Posts

Maia Morgenstern și Marius Bodochi cuceresc America

Regizorul Victor Canache are emoții marii. Zilele acestea, pe 1 martie, a avut loc în America vizionarea filmului Capra Cu Trei Iezi.

Acest eveniment a fost organizat de Authentic Society for Language and Culture, sub patronajul Consulatului General al României la Chicago și cu sprijinul Stan Mansion. Scurtmetrajul a beneficiat de subtitrare în limba engleză.

Vizionarea filmului Capra Cu Trei Iezi, de inspirație folclorică după basmul cu același nume a lui Ion Creangă, a avut mare succes la vizionarea din Chicago. În rolurile principale apar Maia Morgenstern și Marius Bodochi. Producția cinematografică a fost făcută cu banii regizorului și a soției sale care își doreau de mult realizarea unui asemenea film.

Victor, care e și actor, a avut marii emoții, dar se pare că i-a reușit. A plecat în America alături de soția sa și dorește să își creeze acolo o carieră cinematografică de succes. Filmul, care e scurtmetraj, a impresionat oamenii care l-au văzut și acum Victor intenționează să îl transforme în lung metraj, căutând finanțări în acest sens și aplicând la mai multe companii și înscriindu-l la mai multe festivaluri.

Este un film de inspirație folclorică ce în mod sigur va cuceri publicil cinefil.

Sursa

Echipa Moromeții 2 vine duminică la emisiunea „Ca-n filme”

Echipa și protagoniștii celei mai așteptate producții românești a anului, „Moromeții 2”, vin duminică la Digi24, în emisiunea Ca-n filme.  Regizorul Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile, unul dintre cei mai apreciați directori de imagine din România, producătorul Tudor Giurgiu și actorii Andi Vasluianu, Dana Dogaru și Iosif Paștină sunt invitații Oanei Zamfir la o discuție despre provocarea recreării prin film a unei lumi dispărute.

Andi Vasluianu n-a prins ecranizarea primului volum al romanului lui Marin Preda la vremea ei. În 1988, atunci când povestea lui Ilie Moromete umplea sălile de cinematograf, avea doar 12 ani. Ecranizarea celui de-al doilea volum al romanului „ultimului țăran român” l-a vizat personal și i-a oferit oportunitatea să se alăture unei distribuții de excepție.

M-am bucurat foarte tare că regizorul Stere Gulea s-a gândit la mine. Nu am dat probe pentru film. M-a chemat la un moment dat și am discutat despre personajul pe care ar trebui sa-l joc. Şi asta a fost tot. Lucrând la acest film însă, am fost foarte emoționat. Am învățat enorm din atitudinea lui Horațiu Mălăele (noul Ilie Moromete). Avea o partitură complicată și, când vezi că un mare actor e vulnerabil în ceea ce face pe platou, te bucuri, pentru că îți dai seama că încă mai caută, că e proaspăt și își pune probleme” spune Vasluianu.

Filmul „Moromeții 2 continuă povestea din volumul întâi al romanului lui Marin Preda, făcând un salt în timp, 30 de ani mai târziu. După război, viața familiei lui Moromete este reconfigurată. Noul regim politic propăvăduiește egalitatea și disprețuiește proprietatea individuală. Structura socială şi ritmul vieții din satele româneşti sunt reorganizate forțat. Pământul, până atunci lucrul cel mai de preț pentru țăranul român, devine un bun al statului. Valorile familiei tradiţionale sunt brusc pulverizate. „Cred că acest film este relevant şi pentru zilele noastre. Întâlnim azi la tot pasul un conflict între oamenii care privesc spre viitor și cei care vor să-și conserve privilegiile încălcând legea. Paradoxal, Moromeții 2 este mult mai actual azi decât dacă s-ar fi făcut acum zece, cinsprezece ani”, e de părere Tudor Giurgiu, producătorul filmului.

Sursa

A fost lansat trailerul filmului „Siberia“ cu Ana Ularu şi Keanu Reeves

Actorii Ana Ularu şi Keanu Reeves sunt surprinşi în ipostaze apropiate în primul trailer pentru thrillerul romantic „Siberia“, care prezintă povestea unui comerciant american de diamante care se îndrăgosteşte de o rusoaică şi, în acelaşi timp, luptă pentru a rămâne în viaţă când afacerile iau o întorsătură periculoasă.

Ana Ularu (32 de ani) şi Keanu Reeves (53 de ani) formează un cuplu în filmul „Siberia“, care va avea premiera pe 13 iulie în Statele Unite. Producătorii au lansat şi primul trailer al producţiei regizate de Matthew Ross şi în care cei doi actori apar în ipostaze romantice, dar şi periculoase

„Siberia“ este despre Lucas (Reeves), un comerciant american de diamante care, odată ce partenerul său dispare în mod inexplicabil, porneşte pe urmele acestuia, în Rusia, având drept paravan vânzarea unor diamante rare, de origine îndoielnică. Ajuns în Rusia, Lucas începe o relaţie amoroasă obsesivă cu Katya (Ana Ularu), proprietara unei cafenele. Pe măsură ce pasiunea dintre cei doi sporeşte, se complică lucrurile şi în lumea înşelătoare a comerţului de diamante.

Recent, Ana Ularu a vorbit despre frumoasa experienţă de a-l avea partener de platou pe apreciatul actor american. „Keanu e un exemplu foarte concludent de om care a rămas absolut normal pentru că aşa a vrut, să poată să se ducă oricând să-şi ia un snikers de la supermarket. Dar Keanu e un tip înspăimântător de inteligent. Am fost avertizată de la început, vezi că e unul din cei mai deştepţi oameni pe care ai să-i cunoşti. Am stat luni de zile în preajma lui şi e un om absolut minunat, prin tot ceea ce e, prin felul în care gândeşte, prin umorul pe care îl are. E foarte pregătit pe platou şi are o stabilitate care vine din faptul că ştie cine e, că nu s-a pierdut“, a declarat actriţa pentru „Formula AS“.

De asemenea, Ana a mai subliniat că Reeves este „un partener ideal“ şi că „Siberia“ este un film important pentru ea. „Iubesc acest film şi fiecare secundă petrecută pe platou şi în afara lui, deşi a fost mai mereu dificil, frig. Iar Keanu e un partener ideal, mai departe de faptul că e un om extraordinar. Am spus împreună cu o echipă de actori excelenţi o poveste neaşteptată, tristă, frumoasă şi plină de suspans“, a mărturisit actriţa pentru site-ul postului Pro TV.

