14/0), Nicusor Bancu (U Craiova 1948 CS, 6/0)

Mijlocasi: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 38/5), Razvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 6/0), Tudor Baluta (FC Viitorul, 2/0), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 26/9), Alexandru Cicaldau (U Craiova 1948 CS, 2/0), Alexandru Mitrita (U Craiova 1948 CS, 6/0), Ianis Hagi (FC Viitorul, 0/0), Alexandru Maxim (Mainz, 32/3), Ciprian Deac (CFR Cluj, 16/3)

Atacanti: Claudiu Keseru (Ludogorets, 27/6), George Puscas (US Palermo, 2/0), George Tucudean (CFR Cluj, 8/2)

Partida cu Lituania este programata sambata, 17 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul “Ilie Oana” din Ploiesti. Aceasta se va disputa fara spectatori in urma deciziei Comisiei de Disciplina a UEFA.

Sursa

Ianis, fiul de 20 de ani al lui Gheorghe Hagi, convocat în premieră la echipa naţională a României

Fotbalistul Ianis Hagi, în vârstă de 20 de ani, a fost convocat, în premieră, la echipa naţională de seniori. Fiul fostului internaţional Gheorghe Hagi se află în lotul alcătuit de antrenorul Cosmin Contra pentru meciurile cu Lituania şi Muntenegru din Liga Naţiunilor.

Reprezentativa României va disputa pe 17, respectiv 20 noiembrie, ultimele două partide din grupele Ligii Naţiunilor, contra Lituaniei şi Muntenegrului.

Selecţionerul Cosmin Contra va miza la aceste două jocuri pe un lot format din 25 de jucători, respectiv 16 care evoluează în străinătate şi nouă din Liga 1.

Pe lângă Ianis Hagi, care prinde în premieră lotul naţionalei mari, Contra i-a convocat pe Alex Paşcanu, aflat de asemenea la întâia selecţie, George Puşcaş şi Andrei Ivan. Ianis Hagi e în premieră la prima reprezentativă, până acum vedeta celor de la Viitorul bifând meciuri la naţionalele U17, U19 şi U21, alături de care s-a calificat la EURO 2019. În total a jucat 17 partide şi a marcat cinci goluri la loturile “tricolore”.

De notat este şi revenirea lui Ciprian Deac sub tricolor. Accidentat pentru mai mult timp, mijlocaşul CFR-ului e considerat în continuare un jucător important de către Contra, cel care l-a trimis pe Jerry Gane la Cluj pentru o discuţie particulară cu liderul campioanei.

Lista jucătorilor convocaţi pentru meciurile cu Lituania şi Muntenegru:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes, 55/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0)

Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj, 6/1), Romario Benzar (FCSB, 13/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 31/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Cosmin Moţi (Ludogorets, 12/0), Alexandru Paşcanu (Leicester City, 0/0), Alin Toşca (PAOK Salonic, 14/0), Nicuşor Bancu (U Craiova 1948 CS, 6/0)

Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 38/5), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 6/0), Tudor Băluţă (FC Viitorul, 2/0), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 26/9), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 2/0), Alexandru Mitriţă (U Craiova 1948 CS, 6/0), Ianis Hagi (FC Viitorul, 0/0), Alexandru Maxim (Mainz, 32/3), Ciprian Deac (CFR Cluj, 16/3)

Atacanţi: Claudiu Keşerü (Ludogorets, 27/6), George Puşcaş (US Palermo, 2/0), George Ţucudean (CFR Cluj, 8/2), Andrei Ivan (Rapid Viena, 6/0).

Sursa

Documentar fabulos despre viaţa lui Ilie Balaci (Video)

Ilie Balaci a fost, după părerea multor specialişti care i-au văzut pe amândoi jucând, la fel de mare ca Gheorghe Hagi.

Ilie Balaci a fost un „magician“ al balonului, un fotbalist care, astăzi, nu mai există în România şi, probabil, un al doilea Balaci nu se va naşte niciodată.

„Minunea blondă“ a jucat în Divizia A 347 de partide şi a marcat 84 de goluri pentru Universitatea Craiova (1973-1985), FC Olt Scorniceşti (1985-1986) şi Dinamo (1986-1988). Dintre reuşitele sale pe prima scenă fotbalistică a ţării, 76 au fost pentru Craiova, 7 pentru FC Olt şi unul pentru Dinamo.

Balaci a adunat 69 de selecţii şi a marcat de opt ori pentru naţionala României, iar în două rânduri a fost desemnat cel mai bun fotbalist din România (1981 şi 1982).

