Posts

Povestea lui Florin Sîrbu, cel mai mare colecționar de șerpi din țară

Florin Sîrb este proprietarul celei mai mari colecții de reptile vii din România și, probabil, din Europa. Să fim mai exacți, Florin are cele mai multe specii de reptile și insecte veninoase din Europa, într-o singură colecție.

A început să cumpere în urmă cu mai bine de 13 ani, dar pasiunea pentru reptile a început când avea jumătate din vârsta de acum, la aproape 23 de ani, și muncea la un club arădean care, printre alte atracții, le propunea clienților reptile veninoase.

Nu mult a lipsit până când Florin și-a cumpărat proprii șerpi dintr-un târg din Germania și a întemeiat propria colecție. Acum a ajuns la aproape 150 de șerpi și un lucru pare neschimbat față de acum 20 de ani: admirația pentru unii dintre cei mai eficienți ucigași ai regnului animal.

În plus, colecția de reptile ale lui Florin Sârbu este numai bună pentru studiu și admirat, ceea ce asigură un venit constant colecționarului.

Superlativele colecției:

Cel mai rar: taipan, un șarpe „timid” din Australia, cel mai letal veninos al lumii

Cel mai ucigaș: mamba negru, șarpe veninos, există doar câteva exemplare în colecțiile private din Europa

Cel mai longeviv: pitonul (40 de ani)

Cel mai scump: pitonul (2000 de euro)

Cel mai drag: toate 😊

De ce țineți o colecție de 150 de ucigași lângă dumneavoastră?

Pentru că îmi plac. Sunt niște animale demne de admirat pentru inteligența lor, pentru felul în care s-au adaptat fără să dispară vreme de câteva sute de milioane de ani. Cred că avem ce învăța de la ei. În plus, nu mi-e frică de ei. Și am ținut să am în special veninoși. Poate și pentru că de mic eram fascinat de vipere.

 Cum a început pasiunea pentru veninoși?

Mie mi-au plăcut reptilele de mic. Adunam vipere, broaște și le aduceam acasă. Dar primii șerpi au fost vreo 15 sau 20 dintr-un târg din Germania. Pentru primii șerpi am avut la dispoziție vreo 7000 de dolari, iar parte din ei i-am luat cu împrumut din bancă.

Care sunt cei mai prețioși din colecție?

Pentru mine, cei mai valoroși unt mamba negru și taipan pentru că sunt și cei mai veninoși șerpi ai lumii. Taipanul este chiar cel mai veninos șarpe de pe Pământ și valorează pe piața europeană undeva la 1500 de euro. Eu l-am cumpărat din Polonia, cu mai puțini bani dar asta nu îi scade valoarea.

Taipanul este un șarpe timid, care trăiește în deșertul central al Australiei, dar dacă dai peste el veninul este atât de eficient încât coagulează sângele instantaneu. Nu mai ai nicio șansă.

Iar Mamba negru este un șarpe luptător. Spre deosebire de cei de teapa lui, Mamba aleargă după tine și ajunge până la 25-30 de kilometri viteză de deplasare. Veninul lui te ucide lent dar sigur.

Am citit povești despre modul în care ajung să ucidă dar nu îmi este frică de ei.

Ați încercat să îi înmulțiți în captivitate?

Nu am încercat să îi înmulțesc. Îi cumpăr și îi cresc. Cel mai vârstnic șarpe la mine nu are mai mult de 15 ani. Am căutat dintotdeauna să am cea mai mare și completă colecție de specii de veninoși, așa că am cumpărat, am schimbat pentru a ajunge unde mi-am propus. Și cred că am reușit. Am cea mai mare colecție de specii de veninoși din țară, evident, dar cred că și din Europa: cobre, mamba, vipere, taipan, șarpe cu clopoței, scorpioni, tarantule, broaște veninoase.

Interesat este că eu am singura colecție cu specii diverse, altfel sunt mulți colecționari care au de la un șarpe, la mai bine de 70 de reptile. Dar nimeni nu are atât de multe specii într-un singur loc.

Unde îi țineți?

Acum, cea mai mare parte a colecției este plecată în expoziții, una la Muzeul Antipa și cealaltă la muzeul din Giurgiu. Iar când nu este plecată, stă la mine acasă într-un hambar de 100 de metri unde am amenajat terariile pentru ei.

Sunt animale protejate, cum ajung la dumneavoastră?