Sursa

Angela Gheorghiu, la TIFF 2018

Vineri, pe 1 iunie, de la ora 19:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca va fi gazda unui eveniment unic, în cadrul căruia Angela Gheorghiu va interpreta cîteva arii în fața publicului clujean, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici. Momentul va fi urmat de proiecția filmului Tosca (r. Benoît Jacquot) în care soprana joacă rolul titular.

În istoria operei, Angela Gheorghiu este un fenomen rar. O artistă cu o tehnică vocală excepțională și o inteligență dramatică și muzicală profundă, dar și un comunicator magnetic care pătrunde în inimile și mințile unui spectru panoramic de audiențe, legendara soprană a adus cele mai înalte valori ale artei la o scară neobișnuit de largă.

Angela Gheorghiu și-a câștigat renumele mondial odată cu debutul său, în 1992, la Royal Opera House, în La Bohème. În același an a debutat la Metropolitan Opera New York și la Opera de Stat din Viena. Prezența și vocea ei au impresionat publicul în cele importante săli de operă din întreaga lume. De-a lungul carierei impresionante a înregistrat cu cele mai mari case de discuri și a fost onorată cu numeroase premii, printre care amintim La Médaille Vermeille de la Ville de Paris, Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer și Cavaler din partea Guvernului francez, decorația “Nihil Sine Deo” acordată de Regele Mihai I al României, Premiul Cultural European pentru Muzică și premiul Victoire d’Honneur.

În 2000, regizorul Benoît Jacquot i-a lansat invitația de a interpreta rolul titular în ecranizarea operei Tosca de Puccini. Deși soprana nu mai interpretase până atunci acest rol, Jacquot și-a dorit-o pe ea în film, considerând că Gheorghiu are acel spirit de divă absolută care poate acoperi personajul. Lansată în cinematografe în întreaga lume, producția în care Angela Gheorghiu apare alături de marele tenor Roberto Alagna și baritonul Ruggero Raimondi a fost bine primită de către presa internațională, după lansarea oficială în cadrul Festivalului de Film de la Veneția.

Filmul reinventează modul în care vedem opera și va fi proiectat în cadrul evenimentului special, găzduit de Opera Națională Română Cluj-Napoca. În deschiderea evenimentului, vocea inconfundabilă a Angelei Gheorghiu va cuceri publicul TIFF, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici, unul dintre cei mai prolifici artişti autohtoni ai generaţiei sale. Doctor în Muzicologie, artistul a colaborat, de-a lungul carierei, cu nume mari ale scenei ca: Franco Zeffirelli (în pelicula Callas Forever), Roberto Alagna, Denyce Graves, Leontina Văduva, Alberto Zedda, Mariana Nicolesco, Ludovic Spiess şi mulţi alţii.

Sâmbătă, 2 iunie, de la ora 19:00, iubitorii de operă vor avea ocazia să o revadă pe Angela Gheorghiu la Casa de Cultură a Studenților, unde soprana a acceptat invitația organizatorilor de a introduce proiecția specială a filmului Maria by Callas (r. Tom Volf). Vizionarea va fi precedată de proiecția clipului dedicat unui duet inedit: Angela Gheorghiu-Maria Callas, Habanera din opera Carmen a lui Bizet, duet peste timp care se regăsește ca un bonus pe discul Homage to Maria Callas, imprimat de Angela Gheorghiu în 2011.

Sursa

Oana Marcu, o tânără studentă la Actorie, a ajuns într-un film de la Hollywood

Tânăra actriţă Oana Marcu, pe care o puteţi vedea din 20 aprilie în filmul The Wanderers – Vânătorul de spirite, trăieşte povestea la care visează orice om la începutul acestei meserii.

Aceasta joacă alături de vedete de la Hollywood şi reprezintă filmul care are rol principal la festivaluri din America.

Oana s-a născut în Bacau şi voia să urmeze Academia Militară, dar în clasa IX-a s-a hotărât să dea la actorie, la facultatea din Cluj. În Bucureşti a ajuns odată cu masterul, iar invitaţia la castingul pentru acest film i-o datorează scenaristului Octav Gheorghe.

“El mi-a spus de casting chiar într-o zi în care învăţasem toată noaptea pentru un examen, nu dormisem deloc şi în primul moment am zis: nu merg, sunt prea obosită, mă duc a doua zi. Doar că a doua zi n-ar mai fi fost casting. Acum cred că faţa mea obosită după o noapte de învăţat materia pentru examen a ajutat puţin. Plus că am luat şi examenul”, râde Oana care interpretează în film rolul unei femei bântuite de un spirit care nu vrea să părăsească aceasta lume până nu îi pedepseşte pe toţi cei care i-au făcut rău.

“A fost o experienţă extraordinară şi am învăţat foarte multe lucruri de la Armand Assante care a lucrat cu multă meticulozitate toate scenele în care am apărut împreună. Îi mulţumesc lui Dragos Buliga, regizorul filmului, că a avut răbdare cu mine”, spune Oana care recunoaşte că a aflat că în film sunt şi vedete internaţionale cu mult după ce obţinuse rolul. I-a spus şoferul care o aducea de la Buftea de la o probă de costume că îl va avea partener de replici pe … Armand Assante.

Săptămâna trecută Oana Marcu a vizitat pentru prima dată America, în calitate de special guest star la Garden State Film Festival, reprezentând filmul The Wanderers – Vânătorul de spirite alături de Armand Assante. La gala de premiere s-a văzut pentru prima dată în ipostaza de a ridica un premiu internaţional pentru că filmul a câştigat trofeul pentru Best Horror Feature GSFF. Armand Assante a primit distincţia pentru Cel mai bun actor (Most Valuable Player) la acelaşi festival.

Filmul The Wanderers – Vânătorul de spirite poate fi urmărit în cinematografe din 20 aprilie.

Sursa

Pugilistul de origine română Florian “Big Nasty” Munteanu va juca alături de actorii Sylvester Stallone şi Michael B. Jordan

Pugilistul de origine română Florian “Big Nasty” Munteanu va juca alături de actorii Sylvester Stallone şi Michael B. Jordan în continuarea filmului de acţiune “Creed”. Florian Munteanu va juca rolul fiului lui Ivan Drago, care a fost interpretat de actorul Dolph Lundgren în lungmetrajul “Rocky IV”. 

Potrivit Variety, Drago este cel care l-a ucis, într-un meci de box, pe Apollo Creed, tatăl lui Adonis Johnson (Michael B. Jordan), personajul principal din filmul “Creed”, lansat în 2015. De altfel, Dolph Lundgren îşi va relua rolul în noul film, programat pentru lansare pe 21 noiembrie anul acesta, informează sport.ro

“Creed 2” va urmări în continuare viaţa lui Adonis Johnson, atât în ring, cât şi în afara lui, problemele cu familia şi eforturile de a deveni un campion.