Emisiunea „Replay“ i-a dedicat fostului mare fotbalist un episod întreg pe care îl puteţi viziona mai jos:

 

Sursa

Modrici, fotbalistul anului. Croatul a primit premiul la gala FIFA desfăşurată la Londra

Luka Modrici este cel mai bun fotbalist al anului. Croatul i-a devansat pe Cristiano Ronaldo și pe Mohamed Salah şi a primit premiul în gala FIFA de la Londra.

Câştigător cu Real Madrid al trofeului UEFA Champions League şi vicecampion mondial cu naţionala Croaţiei, Modrici a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului. Croatul  s-a impus în faţa portughezului Cristiano Ronaldo şi a egipteanului Mohamed Salah, primind la Londra trofeul din partea preşedintelui FIFA, Gianni Infantino.

„Este o mare onoare pentru mine şi sunt foarte fericit pentru acest premiu. Am muncit din greu pentru a ajunge aici. A fost un an fantastic, cel mai bun din cariera mea. Îmi voi aminti mereu de performanţele obţinute cu Real Madrid şi naţionala Croaţiei”, a spus mijlocaşul.

Tot la gala FIFA, Didier Deschamps, care a condus naţionala Franţei spre al doilea titlu mondial din istorie, a primit premiul pentru cel mai bun antrenor al anului, iar belgianul Thibaut Courtois a fost desemnat portarul anului.

Reuşita  din derby-ul cu Everton i-a adus egipteanului Salah, de la Liverpool, premiul Puskas pentru cel mai frumos gol al anului, în timp ce la fotbal feminin, brazilianca Marta a primit trofeul pentru cea mai bună jucătoare.

Sursa

Cristi Chivu a castigat al doilea trofeu ca antrenor la Inter Milano

Cristi Chivu impresioneaza in cariera de antrenor, el reusind sa castige al doilea trofeu la carma juniorilor sub 14 ani ai lui Inter Milano.

Duminica, pustii pregatiti de fostul capitan al Romaniei au reusit sa castige editia a saptea a Trofeo Memorial Antonio Cordischi.

“Nerazzurrii” mici au invins in duelul pentru trofeu formatia similara a celor de la Fiorentina cu scorul de 1-0.

In urma cu doua saptamani, Inter U14, cu Chivu pe banca tehnica, reusea sa castige primul trofeu din cariera de antrenor a romanului, Memorialul Graziano Peretti.

Cristi Chivu si-a inceput cariera de antrenor in aceasta vara, el renuntand cel putin temporar la planul de a intra in conducerea unui club.

Fostul capitan al Romaniei a inceput de jos, alegand sa preia o echipa de juniori a celor de la Inter Milano.

Chivu are insa o imagine excelenta la Milano si este de asteptat ca in curand sa faca pasul spre formatii mai importante.

“Tricolorul” si-a indreptat atentia spre antrenorat dupa ce Ionut Lupescu, din a carui echipa facea parte, a pierdut alegerile de la FRF.

Sursa

Avancronica semifinalei dintre Franta si Belgia, de la Cupa Mondiala 2018

Franta si Belgia se intalnesc marti seara in prima semifinala a Cupei Mondiale din Rusia.

Partida e programata sa inceapa de la ora 21:00 (ora Romaniei), pe stadionul Krestovsky din Saint Petersburg.

“Finala din semifinale”, asa cum a fost denumita confruntarea dintre cele doua reprezentantive, se anunta una extrem de spectaculoasa, avand in vedere prestatiile de pana acum.

La casele de pariuri, Franta e vazuta drept favorita la calificare, avand cota 1.73, in timp ce belgienii au primit cota 2.12.

In sferturile de finala, Franta a invins Uruguayul cu 2-0, iar Belgia a trecut de Brazilia, scor 2-1.

Franta si Belgia s-au intalnit de 73 de ori pana in prezent, “Dracii rosii” conducand cu 30 de victorii, fata de cele 24 de succese obtinute de francezi, in timp ce alte 19 partide s-au incheiat la egalitate.

Ultima oara cand cele doua reprezentative s-au intalnit a fost in 2015, intr-un meci amical disputat pe Stade de France si castigat de Belgia cu 4-3.

De altfel, Belgia este neinvinsa de 23 de meciuri, ultima infrangere fiind suferita in sferturile EURO 2016, in fata nationalei din Tara Galilor.

Franta are insa o mai mare experienta, fiind la cea de-a 6-a semifinala de Cupa Mondiala, de doua ori ajungand si in finala, pe care a castigat-o o singura data, in 1998.

 Fundasul dreapta belgian Thomas Meunier e singurul jucator care nu va avea drept de joc in aceasta semifinala, fiind suspendat din cauza cumului de cartonas galbene.