Sunt reptile care se înmulțesc în captivitate și care sunt comercializate sub un regim destul de strict în Europa, cu certificat CITES. Țin foarte mult la acte, la pedigree, la istoricul fiecărui animal pe care îl cumpăr pentru că ajung în expoziții și, în plus, este o condiție de la care nu abdic: toate certificatele în regulă.

Cum asigurați condițiile astfel încât să nu existe riscuri în aceste expoziții?

Riscuri chiar nu există. Terariile sunt foarte bine asigurate, șerpii sunt animale leneșe în general, nu se strecoară prin găurele și chiar dacă ar ieși din terariu, nu sunt tigri și nu atacă. Decât dacă sunt atacați la rândul lor.

Câte incidente ați avut până acum cu șerpii sau cu veninoasele?

Niciunul. Nici nu știu ce s-ar întâmpla. Mă gândesc doar că aș apela la 112. Dar nu s-a întâmplat niciodată.

Totuși ziarele consemnează tot felul de întâmplări care mai de care mai înspăimântătoare. Cum se face că rămâneți altfel?

Accidentele se întâmplă din neatenție. Sună telefonul, bate cineva la ușă ori te strigă soția. Și atunci două secunde de neatenție pot fi decisive. Or, eu nu fac așa ceva. Mă ocup singur de toate și sunt perfect concentrat la ce fac: nu țin telefonul lângă mine, nu răspund nimănui, nu las nimic să îmi distragă atenția.

Iar când îi transport, îi mut, tot singur, în saci speciali pentru transport, pe care îi încarc în mașina mea, iar terariile pleacă într-un camion, goale.

Când ați început să faceți expoziții cu ei?

Cred că de prin 2009 am început să organizez expoziții cu ei pentru că animalele mele deveniseră interesante pentru cei din jur: sunt exemplare exotice, extrem de rare, cum este de exemplu mamba negru, din care poți vedea câteva în Europa, sau taipanul.

Cât înseamnă cheltuiala lunară a colecției?

Dacă luăm în calcul și mâncarea și tratamentele, ajung pe la 2,000 de lei. Dar din fericire ei asigură un venit bun, care să acopere aceste cheltuieli.

Când s-a prăpădit ultimul șarpe?

Mai mor dintre ei, dar nu foarte des pentru că am grijă să îi iau de la crescători de încredere, și cu hârtiile în regulă. Dar se întâmplă uneori să moară. Iar moartea lor este bruscă și fără niciun semn: seara mănâncă bine și este vioi, iar a doua zi este dus. Nu scâncește, nu se vaită, nu scoate niciun sunet. Iar singura modalitatea de a afla cauza morții este să îi ducem la un laborator, la autopsie.

Aveți copii?

Nu încă. Dar chiar de aș avea nu m-aș teme să îi țin cu copiii în casă. Pentru că știu că dacă suntem atenți și nu lăsăm nicio greșeală în urma noastră nu are ce să se întâmple rău.

Ce vă lipsește din colecție?

Nimic. Am avut grijă până acum să iau exact ce trebuie pentru a avea o colecție completă.

Deci dacă vine mâine un colecționar cu o propunere nu are cu ce să vă tenteze? 

Deloc. Am tot ce trebuie să aibă o astfel de colecție.

Un colecţionar arădean care deţine aproape 200 de aparate de radio şi-a prezentat unele dintre cele mai valoroase modele

Unul dintre cei mai mari colecţionari români de aparate de radio, arădeanul Francisc Visky, şi-a expus pentru public câteva zeci dintre cele mai valoroase modele, de la cele cu lămpi, la cele conectate la internet. La vârsta de 12 ani, în timp ce el şi familia erau deportaţi de comunişti, arădeanul şi-a construit singur un radio pentru a putea afla informaţii din lume, ceea ce i-a marcat viaţa, pentru că ulterior a început să colecţioneze aparate din toată lumea, ajungând să aibă aproape 200, inclusiv modele noi, conectate la internet.

Expoziţia de radioreceptoare a arădeanului Francisc Visky (70 de ani) are loc în contextul în care s-au împlinit 90 de ani de la prima emisie a postului naţional de radio, arădeanul prezentând 40 de obiecte de colecţie din cele 300 pe care le deţine acasă, dintre care aproape 200 sunt aparate radio.

Francisc Visky este preşedintele Asociaţiei Colecţionarilor de Aparate Radio din România, iar în mediul online a creat un portal unde poate fi urmărită istoria radioului, intenţia sa fiind aceea de a contribui la deschiderea unui muzeu.