Sylvester Stallone, care îşi va relua rolul Rocky Balboa în acest film, a confirmat distribuţia noii producţii pe plaforma Instagram şi l-a felicitat pe Munteanu.

“Felicitări lui Florian «Big Nasty» Munteanu, pentru că a obţinut rolul fiului lui Ivan Drago! 27 de ani, 1,95 metri, 111 kilograme de talent”, a scris Stallone.

Născut şi crescut în Germania, Florian Munteanu a devenit pugilist inspirat fiind de tatăl său, care a practicat acest sport. Şi-a făcut studiile la Universitatea din Munchen – sport şi media – şi are o diplomă în arte, obţinută în 2014.

Acesta este primul rol într-un film pentru pugilistul german de origine română Florian Munteanu.

Filmările pentru “Creed 2” vor debuta în primăvara acestui an, lungmetrajul urmând să fie regizat de Steven Caple Jr.

Filmul „Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu, premiat de „Societatea naţională a criticilor de film” din SUA

Pelicula „Bacalaureat”, regizată de Cristian Mungiu, a primit premiul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, la gala organizată de Societatea naţională a criticilor de film (National Society of Film Critics- NSFC) din SUA, după cum informează variety.com.

La aceeaşi categorie au mai fost nominalizate filmele ”Faces Places”, regizat de Agnès Varda şi JR, respectiv “BPM (Beats Per Minute)”, în regia lui Robin Campillo.  De asemenea, „Bacalaureat” a intrat şi în topul realizat de New York Times la finalul anului 2017, „Cele mai bune 100 de filme pe Netflix”.

„Bacalaureat construieşte încet şi deliberat- propunând, cu întrebări de moralitate, rareori o singură decizie majoră care să schimbe totul. Este acumularea lentă de mici compromisuri care, în cele din urmă, te fac de nerecunoscut”, scrie The Times despre filmul lui Mungiu.

„Bacalaureat“ sau „Fotografii de familie“ este scris şi regizat de Cristian Mungiu. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Vlad Ivanov, Maria Drăguş şi Adrian Titieni. A avut premiera la 19 mai 2016 la Festivalul de la Cannes, unde Cristian Mungiu a câştigat titlul de Cel mai bun regizor şi a fost nominalizat pentru prestigiosul Palme d’Or.

Romeo Aldea (49) este doctor într-un mic oraş de provincie şi şi-a educat singurul copil, pe Eliza, cu ideea că odata ce va termina liceul, va pleca să studieze şi poate să se şi stabilească în străinătate. Planul lui e pe cale să se împlinească, Eliza tocmai a primit o bursă să studieze psihologia în Anglia. Mai trebuie doar să-şi ia Bacalaureatul, o formalitate pentru o elevă aşa de bună cum este ea. În preziua primei teze scrise, un incident iscat pe nepusă masă pune dintr-o dată în pericol planurile de viitor ale lui Romeo. Acum el trebuie să ia o decizie. Desigur, situaţia poate fi rezolvată, însă nu urmând calea pe care, ca părinte, a încercat să i-o arate fiicei lui ca fiind singura de urmat în viaţă.

Sursa

Un film de Crăciun, produs de Netflix, a fost filmat în România – VIDEO

A Christmas Prince (Un prinţ de Crăciun), apărut recent pe Netflix, a fost filmat în mai multe locaţii din România, promovând tara noastra peste hotare:

1. Castelul Peleş
2. Aeroportul Aurel Vlaicu (în film se numeşte Aldovia International Airport)
3. Palatul Bragadiru
4. Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila
5. Sinaia

Lungmetrajul “A Christmas Prince este o comedie romantică, având în rolurile principale pe Rose McIver şi Ben Lamb.

 

Filmul spune povestea unei ziariste americane care merge  în Aldovia pentru a scrie despre prinţul ce urmează să fie încoronat chiar de Crăciun.

Tânăra ajunge să facă parte dintr-o adevărată intrigă regală şi sfârşeşte prin a trăi dragostea vieţii sale.

Richard, printul Aldoviei, este un barbat cuceritor, inconjurat de femei. Richard nu poate renunta la stilul sau de viata.

Amber Moore este o tanara frumoasa. Meseria ei este reportajul. Amber va pleca sa faca, sub acoperire, un reportaj despre viata particulara a Printului care urmeaza sa conduca destinele Aldoviei, dra va trai o neasteptata poveste de dragoste.

Sursa

Criticii americani au ales cel mai bun film al anului 2017

Cel mai nou proiect al regizorului Steven Spielberg, cu Meryl Streep şi Tom Hanks în rolurile principale, a fost desemnat de criticii americani cel mai bun film al anului 2017, deşi încă nu este disponibil publicului larg.

The Post“, primul proiect cinematografic la care Meryl Streep a colaborat cu Tom Hanks şi Steven Spielberg, a fost desemnat de organizaţia americană National Board of Review cel mai bun film al anului 2017, anunţă Variety. Totodată, Meryl Streep şi Tom Hanks au fost numiţi cei mai buni actori.

Aceste distincţii pot fi un indicator bun în cursa pentru prestigioasele premii Oscar 2018, care începe să prindă contur.

Premiile pentru producţiile de anul acesta vor fi acordate în cadrul unei gale ce va avea loc în ianuarie, la New York, scrie News.ro.

Filmul este centrat pe decizia luată de cotidianul „The Washington Post“ de a publica în 1971 celebrul dosar clasificat Pentagon Papers, un document care descrie implicarea politică şi militară a Statelor Unite în Războiul din Vietnam.

Actorul american Tom Hanks (61 de ani) îl întruchipează pe editorul „Washington Post“, Ben Bradlee, iar Meryl Streep (68 de ani) joacă rolul publicistului Katherine Graham. Din distribuţia filmului mai fac parte Alison Brie, Carrie Coon, David Cross, Bruce Greenwood, Tracy Letts, Bob Odenkirk, Sarah Paulson, Jesse Plemons, Matthew Rhys, Michael Stuhlbarg, Bradley Whitford şi Zach Woods.

Lungmetrajul va avea premiera în America pe 22 decembrie, însă pe plan extins, filmul va intra în cinematografe pe 12 ianuarie 2018.

Cel mai bun actor în rol secundar a fost numit Willem Dafoe, pentru rolul din „The Florida Project”, iar cea mai bună actriţă în rol secundar a fost desemnată Laurie Metcalf, pentru interpretarea din „Lady Bird“, notează News.ro.

