Posts

Cine este maestrul Dang, şeful sectei la care şi Gyuri Pascu ar fi aderat

Numeroase secte prosperă în lumea întreagă pe seama disperării, dar şi a curiozităţii oamenilor. Una dintre ele este cea a unui oarecare Luong Minh Dang originar din Vietnam şi stabilit în Statele Unite. Activităţile controversate ale maestrului Dang sunt anchetate în mai multe ţări europene.

Maestrul Dang, aşa cum i se spune, promite că vindecă boli precum Alzheimerul, cancerul şi SIDA şi profită astfel pe seama unor oameni aflaţi în perioade dificile ale vieţii. Tot el a prevestit şi sfârşitul lumii în 1999, care nu a mai venit.

Născut în vietnam în 1942, Luong Minh Dang locuiește o vreme în SUA, apoi în Asia și poposește, până la urmă, în Australia, după problemele cu legea din Europa.

Ajuns pe tărâm american, a fondat Şcoala Spirituală a Energiei Umane şi Universale şi a pornit în căutare de adepţi. Pretinzând că a primit darul vindecării de la Dasira Narada II, la rândul său un discipol al lui Dasira Narada I, un filosof srilankez mort acum 100 ani, maestrul Dang a reuşit să facă rost de peste trei milioane de adepţi în 60 de ţări.

Cu toţii au fost convinşi de tehnicile sale de „injectare de energie universală şi cosmică în organismul pacientului în vederea eliminării sursei bolii şi deblocării canalelor de energie“. Mai mult, maestrul Dang dă asigurări că le poate ajuta pe femeile ajunse la menopauză să nască, chiar de trei ori pe an, dar şi că poate prelungi până la 180 de ani vieţile tuturor celor care îi urmează sfaturile pentru atingerea „dimensiunii a patra“, evident cu o contribuţie generoasă.

Începând din 1997 și până în 2005, justiția belgiană îl ține sub supraveghere pe Dang, considerînd periculoase îndemnurile sale milenariste, tacticile de racolare și îndoctrinarea adepților pentru scopuri financiare.

Se emite un mandat de arestare pe numele maestrului. Este arestat, însă eliberat imediat după ce adepții săi strâng, în 48 de ore, 1.240.000 euro.

Apoi, în 1998, un bunic atrage atenția că nepotul său, bolnav într-un stadiu terminal, este îngrijit de părinții săi doar prin metode „tradiționale”, abandonând complet tratamentul medical, la sfaturile unui adept al maestrului Dang. Tânărul moare în cele din urmă.

Procesul începe în 2005, când Dang este acuzat de fals, uz de titluri academice false, practică ilegală a medicinei și conspirație criminală ca lider. Este găsit vinovat în toate cele patru capete de acuzare, condamnat la 4 ani de închisoare și o amendă de 10.000 euroAjuns în Australia, Dang moare înainte să se judece apelul.

Soţia lui Gyuri Pascu, liderul Dang în România

imgonline-com-ua-twotoone-lhx4qnq7txmw

După ce s-a pus la îndoială modul în care artistului Ioan Gyuri Pascu i s-a acordat primul ajutor în noaptea în care a murit, acum, la mai bine de o săptămână de la decesul acestuia, s-a conturat ideea că binecunoscutul cântăreţ nu îşi îngrijea diabetul aşa cum ar fi trebuit, cu toate că suferise şi un atac vascular cerebral în urmă cu şase ani. Ipoteza aceasta a fost confirmată, pentru „Adevărul”, încă de săptămâna trecută de profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte, diabetolog, potrivit căruia „Ioan Gyuri Pascu era un pacient cu diabet zaharat de tip 2 nu foarte conştiincios”. Chiar şi fosta soţie a artistului a admis că acestuia îi era teamă de medici şi că nu obişnuia să meargă la controale, aşa cum ar fi fost normal.

Însă, miercuri, jurnalistul Cătălin Tolontan a dezvăluit care ar fi fost motivul pentru care Gyuri Pascu nu punea preţ pe medicaţie şi evita să dea ochii cu medicii: cântăreţul ar fi frecventat un cult ostil medicinei moderne, numit Dang, care are 3 milioane de adepţi în întreaga lume.