La vârsta de 8 ani, arădeanul a avut primul aparat de radio, unul cu lămpi, iar la 12 ani şi-a construit singur unul, din diverse piese recuperate sau primite, în condiţiile în care el şi familia sa fuseseră deportaţi de comunişti într-un sat din Bărăgan (în perioada 1959-1964).

“Singura legătură cu exteriorul a familiei putea fi un aparat de radio, dar nu deţineam unul. Aveam nevoie de informaţii, iar la 12 ani am reuşit să construiesc un receptor de unde radio folosind o bobină de magnetou luată dintr-un tractor, o antenă improvizată din sârmă, un condensator, o cască primită de la un prizonier şi alte câteva piese procurate cu dificultate. Carcasa era una din carton, iar primul post pe care l-am prins a fost de la Moscova”, a declarat, pentru News.ro, colecţionarul arădean.

Francisc Visky a terminat Facultatea de Electrotehnică şi s-a perfecţionat în radio-recepţie şi radio-transmisie, datorită pasiunii sale din copilărie, iar de-a lungul vieţii nu a încetat să adauge la colecţie modele cumpărate din pieţe de vechituri sau aduse din afara ţării. Acum deţine unele dintre cele mai vechi receptoare din Europa, între care un Tungsram din 1924. Are în colecţie şi 20 de aparate fabricate în perioada interbelică la Arad.

Cele mai noi aparate din colecţia sa sunt din ultimii ani, fiind digitale, cu conexiune la internet, astfel că prind 20.000 de posturi din toată lumea, comparativ cu cele câteva frecvenţe de care putea beneficia cu modelele vechi.

“Ce se aude acum la radio, faţă de anii copilăriei mele, e foarte multă pălăvrăgeală, vorbă goală. E drept, în România aparatul de radio era pentru distracţie sau propagandă, însă acum cu greu mai găseşti posturi la care să asculţi ceva interesant“, spune arădeanul, care este unul dintre cei mai mari colecţionari de radioreceptoare din ţară.

Toată colecţia sa este ţinută în locuinţă, în garaj şi în pod şi speră că o parte va ajunge cândva într-un muzeu.

Piesele expuse de colecţionar pot fi văzute în cadrul unei expoziţii cu intrare gratuită care este deschisă până în 10 noiembrie în holul principal al clădirii Consiliului Judeţean Arad.

Sursa

Un tânăr din Satu Mare a adunat acasă 170 de plante carnivore

O grădină botanică formată numai din plante carnivore – este realizarea unui tânăr din Satu Mare, care a adunat în propria gospodărie peste 170 de astfel de exemplare. A reușit performanța în numai doi ani, împins de dorința de a afla cum acționează plantele carnivore. Colecția sa le depășește, numeric, pe cele ale unor parcuri dendrologice cunoscute precum cele din Cluj-Napoca ori Jibou. 

plante1

Din cele 535 de specii de plante carnivore care se cunosc în flora de pe Mapamond, în România se găsesc doar 10 specii, care aparţin genurilor Drosera, Aldrovanda, Pinguicula şi Utricularia. Cinci dintre aceste specii le putem întâlni la Pişcolt, o comună  aflată la 12 km de  municipiul Carei. Aici, Adrian Danciu, un iubitor  al acestor specii rare  a terminat de construit o mică seră care  adăposteşte  frumoasele şi interesantele exemplare de plante carnivore. Dar nu numai.

danciu

“Întotdeauna mi-au plăcut florile. Ştiu că sună ciudat. Dar cele care mi-au plăcut cel mai mult au fost cele carnivore. Primele exemplare le-am primit cadou chiar de la iubita mea. Aşa am început colecţia,” a declarat Adrian Danciu.

Asta a fost acum doi ani de zile. De atunci, colecţia unică de plante carnviore din Satu Mare a crescut considerabil. Cele câteva exemplare primite în dar s-au transformat în câteva sute. Opt specii şi douăzeci de subspecii, alături de peste 20 de hibrizi şi-au găsit loc în grădina de ciudăţenii a lui Adi. Recunoaşte că e o pasiune care îi consumă mult timp, mai ales că mereu îşi doreşte exemplare noi.

plante-carnivore

Achiziţionarea nu este deloc una facilă, spune colecţionarul. “Au fost şi florării care au adus astfel de plante dar multe au rămas cu ele pe stoc pentru că lumea nu este obişnuită cu ele. De cele mai multe ori trebuie să le comand înainte de la florării sau caut pe internet. În străinătate nu mai sunt chiar aşa de ciudate. La noi încă da, pentru că lumea nu le cunoaşte. Asta deşi sunt plante carnivore care cresc şi la noi în ţară,” spune Adrian Danciu.