Premiul pentru cel mai bun scenariu original îi va reveni lui Paul Thomas Anderson, pentru povestea „Phantom Thread“, ultimul film în care a jucat actorul Daniel Day-Lewis.


Cele mai bune cinci filme într-o limbă străină au fost: „Una Mujer Fantástica“, de Sebastián Lelio, „Frantz“, de François Ozon, „Loveless“, de Andrey Zvyagintsev, „Estiu 1993“, de Carla Simón, şi „The Square“, de Ruben Östlund.

Sursa

Film-document, la Digi24, de Ziua Naţională

Pentru prima dată de la înfiinţare, Digi24 difuzează de 1 Decembrie un film-document, o producţie care nu doar celebrează Ziua Naţională a României, ci deschide seria proiectelor speciale dedicate Centenarului Marii Uniri. Este vorba despre „Ultima noapte de dragoste”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, o adaptare a cunoscutului român semnat de Camil Petrescu.

În zi de sărbătoare Digi24 va difuza filmul istoric „Ultima noapte de dragoste”, realizat în 1980 de Sergiu Nicolaescu cu o distributie de excepţie: Vladimir Găitan, Sergiu Nicolaescu, Sebastian Papaiani, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Colea Răutu şi George Mihăiță. Important de menţionat aici: aproape toţi dintre aceşti mari actori nu mai sunt printre noi, ceea ce face această producţie cu atât mai valoroasă.

Actorul principal, Vladimir Găitan, unul dintre puţinii care încă trăiesc din distribuţia de aur a acestui film ne-a acordat un interviu document despre cum a fost pe platoul de filmare, cum a lucrat cu toţi aceşti mari actori şi cu Sergiu Nicolaescu.

Începând de mâine, la Digi24 veţi vedea mărturisiri ale actorului Vladimir Găitan, personajul principal al dramei “Ultima noapte de dragoste”.

Revenind la premiera pe care o marcăm la Digi24, de Ziua Naţională, aceea de a difuza o producţie artistică…Poate vă întrebaţi de ce. Răspunsul este simplu: filmul face o frescă a României interbelice, a României Mari, în toată splendoarea ei, o Românie care nu mai există. ”

“Ultima noapte de dragoste” se vede vineri la Digi24, de la ora 21.

Digi24 vă mai pregăteşte o surpriză: la o zi după 1 Decembrie va transmite în direct meciul de fotbal Universitatea Craiova – Viitorul, care va fi jucat pe cel mai nou stadion din ţară. Organizatorii au invitat la partidă şi foşti jucători ai echipei oltene, cei care au cunoscut gloria pe vechiul Central şi care privesc cu mândrie, dar şi cu invidie, la noua arenă. Între ei, Pelicanul, aşa cum îi spunea toată suflarea alb-albastră lui Ion Velea.

RECORD 92 de ţări se bat pentru Oscarul dedicat celui mai bun film în limbă străină

Un număr de 92 au intrat în competiţia pentru Oscarul dedicat celui mai bun film în limbă străină la următoarea ceremonie de acordare acestor prestigioase premii ale lumii cinematografiei – un adevărat record, după cum a anunţat joi Academia americană de Film, citată de AFP.

Printre candidaţii care s-au făcut deja remarcaţi se numără filmul libanez “L’insulte”, în regia franco-libanezului Ziad Doueiri, recompensat cu premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de Film de la Veneţia, pelicula norvegiană “Thelma” sau satira suedeză “The Square”, de Ruben Ostlund, câştigătoarea unui Palme d’Or surpriză la ultima ediţie a Festivalului de Film de la Cannes.

În rândul ţărilor aflate în competiţie pentru prima dată, Haiti prezintă “Ayiti Mon Amour”, Laos – “Dearest Sister”, iar Siria – “Little Gandhi”. “Happy End”, pelicula semnată de regizorul vedetă Michael Haneke, va reprezenta Austria.

Filmul “120 battements par minute”, o peliculă dedicată luptei asociaţiei franceze “Act Up” în anii de început ai răspândirii SIDA – câştigător al Marelui Premiu la ultimul festival de la Cannes – a fost desemnat în luna septembrie pentru a reprezenta Franţa.

De asemenea, “First They Killed My Father: A Daughter of Cambodia Remembers”, o peliculă semnată de Angelina Jolie, va reprezenta Cambodgia. Filmul este o producţie americano-cambodgiană dedicată poveştii adevărate a unui activist cu aceasta dublă naţionalitate, Loung Ung, care a supravieţuit atrocităţilor regimului khmerilor roşii.

Anul trecut, Oscarul pentru cel mai bun film străin i-a revenit peliculei “The Salesman”, în regia iranianului Asghar Farhadi, care a boicotat ceremonia de acordare a premiilor pentru a-şi manifesta dezacordul faţă de decretul preşedintelui Trump privind migraţia, care interzicea cetăţenilor din şapte ţări cu majoritate musulmană (listă redusă ulterior la şase), printre care şi Iranul, să intre în SUA.

Nominalizările pentru cea de-a 90-a ediţie a premiilor Oscar vor fi anunţate pe 23 ianuarie, iar ceremonia de premiere va avea loc pe 4 martie la Hollywood.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Marcel Iures: “Octav este o poveste clara, minunata si frumoasa”

Proiectia filmului Octav, urmata de o conferinta de presa la ARCUB Gabroveni la care au participat o parte din actorii din distributia filmului in frunte cu Marcel Iures acompaniati de Blaco Giurato directorul de imagine si coscenaristul James Olivier, s-a dovedit a fi un bun prilej pentru cei peste o suta jurnalistii prezenti in sala sa discute despre specificul acestui film in contextul romanesc de astazi si sa aprofundeze mesajul pe care acest film doreste sa-l transmita catre publicul din tara si din strainatate.

Dupa vizionarea filmului a luat cuvantul directorul de imagine care a explicat ce a insemnat pentru el aceasta experienta cinematografica in Romania. “La Octav am gasit cea mai minunata echipa din toata cariera mea, adica profesionisti care isi iubesc munca si investesc pasiune. In Romania aveti o mare sansa astazi sa-i invatati pe ceilalti, repet sa invatati lumea cum se face cinematografia”, a subliniat directorul de imagine al filmului Blasco Giurato.

