Posts

Finala emisiunii Vedeta Populară se difuzează  joi, 14 iunie, de la ora 21:00

Emisiunea Vedeta Populară, de la TVR, se apropie de finalul celui de al doilea sezon. Finala show-ului prezentat de Iuliana Tudor va fi difuzată joi, 14 iunie, de la ora 21:00, anunță TVR. Asta în condițiile în care, show-ul TVR a fost difuzat până acum în serile de sâmbătă și duminică. 

De-a lungul celor nouă ediții, din 45 de concurenți, au rămas cinci (foto). Concurenții care se duelează în finala concursului de folclor pentru premiul de 100.000 de lei sunt:

Ştefan Negru din Moldova

Ioana Milculescu din Oltenia

Cătălina Rotaru (din Cluj, dar reprezentând Bucovina)

Alin Ienciu din Ţinutul Pădurenilor

Manuela Bucătaru, din Bucovina

Faza finală a talent show-ului are două etape. Mai exact, prima probă este eliminatorie. Doi dintre finalişti vor fi eliminați din concurs înainte de pauză. În partea a doua, fiecare dintre cei trei concurenţi rămaşi va cânta una dintre cele mai populare melodii din zona pe care o reprezintă.

Juriul compus din Grigore Leşe, Elise Stan, Niculina Stoican, Cornelia Rednic, Mircea Dinescu va lua decizia cu privere la câștigătorului competiției.

Sursa

Astazi, de la 20:30, incepe Vocea Romaniei Junior

Vineri seara va fi un spectacol plin de emotii si voci impresionante in prima editie din cel de-al doilea sezon Vocea Romaniei Junior. Copiii vor urca pe scena si vor incerca sa-i convinga pe cei trei antrenori ca vocile lor sunt pregatite sa lupte in aceasta competitie spectaculoasa. 

Mihai Bobonete si magicianul Robert Tudor, prezentatorii show-ului, sunt pregatiti sa le arate telespectatorilor povestile din spatele vocilor celor mici si se vor asigura ca buna dispozitia este la cote maxime.

INNA, Andra si Marius Moga vor lupta pentru a-i convinge pe cei mici sa-i urmeze si sa construiasca echipe puternice impreuna. Inca de la primul concurent care va urca pe scena si care-i va convinge rapid pe toti trei sa intoarca scaunele, antrenorii vor face totul pentru a arata ca sunt dispusi sa faca orice pentru a-l atrage de partea lor. Dupa ce-i va prezenta toate avantajele de a fi in echipa ei, INNA va incerca sa-i blocheze pe ceilalti antrenori si sa nu-i lase sa vorbeasca prea mult.

„Hai, putem spune si noi cateva vorbe?”, va intreba Andra, iar replica INNEI va cadea ca un fulger si nu o va lasa pe Andra sa spuna prea multe cuvinte. ”Da, puteti spune si voi cateva vorbe, dar cat mai putine”.

Discutia va escalda si se vor contrui primele tensiuni intre antrenori pentru o voce impresionanta. „Va rog, acum vorbesc eu. Colegi, vreau sa fac si eu propuneri. INNA, vorbesc eu acum. Te rog! Eu nu m-am bagat, eu va respect atunci cand vorbiti, ar fi dragut sa ma respectati si voi”, va spune Andra in incercarea de a se face auzita.

Cum se va incheia aceasta situatie, dar si care va fi alegerea concurentului dupa acest schimb de replici vedem vineri seara, de la ora 20:30, la Vocea Romaniei Junior.

Sursa

Trupa VUNK prezinta o parte din spectacolul CAMELEOM vineri, in cea de-a patra gala LIVE Romanii au talent!

Trupa VUNK pregateste un moment extraordinar pentru cea de-a patra gala live Romanii au talent!