ECHIPELE PROBABILE:

FRANTA: Lloris – Pavard, Varane, Umtiti, Hernandez – Kante, Pogba, Matuidi – Mbappe, Giroud, Griezmann.
Selectioner: Didier Deschamps.

BELGIA: Courtois – Vermaielen, Kompany, Vertonghen – Alderweireld, Carraso, Witsel, Chadli – De Bruyne, Lukaku, Hazard.
Selectioner: Roberto Martinez.

Arbitru: Andres Cunha (Uruguay).

Intalnirea va fi transmisa in direct la TV.

The Guardian: România – Argentina din 1994, cel mai frumos meci din istoria Cupei Mondiale

Jurnalistul Craig McCracken de la publicația The Guardian și-a ales meciul preferat din istoria Cupelor Mondiale și încearcă să își convingă cititorii expunând toate argumentele pentru care partida România – Argentina, de la Cupa Mondială din 1994, în care România s-a impus cu 3-2, este cea mai frumoasă din istorie.

„Există un singur răspuns corect și rațional la întrebarea care este cel mai frumos meci din istoria Cupei Mondiale. Titlul îi aparține, fără echivoc, meciului din șaiprezecimile Cupei Mondiale din 1994, disputat de România și Argentina”, scrie The Guardian.

Jurnalistul britanic scrie că, la acea vreme, România se lăuda cu un joc „uluitor” și „telepatic” pe contra atac, cu ajutorul căruia reușise să se claseze pe primul loc în grupa sa. De celalată parte, Argentina ajunsese pe locul al treilea în grupă, după înfrângerea suferită contra Bulgariei. Chiar și așa, istoria Argentinei la Cupa Mondială o făcea favorită în fața României.

Meciul fusese catalogat drept războiul dintre Maradona și Maradona din Carpați (așa cum era cunoscut Gheorghe Hagi), însă Argentina îl pierduse doar cu trei zile înaintea partidei pe Diego, care picase testul anti doping, iar Claudio Caniggia nu era nici el disponibil. Argentina îi avea însă pe briliantul din Serie A Gabriel Batistuta și pe Abel Balbo.

Iar selecționerul român Anghel Iordănescu avea și el jucători de top. A ales să îl înlocuiască pe Florin Răducioiu, care fusese suspendat, cu Ilie Dumitrescu, autorul a 9 goluri în ultimele 8 meciuri jucate la națională. Aceasta s-a dovedit a fi o mișcare inspirată. După 11 minute, Dumitrescu a înscris din lovitură liberă un gol asemănător cu cel reușit de Hagi în grupe, împotriva Columbiei.

Batistuta a egalat scorul cinci minute mai târziu, dintr-un penalty, dar România a recâștigat avantajul în doar două minute, când Dumitrescu s-a strecurat pe mijlocul porții, printre adeversari, și a prins o pasă trimisă de Hagi.

România a mărit diferența de pe tabelă în a doua repriză, cu un gol glorios înscris de Hagi. Argentina a început un atac disperat și a înscris pentru 3-2 în minutul 75. România a supraviețuit unui final nebun de joc și a obținut o victorie pentru care rezistat în istoria Cupelor Mondiale mai mult decât faima echipei.

„Maradona nu a fost capabil să treacă peste eliminarea timpurie a naționalei sale și a declarat că „Argentina nu a fost învinsă pe teren, a fost învinsă în afara terenului”. Să sperăm că în momente mai tăcute, Maradona își dă acum seama că nu a fost nicio rușine să pierzi cel mai epic meci din istorie”, încheie The Guardian.

Sursa

Câştigătoarea Cupei Mondiale din Rusia, prezisă de inteligenţa artificială

Ediţiile din ultimii ani ale Cupei Mondiale de fotbal au adus în scenă mai multe predicţii realizate de animale sau roboţi. După celebra caracatiţă Paul, care a prezis cu succes 12 din cele 14 meciuri care i s-au dat „pe mână” în timpul mondialului sud-african din 2010, a venit rândul unui algoritm să ghicească cine va câştiga această ediţie a Cuperi Mondiale.

Un grup de cercetători din Germania şi Belgia a creat un algoritm de inteligenţă artificială pentru a încerca să prezică care dintre ţările participante la mondialul din Rusia va fi cea mai bună din lume.

Aceştia au integrat mai multe variabile în codul sursă, printre care locul din clasamentul mondial FIFA, numărul de jucători din componenţa unei echipe care joacă împreună la acelaşi club, media de vârstă a selecţionatelor, cât şi PIB-ul ţărilor pe care le reprezintă.