Regizorul Serge Ioan Celebidachi a explicat cum a luat nastere scenariul filmului. “Am crescut cu foarte multi batrani in jurul meu si cumva acest contrast al timpului a ramas ceva aparte pentru mine. Am scris textul impreuna cu prietenul meu James Olivier, propunandu-i cumva sa exploram trecutul, sa ajungem la o evaluare a timpului. A fost de la bun inceput in scenariu aceasta motivatie a timpului. Nu este un film despre tatal meu. De la Marcel Iures a venit ideea sa-l joace pe tatal meu, sa umple personajul principal Octav cu ceva mai mult. A fost o discutie foarte deschisa si o provocare foarte interesanta”, a precizat regizorul Serge Ioan Celebidachi.

Marcel Iures a explicat la randul sau aceasta alegere pentru rolul sau. “L-am intrebat pe Serge cine este batranul si el mi-a spus ca oricine. Atunci o sa-l fac pe tatal tau, i-am spus eu. A fost alegerea mea. Machiajul a fost intr-adevar formidabil. Cine vede filmul se convinge usor de acest lucru. Nu in fiecare zi ai ocazia sa-l poti intruchipa pe marele muzician. Sa nu uitam ca Sergiu Celibidache nu a fost doar un erou al muzicii, dar si a unei intregi tari. E mare lucru sa dai viata unui astfel de personaj”, a explicat Marcel Iures.

Pentru marele actor filmul “Octav este o poveste clara, minunata si frumoasa” care prin prezenta celor doi tineri in distributie, Alessiei Tofan si a lui Eric Aradits care au putin peste 10 ani, a oferit un grad mare de autenticitate peliculei. “In aceasta poveste se naste o familie temporara. Copiii sunt cei mai pretiosi in familia asta si trebuie sa tinem cont la maxim de ei. Ei nu au trucuri, nu se prefac ei sunt cinstiti. M-am inteles de minune cu Alessia, mai ales ca atunci cand ai talent te intelegi din plin”, a subliniat Marcel Iures.

Blasco Giurato l-a comparat pe Eric cu actorul Marcello Mastroianni. “Ca personalitate si actor, Eric este incredibil. De indata ce-si termina scenele devenea din nou copilul vesel care glumea, se juca. Iesea din pesonaj cu o usurinta incredibila. Actorii de obicei sunt foarte concentrati pe scena sunt putini care se intorc brusc in cotidian cu atata bucurie si naturalete. Eu cred ca Eric va calca pe urmele marelui actor italian Marcello Mastroianni”, a subliniat directorul de imagine.

Actorul Ioan Andrei Ionescu, care este tatal lui Octav la tinerete, a povestit cum a ajuns sa se apropie de personajul sau din film. “Lumea aceasta nu are cum sa aiba raport decat cu sinele, cu noi care am fost candva copii si autenticitatea nu poate sa vina decat dintr-o parere personala. Emotiile pe care le am sunt emotiile ce le traiesc cand ma gandesc la tatal meu, modelul principal, tata fiind artist plastic, care a stat si la baza acestui rol de tata a lui Octav”, a precizat Ioan Andrei Ionescu.

Cei doi tineri au fost intrebati de publicul din sala ce cred despre batranete. Alessia a mentionat ca “batranetea este o etapa in care te simti putin mai melancolic cand iti aduci aminte de tineretea ta cand erai fericit si nu aveai griji”. “Erai mai liber, puteai sa faci ce vrei, te gandeai asa cu fericire, dar si cu tristete la acelasi loc. E un sentiment foarte puternic. Prima oara cand am auzit de Octav, am fost foarte curioasa. Mi-am zis: Cum adica un batran sa-si aduca aminte de copilarie lui? M-am gandit ca a innebunit, dar dupa am inteles ca el rememora cele mai dragi amintiri”, a povestit Alessia. Eric o povestit ca filmul i-a starnit o tristete, dar aceasta tristete s-a disipat atunci cand s-a confruntat cu anumite scene din film care l-au pus in dificultate si l-au facut sa inteleaga mai bine ce poate reprezenta batranetea.

Producatorul general al filmului, Adela Vrinceanu Celebidachi, a explicat ca filmul Octav este pentru spectatorii romani “o hrana pentru suflet”. “Filmul va avea succes in Romania pentru ca este un film de calitate, cu imagine exceptionala si o muzica frumoasa. Am adunat valori de la Marcel Iures, Victor Rebengiuc la Vladimir Cosma care a compus coloana sonora care are peste 400 de filme in potofoliu. Avem un film care este oarecum atipic in peisajul romanesc, dar care se adreseaza sufletului. Este un film care reprezinta hrana pentru suflet. Cred ca toti romanii au nevoie de acest lucru. Avem nevoie sa vedem un film cu imagini frumoase si o Romanie frumoasa. Pentru publicul din afara ramane de vazut, dar in Romania mizam pe oamenii care au nevoie sa vada o Romanie frumoasa si au nevoie de inca niste motive pentru a simti din nou sentimentul de mandrie nationala”, a concluzionat producatorul general.

Lung-metrajul, regizat de Serge Ioan Celebidache, este o coproductie Romania – Marea Britanie, realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, iar producator este Adela Vrinceanu Celebidachi. Filmul “Octav”, ce va rula in cinematografele din tara incepand cu 6 octombrie 2017, este clasificat cu AG (Audienta Generala).

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Ethan Hawke, despre momentul în care a văzut un film românesc: Parcă am fost stropit cu apă rece

Marile afaceri mănâncă forma de artă a cinematografiei, în Statele Unite, iar filmele lui Cristian Mungiu păstreaza arta, a declarat actorul Ethan Hawke, în cadrul American Independent Film Festival, care a avut loc la CinemaPRO, mulţumindu-i regizorului pentru filme şi organizarea festivalului.

„În America, marile afaceri mănâncă forma de artă a cinematografiei. Oamenilor le place să vadă filme, şi poţi face foarte mulţi bani în urma dorinţelor oamenilor de a vedea filme. Aşa că, oamenii care sunt interesaţi în a face bani sunt motivaţi să creeze lucruri despre care cred că o să se vândă şi acest lucru are sens. Problema este că forma artistică este mâncată de afacere. Când vezi munca lui Cristian (n.r. Mungiu), te uiţi şi te gândeşti că nu trebuie să fie un serial de televiziune, nu trebuie să vândă ceva, nu este ceva care să fie introdus între reclame, ci este o oportunitate pentru noi de a vorbi unul cu altul (…). Când am văzut prima dată „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a fost ca şi cum am fost stropit cu apă rece. Te trezeşte”, a declarat Ethan Hawke la finalul difuzării filmului „Before the devil knows you`re here”.

Actorul i-a mulţumit regizorului român pentru organizarea festivalului, aplaudându-l alături de sala plină de cinema. „Îi sunt recunoscător lui Cristian pentru acest festival, pentru că continuă tradiţia regizorilor de succes care sprijină alţi regizori şi audienţa în a înţelege ce este arta, pentru că altfel am vedea doar lucrurile pe care sunt programaţi să le vedem”, a spus Hawke.