Cu o saptamana inainte de concertul simfonic pe care-l vor sustine pe 24 mai la Arenele Romane, membrii trupei vor urca pe scena celui mai tare show de divertisment pentru a le prezenta telespectatorilor o parte din spectacolul ”CAMELEOM”. Cornel Ilie si colegii lui sunt nerabdatori sa le aduca vineri romanilor un moment grandios si sa le impartaseasca visul lor, implinit prin aceasta productie complexa.

In cea de-a patra semifinala live Romanii au talent vom veni impreuna cu dirijorul George Natsis, dar si cu o parte din orchestra cu care vom canta in CAMELEOM, concertul nostru simfonic rock, de  joi, 24 mai, de la Arenele Romane. Pe cea mai importanta scena din Romania, cea a emisiunii, vom canta varianta simfonica a uneia dintre cele mai cunoscute piese ale noastre. Pe langa aceasta melodie, am pregatit si o surpriza pentru cei patru jurati si pentru Smiley si Pavel, o noua identitate, pentru o noua specie de oameni.”, a declarat Cornel Ilie.

Surprizele se tin lant in cea de-a patra gala Romanii au talent, vinerea aceasta, de la 20:30! Telespectatorii vor avea parte de o competitie apriga, in care 10 semifinalisti uimitori vor lupta pentru un loc in marea finala.

Sursa

Eurovision 2018: Reprezentanţii României au impresionat audienţa încă din prima zi

Reprezentanţii României la Eurovision 2018, membrii trupei The Humans, au impresionat audienţa încă din prima zi de repetiţii pe scena de la Lisabona, potrivit Agerpres.

Spectacolul, pregătit în studiourile TVR, a impresionant audienţa din arenă – ţinutele artiştilor, scenografia, decorurile, jocul de lumini şi vocea Cristinei Caramarcu, solista grupului, fiind apreciate de organizatori şi de jurnaliştii prezenţi în press center.

“Mi s-a îndeplinit o dorinţă uriaşă: am arătat şi am cântat aşa cum ne-am dorit, aşa cum ne-am imaginat primul nostru moment pe scena Eurovision. Repetiţia a ieşit aproape perfect şi suntem foarte optimişti înainte de semifinală”, a declarat, în culise, Cristina, solista trupei “The Humans”, citată în comunicat.

Trupa The Humans va realiza şi o premieră la Eurovision, pe scena concursului urmând să fie prezente 31 de personaje, au declarat artiştii români la conferinţa de presă care a urmat după repetiţii.

“Suntem încântaţi să realizăm o premieră la Eurovision, aducând pe scena concursului nu mai puţin de 31 de personaje. Chiar dacă regulamentul nu permite mai mult de şase artişti pe scenă, noi vom realiza o premieră şi vom fi, într-un fel, mai mulţi. Spectacolul nostru include şi 25 de manechine purtând măşti care sugerează depersonalizarea şi riscul pierderii identităţii într-o lume tot mai grăbită şi mai indiferentă, la care suntem martori în viaţa de zi cu zi. Conceptul accentuează mesajul piesei, care este unul de speranţă şi de încurajare. Vrem să accentuăm cât de important este să te opreşti, să priveşti în jurul tău şi să te bucuri de viaţă”, au declarat artiştii la conferinţa de presă, potrivit comunicatului citat.

The Humans vor cânta în cea de a doua semifinală Eurovision piesa “Goodbye”, pe data de 10 mai, şi intră în concurs cu numărul 2.

Artiştii români vor putea fi votaţi de admiratorii din diaspora la numărul 1399 prin SMS. Mesajul trebuie să conţină numărul de intrare în concurs al artiştilor – “02”.

Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai, şi va fi transmis în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22:00.

Sursa

„Vedeta populară“ revine la TVR cu cel de-al doilea sezon. Când începe şi cu ce noutăţi vin producătorii

Emisiunea „Vedeta populară“, prezentată de Iuliana Tudor revine la TVR cu cel de-al doilea sezon, care va debuta la sfârşitul lunii aprilie.