Echipa a strâns datele obţinute şi le-a împreunat cu şansele cu care sunt cotate naţionalele la cele mai mari case de pariuri din lume. Rezultaul calculat pe baza inteligenţei artificiale nu este chiar surprinzător. Se pare că Spania are cele mai mari şanse la câştigarea Campionatului Mondial, urmată, în ordine, de Germania, Brazilia, Franţa, Belgia şi Argentina, notează publicaţia The Next Web.

Sursa

Programul complet al meciurilor de la Campionatul Mondial 2018

Din 14 iunie până în 15 iulie, Televiziunea Română transmite cea mai aşteptată întrecere sportivă a planetei. 

Iata grupele formate:

Grupa A
Rusia
Arabia Saudită
Egipt
Uruguay

Grupa B
Portugalia
Spania
Maroc
Iran

Grupa C
Franţa
Australia
Peru
Danemarca

Grupa D
Argentina
Islanda
Croaţia
Nigeria

Grupa E
Brazilia
Elveţia
Costa Rica
Serbia

Grupa F
Germania
Mexic
Suedia
Coreea de Sud

Grupa G
Belgia
Panama
Tunisia
Anglia

Grupa H
Polonia
Senegal
Columbia
Japonia

PROGRAMUL COMPLET AL MECIURILOR

Faza grupelor

14 iunie, ora 18:00 – Rusia – Arabia Saudită
15 iunie, ora 15:00 – Egipt – Uruguay
15 iunie, ora 18:00 – Maroc – Iran
15 iunie, ora 21:00 – Portugalia – Spania
16 iunie, ora 13:00 – Franţa – Australia
16 iunie, ora 16:00 – Argentina – Islanda
16 iunie, ora 19:00 – Peru – Danemarca
16 iunie, ora 22:00 – Croaţia – Nigeria
17 iunie, ora 15:00 – Costa Rica – Serbia
17 iunie, ora 18:00 – Germania – Mexic
17 iunie, ora 21:00 – Brazilia – Elveţia
18 iunie, ora 15:00 – Suedia – Coreea de Sud
18 iunie, ora 18:00 – Belgia – Panama
18 iunie, ora 21:00 – Tunisia – Anglia
19 iunie, ora 15:00 – Polonia – Senegal
19 iunie, ora 18:00 – Columbia – Japonia
19 iunie, ora 21:00 – Rusia – Egipt
20 iunie, ora 15:00 – Portugalia – Maroc
20 iunie, ora 18:00 – Uruguay – Arabia Saudită
20 iunie, ora 21:00 – Iran – Spania
21 iunie, ora 15:00 – Franţa – Peru
21 iunie, ora 18:00 – Danemarca – Australia
21 iunie, ora 21:00 – Argentina – Croaţia
22 iunie, ora 15:00 – Brazilia – Costa Rica
22 iunie, ora 18:00 – Nigeria – Islanda
22 iunie, ora 21:00 – Serbia – Elveţia
23 iunie, ora 15:00 – Belgia – Tunisia
23 iunie, ora 18:00 – Germania – Suedia
23 iunie, ora 21:00 – Coreea de Sud – Mexic
24 iunie, ora 15:00 – Anglia – Panama
24 iunie, ora 18:00 – Japonia – Senegal
24 iunie, ora 21:00 – Polonia – Columbia
25 iunie, ora 17:00 – Uruguay – Rusia
25 iunie, ora 17:00 – Arabia Saudită – Egipt
25 iunie, ora 21:00 – Spania – Maroc
25 iunie, ora 21:00 – Iran – Portugalia
26 iunie, ora 17:00 – Danemarca – Franţa
26 iunie, ora 17:00 – Australia – Peru
26 iunie, ora 21:00 – Islanda – Croaţia
26 iunie, ora 21:00 – Nigeria – Argentina
27 iunie, ora 17:00 – Mexic – Suedia
27 iunie, ora 17:00 – Coreea de Sud – Germania
27 iunie, ora 21:00 – Serbia – Brazilia
27 iunie, ora 21:00 – Elveţia – Costa Rica
28 iunie, ora 17:00 – Senegal – Columbia
28 iunie, ora 17:00 – Japonia – Polonia
28 iunie, ora 21:00 – Anglia – Belgia
28 iunie, ora 21:00 – Panama – Tunisia