Concret, adepţii acestui cult, îmbină idei creştine şi budiste şi au convingerea că pot vindeca SIDA, cancerul şi boala Alzheimer. Liderul organizaţiei din România ar fi chiar fosta soţie a actorului, Daniela Marin.

Potrivit propriei descrieri, cultul urmărește binele suprem al omenirii.

Potrivit aprecierii făcute de criticii lor, care folosesc chiar documente din interior, ”Adepții lui Dang” reprezintă o sectă milenaristă care susține că Hathorii, o civilizație intergalactică înălțată, va veni pe pământ ca să-i salveze pe cei iluminați, restul oamenilor urmând să piară, împreună cu Pământul, din cauza propriei înapoieri spirituale.

Cum gândesc practicanții relația cu propriul corp și cu suferințele lui fizice? Bolile sunt karmice, iar medicii nu pot trata decât efectul. Numai iluminații care primesc darul vindecării de la maestrul Dang pot vindeca în realitatea tuturor lumilor, mai puțin dense, unde este găzduită ființa noastră declinată în ceruri superioare.

Imortalitatea este și ea la îndemîna practicanților.

”Scopul final a terapiilor neconvenționale Dang este acela de a învinge moartea și de a te pulveriza în lumină”

Mișcarea din București a pornit sub numele de ”Școala de energie” și a devenit, acum, ”Academia Spirituală”. Mai mulți actori tineri și oameni de televiziune sînt parte a cultului. Daniela Marin, fosta soție a lui Gyuri Pascu, este liderul din România al acestei mișcări. Ea a primit darul vindecării de la maestrul Dang. Gyuri a urmat-o.

În ianuarie 2007, Daniela și Gyuri merg la Melbourne la ziua de naștere a maestrului Dang. La ziua de naștere de la Melbourne, Gyuri cântă oamenilor adunați acolo.

O parte a corpului de convingeri ale cultului Dang este ostilă aplicațiilor tehnologice sau științei medicale. În sine, cultul nu este agresiv, dimpotrivă. Propovăduiește pacea, seninătatea și meditația. Așa se nasc supraoamenii care vor fi transportați de către salvatorii intergalactici. Ei vor deveni, astfel, primii oameni nemuritori din istorie. 

„Pentru unele afecţiuni psihice sau tulburări de comportament tehnicile medicinei alternative ar putea funcţiona. Dar când ai o boală obiectivă, cum e diabetul, cu un tratament bine pus la punct, dovedit că este eficient, e un pericol major să ai o astfel de conduită. Faptul că nu mergea la medic, că poate nu lua tratamentul aşa cum trebuie, a contat în apariţia acelor complicaţii. În medicină, dacă doctorul îţi spune că nu mai ai niciun fel de alternativă, e în regulă să încerci şi altceva, însă doar în aceste situaţii excepţionale, altfel riscul e prea mare şi nu merită”, a explicat profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte.

Surse: adevarul, tolo.ro

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

8 septembrie, Sfânta Marie mică

Pe 8 septembrie, creştin-ortodocşii serbează Naşterea Fecioarei Maria. Dacă 15 august este ziua Adormirii Maicii Domnului, pe 8 septembrie este Naşterea. La 8 septembrie trecem pragul dintre vară şi toamnă. Vremea devine mai aspră cu noi şi pălăria nu ne mai apără de ce va veni.

Un nou an bisericesc debuteaza toamna, pe 1 septembrie, pentru ca, potrivit vechii traditii iudaice, toamna a inceput istoria omului in raiul pe care i-l pregatise Dumnezeu. Iar prima sarbatoare pe care o gasim in calendar, pe 8 septembrie, este, deloc intamplator, cea a Nasterii Maicii Domnului. Este fixata in ziua a opta intrucat cifra 8 reprezinta, in teologie, simbolul vietii vesnice. Dupa cele sapte zile ale creatiei, va veni, la sfarsitul lumii, ceea ce numim ziua a opta, cand lumea va fi judecata si vom avea un cer nou si un pamant nou.

