Posts

Viorel Pasca, binefăcător pentru 400 de oameni abandonați de soartă pe care i-a primit în casa lui

În timp ce mulți dintre noi ne gândim ce mașină să ne mai luăm sau ce destinație de vacanță să alegem anul acesta, Viorel Pașca, un bărbat de 49 de ani dintr-un sat mic din județul Bihor, se gândește cum să mai cumpere o casă. Nu pentru el, ci pentru bolnavii uitați de toată lumea, cei care au nevoie de un loc unde să fie îngrijiți. De 13 ani, Viorel Pașca primește la el acasă acele persoane care nu au neapărat nevoie de spitalizare, care nu au loc nici în spitale, cazuri sociale, oameni abandonați de familie, fără casă, fără venituri, „fără nici un Dumnezeu” cum ar spune unii, oameni bolnavi de cancer, paralizați, cu membre amputate, oameni care au stat pe străzi și pentru care spitalele din țară nu au loc. În fiecare zi, la poarta domnului Pașca se oprește cel puțin o ambulanță care aduce un bolnav din orice colț al țării unde nu a mai fost loc pentru el.

În urmă cu 13 ani, Viorel Pașca s-a uitat în curtea sa și și-a dat seama că are două camere goale pe care cu dragă inimă le-ar fi dăruit cuiva, numai să facă un bine. A văzut un reportaj la televizor care prezenta cazul unor oameni care au ajuns cu degerături severe la picioare. A doua zi s-a dus la Spitalul Județean din Oradea și le-a spus medicilor de acolo că dacă au astfel de cazuri sociale, să le trimită la el că el se oferă să le poarte de grijă, să le dea un adăpost deasupra capului și o masă caldă. Și așa a început să primească oameni la el în casă. Când nu a mai avut loc, s-a gândit să mai cumpere o casă, și încă o casă și tot așa, până a ajuns la un număr de șapte case. Nu vă imaginați că era bogat și nu avea ce face cu banii. Fiecare casă are povestea ei și lucrurile s-au așezat atât de frumos în drumul lui că exact atunci când nu mai avea nici o speranță, a găsit donatori care l-au ajutat să facă bine. Azi spune că el nu ar fi fost nimic fără toți oamenii cu suflet mare care s-au implicat în proiectul lui și care l-au ajutat să poată avea grijă acum de aproape 400 de suflete.

Cum ajung oamenii aceștia la dumneavoastră? Vă știu toate spitalele din țară?

Da, azi, cum spuneam, au venit patru numai din București, împreună cu doctorul, cu asistent social, cu asistent medical. Ieri mi-au adus din Alba, săptămâna trecută au venit din Medgidia, din Botoșani, din Brașov, din Arad. Vin din toată țara, iar la asta ar trebui meditat puțin în rândul „celor de sus” pentru că e o mare, mare problemă în sistemul de protecție socială din România și nu vorbește nimeni despre ea. De ce? Pentru că cei care suferă nu știu să vorbească sau cum să pună problema, iar ceilalți nu știu pentru că nu au avut de-a face. Și vorbesc în special despre bolnavii cu afecțiuni psihice. La noi, 80% dintre bolnavi sunt bolnavi psihic, toți trimit de spitale, de psihiatrie, de primării sau alte instituții pentru că nu sunt locuri; statul român nu are centre suficiente unde să fie îngrijiți bolnavii psihic.

Cum funcționați dumneavoastră mai exact?

Eu am casa mea, proprietate privată. Conform legii, pot să primesc în spațiu pe cine vreau. Dacă vine un bolnav din Craiova și spune că vrea să locuiască în Dumbrava, la domnul Pașca, eu am tot dreptul să-l primesc în spațiu la mine acasă și îi fac viză de flotant. Iar dacă nu are buletin, că se întâmplă foarte des asta, îi facem un buletin cu adresa Dumbrava.

Dar cum de ajung ambulanțele la dumneavoastră? Sub ce formă?