Plantele carnivore trăiesc în regiunile subtropicale şi tropicale deci sunt amatoare de căldură şi umiditate. Temperatura trebuie să fie între 30 şi 40 de grade iar umiditatea, mare. Iar pentru că colecţia sa a crescut, grădina lui Adi s-a transformat. Ajutat de tatăl său, tânărul şi-a construit o seră care să găzduiască plantele sale de suflet.

piscolt-plante-carnivore11

Sunt oameni care chiar şi acum consideră ciudată pasiunea lui Adrian dar el ştie că plantele sale nu sunt cu mult mai diferite decât cele ornamentale. Colecţia unică de plante carnviore din Satu Mare poate fi şi înfricoşătoare pentru unii. Chiar Adi recunoaşte că i-a luat ceva timp să se obişnuiască cu zumzetul făcut de insecte atunci când sunt “prinse” de flori.

Nu cred că este mai ciudat decât a creşte, să zicem, o orhidee, care este şi ea o plantă ce provine din alte regiuni. Recunosc, în primele seri când intram cu lanterna în seră şi mă uitam la plante, zgomotul făcut de muştele prinse de flori a fost ceva ciudat. Acum m-am obişnuit,” spune Adi.

Ceea ce nu este înţeles despre plantele carnivore este că ele nu mănâncă efectiv animale. Plantele carnivore îşi iau o parte, sau majoritate nutrienţilor din consumul de insecte şi protozoare dar nu şi energia. Pentru asta au nevoie, la fel ca orice altă plantă, de apă şi lumină.  Plantele s-au adaptat să trăiască în locuri în care pământul este sărac în nutrienţi. Acesta este motivul pentru care au nevoie, în principal de insecte şi alte artropode.

pl2

Fie că se folosesc de tentacule sau de substanţe chimice secretate pentru a atrage şi a prinde în capcană insectele, captura va fi dizolvată într-un acid similar cu cel gastric. Informaţiile despre plantele carnivore sunt în continuare puţine în literatura de specialitate românească aşa că Adi, pentru a şti cum să aibă grijă de micile sale bijuterii, a fost nevoit să apeleze la sursele din străinătate.

Nou în branşa colecţionarilor de plante carnivore, Adrian Danciu participă la expozitii în tară şi în Ungaria unde a întâlnit alti pasionaţi din domeniu. Varietatea  exemplarelor  sale  le depăşesc ca număr pe cele ale unor Grădini botanice cum ar fi cele din Jibou sau Cluj , fapt de care tânărul pişcoltean este deosebit de încântat.

Roua cerului, Red Dragon  şi Floarea  de Colţ, vedetele serei din Pişcolt

Roua Cerului,  denumită ştiintific Drosera rotundifolia, este  una din puţinele plante carnivore ce pot fi întâlnite şi în România.În folclor, Roua Cerului este una din plantele  denumită şi  Iarba Fierului deoarece se crede  că are puterea de a desface orice lacăt. Ca tratament naturist se utilizează la prepararea ceaiului împotriva tusei, în amestec cu cimbru şi coacaze. Substanţele conţinute de drosera au rol antibiotic. Roua Cerului poate fi întâlnită si în satul Peşteana, de lângă Haţeg, unde creşte de peste 11.000 de ani, potrivit specialiştilor.

Roua Cerului

roua-cerului-piscolt

Tot din categoria plantelor carnivore Adrian ne prezintă  un exemplar de Red Dragon din familia Dionaea

Red Dragon

red-dragon-piscolt

Floarea de Colţ, o  specie protejată  din România.

Floarea de Colţ

floare-de-colt

Creşterea şi îngrijirea plantelor carnivore nu este singura pasiune a lui Adrian. Serile cu cer senin, Adrian preferă să le petreacă în natură, studiind prin telescopul său, planetele şi galaxiile care ne înconjoară. Iar când mai are ceva timp liber, Adi porneşte la pescuit. În prezent, acesta  urmează  cursurile postliceale sanitare, specializarea asistent farmacist.

Sursa: voceatransilvaniei.robuletindecarei.ro

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215