Intr-un text al unui vechi fragment liturgic referitor la Maica Domnului, se mentioneaza: “Tu ai nascut pe Fiul fara tata, pe acest Fiu pe care Tatal mai inainte de veci l-a nascut fara mama”.

Sfânta Scriptură nu relatează despre acest eveniment, însă scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Tatăl Fecioarei Maria, Ioachim, era un urmaş al regelui David, iar mama, Ana, era fiica preotului Matthan, descendentă din familia preoţească a lui Aaron, împlinindu-se prin aceasta proorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.

Tradiţia spune că, în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat în public jertfa lor, numindu-i blestemaţi. La evrei, familiile care nu aveau copii erau considerate ca nu au binecuvantare de la Dumnezeu din cauza pacatele lor sau ale stramosilor lor. Întristaţi, cei doi părinţi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare pentru post şi rugăciune. Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, rugându-se în continuare şi nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu.

Fecioara Maria este singura femeie pomenită cu numele de Coran.

Ea este privită ca un semn divin pentru omenire, lăudată pentru că și-a apărat castitatea, vrednică de cinstire pentru obediența ei.

Conform celui de-al treilea sinod ecumenic, ținut la Efes în anul 431, la fel cum păcatul a venit în lume printr-o femeie (Eva), tot printr-o femeie (Maria) a venit în lume și mântuirea. Maria a fost denumită de aceea “noua Evă”. Venerarea Mariei ca fecioară joacă un rol important deopotrivă în bisericile ortodoxe, cea catolică, cea anglicană și cele orientale. Un număr foarte mare de biserici și catedrale îi poartă numele, inclusiv spre exemplu 70% din catedralele franceze.

Talcuirea numelui Maria

Cuvântul Maria, este în general considerat ca fiind originar din limba ebraică și ar proveni din Maryam cu varianta Miryam, numele surorii mai mari a lui Moise. Pare să fie un nume compus din două elemente: mar însemnând picătură și yâm însemnând mare. Sfântul Ieronim cunoștea această etimologie, deoarece declara că Maria înseamnă Stilla Maris, “picătură din mare”.

Unii savanți consideră, și nu fără motive, că Maryam nu este un cuvânt de origine ebraică, ci egipteană și datează din timpul captivității evreilor în pământul faraonilor. Conform acestei origini, cuvântul ar fi compus din două părți, dintre care prima înseamnă “a iubi, a alege pe cineva”, iar a doua parte este numele zeului Amon. În transcriere grecească cuvântul a devenit Mariamne, însemnând “aleasă, iubită de Amon”. Pentru creștini, cuvântul Maria, după transcrierea ebraică, și Mariana, după transcrierea grecească, înseamnă “aleasă, iubită de Dumnezeu”.

Potrivit statisticii, în ţara noastră, peste 1,8 milioane de femei poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana şi în jur de 400.000 de bărbaţi se numesc Marian sau Marin.

Sursa: crestinortodox.ro, wikipedia

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Purtarea-Crucii

Hristos, această lecție niciodată înțeleasă

Viața, moartea, crucificarea, înălțarea lui Hristos la cer sunt momente de mare spiritualitate și mister. Viața și mesajele Lui au schimbat cursul omenirii. Vorbim despre drepturile femeilor, căsătorie, copii, școli si despre cea mai mare instituție din lume, biserica. 

Hristos și-a prezis, încă din timpul vieții, moartea. Putea să facă lucrurile să nu se întâmple așa. Le-a lăsat să se producă așa cum ele au fost prezise. Este o lecție pentru fiecare dintre noi, din care trebuie să înțelegem mesajul vieții și al morții lui Hristos. După trei zile de la crucificarea Sa, mormântul era gol.

Crucificarea este singurul moment pe care documentele îl prezintă cu mare exactitate. Odată cu arestarea Lui, începe marea tragedie. Pe de o parte El, cu câțiva ucenici, de cealaltă parte o mulțime dezlănțuită. Un text din Talmud descrie ciomegele și bețele cu care se înarmaseră marii preoți. Unul dintre aceștia era Anna, socrul lui Caiafa, care îi sfătuia pe iudei că este bine ca un om să moară pentru popor. Pe Hristos avea să-l judece Sfatul Bătrânilor format din 71 de persoane.