Pentru că de-a lungul timpului au realizat că nu au unde să-i trimită pe bolnavi și că dacă eu îi primesc, e mai convenabil pentru spitalul respectiv să-i trimită cu ambulanța aici. De exemplu: de la Medgidia până la Oradea sunt vreo 700 de kilometri. Reprezentanții spitalului din Medgidia spun așa: Cât ne costă pe noi o zi de spitalizare? Destul de mult. (Și au bolnavi care stau doi, trei ani în spital, iar pe nota anchetei sociale ce ajunge la mine scrie „tolerat în spital”). Omul nu necesită spitalizare, dar nu au unde să-l trimită pentru că el poate fi cu picioarele amputate, paralizat la pat, etc. Ca să nu mai vorbesc de faptul că omul acela poate nu e nici asigurat și nu plătește nimeni spitalizarea. Și atunci ce să facă cu el? Decât să se încarce cu o notă de plată uriașă, îi costă mai puțin să-i trimită cu Ambulanța 700 de kilometri.

Și cât stau oamenii aceștia la dumneavoastră?

Sunt bolnavi care stau de 13 ani, de când am început. Unii pleacă după ce se fac bine. De exemplu, vine un om la 50 și ceva de ani care a suferit un accident și nu se poate întoarce pe stradă pentru că nu se descurcă. Stă aici până se face bine, se pune pe picioare și apoi pleacă și dacă nu pleacă, îl îndemnăm noi. Noi nu vrem să îngrijim aici oameni sănătoși. Dacă e sănătos să se ducă să muncească, sau, dacă nu are încotro, să se ducă să cerșească, pentru că și asta e o muncă. Un om bun de muncă nu poate sta la noi să trăiască din mila altora. Nu încurajăm nemunca.

Aveți și personal medical?

Da, avem două asistente medicale, bolnavii sunt înscriși la medicul de familie, peste 200 dintre bolnavi au tratament medical zilnic pe care îl administrăm (tratament prescris de medicul din spitalul din care vine), îi pansăm pe cei care au nevoie, pentru că avem tot felul de cazuri. Avem bolnavi cu cancere, cu amputații, mâncați de șobolani, oameni fără identitate cărora li s-au dat nume în funcție de locul și perioada în care au fost găsiți.

Câți bolnavi aveți acum?

380 și ceva, aproape 400.

Incredibil. Și mai aveți loc?

Facem dacă e nevoie. Tot timpul facem loc. Sunt 15  case, fiecare casă cu povestea ei despre cum a fost cumpărată.

Spuneți-mi povestea uneia dintre case, cea mai emoționantă.

Toate sunt emoționante, dar să vă zic una. Într-o seară îi zic nevesti-mi: „Vezi că nu mai avem nici un loc, au ajuns și doi într-un pat. Neapărat mai trebuie luată o casă, dar nu știu cum să facem”. A doua zi, primesc un telefon de la o persoană care vorbea engleză. Omul îmi spune că e din Olanda și că a avut o mătușă în vârstă care în urmă cu ceva timp s-a gândit să ajute un proiect din Europa de est, din România în special pentru că fusese născută în București. A vrut să-și scrie testamentul și să lase o oarecare sumă de bani. S-a interesat și ne-a găsit pe noi și le-a spus rudelor că la Dumbrava vrea să lase banii. Omul mi-a spus că mătușa a murit și nu a apucat să scrie testamentul, dar că vrea totuși să-i respecte dorința și mi-a cerut un număr de cont ca să ne trimită 40 de mii de euro pentru a cumpăra o casă. Vă dați seama cum îmi tremurau picioarele? Cu o seară înainte spuneam că nu avem bani de casă și a doua zi mi-au intrat banii în cont. A treia zi m-am dus și am cumpărat casa.

O altă casă. În urmă cu vreo 2 ani, într-o sâmbătă seara mă duc iarăși la nevastă-mea și îi spun: „Iarăși nu mai avem locuri. Noi avem ceva bani, dar nu suficienți. M-am dus să văd o casă, dar oricât am negocia, tot nu ne ajung; e prea mult”. Duminică la amiază intră un tânăr. Eu îl întreb: „De unde sunteți?”. El răspunde: „Nu e important”. Ne-am uitat uimiți la el, l-am întrebat dacă vrea să viziteze, el a zis că nu vrea pentru că știe ce e aici. Atunci l-am întrebat de ce a venit. A zis că a venit să ne lase ceva, așa că a scos un plic galben, gros, l-a lăsat pe masă și a plecat. Când l-am desfăcut, erau multe bancnote de câte 20 și 50 de euro. Mi-a luat mult timp să-i număr și la final am ajuns la suma de 22 de mii de euro.