După vizionarea ultimului film regizat de Sidney Lumet, în discuţia cu publicul, actorul şi-a amintit despre scenele filmate în urmă cu 10 ani. A povestit despre colaborarea cu Lumet, pe care îl consideră „un geniu” şi despre colegul său de platou, Philip Seymour Hoffman, care a murit în 2014 din cauza unei supradoze de heroină.

„Era incredibil de onest şi foarte dur. Nu suporta fraierii şi îi păsa foarte mult de actorie” – aşa l-a descrie Hawke pe Philip Seymour. „Să văd filmul în care joacă un personaj care se droghează, să îi văd discursul despre cum cifrele din viaţa lui nu reprezintă un total… La repetiţii vorbea deschis despre problemele din viaţa lui”, îşi aminteşte Hawke.

Actorul a mărturisit că adesea, când nu ştie cum să interpreteze un personaj sau nu simte că face ce trebuie cu un rol, îi revine în cap vocea lui Seymour care îi spune „Nu te cred”.

„Dead Poets Society” şi „Before Sunrise” au fost filmele care i-au schimbat viaţa, a spus Ethan Hawke.

De patru ori nominalizat la Premiile Oscar, Ethan Hawke a fost invitatul special al primei ediţii American Independent Film Festival, care a avut loc între 15 şi 21 septembrie 2017, la Cinema PRO şi Cinemateca Eforie din Bucureşti.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Festivalul Internațional de Film de la Toronto, impresionat de povestea de eroism din ‘Stronger’

Filmul ‘Stronger’, povestea unui muncitor ale cărui picioare au fost amputate după explozia bombelor de la maratonul din Boston din 2013, a cucerit publicul sâmbătă seară în timpul proiecției sale la Festivalul Internațional de Film de la Toronto (TIFF), relatează AFP.

Pe covorul roșu, Jeff Bauman, îmbrăcat într-un tricou peste un șort gri din care apăreau cele două proteze, s-a pozat alături de cel care îl interpretează în film, actorul Jake Gyllenhaal, aducând și mai multă emoție momentului.

La 15 aprilie 2013, când Bauman în vârstă de 27 de ani se afla în apropierea liniei de sosire așteptând să apară prietena sa care participa la maraton, două bombe artizanale au explodat, provocând 3 morți și 264 de răniți.

În filmul său, regizorul american David Gordon Green (Prince of Texas) urmărește reconstrucția de durată, fără să ascundă tensiunile familiale, dar și formidabila dorință de viață a unui bărbat care a devenit mândria orașului și simbol al americanilor împotriva vicisitudinilor.

Nu îmi place să fiu prezentat ca un erou“, a spus Jeff Bauman, la conferința de presă de la Toronto.

După ce și-a recăpătat cunoștința pe patul de spital, el a ajutat poliția să-i indentifice pe cei doi autori ai atentatului, frații Tamerlan et Djohar Țarnaev. Primul a fost împușcat patru zile mai târziu de poliție, iar al doilea a fost condamnat la moarte.

Peste 2.000 de persoane au asistat sâmbătă la premiera mondială a filmului trecând prin mai multe stări, de la râsete la emoție și lacrimi. “Este ca în viață, mai întâi râzi, apoi plângi și apoi mergi mai departe”, a spus Jeff Bauman, care a recunoscut că primirea făcută pe covorul roșu l-a tulburat profund.

“Nu sunt obișnuit să pășesc pe covorul roșu, așa cum este, probabil, Jake (Gyllenhaal). M-am simțit ca o căprioară în lumina farurilor. M-am întrebat, acum ce fac? În timp ce alții îmi spuneau: continuă să mergi“, a explicat el.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Se lucrează la filmul ”Moromeţii 2”. Horațiu Mălăele îl va juca pe Ilie Moromete

Horațiu Mălăele şi nu Victor Rebengiuc îl va juca pe Ilie Moromete în continuarea filmului Moromeţii, „întrucât acțiunea este plasată la doar câțiva ani după cea din primul film”, explică regizorul Stere Gulea.
Una dintre cele mai iubite și cunoscute ecranizări din istoria cinematografiei românești, Moromeții, va avea parte de o continuare, la 30 de ani de la lansarea filmului regizat de Stere Gulea. Personajele lui Marin Preda se întorc pe marele ecran sub regia aceluiași cineast și surprinse de camera directorului de imagine Vivi Drăgan Vasile, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

N-a fost ușor să înlocuim o echipă de actori ca Victor Rebengiuc, Luminița Gheorghiu sau Mitică Popescu, sunt nume de referință care pot inhiba orice actor. Au trecut însă 32 de ani, era greu de presupus că vom putea continua cu aceiași actori, cu atât mai mult cu cât acțiunea este plasată la doar câțiva ani după cea din primul film. Dar sunt foarte încrezător în calitățile și talentul noii echipe de actori și sper că voi reuși să iau ce e mai bun de la ei”, adaugă regizorul.

În rolurile principale îi vom vedea pe Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și, la debutul într-un rol principal în cinema, Iosif Paștina (Niculae), alături de Răzvan Vasilescu, George Mihăiță, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Paul Ipate, Cuzin Toma, Liviu Pintileasa, Dorina Chiriac.

Filmările la Moromeții 2 vor începe în a doua jumătate a lunii septembrie, în aceeași casă și în același sat în care a fost turnat și primul film, în vara lui 1985 – Talpa, din județul Teleorman. Satul se află la 45 de kilometri de Alexandria şi la doar câțiva kilometri de Siliştea-Gumești, satul natal al scriitorului Marin Preda. Partea de producție va fi una complexă, echipa filmului fiind în pregătiri de mai mult de un an: casa Moromeților a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schițele și imaginile celei vechi, iar centrul satului va fi recreat de la zero. Scene importante vor fi turnate la București, în noiembrie, iar alte câteva la Slatina.

Dacă primul film a fost o adaptare destul de fidelă a romanului, continuarea are la bază un scenariu inspirat din Moromeții, vol. 2, Viața ca o pradă și publicistica lui Marin Preda. Scenariul reia firul poveștii familiei Moromete după cel de-Al Doilea Război Mondial, într-un context istoric extrem de frământat: instalarea comunismului. Cele două personaje principale, Ilie Moromete și fiul său, Niculae, văd aceste schimbări cu ochi diferiți, prilej permanent de conflict.