  • Ce motive au determinat Consiliul să îl condamne pe Iisus la moarte?

Așteptarea vechilor profeți evrei legată de un viitor rege mesianic. Mulțimea refuza să creadă că Iisus ar fi putut fi așteptatul Mesia. În viziunea lor, Iisus era un corupător și un șarlatan. Pentru liniștea comunității trebuia îndepărtat. În timpul procesului, Iisus a declarat că este Fiul lui Dumnezeu. Afirmația a fost considerată o blasfemie care l-a dus către moarte. Pilat, guvernatorul roman, a spus că nu-i găsește nicio vină acestui om. Mulțimea s-a dezlănțuit și a hotărât.

Pentru că era ziua dinaintea Sabatului, mulțimea a hotărât ca totul să se realizeze foarte repede. Orice îndeletnicire în timpul Sabatului era interzisă. Și totul s-a întâmplat repede, așa cum a hotărât mulțimea.

Iudeii vor pecetlui piatra mormântului în nădejdea că uitarea avea să-L acopere definitiv pe Cel ce zăcea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad și nici învierea lui lisus, urmată de răspândirea noii credințe. Mormântul lui Hristos rămâne gol. Nu mai este cum spunem noi “lăcaș de veci”.  Acest mormânt ne vestește că și mormintele noastre vor rămâne goale.

  • De ce Iisus a murit în acest fel, și nu în altul?

Răstignirea era la romani o formă de tortură atât de vi­olentă și de crudă, incât Cicero spunea că nici un cetățean roman n-ar trebui nici măcar să auda de ea, cu atât mai puțin s-o vadă. Răstignirea era, cu alte cuvinte, un spectacol atroce și de neprivit — de aceea persoanele decente nu trebuiau să fie expuse la ea. Era rezervată rebelilor poli­tici. Pentru Roma, Iisus a murit ca rebel politic, fapt ates­tat de învinuirea Sa: „Acesta e Iisus, Regele iudeilor”.

Această moarte a avut un impact nemijlocit asupra învățăturii lui Iisus și a adepților Săi. Deoarece învățăturile lui Iisus — atât cuvintele, cât și fap­tele Sale — erau atât de inseparabile de persoana Sa, pentru ucenicii Săi moartea Lui a fost o catastrofă totală.

Iisus nu era un Socrate, a cărui invățătură să poată fi se­parată de persoana Lui și transmisă într-o școală de gândire.

Iisus propovaduia venirea Împărației lui Dumnezeu. Ucenicii Lui I-au cerut să șadă aici de-a dreapta și de-a stânga Sa. Or, moartea Lui a fost sfârșitul asteptărilor lor mesianice, nimic altceva decât o discreditare totală a tot ceea ce El spusese și făcuse. Prin urmare, Iisus a murit abandonat de ucenicii Săi, fapt care însemna că moartea lui Iisus trebuia să fie sfârșitul adepților Săi. Și așa a și fost atunci când Hristos a murit în mare suferință, renuntând la orice egoism printr-o moarte nu din neascultare, ci din ascultare față de Dumnezeu.

El S-a văzut pe cruce singur, părăsit de aproape toți. A fost părăsit până și de ucenicii cei mai apropiați care, afară de Ioan, se ascunseseră cu lașitate în fața primejdiei de a fi arestați – și nimeni, nimeni nu înțelegea încă lucrarea pentru care murea El. În jur era gloata dușmănoasă; singu­rele chipuri ce se vedeau erau ori cele tâmpe, nepăsătoare, ale numeroșilor gură-cască, pe care nu era întipărită decât o curiozitate nepăsătoare, ori cele pline de bucurie răutacioa­să.

“Pe alții i-a mântuit, spuneau ei în bătaie de joc, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Să Se coboare de pe cruce, ca să vedem și să credem” (31-32).

Şi pentru oamenii aceștia murea El!

  • „Eloi, Eloi, lama sabahtani?”„Dum­nezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?