Incredibil. Și cine era omul acesta?

Nu știm doamnă, că a zis că nu e important.

Așa că fiecare casă are povestea ei. Am scris două cărți cu întâmplări petrecute în toți acești ani, cu poveștile caselor și ale oamenilor. Vă dați seama că aici am avut judecători, profesori, ingineri, fotbaliști, antrenori de fotbal, polițiști, oameni de faceri, tot felul de oameni. Toți aveau în comun același lucru: și-au pierdut familia, casa și serviciul și au ajuns pe străzi.

Care e povestea primului om care a ajuns la dumneavoastră? Vă amintiți?

Da, dar al doilea și al treilea au povești și mai interesante.

Prima a fost o femeie de 68 de ani care a locuit pe stradă, a fost internată în spital, acolo așteptau să se încălzească vremea ca să o trimită înapoi pe stradă și atunci am ajuns eu la spital și le-am spus celor de la spital că eu sunt dispus să primesc cazuri sociale. Atunci mi-au dat-o pe femeia asta.

Imediat după m-au sunat de la spital să-mi spună că mai au un caz: o femeie de 83 de ani care a vrut să se sinucidă spunând că mai bine moare decât să ajungă iar pe stradă. Ea locuise doi ani pe stradă, fusese internată și când au anunțat-o de la spital că va fi externată a doua zi, ea a spus: „mai bine mor decât să fiu externată”. Avusese doi copii, căsătoriți amândoi. Ea avea apartament în Oradea și locuise acolo cu unul dintre copii, cu soția lui și cu fiul lor. După un timp, femeia s-a gândit că e în vârstă și ar fi bine să facă ordine în acte și să-și împartă averea. A făcut acte la notar prin care i-a dat copilului cu care locuia apartamentul. În decurs de un an, au murit amândoi copiii ei, așa că a rămas în apartament cu nora și nepotul. Norei i-a fost jenă să scoată soacra din casă, așa că a vândut apartamentul și a plecat. A venit noul proprietar și a scos-o în stradă. La 80 și ceva de ani a stat pe stradă în Oradea, mai mult prin cimitire unde primea de pomană. Femeia era cam surdă și nu ne puteam înțelege cu ea pentru că vorbea numai maghiară. Primele câteva luni nu a scos nici un cuvânt, era tot timpul tristă și încruntată. Într-o zi a venit soția să-mi spună că a văzut în acte că era ziua femeii. I-am făcut repede un tort, am scris „La mulți ani!” în românește că nu știam maghiară, i-am pus lumânare și ne-am dus la ea. În momentul acela i s-a luminat fața și de atunci a fost altă femeie: ne îmbrățișa, zâmbea, ne pupa. Atunci am învățat eu că nu trebuie să faci lucruri mari, e suficientă o îmbrățișare, un zâmbet, lucruri care nu costă nimic și care au un impact teribil asupra acestor oameni; sunt oameni necăjiți, oameni care au plâns, care au suferit mult, iar o îmbrățișare pentru ei înseamnă enorm.

A treia bolnavă care a venit la noi și-a vândut apartamentul și a zis că-și ia două garsoniere, una pentru ea și una pentru singurul ei copil. Când a văzut băiatul toți banii aceia, a dispărut. Am întrebat-o pe femeie: „Dar ce a vrut să facă cu toți banii aceia?”. Iar ea a zis că a vrut să-și ia mașină și a plecat în Ungaria, iar femeia a rămas fără nici un leu pe stradă, în Oradea. A stat și ea doi ani pe străzi, timp în care a devenit alcoolică. Într-o bună zi a suferit un atac cerebral, a paralizat și a ajuns la noi. E la noi de 13 ani și în tot timpul acesta copilul nu a căutat-o niciodată. Nimeni, niciodată nu a întrebat de ea, deși ea e paralizată în pat.