„Moromeții 2 e o întreprindere extrem de provocatoare, pentru că ai deja un model excelent – romanul, și filmul anterior care, spre bucuria mea, a devenit destul de popular. E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare și teamă. Iar lumea aceea pe care o știam dispare, de fapt. Asta m-a și atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supraviețuit până în anii ‘50 colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi”, declară Stere Gulea.

„Cred că va fi un film ce va arăta celor care vor dori să-l vadă istoria dulce-amară, tragică de multe ori, a țăranului român în general, a familiei Moromete în particular. O armonie milenară spulberată de experiențe sociale dezastruoase. Pentru a sparge bariera preconcepțiilor, stereotipiilor și anchilozelor de tot felul, în ceea ce privește personajul Ilie Moromete pe care îl voi interpreta, pentru că una dintre virtuțile lui este disimularea, voi răspunde curiozităților cu vorbele personajului: Să ţineţi minte că la noapte o să plouă. Dacă dă ploaia asta, o să fac o grămadă de grâu”, spune actorul Horațiu Mălăele.

„Sunt onorat să pot face parte din această minunată aventură, îi mulțumesc fostului meu profesor, Stere Gulea, că a avut încredere în capacitățile echipei noastre de producție de a duce la bun sfârșit un proiect ambițios care sper să rămână în istoria filmului românesc drept un film de referință, așa cum s-a întâmplat și acum 30 de ani cu prima parte a Moromeţilor”, declară producătorul Tudor Giurgiu.

Criticii de film consideră aproape în unanimitate că Moromeții este unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei autohtone. Lucian Pintilie plasează Moromeții în vârful preferințelor sale cinematografice românești, iar regizorul Cristi Puiu spune despre același film: „Când zic Moromeţii, zic actorie şi mi se pare, cantitativ, cel mai important film românesc din acest punct de vedere”.

 

Sursa 

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Rol inedit pentru Leonardo DiCaprio. Îl va interpreta pe Leonardo Da Vinci

Pelicula, pe care și-au dorit-o și cei de la Universal, va fi realizată de studioul Paramount.

După victoria de la Oscar, din 2016, Leonardo DiCaprio a luat o pauză de la marele ecran, însă proiectele îndreptate în direcția sa nu au încetat să apară. Starul are o lungă listă de pelicule în care este vizat, la care s-a adăugat recent și un film biografic despre geniul renascentist Leonardo da Vinci. Potrivit Deadline.com, drepturile de producție au fost câștigate de studioul Paramount, după un duel al ofertelor în care rivală a fost compania Universal.

Povestea filmului are la bază un volum scris de Walter Isaacson (cunoscut de asemenea, pentru cartea ce descrie viața lui Steve Jobs). Vom putea vedea cum s-au împletit abilitățile extraordinare ale lui Da Vinci cu studiile sale variate din domeniul anatomiei, geologiei, ornitologiei, etc.

DiCaprio va fi și producătorul peliculei, prin compania sa, Appian Way. O dată de începere a filmărilor nu a fost încă comunicată. Starul lucrează acum la drama Black Hand și se pregătește de următoarea peliculă a lui Martin Scorsese, Killers of the Flower Moon.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Regizorul Michel Franco: Când văd un film românesc bun, mă gândesc că ar fi putut fi o poveste din Mexic

România și Mexicul au realități diferite, dar poveștile cinematografice din cele două țări se aseamănă, a declarat cineastul Michel Franco, luni seară, la Festivalul Internațional de Film Independent “Anonimul”.

Artistul mexican de 37 de ani a primit Trofeul “Anonimul” în deschiderea evenimentului, care se desfășoară până duminică la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

“Nu știu dacă acest premiu poate fi dat de două ori, dar aș vrea să mai primesc unul în 20 de ani”, a glumit el. Acesta a vorbit despre lucrurile ce leagă cinematografia română de cea mexicană.

“Mexicul și România sunt complet diferite în multe moduri. Avem realități complexe din diferite motive, dar de fiecare dată când văd un film românesc bun, mă gândesc că ar fi putut fi o poveste din Mexic. Cred că, în parte, de asta dumneavoastră vă place cinematografia mexicană, de asta noi ne regăsim în cinematografia română”, a afirmat el.

Acesta a spus că trofeul primit îl onorează. “Este pentru prima dată când primesc acest gen de recunoaștere retrospectivă pentru munca mea. Cred că, în general, lucrul acesta se întâmplă când ai 70 de ani”, a adăugat regizorul multiplu premiat la Cannes.

El a povestit că anul trecut nu a putut veni, deoarece filma “April’s Daughter”, producție proiectată chiar în deschiderea festivalului din Delta Dunării.

“Am văzut că, în locul meu, au adus un cineast în toată firea, Park Chan-wook, și m-am gândit că poate a fost o greșeală că voiau să îmi dea mie această distincție, pentru că asemenea premii sunt pentru creatori ca Park Chan-wook. Dar m-au invitat din nou și am venit aici cu încă un film”, a mai declarat el.

Franco a glumit și a spus, remarcând unicitatea festivalului, că nimeni în Mexic nu îl va crede când va spune că a fost la un asemenea eveniment.

“Nu am văzut în viața mea așa ceva, atâția oameni veniți cu bucurie, aici, cu atâta iubire pentru cinema. Vor crede că am fost aici, dar nu vor înțelege cât de onorat mă simt să primesc acest premiu și să vă arăt ceea ce am creat”, a subliniat el.

“April’s Daughter” a primit premiul juriului “Un Certain Regard” la Cannes anul acesta. De altfel, Franco a vorbit despre relația sa cu unul dintre cele mai importante evenimente ale cinematografiei.

“Am fost norocos să proiectez majoritatea filmelor la Cannes (…). Mi-am prezentat primul film acolo acum opt ani și atunci nu îmi puteam imagina că, în prezent, voi avea trei premii la acest festival. Știu cât de norocos sunt, dar nu stau să mă gândesc prea mult la asta, pentru că mă tem că dacă văd cu adevărat dimensiunea acestei realități, voi fi atât de uimit încât nu voi mai face filme. Așa că prefer să muncesc în continuare”, a mai spus el.

Directoarea Festivalului, Miruna Berescu, a vorbit, în deschiderea evenimentului, despre efortul de a realiza “Anonimul”.

“Sunt foarte mândră de selecția pe care am pregătit-o împreună cu cei doi selectori și cu echipa noastră. A fost nevoie de multă încăpățânare și suntem foarte fericiți și mândri de ce a ieșit. Sper să vă bucurați și voi de ceea ce v-am pregătit”, a spus ea.