Producătorii show-ului de la TVR anunţă noi membri în juriul „Vedeta populară“, din sezonul al doilea şi noi concurenţi talentaţi, pasionaţi de folclor în concursul transmis de TVR.

Sezonul 2 „Vedeta populară“ începe la TVR 1 din 29 aprilie şi va fi difuzat în fiecare duminică, de la ora 21.00.

45 de noi concurenţi s-au aliniat la startul competiţiei talentelor din muzica populară românească şi luptă pentru titlul de „Vedeta populară“ şi premiul de 100.000 de lei. Trebuie doar să aibă voce, carismă şi o apariţie de neuitat, care să ridice oamenii de pe scaune.

Noul sezon „Vedeta populară“ va avea 9 ediţii pline de suspans, la care se adaugă semifinala şi finala şi vine cu câteva noutăţi, care vor aduce spectacolului tv mai multă tensiune şi emoţie, dar şi bună dispoziţie.

Prima noutate se referă la componenţa juriului concursului: interpretele de muzică populară Niculina Stoican şi Cornelia Rednic se alătură cunoscuţilor juraţi Elise Stan, Grigore Leşe şi Mircea Dinescu, în sezonul al doilea Vedeta populară, pentru a evalua prestaţiile noilor concurenţi, interpreţi amatori din folclorul românesc.

„Nu vă faceţi program în următoarele nouă săptămâni. Din 29 aprilie, ne întâlnim în fiecare seară de duminică, de la ora 21.00, la TVR 1, pentru a vă prezenta câte cinci concurenţi dornici să devină Vedeta populară. Suntem la începutul unui nou sezon în care avem concurenţi şi mai talentaţi, şi mai pregătiţi din punct de vedere muzical, dar şi cu poveşti de viaţă care ne vor impresiona până la lacrimi. Mulţi dintre ei au înţeles că muzica este drumul lor şi s-au luptat să îşi croiască acest drum. Aproape toţi concurenţii sezonului 2 au studii muzicale de specialitate, sunt ambiţioşi, frumoşi, talentaţi şi gata să dea tot ce au mai bun în faţa juriului şi a publicului”, declară Iuliana Tudor.

Sursa

Miss Africa de Sud a câștigat titlul Miss Univers

Demi-Leigh Nel-Peters, o tânără de 22 de ani din Africa de Sud care predă cursuri de autoapărare pentru femei, a fost încoronată Miss Univers în cadrul celei de-a 66-a ediții a acestui concurs, desfășurată la Las Vegas, în Statele Unite, scrie Le Figaro.

La finalul unui concurs plin de surprize, desfășurat în noaptea de duminică spre luni în casino-ul Planet Hollywood, din Las Vegas, tânăra, cu o diplomă în domeniul managementului afacerilor, s-a impus în fața Laurei Gonzales (Miss Columbia, ocupanta locului al doilea) și a Davivei Bennett (Miss Jamaica, clasată pe locul al treilea).

Cu o înălțime de 1,71 m, tânăra din Africa de Sud este a doua reprezentantă a țării sale încoronată Miss Univers, după Margaret Gardiner în 1978.

Demi-Leigh Nel-Peters s-a născut la 28 iunie 1995 în Sedgefield, Western Cape, și mărturisește că sora sa, Franje — care suferă de un handicap fizic — este “cea mai importantă sursă de motivație” din viața sa.

Licențiată în managementul afacerilor la North-West University, Demi-Leigh vorbește fluent engleză și afrikaans și, în paralel cu pregătirea pentru concursul de Miss Africa de Sud, a început o carieră de atletă, notează Le Figaro.