Sunt fleacuri pe care noi încercăm să le facem pentru oamenii aceștia, dar fleacuri care pentru ei înseamnă enorm. Să iei bolnava asta, de exemplu, să o pui într-un cărucior și să o duci câteva sute de metri până la prima terasă din sat unde să bei o cafea cu ea. Pentru noi e un fleac, pentru ea e o sărbătoare.

Am încurajat tot timpul voluntarii să vină aici. Sunt prea mulți bolnavi și nu are cine să facă lucrurile astea mărunte pentru ei. „Nu te pune nimeni să lucrezi nimic, nimeni nu-ți cere un leu, doar vino și stai cu el, ține-l de mână, spune-i că arată bine, scoate-l la plimbare, joacă șah cu el, fă ceva cu el pentru că pentru omul acela înseamnă enorm”. În condițiile în care oferim cazare și masă pentru voluntari; avem camere pregătite special, curate, 3 mese pe zi, numai să vină să stea cu oamenii. Dar încă mai avem de lucru cu voluntariatul.

De unde adunați donații?

Primim donații de peste tot. Cei care donează sunt din clasa medie, de obicei. Sunt prea puțini bogați care donează. Dar sunt și oameni săraci care donează, ceea ce e impresionant. M-a sunat un domn din Arad că taie un porc și să vin la Arad să-l iau că mi-l dă gata preparat. Un porc e masa pentru o zi, așa că m-am dus. Când am văzut casa omului și în ce condiții trăia, mi-a fost rușine să-i iau porcul. Dar am văzut și bucuria omului că voia să ajute, să dăruiască și nu puteam să-l refuz. Sunt foarte mulți oameni săraci care donează: unul 10 ouă, altul un sac de cartofi și așa mai departe. Sunt mulți români plecați în străinătate care donează, ceea ce e foarte emoționant. Oamenii aceia s-au dus acolo să facă bani, așa că trăiesc acolo, muncesc acolo și donează aici.

Noi folosim vreo 200 și ceva de bucăți de scutece pe zi și sunt oameni care încearcă să găsească soluții ca să nu le cumpărăm.

Un om din Timiș ne trimite săptămânal mașină cu diferite lucruri și cu făină. Omul acela ne-a spus să nu mai cumpărăm niciodată făină pentru că el ne poate asigura făina. Noi facem aproape 100 de pâini pe zi și am făcut o socoteală și am realizat că doar pâinea ne-ar costa peste 10 mii de lei pe lună, și de ceva vreme nu ne costă nimic.

Dar oamenii de acolo sunt plătiți?

Da, altfel nu am avea cum. Nu se poate cu voluntari pentru că aici nu poți să spui: „nu fac astăzi, fac mâine”. Aici nu se poate așa ceva. Dimineața la 7 începe munca: se pregătește mâncarea la bucătărie, în saloane femeile intră și încep să-i schimbe pe bolnavi, să-i spele, să îi bărbierească, să-i ducă la duș, fac curățenie. E foarte multă muncă și nu poți conta pe voluntari pentru așa ceva.

Și cât personal aveți?

La fiecare casă e o femeie care are grijă de bolnavii respectivi. În medie, o femeie are grijă de 25-35 de bolnavi. În plus avem două bucătării unde se pregătește mâncarea și se împarte. Practic, sunt vreo 20 și ceva de femei care sunt plătite din donațiile pe care le primim. Femeile respective fac o treabă extraordinară.

Dar dumneavoastră, un singur om, faceți ce ar trebui să facă statul…

Nu e chiar așa. Eu sunt singurul om care vorbește cu dumneavoastră acum, eu vorbesc în numele oamenilor. Eu am avut ideea, dar gândiți-vă că alături de mine stau foarte mulți oameni. Gândiți-vă că omul care ne-a donat 3 cartofi (am avut odată un om care atât a avut să ne dea) sau cel care a donat azi 20 de lei, toți sunt partenerii noștri. Ei se implică, sunt alături de noi, suntem o echipă imensă, iar eu doar coordonez.

