Posts

Romanii care merg in Canada fara viza pot solicita eTA doar cu un pasaport cu date biometrice

Cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Canada fără viză vor putea solicita acordarea Autorizaţiei Electronice de Călătorie (eTA) numai în baza unui paşaport simplu electronic (cu date biometrice) începând cu 5 iunie, ora 12,30 (ora României), se arată într-un comunicat al MAE remis marţi AGERPRES.

Potrivit MAE, paşapoartele simple temporare şi paşapoartele simple care nu conţin date biometrice – din penultima generaţie, eliberate până la începutul anului 2010, cu termen de valabilitate de 10 ani – nu vor mai fi acceptate în vederea eliberării eTA.

Măsura a fost adoptată în urma dialogului constant, din ultimele luni, cu partea română pe această temă, se spune în comunicat.

“Autorizaţiile eTA obţinute începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unor paşapoarte simple temporare sau paşapoarte simple nebiometrice, vor fi anulate de către autorităţile canadiene, care urmează să notifice individual în acest sens toţi cetăţenii români aflaţi într-o astfel de situaţie prin intermediul adresei de e-mail furnizate la momentul solicitării eTA”, se mai spune în comunicat.

MAE precizează că, în cazul cetăţenilor români aflaţi în tranzit aerian la ora intrării în vigoare a noii măsuri, autorităţile canadiene au informat că vor analiza individual acordarea dreptului de intrare în Canada a românilor care au primit eTA în baza unui paşaport simplu temporar sau a unui paşaport simplu nebiometric.

Totodată, MAE menţionează că românii care au obţinut eTA în baza unor paşapoarte simple temporare sau simple nebiometrice şi care, anterior datei de 5 iunie, orele 12,30 (ora României), au intrat şi se află în prezent pe teritoriul Canadei nu sunt afectaţi de noua măsură.

“Permisul de studii sau de muncă obţinut începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unui paşaport simplu temporar sau simplu nebiometric, rămâne valabil, însă autorizaţia eTA eliberată împreună cu acest permis îşi încetează valabilitatea“, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, cetăţenii români ale căror autorizaţii eTA au fost anulate vor putea opta între varianta solicitării unei noi eTA în baza unui paşaport simplu electronic şi cea a solicitării unei vize de intrare în baza paşaportului simplu temporar sau a celui simplu nebiometric la o misiune diplomatică sau la un oficiu consular al Canadei.

MAE recomandă cetăţenilor români care au obţinut eTA în baza unui paşaport simplu temporar sau a unui paşaport simplu nebiometric să îşi verifice adresa de e-mail şi să urmeze instrucţiunile autorităţilor canadiene.

Totodată, MAE reaminteşte că intrarea în Canada pe baza eTA este admisă numai la punctele de trecere a frontierei de la aeroporturile din respectiva ţară, nu şi la cele terestre sau maritime.

“Modificările tehnice operate de autorităţile canadiene au fost făcute în urma unui proces de consultare şi cooperare cu autorităţile române şi au drept scop preîntâmpinarea utilizării abuzive a facilităţilor introduse prin regimul liberalizat al călătoriilor cetăţenilor români în Canada”, se mai arată în comunicat.

Sursa

Aeroportul Otopeni va opera din nou, dupa 10 ani, zboruri directe transatlantice. Care este destinatia

Aeroportul Otopeni va opera din nou, dupa o pauza de 10 ani, curse transatlantice, de aceasta data destinatia fiind Canada.

Ultimul zbor transatlantic cu plecare din Bucuresti a avut destinatia New York, insa compania aeriana Delta l-a desfiintat in urma cu un deceniu.

Incepand cu luna iulie, compania Air Canada Rouge va opera zboruri Bucuresti – Montreal si Bucuresti – Toronto, preturile pentru un bilet dus-intors ajungand la 570 de euro.

Tarom anunta noi zboruri din Timisoara spre Amsterdam sau Viena. In capitala Olandei vor exista curse si cu plecare din Cluj sau Iasi, potrivit Pro Tv.

Din luna martie a acestui an, Wizzair va efectua zboruri spre Atena, atat din Bucuresti, cat si din Cluj. Preturile pentru aceste curse vor incepe de la 39 de lei.

Compania se va axa pe aeroporturile din tara, astfel ca spre Paris, Malmo sau Eindhoven se va putea pleca din Iasi, iar spre Copenhaga, Paris, Basel si Frankfurt, din Sibiu.