De asemenea, potrivit Reuters, tânăra câștigătoare este o militantă pentru autoapărare, pasiune ce s-a amplificat după ce a fost amenințată cu arma la aproximativ o lună după ce a câștigat titlul de Miss Africa de Sud.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

O adolescentă dintr-o trupă heavy-metal, prima semifinalistă de la „Vedeta populară“: cu ce doină a impresionat concurenta juriul VIDEO

Talent show-ul „Vedeta populară“, prezentat de Iuliana Tudor, şi-a desemnat, duminică seara, primul semifinalist. Ana Anuţoiu, solista unei trupe de heavy metal din Arad, s-a calificat în următoarea etapă a concursului.
Ardeleanca Ana Anuţoiu este prima concurentă pe care juriul de la „Vedeta populară“ o trimite în semifinala concursului de talente dedicat interpreţilor de folclor amatori, pe care TVR 1 l-a lansat duminică seara.
Ana are doar 16 ani, dar este deja cunoscută pentru muzica ei la Deva, unde s-a născut, fiind solista unui band de heavy metal – Blacklight.
Aş cânta toate genurile de muzică, începând de la jazz, până la manele, populară, rock… De toate aş face dacă aş avea timp. Pentru că asta este viaţa mea“, a spus Ana în filmuleţul de prezentare.
Dragostea pentru muzică vine de la tatăl Anei, care a studiat timp de 10 ani vioara. În concurs la „Vedeta populară“, Ana a impresionat juriul cu doina „Nu da, Doamne, nimănui“, (o melodie din folclorul românesc aleasă de ea, pe care a cules-o acum câteva săptămâni de la o bătrână de 89 de ani), dar şi cu duetul pe care l-a susţinut alături pe vedeta ei preferată, solista Mariana Anghel, cu care a interpretat pe scenă cântecul „Cimpoiul“. Costumul îmbărăcat de Ana Anuţoiu pe scena de la „Vedeta populară“ are 100 de ani vechime.

Despre talent-show-ul „Vedeta populară“

Din 22 octombrie, 54 de pasionaţi de folclor vor urca pe scenă să concureze pentru titlul de „Vedeta populară“ şi premiul pus la bătaie, în valoare de 100.000 lei. La finalul fiecarei ediţii se califică un singur concurent pentru etapele următoare ale concursului: semifinala şi finala.

Evoluţiile pe scenă vor fi notate de juriul format din Grigore Leşe, poetul Mircea Dinescu, interpreţii de muzică populară Laura Lavric şi Constantin Enceanu şi realizatoarea TVR Elise Stan.

Concursul de talente destinat interpreţilor amatori din folclorul românesc este prezentat de Iuliana Tudor în fiecare duminică, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

A fost aleasă cea mai frumoasă femeie din lume – Miss World 2016

Miss Puerto Rico, Stephanie del Valle, în vârstă de 19 ani, a câștigat duminică titlul de Miss World 2016, în cadrul concursului desfășurat la Oxon Hill, în apropiere de Washington.

miss-puerto-rico

Bruneta a primit coroana de la Mireia Lalaguna (foto mai jos), din Spania, care a obținut acest titlu în 2015.

110416_india_07

“Este o onoare și o mare responsabilitate să reprezint Caraibele”, a declarat Stephanie del Valle.

miss-3

Miss World 2016 este studentă, vorbește trei limbi (spaniola, engleza și franceza) și dorește să lucreze în industria divertismentului.

miss2

Stephanie del Valle s-a impus în fața Yaritzei Miguelina Reyes Ramirez, din Republica Dominicană, clasată pe locul al doilea, și a Natashei Mannuela, din Indonezia, care a obținut locul al treilea.

loc2

loc3

Miss Kenya și Miss Filipine s-au clasat, de asemenea, printre primele cinci finaliste ale acestei competiții, organizate în 2015 în China.

Sursa

1-echipamentgratuit-1030x215

Cum arata romanca ce ne va reprezenta la Miss World 2016

Romania va fi reprezentata anul acesta la Miss World de o tanara de 26 de ani din Bacau.

diana-dinu

Diana Dinu va merge la Washington pentru a participa la concursul care se va desfasura in perioada 26 noiembrie-19 decembrie, potrivit unui comunicat remis Ziare.com.