Atunci putem spune că dumneavoastră și echipa faceți ce ar trebui să facă statul…

Dar putem și inversa: echipa cea mare și cu mine.

Dar facem cu drag. Statul nu ne-a dat niciodată nimic, eu nu am cerut niciodată nimic din partea statului pentru că eu vreau să ajut statul, nu să-l încurc. Mie mi-au plăcut vorbele lui Kennedy: „Nu te întreba ce face țara pentru tine, ci întreabă-te ce poți face tu pentru țară”. Mie îmi place să gândesc așa pentru că vreau să fiu de folos.

Sursa


Omul de afaceri care a donat 20.000 de euro pentru salvarea Băilor Imperiale din Herculane

Un antreprenor timişorean a contribuit cu aproape 20.000 de euro la campania de strângere de fonduri derulată în această perioadă pentru protejarea staţiunii Băile Herculane.

Tinerii arhitecţi din  Asociaţia “Locus” Timişoara, care au dat viaţă iniţiativei Herculane Project, au demarat în luna aprilie o campanie de strângere de fonduri pentru a pune în siguranţă una dintre cele mai reprezentative clădiri de patrimoniu din Băile Herculane.

O parte din acoperişul clădirii Băilor Imperiale Neptun şi un perete s-au prăbuşit în luna februarie, existând ricul major ca şi alte părţi ale clădirii să aibă aceeiaşi soartă. Voluntarii Herculane Project au anunţat pe pagina lor de Facebook că au nevoie de 100 de mii de euro pentru a demara lucrările de conservare, pentru care au făcut un proiect tehnic şi aveau deja autorizaţie de construire de la Primăria Herculane. Un om de afaceri din Timişoara i-a anunţat că va dubla suma care se va aduna din donaţii, până la 1 mai. Condiţia a fost ca la momentul respectiv să nu-i fie dezvăluită identitate.

Până la 1 mai, în conturile Asociaţiei Locus, care gestionează Herculane Project, s-au adunat 18.000 de euro, sumă care este dublată de către omul de afaceri timişorean Ovidiu Sandor.

Motivul pentru care am făcut gestul asta este pentru că fiul meu, de 11 ani, mi-a spus că trebuie să-i ajut pe aceşti tineri. Am văzut iniţiativa acelor tineri arhitecţi, legată de Herculane şi la un moment dat am făcut o vizită la Herculane cu copiii şi am vizitat atât baia asta imperială, cât şi alte clădiri de acolo care au istorii similare care au o soartă la fel de tristă. Am decis că e ceva ce trebuie sprijinit, din mai multe puncte de vedere. În primul rând clădirea în sine şi locul în sine, care sunt o dovadă fizică a istoriei noastre cu toate nuanţele ei, cu perioada romană, cu perioada habsburgică, cu perioada austro-ungară, cu perioada comunistă, cu toate straturile acestea şi nuanţele istoriei. În al doilea rând, cred că este grozav că în sfârşit tânăra generaţie începe să se implice din ce în ce mai tare în astfel de proiecte culturale sau sociale şi cred că genul asta de iniţiativă trebuie încurajat şi susţinut. Consider că această clădire, dacă e repusă în valoare şi dacă ea devine un loc cultural sau social, poate să ajute Băile Herculane, care sunt un loc fantastic, să-şi regăsească calea şi să redevină o staţiune celebră în Europa. Acest proiect cred că poate fi un exemplu extraordinar despre cum poate o cumunitate să se redescopere în jurul unui astfel obiect de patrimoniu”, a declarat Ovidiu Sandor.

Omul de afaceri a spus că momentan nu are planuri de investiţii la Herculane, dar că pe lângă rugămintea fiului său a fost convins să sprijine proiectul şi de felul în care s-au implicat tinerii de la Asociaţia Locus. Ovidiu Sandor spune că a ales să lanseze provocarea cu dublarea sumei tocmai pentru a face mai multe persoane să se implice în această iniţiativă.