BluAir va avem curse charter spre Tbilisi si Georgia din februarie, iar din vara spre Bodrum, Corfu, Tel-Aviv sau Tenerife.

Anul trecut s-a incheiat cu succes pentru aeroporturile din Capitala, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti inregistrand venituri totale de peste un miliard de lei.

Sursa

De la 1 decembrie, românii pot călători în Canada fără vize, pentru şederi de maximum 6 luni

Veste bună pentru români de Ziua Naţională. De la 1 Decembrie, cetăţenii români vor putea călători în Canada fără vize, pentru şederi de maxim 6 luni în scop turistic.
Măsura vizează inclusiv vizitele pentru vizitarea familiei/cunoştinţelor sau pentru prospectarea oportunităţilor de afaceri, pe baza oricărui paşaport românesc valabil.
„Ministerul Afacerilor Externe salută decizia autorităţilor canadiene de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii români, decizie care încununează demersurile diplomatice susţinute din ultimii ani, la nivel bilateral româno-canadian, precum şi în format trilateral, cu participarea Comisiei Europene“, se arată într-un comunicat al MAE.
Conform regimului aplicabil resortisanţilor tuturor celorlalte state exceptate de la obligativitatea vizelor de intrare în Canada, cetăţenii români care intenţionează să călătorească pe calea aerului spre Canada, pentru şedere sau tranzit, trebuie să obţină în prealabil o Autorizaţie de călătorie electronică (Electronic Travel Authorization – eTA).
Autorizaţia de călătorie electronică eTA se va putea obţine doar online, prin accesarea paginii de internet www.Canada.ca/eTA-Romania.   Aplicaţia aferentă va deveni disponibilă pentru cetăţenii români numai din data de 1 decembrie 2017, de la orele 16.00 (ora României).
În consecinţă, cetăţenii români care şi-au planificat zboruri directe cu destinaţia Canada, cu decolare înainte de ora respectivă, nu vor putea obţine eTA anterior îmbarcării şi nu vor putea intra în Canada decât în baza unei vize valabile, chiar dacă avionul va ateriza pe teritoriul canadian ulterior orei specificate. Cetăţenii români care intenţionează să intre în Canada pe cale terestră (rutieră / feroviară) sau maritimă (la bordul unei ambarcaţiuni, inclusiv al unui vas de croazieră) trebuie să deţină doar un paşaport valabil, fără a mai fi necesară obţinerea eTA“, mai precizează MAE.

Citeste continuarea AICI

Canada desemnată “destinaţia anului” de către revista “Travel+Leisure”

Revista Travel+Leisure a desemnat statul Canada “destinaţia anului”, potrivit Businessinsider.com.

 “Statul oferă unele dintre atributele cheie cele mai apreciate de călătorii din întreaga lume – medii naturale nealterate, oraşe dinamice, mâncăruri creative şi scene de artă”, a declarat redactorul şef  Nathan Lump.

Unul dintre motivele pentru care Canada a fost numită destinaţia anului este acela că guvernul canadian a permis libertatea de a vizita oricare dintre cele 200 de parcuri naţionale,  terenuri istorice şi zone de conservare marină pe parcursul anului 2017, în onoarea aniversării de 150 de ani de confederaţie.

Un alt motiv este faptul că dolarul canadian slab le permite călătorilor americani să viziteze statul cu o economie deosebită.

Imediat după alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie anul trecut, mulţi americani căutau modalităţi de a se muta în Canada şi a deveni cetăţeni. Site-ul guvernului Canadei privind imigraţia chiar s-a prăbuşit odată cu rezultatele alegerilor din S.U.A.

Cu  o populaţie de aproximativ 2,8 milioane de locuitori, Toronto  este cel mai mare oraş din Canada, cu restaurante de clasă mondială, muzee, universităţi şi districte istorice.

Dacă vă place să schiaţi,  Whistler din provincia British Columbia are unele dintre cele mai bune pârtii d in lume.

Peste Insula Vancouver, oraşul fermecător Victoria primeşte în fiecare an peste 3 milioane de turişti.

Nici un tur al Canadei nu ar  fi complet fără o vizită la Parcul Naţional Banff. Lacul glaciar Moraine oferă turiştilor o privelişte deosebit de liniştitoare.

La doar câţiva kilometri spre nord, Parcul Naţional Jasper oferă mai mult de 4.000 de kilometri pătraţi de sălbăticie pură pentru drumeţii şi camping.