Lungmetrajele din competiția festivalului au fost alese de Ludmila Cvikova iar scurtmetrajele, de criticul Ionuț Mareș.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Kanal D va difuza un nou serial turcesc, cu o actriţă din „Suleyman Magnificul“

Kanal D va difuza un nou serial turcesc din distribuţia căruia face parte şi actriţa Deniz Kakir, cunoscută din „Suleyman Magnificul“.
Serialul „În bătaia inimii“ va debuta pe micile ecrane din România în această toamnă.
Personajul principal este Hızır Çakırbeyli (Oktay Kaynarca), un bărbat carismatic, cu voinţă de fier, trecut de mic copil prin situaţii limită, dar care a reuşit să câştige respectul celor din jur şi să-şi formeze propria-i familie.
Viaţa sentimentală a lui Hizir este plină de provocari, bărbatul împărţindu-se între două femei remarcabile. Soţia sa, Meryem (Deniz Kakir), o femeie puternică, mamă a doi copii, află ca Nazli (Mujde Uzman), de care Hizir s-a îndrăgostit în urmă cu câţiva ani, este însărcinată. Este decisă să nu permită venirea pe lume a acestui copil. Cu toate acestea, îşi doreşte mai mult de doi copii cu bărbatul de care şi-a legat destinul. Lupta impresionantă a celor două femei de a-şi păstra bărbatul iubit se va transforma într-una de supravieţuire.
Telespectatorii vor regăsi în distribuţie actori deja cunoscuţi din alte seriale turceşti de succes, difuzate tot de Kanal D. Actriţa Deniz Kakir le-a devenit cunoscută românilor din serialele „Poveste de familie“ (rolul Ferhunde),„Iffet“ (rolul principal – Iffet) şi din seria a treia „Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii“, în care a jucat rolul Sultanei Sah. Tarik Unluoglu a jucat în serialul „Iubire de argint“ (rolul Tarik).

Serialul „În bataia inimii“ a devenit lider de audienţă în Turcia, în primetime, încă de la primele episoade

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Marcel Iureș și Victor Rebengiuc, cei mai buni prieteni în filmul „Octav”

Octav este filmul de lungmetraj care îi reuneste pe cei „doi monștri sacri” ai cinematografiei românești, Marcel Iureș și Victor Rebengiuc, în aceeași peliculă cinematografică.

Filmul va avea lansarea oficială în cinematografe pe data de 6 octombrie 2017.

Filmul Octav, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, descrie o poveste care celebrează viață și aduce omagii purității copilăriei, prieteniei, dragostei și nostalgiei dulce-amaruie. Lung-metrajul este o coproducție Romania — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar producator este Adela Vrinceanu Celebidachi.

„Octav e o poveste în care se recunosc toți oamenii de pe pământ. Este o poveste profund umană, acesta fiind și motivul principal pentru care am fost atras să joc în acest film. Avem nevoie de astfel de povești”, explică Marcel Iureș.

În această poveste, Octav îl reîntâlnește și pe Spiridon, bunul său prieten din copilărie, interpretat cu măiestrie de Victor Rebengiuc.

„Este rolul unui om care își întâlnește un vechi prieten, pe care îl așteapta de multă vreme, cu o bucurie nemăsurată față de această întâlnire, în care nu mai spera. Iar ce îmi place mie, cel mai mult, este acest devotament prietenesc, dezinteresat, prezentat în film. Și asta, când trăim într-o lume în care există numai interes, în jurul nostru”, a declarat Victor Rebengiuc făcând referire la personajul sau, Spiridon.

Marcel Iureș și Victor Rebengiuc au un trecut artistic comun, care se întinde din 1985 până în prezent. Destinele lor artistice s-au intersectat atât în producții cinematografice cât și în teatru. Cei doi mari actori s-au întâlnit prima dată pe scenă, în 1985, la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, din București, în „Hamlet”, o producție clasică impresionantă în regia lui Alexandru Tocilescu. Potrivit distribuției, lui Marcel Iureș îi revenea rolul lui Horațio, în timp ce Victor Rebengiuc avea rolul groparului. Cu timpul, personajul Hamlet ajunge sa fie rolul lui Marcel Iureș, în anul 2000, când faimosul regizor Liviu Ciulei îsi va semna ultima creație, tot la Bulandra, avându-l în rolul lui Claudius pe Victor Rebengiuc. Ambele montari ale lui Hamlet au reprezentat un succes, din punct de vedere teatral, cu reverberații puternice din partea publicului și un moment de creație unic în cariera celor doi actori. Între cele două reprezentații hamletiene, Marcel Iureș și Victor Rebengiuc au jucat împreună și în anii ce au urmat, dupa primul Hamlet, în „Dimineața pierdută” (1986), de Gabriela Adameșteanu sau în ”A treia țeapă” (1988), de Marin Sorescu.

Sursa 

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Umblătorii Albi din „Game of Thrones” s-au plimbat pe strazile din Londra

Umblătorii Albi, personajele înfricoşătoare şi spaima celor vii din serialul-fenomen „Game of Thrones” şi-au făcut apariţia zilele trecute pe străzile din Londra, spre stupefacţia pietonilor. Ideea inedită are ca scop promovarea celui de-al 7-lea sezon al serialului HBO, ce va debuta pe 16 iulie.

Deşi este vară, iarna pare să fi sosit în Marea Britanie. Sinistrul Rege al Nopţii a putut fi văzut călare, călătorind în sudul Londrei. Pietonii au rămas surprinşi văzându-l în centrul Londrei, însoţit de trupa sa de Umblători Albi, aceştia oprindu-se succesiv la Circul Oxford, pe podul suspendat Tower Bridge şi la Turnul Londrei, îndreptându-se către Sala Tronului de la Palatul Buckingham.
Plimbarea neobişnuită marchează revenirea serialului Game of Thrones pe posturile TV Sky Atlantic şi NOW TV, luni, 17 iulie.
Regele Nopţii a pornit de la Zidul lui Hadrian, locul care l-a inspirat pe scriitorul George RR Martin în crearea Zidului, peretele gigantic de gheaţă din Game of Thrones, care este apărat de Rondul de noapte şi se întinde pe 300 de mile de-a lungul graniţei celor Şapte Regate.
Cinci actori au fost transformaţi în Umblători Albi pentru a crea o apariţie de senzaţie, utilizând elemente prostetice special create, o echipă de stilişti şi artişti specializaţi în pictură corporală pentru a crea o imagine extrem de realistă şi profesionistă, după calapodul respectivelor personaje.
Pentru realizarea costumelor a fost nevoie de 8 săptămâni, iar fiecare actor a fost machiat timp de 4 ore înainte de a-şi face apariţia pe străzile din Londra.