 “Am ales felul acesta tocmai din dorinţa de a încuraja lumea să se implice fiecare cu cât poate, pentru că eu cred că nu trebuie să aşteptăm mereu să facă alţii şi consider că fiecare dintre noi putem contribui într-o oarecare măsură. Fie cum fac aceşti tineri din asociaţie, care se implică cu timpul şi munca  pe care o depun, dar şi aşa cum se implică şi cei care au donat diverse sume de bani. Eu sper că proiectul acesta va parcurge etapele necesare şi într-un număr de ani, acea clădire să fie readusă la frumuseţea ei de odinioară şi sper să ajungem să ne bucurăm de ea”, a mai spus antreprenorul timişorean.

Sursa

Alex Bobes, tânărul IT-ist care de cinci ani face taximetrie gratis pentru oamenii în suferință

Acum cinci ani, Alex Bobes simțea că poate face mai mult în viața sa. Mama sa murise de aproximativ un an și era o perioadă de acalmie ce venea după o perioadă cumplită a vieții sale. Ani de zile trebuia să aibă grijă ca mama sa să ajungă la Spital, iar el neavând mașină, se ruga de prieteni sau plătea cu bani grei ambulanțe private. Atunci a realizat ce înseamnă de fapt lipsurile unui sistem medical prost gândit, sau gândit la nivel de suprafața, fără a se uita în profunzime, nu mai jos de nevoile persoanelor cu handicap locomotor.

După tot ce a pătimit cu mama sa, și-a dat seama că vrea și poate să ajute. Așa că și-a făcut un site, Taxi Gratis, el lucrând în domeniul IT, s-a promovat puțin în mediul online spunând că oferă servicii de taxi gratis pentru persoanele cu dizabilități și s-a pus pe așteptat comenzi, cu telefonul în mână. Într-o zi a venit o comandă timidă, a doua zi două și tot așa. Oamenilor nu le venea să creadă că cineva îi transportă gratis. Unii au vrut să-l plătească, dar nu s-a pus nicio secundă problema. Alții pe lângă boala care le măcina sănătatea, aveau de înfruntat și marginalizarea socială, dar și lipsurile financiare. Pe fiecare dintre ei i-a ajutat, dar nu doar oferindu-și serviciile de șofer, ci punând mâna să îi ridice sau să îi așeze în pas și, poate cel mai important, ascultându-i, îmbărbătându-i și spunându-le o vorbă bună.

Acum un an a înființat și fundația Taxi Gratis cu ajutorul căreia speră să dezvolte proiectul și să facă și mai multe fapte bune.

În joia mare am ales să publicăm povestea lui Alex, o poveste despre un suflet mare, o poveste care ar trebui să ne inspire să ne dorim să facem mai mult cu viețile noastre pentru că, majoritatea dintre noi putem.

Când ai început tu?

Proiectul l-am început acum 5 ani, ONG-ul l-am înființat abia anul trecut. Până atunci nu a existat nici un astfel de ONG. Am ajutat oameni când am putut, cum am putut, am discutat cu voluntari, unii au ajutat, alții nu, am făcut ce am putut.

Tu ce lucrezi acum?

Lucrez full time în domeniul IT.

Și cum reușești?

Am mai plecat de la muncă, în pauza de masă, înainte de program, dimineața.

De unde a pornit totul?

De la povestea mamei mele. Am trecut cumva și eu prin povestea acestor oameni cu dizabilități și am văzut cât de greu este. Am aflat apoi mai multe detalii despre oamenii cu probleme locomotorii: faptul că nu există transport adaptat, că taxiurile au butelii de gaz în portbagaj și nu acceptă persoane cu scaun cu rotile pentru că nu au unde să le pună, plus că de obicei șoferii de taxi nu ajută fizic, ambulanțe private adaptate există, dar sunt foarte scumpe…

Ce înseamnă foarte scump?

De la 150 de lei pe cursă (dus sau întors) plus plata timpului de așteptare care este de 50 de lei pe oră. Dacă ai de făcut un drum la spital și folosești o ambulanță privată, ai nevoie de minim 350 de lei, asta dacă stai doar o oră la spital.

Unii oameni se mai descurcă, dar sunt extrem de mulți oameni care nu au pe nimeni.