Insula Prince Edward poate fi bine cunoscută sub numele de casa Annei din Green Gables, fiind, de asemenea, un loc minunat plin de plaje superbe, faruri şi oraşe vechi.

De altfel, nu puteţi pleca din Canada dacă nu aţi vizitat Cascada Niagara.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Loredana duce show-ul „Sentimente“ în Canada, într-un mini turneu

Loredana pregăteşte mini turneul „Sentimente“ pentru luna octombrie, artista urmând să plece în Canada pentru a-i bucura pe românii din diaspora.

Toamna se anunţă foarte încărcată pentru Loredana. Între filmările de la „Vocea României“ şi pregătirea unei noi superproducţii pentru Sala Palatului, în octombrie Loredana merge cu show-ul „Sentimente“ în Canada, într-un mini turneu, se transmite într-un comunicat.

Spectacolul „Sentimente“ a fost prezentat la Sala Palatului anul trecut şi a fost una dintre cele mai mari producţii ale unui artist român – peste 3 ore de show, 40 de muzicieni pe scenă, 13 look-uri spectaculoase ale Loredanei -, o producţie care a vorbit în ritmuri diverse despre emoţiile artistei, despre diversitate, curaj, autenticitate şi nevoia de a-ţi găsi puterea în mijlocul familiei.

Pentru turneul din Canada, artista pregăteşte o versiune specială a acestui spectacol care va conţine o parte importantă din cântecele pe care le îndrăgeşte diaspora, cântece care vor vorbi şi despre sentimentele publicului faţă de ţara natală.

Loredana păstrează astfel tradiţia de a-şi adapta cea mai mare producţie a sa anuală şi pentru publicul din diaspora, dar şi pentru cel din ţară care nu poate ajunge în Bucureşti la momentul premierei show-ului. Anul trecut, producţia Imaginarium a fost văzută de spectatorii din America, într-un super show desfăşurat la Webster Hall, iar anul acesta Loredana a prezentat diasporei din Marea Britanie show-ul Sentimente, acelaşi cu care a făcut un turneu naţional de 13 oraşe.

Turneul în Canada cuprinde oraşele Montreal, Toronto şi Calgary, se desfăşoară în perioada 9-12 octombrie şi este organizat în colaborare cu Escu TV.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

O specie de molie va fi botezată după Donald Trump pentru coafura unică a acestuia

Vazrick Nazari, un om de ştiinţă canadian, a botezat o specie de molie inspirat de Donald Trump din cauza coafurii acestui fluture de noapte care seamănă izbitor cu aceea a viitorului preşedinte american.

dtm

«Neopalpa donaldtrumpi» a fost descoperit de Vazrick Nazari, care a afirmat că s-a declarat frapat de asemănarea dintre modelul auriu de pe capul acestui fluture şi coafura magnatului american al imobiliarelor.

1941226

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Restaurantul in care cei fara bani mananca gratuit: “Nu punem intrebari, nu judecam oamenii”

Intr-un restaurant oriental din Montreal, Canada, oamenii saraci pot veni oricand sa-si potoleasca foamea. Sunt serviti la fel ca oricare alti clienti, dar nu li se cer bani.

“Nu punem intrebari, nu judecam oamenii”, explica Yahya Hashemi, unul dintre patronii restaurantului Marche Ferdous. “Ei vor sa manance, noi le dam de mancare. Asta-i tot”, spune modest patronul, conform BBC.

Pe usa localului sta scris urmatorul mesaj, pe o foaie alba A4: “Oamenii care nu au bani sunt bineveniti sa manance gratuit”. Mesajul e scris atat in limba engleza, cat si in franceza.

download

Yahya Hashemi, nascut in Iran, spune ca gestul sau e conform invataturilor musulmane. In plus, afirma el, se simte dator sa dea ceva inapoi Canadei, tara care i-a dat lui atat de multe. Mai mult, gestul de a oferi nevoiasilor mese gratuite duce la un intreg sir de fapte bune. Din ce in ce mai multi clienti platitori lasa bani pentru ca localul sa-si acopere cheltuielile cu mesele gratuie pentru saraci. Cei mai multi lasa intre 15 si 40 de dolari.

_93264022_ctvPotrivit bucatarului Abdelkader Bejaoui, ar trebui ca toate restaurantele sa urmeze acest exemplu, din moment ce la sfarsit de program intotdeauna ramane mancare, care ajunge de obicei la gunoi. “De ce sa nu o dai cuiva care are nevoie?”, spune el.