Optimi de finală 
30 iunie, ora 17:00 – locul 1 grupa C – locul 2 grupa D
30 iunie, ora 21:00 – locul 1 grupa A – locul 2 grupa B
1 iulie, ora 17:00 – locul 1 grupa B – locul 2 grupa A
1 iulie, ora 21:00 – locul 1 grupa D – locul 2 grupa C
2 iulie, ora 17:00 – locul 1 grupa E – locul 2 grupa F
2 iulie, ora 21:00 – locul 1 grupa G – locul 2 grupa H
3 iulie, ora 17:00 – locul 1 grupa F – locul 2 grupa E
3 iulie, ora 21:00 – locul 1 grupa H – locul 2 grupa G

Sferturi de finală 
6 iulie, ora 17:00 – câştigătoarea meciului 1 din optimi – câştigătoarea meciului 2 din optimi
6 iulie, ora 21:00 – câştigătoarea meciului 6 din optimi – câştigătoarea meciului 5 din optimi
7 iulie, ora 17:00 – câştigătoarea meciului 8 din optimi – câştigătoarea meciului 7 din optimi
7 iulie, ora 21:00 – câştigătoarea meciului 3 din optimi – câştigătoarea meciului 4 din optimi

Semifinale 
10 iulie, ora 21:00 – câştigătoarea meciului 2 din sferturi – câştigătoarea meciului 1 din sferturi
11 iulie, ora 21:00 – câştigătoarea meciului 4 din sferturi – câştigătoarea meciului 3 din sferturi

Finala mică
14 iulie, ora 17:00 – echipa învinsă în semifinala 1 – echipa învinsă în semifinala 2

Finala 
15, iulie, ora 18:00 – câştigătoarea semifinalei 1 – câştigătoarea semifinalei 2

Sursa

La Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia va fi folosit, în premieră, un sistem de ajutor al arbitrilor

Centrul Internaţional de Transmisii al Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia s-a deschis oficial la Moscova. De acolo vor fi coordonate transmisiunile TV şi radio ale meciurilor din cele 11 oraşe din Federaţia Rusă. Există şi o premieră în istoria FIFA la acest Centru de Transmisii. Campionatul Mondial va fi în exclusivitate la Televiziunea Română din 14 iunie. Urmăriţi acum o corespondenţă semnată Liviu Iurea.

Cu o suprafață de 40 de mii de metri pătrați, Centrul Internațional de Transmisii găzduiește studiourile celor 78 de televiziuni din întreaga lume cu drepturi de difuzare a meciurilor in timpul Campionatului.

Aici se află și studioul central de regie care va coordona transmisiile live.

Un element de noutate este sistemul de ajutor al arbitrilor, care poate viziualiza și analiza în cel mai scurt timp anumite secvențe disputabile din timpul jocului.

Roberto Rosetti, expert: “Sistemul de ajutor al arbitrilor urmăreşte meciul de la camera principală. Dacă se întâmplă ceva pe terenul de joc, se poate verifica imediat pe monitor. Monitorul are o întârziere de 3 secunde faţă de momentul producerii evenimentului, deci evenimentul respectiv poate fi urmărit de două ori.”

O anumită fază din timpul meciului poate fi vizualizată de pe mai multe camere amplasate în diferite unghiuri ale stadionului.

Gianni Infantino, președinte FIFA: “Pentru prima dată în istoria fotbalului şi în istoria FIFA, la Cupa Mondială arbitrii vor fi asistaţi printr-un sistem video. Centrul operaţional al acestui sistem de asistenţă va fi exact aici, la Centrul Internaţional de Presă din Moscova.”

Sistemul de ajutor al arbitrilor a fost prima dată testat cu succes în Italia. În urmă cu doi ani, FIFA a luat decizia ca sistemul să fie folosit în premieră la Campionatul din Rusia.

În timpul meciului, arbitrul poate opri jocul și solicita Centrului de asistență vizionarea momentului disputat, după care se ia decizia corectă.

Sursa

România a urcat pe locul 32 în clasamentul FIFA

Cu un total de 737 de puncte, reprezentativa României ocupă locul 32 în clasamentul FIFA/Coca-Cola din aprilie, cu patru poziţii mai sus decât luna precedentă.

Adversarele “tricolorilor” din Liga Naţiunilor UEFA, competiţia care va debuta în toamnă, se clasează astfel: locul 35 – Serbia (732 de puncte); locul 43 Muntenegru (671) ; locul 133 Lituania (229).

Primele zece poziţii în clasamentul FIFA-Coca Cola sunt următoarele:

1. Germania 1.533 puncte

2. Brazilia 1.384;

3. Belgia 1.346;

4. Portugalia 1.306;

5. Argentina 1.254;

6. Elveţia 1.179;

7. Franţa 1.166;

8. Spania 1.162;

9. Chile 1.146;

10. Polonia 1.118;

Următorul clasament va fi dat publicităţii la 17 mai.

Sursa