In competitie vor fi prezente aproximativ 119 concurente, iar marele premiu va fi in valoare de 100.000 de dolari americani.

Diana Dinu a absolvit Facultatea de Sport cu specializarea kinetoterapie din cadrul Universitatii Vasile Alecsandri din Bacau. Tanara a practicat bowlingul de performanta, este pasionata de calatorii, psihologie, echitatie, sporturi extreme si inot.

“Onoarea de a castiga titlul Miss World Romania 2016 si sansa de a reprezenta Romania intr-un concurs international de un asemenea prestigiu vor face categoric ca aceasta experienta sa fie cu adevarat una de neuitat pentru mine, de departe cea mai frumoasa experienta din viata mea dar si cea mai mare performanta personala in acest domeniu. Voi promova Romania si turismul Romaniei in Statele Unite ale Americii, in fata a sute de milioane de telespectatori din intreaga lume, promitatnd tuturor romanilor ca voi da tot ce am mai bun in vederea ocuparii unui loc cat mai bun pe podiumul din Washington. Voi incerca sa egalez performanta Ioanei Boitor, clasata pe locul 2, castigand titlul First Runner-up in cadrul editiei din 2006 a competitiei Miss World, cea mai buna performanta a unei romance intr-o competitie internationala de frumusete majora”, a spus Diana Dinu.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Cine este fetita care a învins-o pe Laura Bretan la „America’s got talent”

Grace VanderWaal are doar 12 ani, dar deja are milioane de fani în Statele Unite și propriul spectacol în Las Vegas, după ce a câștigat sezonul XI al concursului „America are talent”, competiție la care a participat și românca Laura Bretan. 

1280_grace_vanderwaal_americas_got_talent

Cântăreața i-a cucerit pe jurați încă de când a urcat pe scenă, zâmbind timid și vizibil emoționată. Ea a spus atunci că nu a mai cântat niciodată în fața unei mulțimi atât de mari și, întrebată dacă crede că poate câștiga competiția, fata a spus că speră la un „miracol”. Grace i-a uimit pe jurați când a cântat o melodie compusă de ea.

La fel ca și Taylor Swift, Grace își scrie singură melodiile și a cântat patru cântece compuse de ea de-a lungul competiției. Melodiile ei au ajuns virale pe internet.

Grace VanderWaal s-a născut la 1 ianuarie 2004 și este din Suffern, New York. Ea locuiește cu părinții ei și cu fratele și sora ei, amândoi mai mari decât ea. Copila a început să compună melodii încă de la vârsta de trei ani, iar la 11 ani din banii primiți de ziua ei și-a cumpărat un ukulele.

https://www.youtube.com/watch?v=7a0RWW0bPnk

„Cred că ești un miracol umblător. Ești originală și cred că lumea va ajunge să îți cunoască numele”, i-a spus unul dintre jurați înainte să o trimită direct în etapa spectacolelor live, apăsând pe „butonul de aur”.

Grace este primul copil, și de asemenea prima fată, care să câștige acest concurs de la sezonul 1, care a fost câștigat de Bianca Ryan. Ea a câștigat un milion de dolari, în urma voturilor telespectatorilor americani. De asemenea, timp de 10 săptămâni, Grace VanderWall va susține o serie de concerte în Las Vegas.

În timpul derulării votului Laura a fost încurajată de fani pe pagina sa de Facebook, primind sute de felicitări pentru modul în care a interpretat melodia.

Heidi Klum, unul dintre jurați i-a spus: „În această seară ai arătat ca o prințesă, dar ai stăpânit scena ca o regină”.

Sursa: digi 24

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

anafeat

Ana Ghenciulescu, campion mondial în domeniul neuroştiinţelor

România are un nou campion mondial. Şi nu este unul sportiv.

Ana Ghenciulescu este o tânără de doar 17 ani, elevă a liceului Mihai Viteazu din Bucureşti, care a câştigat competiţia mondială în domeniul neuroştiinţelor, Brain Bee World Championship, încheiată în urmă cu 4 zile la Copenhaga.