Suferința cea mai grea, a cărei adâncime îngrozitoare nu o putem deloc cuprinde, a fost pentru El, totusi, sentimen­tul poverii păcatului luat de bunăvoie asupra Sa. A însemnat să primeas­că păcatul în conștiinta Sa, să-l trăiască, să simtă toata greutatea răspunderii pentru el, să con­știentizeze cumplita vinovăție pentru el înaintea lui Dumnezeu, de parcă Însuși l-ar fi făcut. Păcatele întregii lumi, ale întregii omeniri, de la începu­tul ei, ale tuturor nenumăratelor generații de oameni care s-au perindat pe pământ atatea veacuri; tot răul, în toate for­mele lui înfioratoare, dezgustătoare, toate fărădelegile, până la cele mai josnice făcute de om vreodată, toa­tă murdăria vieții nu numai din trecut, ci și din prezent și din viitor – toate acestea le-a luat asupra Sa Iisus Hristos și toate păcatele noastre le-a purtat în trupul Său, pe lemn, pen­tru ca noi, murind față de păcate, să viețuim dreptății (I Pt. 2,24).

Odată cu păcatul, Mântuitorul a fost nevoit să ia asupra Sa și urmările lui inevitabile, care sunt cele mai groaznice pentru suflet: înstrăinarea de Dumnezeu, părăsirea de către Dumnezeu și blestemul, ce atârnă asupra noastră ca pedeapsă pentru păcat.

Suferințele Domnului au fost atât de mari, încât toată natura s-a tulburat. Soarele nu a putut răbda această prive­liște și s-a ascuns; întunericul a acoperit pământul. Acesta s-a cutremurat de spaimă și în cutremurul care a urmat, mul­te din pietrele mari care acopereau mormintele s-au prăvălit din locurile lor, Catapeteasma Templului s-a despicat.

Numai strigătul Eli, Eli ne dovedeşte că răstignitul nu s-a jucat cu noi, că nu a încercat să ne mângâie cu făţarnice estompări. (Ca-ntotdeauna, i-a tratat pe oameni ca pe fiinţe libere şi mature, capabile de a încasa adevăruri neplăcute.) Căci una e să stai la picioarele crucii şi să suferi, oricât de sincer şi de sfâşietor, şi alta e să fii pe cruce. Durerea altuia nu e a ta, e a lui, ţi-o însuşeşti numai printr-un proces ideativ, nu prin simţiri. 

Socrate mulţumeşte zeilor că scapă de vicisitudinile lumii materiale, Hristos exclamă: „De ce m-ai părăsit?” 

Deosebirea e totală între cele două morţi, şi tocmai cea divină pare inferioară, tulbure. Adevărul este că-i nespus mai umană; cea a lui Socrate, în toată măreţia ei, pare – prin contrast – literară, abstractă, supusă regiei, şi mai ales nerealistă. Socrate – cu bună credinţă şi izbândind în bună parte – se ridică de la starea de om la cea de zeu, Hristos coboară nestingherit până în straturile cele mai de jos ale condiţiei umane”.

  • Care este semnificația acestui sacrificiu?

Moartea a intrat în creație prin despărțirea omului de Dumnezeu. Omul a ieșit din mâinile Făcătorului o făptură minunată, înzestrată cu toate călitățile minții, inimii și voinței – dar, ca [o] condiție a libertății, în firea lui există posibilitatea păcatului, în luptă cu care omul trebuia să-și dezvolte din proprie inițiativă puterile morale, călăuzit de iubirea de Dumnezeu și de ascultarea de voia Lui. În acest scop a fost dată prima porun­că, ce interzicea gustarea din roadele pomului cunoașterii binelui și răului – însă când duhul rău a început să-l ispiteas­că pe om și i-a infățișat „strălucitele” perspective ale acestei cunoașteri, … omul a sucombat tentației. În loc să respingă ispita în numele iubirii de Dumnezeu, în numele ascultării, el a vrut să se facă singur de o seamă cu Dumnezeu! Trufia și orgoliul au triumfat asupra dragostei.