Generozitatea personalului a fost testata in mai multe randuri de oameni care nu pueau crede ca asa ceva e posibil. Sean Jalbert, care nu are probleme cu banii, a mers intr-o zi in local si a spus ca ii e foame, dar nu poate plati pentru mancare. Fara intrebari, doar cu un zambet, a primit de mancare gratuit. A scris despre experienta sa pe Facebook, iar de aici pana la crearea unui fanclub al restaurantului nu a fost decat un pas.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Sursa

1-echipamentgratuit-1030x215

Artistul Leonard Cohen a încetat din viață

Muzicianul canadian Leonard Cohen, care a fost de asemenea un poet apreciat și romancier, a murit la vârsta de 82 de ani, transmit agențiile internaționale de presă.

“Cu profundă tristețe vă informăm de decesul poetului, compozitorului și artistului legendar Leonard Cohen”, a scris agentul său pe pagina de Facebook a muzicianului, potrivit AFP.

Supranumit ”trubadurul angoaselor”, artistul canadian s-a născut în ziua de 21 septembrie 1934, în suburbia Westmount a Montrealului. La vârsta de 13 ani a început să cânte la chitară, interpretând diferite piese, creații proprii, în cafenelele din oraș. A studiat limba engleză la Universitatea McGill.

Prima carte de poezie, “Let Us Compare Mythologies”, a fost publicată la 22 de ani și a fost urmată de alte două volume. Cele două romane publicate, “The Favorite Game” (1963) și “Beautiful Losers” (1966), l-au propulsat în atenția mass-media. Judy Collins, nume de top al folk-ului anilor ’60, a înregistrat o versiune a piesei “Suzanne”, care a ajuns rapid un hit. Solista i-a propus lui Cohen să o urmeze în turnee și astfel debutul lui a avut loc în vara anului 1967, la “The Newport Folk Festival”.

A fost inclus în Muzeul Muzicienilor Celebri din Canada, iar din 2006, face parte și din Muzeul Compozitorilor Celebri Canadieni. Anul 2008 a însemnat includerea artistului în Muzeul Celebrităților Rock n Roll din Cleveland, Ohio. În 2003, a primit Ordinul Canadei, care reprezintă cea mai importantă distincție oferită de statul canadian unui civil.

Artistul a concertat de trei ori în România, cel mai recent eveniment live marca Leonard Cohen având loc la 23 septembrie 2012. Concertul a cuprins melodii consacrate din repertoriul său precum “In My Secret Life”, “Everybody Knows”, “Waiting for the Miracle”, “Sisters of Mercy” dar și piese recente, precum “Going Home”, “Darkness”, “Amen”, “Come Healing” sau “Different Sides”. Prima parte a serii s-a încheiat cu melodia “Ring the Bells” pe acordurile căreia artistul a prezentat și trupa alături de care a cântat pe scenă. “Tower of Song” a fost piesa care a deschis partea a doua a recitalulului Leonard Cohen.

Primit cu aplauze, artistul-poet a adus pe scena din Piața Constituției alte melodii așteptate cu nerăbdare printre care “Suzanne”, “Heart with No Companion”, “I’m Your Man”, “Hallelujah”, “Coming Back to You”, “Alexandra Leaving” sau “The Gypsy’s Wife”. Piesa “Take This Waltz”, cântată la finalul spectacolului, a fost primită cu ropote de aplauze. Bucureștiul a fost singurul oraș din Europa de Est inclus în turneul artistului.

La mijlocul lunii octombrie, artistul Leonard Cohen, în vârstă de 82 de ani, declara, într-un interviu acordat pentru ediția următoare din The New Yorker, că își dorește să încheie numeroasele proiecte muzicale și literare începute, dar că este pregătit să moară.

Mare parte din interviul din The New Yorker se concentrează pe relația lui Cohen cu Marianne Ihlen, personajul-cheie al unor piese precum ”Bird on a Wire” și ”So Long Marianne”. Aceasta a decedat anul acesta, în iulie. În august, ultima scrisoare a lui Cohen către muza sa decedată descria atitudinea de resemnare și de împăcare față de moarte: ”Suntem atât de bătrâni, iar trupurile noastre se descompun și cred că te voi urma foarte curând”.

