Posts

Finlanda rămâne ţara cea mai fericită din lume potrivit ONU

Finlanda este, pentru al doilea an consecutiv, ţara cea mai fericită din lume, potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), publicat miercuri, în timp ce Sudanul de Sud, pradă războiului, ocupă ultimul loc, informează AFP.

Ţara celor 190.000 de lacuri, cunoscută pentru pădurile şi saunele sale, devansează Danemarca (pe locul doi), urmată de Norvegia, Islanda, Olanda, Elveţia, Suedia sau Noua Zeelandă şi Canada, potrivit clasamentului 2019 al “World Happiness Report”. 

Ţările din fruntea clasamentului îndeplinesc ansamblul indicatorilor şi se distanţează graţie stabilităţii din societatea lor – indicatorul de fericire schimbându-se puţin din 2005. 

România se situează pe poziţia 48, în urcare faţă de raportul publicat anul trecut în care ocupa locul 52.

Franţa pierde un loc în raport cu anul 2019 şi ocupă poziţia a 24-a, după Mexic şi în faţa Taiwanului. Belgia coboară două locuri, până pe 18. 

Metodologia folosită a constat în chestionarea unui eşantion de persoane din 156 de ţări diferite care au răspuns la o serie de întrebări privind percepţia asupra calităţii vieţii lor pe o scară de la 0 la 10. 

În ciuda problemelor legate de Brexit, Regatul Unit a câştigat patru locuri în clasamentul 2019 şi şi-a adjudecat locul 15. 

În ceea ce priveşte Statele Unite, acestea au ajuns pe locul 19. 

Sudanul de Sud ocupă ultimul loc. ONU a declarat recent că 60% din populaţie a fost ameninţată de foamete atunci când ţara s-a aflat în război civil în timpul căruia 400.000 de persoane au fost ucise. 

Yemen, Afganistan şi Republica Centrafricană, de asemenea în război, figurează în coada clasamentului. 

Publicarea coincide cu Ziua Mondială a Fericirii, stabilită de ONU şi celebrată pe 20 martie. 

Sursa

ŞCOALA VIITORULUI. Finlanda adoptă sistemul predării interdisciplinare

Finlanda, statul recunoscut pentru sistemul său de educaţie inovativ, a anunţat că doreşte să renunţe la sistemul traditional de predare a materiilor. Cu alte cuvinte elevii finlandezi nu vor mai lua ore de fizică, matematică, literatură, istorie sau geografie, ci vor studia fenomenele și evenimentele din perspectiva geografică, istorică, matematică.

Şeful departamentului de educaţie din Helsinki, Marjo Kyllonen a explicat schimbările: „Sunt şcoli care în care se învaţă în mod tradiţional, modalitate care era benefică pe la 1900, dar necesităţile nu mai sunt aceleaşi şi avem nevoie de ceva potrivit pentru secolul 21.“

În locul subiectelor individuale elevii vor învăţa despre evenimente şi fenomene într-un format interdisciplinar. Spre exemplu: cel de al Doilea Război Mondial va fi examinat din perspectivă geografică, istorică şi matematică. De asemenea, studenţii vor putea lua cursul „Lucrând într-o cafenea“, unde vor învăţa despre limba engleză, economie sau ştiinţele comunicării.

Sistemul va fi introdus pentru elevii mai mari,  începând de la vârsta de 16 ani în sus. Ideea generală este că astfel copiii vor putea alege ce subiecte sau fenomene să studieze, în funcţie de preferinţele, ambițiile pentru viiro sau aptitudinile lor. In acest mod, niciun elev nu va mai fi nevoit să treacă printr-un întreg curs de fizică sau chimie intrebându-se  “Pentru ce trebuie să știu asta?” De asemenea, elevii nu vor mai sta în bănci, aşteptând să discute cu profesorul, ci se va lucra în grupuri mici, unde dialogul va fi încurajat.

Această schimbare îi afectează şi pe profesori, care vor trebui să lucreze în comun. Aproximativ 70% din profesorii din Helsinki au început munca premergătoare acestor modificări. Se aşteaptă ca schimbările din Educaţie să fie complete până în 2020.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215