Încălcând porunca lui Dumnezeu, omul a opus de bună­voie lui Dumnezeu, făra constrângere exterioară, propriul eu, propriul egoism. A făcut din sine însuși, nu din Dum­nezeu, centrul vieții sale, și-a facut lege din voia proprie, și-a făcut dumnezeu din sine însuși, si astfel a devenit față de Dumnezeu un adevărat vrăjmas. Omul s-a separat de Dum­nezeu, a început să slujească eului propriu și a devenit rob al lumii, de la care a început să caute fericirea. Urmarea acestei înstrăinari de Dumnezeu a fost deplina pervertire a vie­ții – nu numai a vieții omului, care e vinovat pentru aceasta, ci a vieții intregii naturi. Din pricina precumpănirii egois­mului omenesc a fost pierdută nu numai unirea omului cu Dumnezeu, ci și unirea dintre oameni.

Depărtarea sufletului de Dumne­zeu se răsfrânge neîntârziat în sufletul omului, în conștiința lui, printr-un simțământ de zbucium, de teamă, de vinovăție. Omul se află într-o stare de sclav ce simte înălțat deasu­pra sa biciul stâpânului. 

Trep­tat, Dumnezeu e izgonit din suflet de spaima în fața Lui, de groaza cumplitei Lui judecăți și răsplătiri; în conștiin­ta păcătoasa și chinuită a omului, din Dumnezeul Dragos­tei și Părintele oamenilor, El devine o ființă înfricoșătoare; și din chipul Lui luminos, în sufletul înfășurat în pâcla de nepătruns a întunericului duhovnicesc și a păcatului, mai rămâne doar o nălucă tulbure, amorfă, care înspăimântă deja prin caracterul său misterios, ca ceva necunoscut și cu neputință de cunoscut. Fantoma Dumnezeului groaznic, născută din întunericul duhovnicesc, stă ca un perete al despărțirii între oameni și Dumnezeu, slăbind în ei năzuința spre Dumnezeu și dând naștere deznădejdii. Această piedică dintre Dumnezeu și oameni poate fi înlă­turată doar prin răscumpărarea reală a păcatului.

Prin sacrificii, ritu­aluri si ceremonii religioase omul năzuiește să capete milos­tivirea lui Dumnezeu ca, în loc de Judecător mâniat, să afle în El un Tată iubitor. Această năzuință fundamentală a luat în diferitele religii forme uneori sălbatice. Îndelung și în zadar a căutat omenirea liniștea sufleteas­că, răscumpărarea pentru păcat. Aceasta nu a putut fi atinsă prin jertfe și nici un mijloc n-a fost de ajuns pentru a birui groaza de Dumnezeu, simțământul despărțirii și înstrăină­rii de El. Şi este pe deplin firesc să fie așa: de vreme ce forța împotrivirii față de Dumnezeu, de care omul a dat dovadă căzând în păcat, poate fi nimicită, potrivit legii compensați­ei, numai printr-o forță de egală mărime a ascultării, a abne­gației, a dăruirii față de Dumnezeu.

Sfințenia și nepăcătoșenia lui Iisus Hristos, firea Lui cea dumne­zeiască, au împărtășit jertfei de pe Cruce o însemnătate atât de mare și atotcuprinzătoare, încât această singură jertfă răs­cumpărătoare a fost nu numai pe deplin îndestulătoare ca să acopere și să șteargă toate nelegiuirile neamului omenesc, ci le-a și covârșit nesfârșit de mult în cumpăna dreptei judecăți Dumnezeiești.

Din iubire față de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat și a primit moartea de bună voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o învinge. Astfel, Hristos întoarce rostul morții – ca trecere spre viața veșnică.

El a învins moartea nu numai pentru că a fost Dumnezeu, ci și pentru că umanitatea Lui a fost fără de păcat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabilă, deoarece El fiind străin de păcat, nu purta în Sine germenele morții. Hristos nu moare de o moarte naturală, rezultat al unui proces ce culminează cu descompunerea fizică, nu este atins de vreo boală, ci primește moartea de bună voie. De aceea îndură moartea în toată grozăvia ei, moartea prin excelență. 

Iubirea lui Dumnezeu pentru om se revelează mai ales în jertfă, prin aceasta ea făcându-se mai evidentă. Prin iubirea Sa, Hristos a vrut salvarea omului. “Fără jertfa de pe cruce am fi ştiut ceva despre iubire în general, dar n-am fi ştiut nimic despre iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.”