Cohen vorbește și despre copiii săi, pe care îi are aproape și declară că se simte binecuvântat că este înconjurat de familie și de prieteni. ”Fata mea și copiii ei locuiesc jos, iar fiul meu stă mai jos pe stradă. Așa că sunt extrem de binecuvântat. Am o asistentă care este devotată și pricepută. Am unul sau doi prieteni care îmi îmbogățesc foarte mult viața. Așa că dintr-un anumit punct de vedere niciodată n-am fost mai bine”.

În încheiere, artistul declara că este pregătit să moară. ”Sunt pregătit să mor. Sper că nu e prea inconfortabil. Cam asta e legat de mine”, a spus el.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Un scafandru canadian spune ca a gasit “bomba pierduta” de americani in anii ’50

Marina canadiana va merge pe coasta provinciei British Columbia pentru a investiga informatiile potrivit carora un scafandru a dat peste “bomba nucleara pierduta”, bomba Mark IV ce a fost data disparuta dupa ce un avion american B-36 s-a prabusit in regiune in timpul Razboiului Rece, scrie The Guardian.

Scafandrul Sean Smyrichinsly isi incheia ziua de scufundari langa Haida Gwaii, un arhipelag la 80 kilometri vest de coasta British Columbia cand a dat peste ceea ce ar putea fi ramasitele primei “broken arrow” cunoscute. “Broken arrow” (sageata rupta) este codul folosit pentru accidente ce implica arme nucleare americane.

Smyrichinsly a spus mai intai echipajului sau ca a gasit un OZN, iar apoi a desenat ceea ce a vazut pe un servetel si s-a apucat sa intrebe oamenii privind obiectul misterios.

“Nimeni nu l-a mai vazut sau nu a mai auzit de el. Nimeni nu facea scufundari acolo pana acum”, a declarat el pentru Vancouver Sun. “Apoi un batran a spus: “Aha, s-ar putea sa fi gasit acea bomba’”, a povestit el.

Este o referire facuta la Mark IV, o bomba nucleara de 3 metri lungime si care cantareste circa cinci tone care a fost data disparuta in Pacific in timpul unui zbor de antrenament al unui B-36 ce a avut loc pe 13 februarie 1950.

Potrivit unui muzeu canadian al aviatiei , bombardierul a decolat de pe o baza aeriana din Alaska pentru o misiune ce includea simularea unei lansari asupra San Francisco, iar in timpul zborului trei dintre cele sase motoare au luat foc.  Echipajul a fost nevoit sa abandoneze bombardierul, dar raportul fortelor aeriene americane afirma ca mai intai au aruncat bomba in Pacific.

Armata americana a sustinut ca bomba pierduta era de antrenament si era incarcata cu plumb, nu cu plutoniul necesar unei explozii nucleare.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Negocierile UE – Canada pentru acordul de liber schimb CETA au esuat

Negocierile UE – Canada pentru acordul de liber schimb CETA au esuat dupa ce la Consiliul European de la Bruxelles nu s-a ajuns la o intelegere cu reprezentantii regiunii belgiene Valonia, anunta Reuters.

Ministrul canadian al Comertului si un negociator al Uniunii Europene au purtat vineri discutii de urgenta cu premierul regiunii belgiene Valonia. incercand sa indeparteze blocajul care impiedica tarile UE sa semneze acordeul de liber schimb intre UE si Canada.

Premierul valon Paul Magnette a declarat vineri ca nu s-a facut niciun progres in negocierile cu UE si Canada.

Toate cele 28 de guverne din UE sprijina acordul de liber schimb intre Uniunea Europeana si Canada (CETA), insa Belgia nu poate da un aviz clar fara sprijinul tuturor celor administratii sub-federale, iar regiunea vorbitoare de limba franceza Valonia s-a opus cu fermitate.

Esecul de a incheia un acord cu o tara precum Canada ar pune sub semnul intrebarii abilitatea UE de a negocia alte acorduri cu tari precum Statele Unite sau Japonia, si ar putea submina blocul comunitar, deja afectat de votul Marii Britanii de a parasi Uniunea si disputele provocate de criza imigrantilor.

Comisia Europeana a dat marti un ultimatum Belgiei pentru a aviza pana vineri, in cadrul summitului european, tratatul, a carui semnare e prevazuta pe 27 octombrie la Bruxelles, in prezenta premierului canadian Justin Trudeau.

Valonia, o regiune cu 3,6 milioane de locuitori, singura din Europa care se opune tratatului

Paul Magnette reproseaza Comisiei ca nu a tinut suficient seama de “dificultatile majore” ale populatiei valone pana la inceputul lunii octombrie.