Cititi continuarea articolului AICI

Nume importante din lumea culturală românească au început pregătirile pentru Paște, pictând ouă de dimensiuni impresionante

Alexandru Tomescu, Gheorghe Fikl, Oana Pellea, Cristian Mungiu, Dan Perjovschi, Ivan Patzaichin, Alex Găvan, Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern și mulți alții își exersează talentul la pictură în scop caritabil. Fiecare dintre ei și-a luat angajamentul de a picta câte un ou de Paște de doi metri înălțime pentru a sprijini inițiativa Fundației Calea Victoriei, care urmărește construirea primului teatru privat din ultimii 70 de ani.

Operele de artă vor fi expuse la 17 aprilie în clubul Fratelli, de unde pot fi achiziționate de cei care susțin realizarea proiectului Grivița53. Toate exponatele care nu s-au vândut în această zi vor fi scoase le licitație în cadrul unui eveniment organizat de casa Artmark. Însă, o serie de personalități și companii care activează în România și-au exprimat deja intenția de a achiziționa o parte a lotului de ouă supradimensonate.

Alexandru Tomescu este cel mai cunoscut violonist român contemporan, iar din 2007 cântă la vioara Stradivarius Elder – Voicu, singura vioară Stradivarius de patrimoniu. Când i-a fost propus să devină unul dintre creatorii lucrările, acesta nu e ezitat.
„Cu mare bucurie m-am alăturat campaniei de strângere de fonduri pentru Grivița 53 – primul teatru construit împreună! Este un proiect extrem de generos, creativ și nonconformist – cum altfel, dacă poartă semnătura lui Chris Simion? Alături de mine va fi Ana Munteanu – un artist remarcabil, împreună cu care am susținut numeroase concerte. Am convingerea că unindu-ne forțele, artiști, iubitori de frumos și de cultură, vom reuși să transpunem în realitate acest proiect excepțional”, a spus violonistul.
Oana Pellea este unul dintre ambasadorii Griviția53, iar propunerea de ajuta la strângerea de fonduri nu a putut decât să o bucure. „Susțin acest proiect și cred că nu e nevoie de multe cuvinte, ci de donații și fapte. E un proiect curajos inițiat de oameni curajoși și frumoși. E aproape o nebunie să construiești un teatru astăzi și mai ales în România… dar ce superbă nebunie! Nu am niciun concept. Am doar dorința de a ajuta și bucuria de a participa la un astfel de proiect.”  

Sursa

Românul plecat în Himalaya pentru cauza copiilor în dificultate, într-o gală caritabilă alături de Inna şi Irina Rimes

Alexandru Tudose, care a urcat 19 zile până pe vârful Lobuche East (6.119 m) din Munţii Himalaya, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei în care se află cei peste o sută de copii îngrijiţi de Fundaţia Copii în Dificultate, va povesti experienţa, la Sala Palatului, în cadrul spectacolului caritabil Stars4Dreams de pe 16 aprilie.

Spectacolul va avea loc la Sala Palatului şi se va bucura de participarea unor vedete precum Inna, Irina Rimes şi Nicoleta Nucă.

Prin călătoria lui, Tudose a atras atenţia că există copii bolnavi pentru care lucruri banale sunt imposibile. Himalaya Climb4Dreams este un episod al campaniei Jeans4Dreams, care sprijină activitatea Fundaţiei Copii în Dificultate. Un obiectiv important al acestei campanii constă în obţinerea a cel puţin 10.000 de donaţii prin SMS (mesaj ZILE la 8844). În prezent, s-a ajuns la 7.290 de SMS-uri.

De-a lungul călătoriei sale de 19 zile în Himalaya, Alexandru Tudose a avut ocazia să vadă locuri, să cunoască oameni şi obiceiuri.
Alexandru Tudose a ajuns la Kathmandu pe 20 martie, în plin festival Holi, al culorilor, şi de la Everest Base Camp, locul de unde pleacă toate expediţiile pentru creasta sudică, a străbătut traseul până la Lobuche East. A dus cu el cărţi de colorat, pe care le-a împărţit copiilor din munţi, şi a transmis celor de acasă un mesaj video.