Ana este o autodidactă în sensul pur al cuvântului: ea a aprofundat singură ştiintele creierului, din pasiune, urmărind literatura de specialitate şi înregistrări pe internet în domeniul de care este interesată. Totul a pornit din momentul în care a făcut voluntariat la un centru de recuperare pentru copii cu probleme neurologice din Bucureşti. Interesant, aşa cum recunoaşte ea însăşi, este faptul că partea umana a acestei experienţe este cea care a impresionat-o şi a împins-o către acest domeniu.

13559116_10209729823951568_519617400466615736_o

La finala din Danemarca, Ana a trecut prin cinci probe, alături de alţi 25 de concurenţi veniţi din toate colţurile lumii.

Trei dintre ele au fost practice, în domeniile neuroanatomiei, neurohistologiei şi în cel de diagnostic. Acesta din urmă s-a desfăşurat pe baza cazurilor mai multor pacienţi, prezentate în înregistrări video, iar concurenţii au trebuit să facă evaluări clinice. Alte doua probe: prima scrisă şi cealaltă orală, care s-a desfăşurat în prezenţa unui juriu format din specialişti remarcabili în domeniu, au stabilit performanţele câştigătoarei.

De notat este faptul că realizările Anei sunt o mândrie pentru întreg continentul, aceasta competiţie fiind câştigată în premieră de un european, cei care au dominat până acum competiţia fiind americanii.

Sursa: romania-actualitati

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Două eleve de origine română, câștigătoarele unui concurs de științe în Irlanda

Două eleve de origine română au câștigat un concurs de științe dedicat tinerilor din Irlanda și vor reprezenta această țară într-o competiție europeană.

Cea de-a 52-a ediție a competiției „BT Young Scientists & Technologists 2016” a fost câștigată de Maria Louise Fufezan (16 ani) și de Diana Bura (15 ani), eleve în orașul Balbriggan din Irlanda.

Fetele au fost premiate pentru proiectul „An Investigation into the Effects of Enzymes used in Animal Feed Additives on the Lifespan of Caenorhabditis Elegans”.

„Cele două eleve au pus o întrebare inedită – enzimele adăugate în hrana animalelor ar putea avea efecte asupra viermilor care sunt importanți pentru fertilitatea solului? Fetele au furnizat indicii că ar putea exista o schimbare neașteptată și negativă în comportamentul și durata de viață a acestor viermi importanți. Lucrarea lor este importantă pentru mediu, pentru industria alimentară și va duce cu siguranță la cercetări viitoare în acest domeniu, a explicat Grace McCormack, membru al juriului, citată de btyoungscientist.com.
Maria și Diana au primit un cec în valoare de 5.000 de euro și vor reprezenta Irlanda în cadrul celei de-a 28-a competiții europene de știință adresată tinerilor. European Union Young Scientist va avea loc în acest an la Bruxelles. De asemenea, fetele au primit și o excursie în Anglia, cu toate costurile incluse.

„Suntem mândri că acest concurs continuă să fie o rampă de lansare pentru viitorii antreprenori, oameni de știință și specialiști în tehnologie și avem nenumărați câștigători din trecut care dovedesc acest lucru. Felicitări Mariei și Dianei, care se alătură acum unei liste prestigioase de câștigători respectați și care vor reprezenta Irlanda la concursul Tineri Cercetători în UE în acest an”, a declarat Shay Walsh, director general BT Irlanda, compania de telecomunicații și internet care organizează concursul din Irlanda.

Aproape 1.200 de elevi din Irlanda au trimis 550 de proiecte în cadrul competiției din acest an.

Adolescentele au povestit că ideea pentru această cercetare le-a venit în timp ce își petreceau vacanța de vară la bunicii lor din România, potrivit „Irish Daily Mail”. În viitor, Maria și Diana vor să lucreze în medicină.

Sursa: GreatNews

1-echipamentgratuit-1030x215