“Că aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat la moarte pentru ea (Ioan 3, 16). Nu pentru că n-a putut să ne izbăvească pe noi în alt chip, ci a voit să ne înveţe prin aceasta pe noi dragostea cea folositoare.

Potrivit lui Nicolae Cabasila, “două particularităţi îl caracterizează pe cel ce iubeşte şi îi asigură biruinţa: faptul de a face bine, prin toate mijloacele, obiectului iubirii sale şi, la nevoie, de a suferi pentru el dureri şi chinuri teribile. Această a doua mărturie de iubire este mult superioară celei dintâi, ori, Dumnezeu era neputincios să o dea fiind nepătimitor … Atunci El născoceşte această umilinţă, caută să se pună în starea de a putea îndura dureri şi chinuri pentru a convinge de iubirea Sa pe cei pentru care va suferi atât”

Sursa: efemeride.ro, evz.ro, cuvantul-ortodox, ziarullumina

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

buna_vestire_

Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului

Buna Vestire se sarbatoreste pe 25 martie. Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.

Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarba­torile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbato­reau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit pe 18 decembrie.

Parintele profesor Ene Braniste sustine ca sarbatoarea a fost introdusa la Roma de papa Leon al II lea (681-683). La inceput aceasta era doar locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii Nasterii Dom­nului.

Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cadea aceasta.

Temeiul scripturistic al sarbatorii Bunei Vestiri

Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. […] Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea”. (Luca I, 26-38).

A fost mai usor pentru Apostoli sa creada ca Hristos a inviat, de vreme ce L-au vazut inviat. A fost usor pentru crestini sa creada in invierea lui Hristos, pentru ca au avut marturia Apostolilor. Dar Maica Domnului, a crezut pe baza unei simple fagaduinte ca se va petrece cu ea un fapt ce depaseste legea firii. A crezut posibil, imposibilul. Si prin aceasta l-a facut posibil, dupa cum sustine parintele Dumitru Staniloae.

In clipa in care declara ca se increde cu desavarsire in minunea ce se va savarsi cu ea, Fiul lui Dumnezeu Se si salasluieste in ea, zamislindu-Se Om. Nasterea lui Dumnezeu-Cuvantul ca om este o nastere unica, neavand nimic din nasterea celorlalti oameni. Nici nasterea Sa din Tatal, nici cea din Fecioara Maria, nu au avut ceva comun cu nasterea altcuiva. Nasterea Sa ca Om nu e o nastere din necesitatea firii, ci din bunavoirea lui Dumnezeu.

Traditii de Buna Vestire

In Apus, sarbatoarea Bunei Vestiri este numita si sarbatoarea Zamislirii Domnului. In calendarul nostru popular, Buna Vestire este cunoscuta sub denumirea de Blagovestenii sau Ziua Cucului.

Bunavestire avea in unele zone si o alta semnificatie pe langa cea religioasa. Acum canta pentru prima data cucul, vestitorul unor lucruri importante in viata omului. Cand o persoana il auzea pentru prima oara cantand, trebuia sa numere de cate ori canta pentru a sti cati ani mai are de trait.

Traditia mai spune ca, in aceasta zi aducatoare de veste minunata, oamenii nu au voie sa se certe, fiind mare pacat: cine se cearta in ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul. In Bucovina nu se pun oua la closca de Buna Vestire, pentru ca se considera ca ar putea iesi pui cu doua capete si patru picioare.

In unele zone, pentru a avea roade bogate in livezi, pomii se amenintau cu toporul si se stropeau cu tuica. Tot acum, gospodarii din Maramures aduna lucrurile de prisos de prin curti si le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casa maramureseana, el durand pana dupa miezul noptii sau pana in zori.

Fiind dezlegare la peste, se spune ca acela care gusta peste de Buna Vestire se va simti tot anul ca pestele in apa. In popor se mai spune ca pescarii nu au voie azi sa arunce mamaliga in apa, pentru ca mor pestii. De asemenea, este ziua in care este bine sa se puna pe pragul casei paine si sare pentru hrana ingerilor.

Sursa: crestinortodox.ro, realitatea.net

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215