Fundaţia Copii în Dificultate îngrijeşte copii cu boli incurabile în faze terminale, cu tulburări din spectrul autist şi abandonaţi.

Sursa

Pompierul Iulian Rotariu s-a întors acasă, după ce a alergat 250 de km într-un ultramaraton de la Polul Sud, pentru a ajuta copiii cu autism

Pompierul botoșănean Iulian Rotariu s-a întors în țară, după ce a făcut cel mai frumos cadou de Crăciun pompierilor și românilor pe care i-a reprezentat cu mândrie la competiția desfășurată în ținutul geros al Antarcticii.

Timp de două săptămâni, Iulian Rotariu a parcurs etapele aferente competiției și a alergat pe o distanță de aprox. 250 de km, pentru a face cunoscută cauza copiilor cu autism din Botoșani.

Întrecerea i-a testat botoşăneanului nu doar măiestria în alergarea a sute de kilometri, înfruntând vântul tăios și zăpada până la brâu, ci şi capacitatea de a face faţă temperaturilor extreme de la Polul Sud, acolo unde acestea ating -60 de grade Celsius.

Reuşita lui Iulian, locul II la general, este cu adevărat de excepţie, având în vedere faptul că nu este sportiv de performanţă și echipamentul sportiv purtat nu avea calitatea celor confecționate de branduri de profil.

Iulian va fi întâmpinat joi noaptea, la ora 02:30, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, Otopeni.

Pompierul are în palmares alte patru ultramaratoane – Gobi March (China, iunie 2016), Atacama Crossing (Chile, octombrie 2016), Sahara Race (mai 2017), dar şi în Patagonia (noiembrie 2017).

Participarea lui la cursele de alergare are o poveste specială în spate. Iulian este căsătorit și are doi copii, iar băiatul în vârstă de 10 ani a fost diagnosticat la doar 3 luni cu o malformație congenitală, iar la 3 ani a suferit o intervenție pe inimă.

”Pentru mine pasiunea pentru alergare a început cu un mic necaz. La vârsta de 3 luni, băiețelul meu a fost diagnosticat cu o malformație cardiacă și la 3 ani a suferit o intervenție pe inimă. În timpul operației, alergam în jurul spitalului de la Târgu Mureș. Operația a durat 9 ore. În tot acest timp, am alergat în jurul spitalului. Acolo m-a văzut un om care m-a întrebat dacă nu vreau să particip la un maraton din Piatra Craiului. Omul acela a plecat la serviciu, s-a întors și eu eram tot acolo. Astfel a fost sigur că pot rezista la orice maraton”, spune Iulian despre începutul pasiunii sale.

Sursa

Cum a ajutat Angelina Jolie doi frați să-şi câştige primii bani

Recent, doi fraţi, Allen şi Brandon Alexander, au încercat să vândă un urs de 2,5 metri chiar pe străzile din Los Angeles. Asta pentru că tatăl celor doi le-a dat o sarcină: aceea de a-şi câştiga primii lor bani.

Nimeni nu a fost interesat să oprească până când, un client foarte faimos şi generos şi-a făcut apariţia. O maşină a parcat lângă ei, iar în aceasta se afla Angelina Jolie alături de fiica sa, Shiloh. Fără să stea pe gânduri, actriţa a cumpărat ursul uriaş şi, pentru că cei doi îl vindeau la preţul de 50$, aceasta a decis să ofere fiecăruia această sumă. După, Angelina a petrecut câteva minute alături de cei doi şi de părinţii lor, vorbind despre cele întâmplate, mai apoi ajutând-o să urce ursul în maşină.

Ei bine, pe lângă faptul că Angelina Jolie i-a ajutat pe cei doi băieţi să-şi câştige primii bani, aceasta ne-a ajutat şi pe noi să ne amintim că nu este deloc dificil să faci fapte bune.

6474510-11-1473124405-650-659785b4be-1473173680 6474560-12-1473124568-650-659785b4be-1473173680 6474610-19-1473125166-650-659785b4be-1473173680 6474660-17-1473125495-650-659785b4be-1473173680 6474710-13-1473125367-650-659785b4be-1473173680

Sursa: one.ro

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215