“Vorbim aici de tratate care privesc viata a 500 de milioane de europeni, a 35 de milioane de canadieni, timp de ani si ani. Deci, nu e o urgenta”, a argumentat el.

Acesta a recunoscut insa ca discutiile intense din ultimele zile au permis obtinerea unor “adevarate avansuri”, insuficiente insa, in opinia sa.

In randul aspectelor pozitive acesta a notat faptul ca statele membre ale UE pot, potrivit ultimei variante a textului, sa continue sa “legifereze” in domenii precum cel social si de mediu fara sa riste sa plateasca despagubiri pentru multinationalele care s-ar putea simti lezate de aceste reguli.

El a citat insa mai multe pasaje care, potrivit acestuia, sunt in continuare inacceptabile, precum “un mecanism de arbitraj” care nu ofera suficiente garantii, “clauza de salvagardare” care protejeaza agricultorii canadieni dar nu si omologii lor europeni in caz de distorsiuni ale pietei sau posibilitatea pentru companiile americane care au activitati in Canada de a profita de tratat pentru a beneficia de avantajele prevazute in CETA.

“Este faimosul Cal Troian”, a sustinut acesta, folosind terminologia utilizata de opozantii TTIP, tratatul comercial in curs de negociere cu Washingtonul.

Reamintim ca Ottawa conditiona ridicarea vizelor pentru cetatenii romani si bulgari de semnarea acordului economic CETA. Presedintele Klaus Iohannis anuntase, vineri dimineata, la Bruxelles, ca a semnat un acord cu Canada pentru ridicarea vizelor: eliminare totala a vizelor din 1 decembrie 2017 daca UE va semna acordul comercial CETA.

Sursa: hotnews

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

S-a ajuns la o înțelegere cu Canada privind eliminarea vizelor

România a ajuns la o înțelegere cu Canada privind eliminarea vizelor din 01 Decembrie 2017, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a declarat vineri la Bruxelles că România a încheiat un acord rezonabil cu Canada, astfel că țara noastră nu mai are obiecții față de Acordul economic UE-Canada (CETA).

”În această dimineață s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părți și în acest fel suntem în situația foarte potrivită pentru discuția de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o față de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecțiuni față de Acordul comercial cu Canada”, a spus șeful statului.

Klaus Iohannis a precizat că, potrivit acordului, de la 1 mai 2017 se va renunța la vize pentru persoanele care au mai avut viză de Canada, iar de la 1 decembrie 2017 vor fi eliminate vizele pentru toți românii.

Canada ar putea reveni asupra deciziei dacă numărul de imigranți ilegali este foarte mare, dar doar în primii trei ani de la ridicarea vizelor.

Iohannis a mai spus ca autoritatile canadiene si-au pastrat o posibilitate de a reveni asupra deciziei in cazul in care constata ca numarul de imigranti ilegali e foarte mare. Dar aceasta clauza poate fi activata doar in primii ani de la ridicarea vizelor, dupa 3 ani nu mai poate fi folosita de Canada.

România, Bulgaria şi Belgia anunțau că nu-și dau acordul pentru tratatul de liber-schimb între UE și Canada.  Oficialii români și bulgari au condiționat semnarea acordului de liberalizarea vizelor.

Semnarea CETA este programată astăzi, la summitul de la Bruxelles, în prezența premierului canadian, Justin Trudeau.

Practic, in acest moment Romania nu mai are motiv sa isi foloseasca dreptul de veto in privinta acordului UE-Canada. Acordul comercial e totusi pus in pericol de opozitia regiunii belgiene Valonia. E nevoie si de acordul acesteia pentru ca Belgia sa poata aproba acordul. Pentru astazi sunt programate negocieri decisive intre liderii europeni, cei belgieni si cei ai regiunii Valonia.

Surse: europafm, hotnews

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Tell America It’s Great! – Campanie inedita in Canada

Canadienii au urmarit cu atentie campania electorala a vecinilor americani si s-au gandit sa le dea o mana de ajutor pentru a le reaminti de ce tara lor este deja minunata.

Pornind de la sloganul lui Donald Trump, “Let’s Make America Great Again” (Sa facem America minunata/mareata din nou), o agentie de publicitate din Canada a lansat campania “Let’s Tell America It’s Great” (Sa ii spunem Americii ca e deja minunata).

Prin aceasta campanie, agentia i-a incurajat pe canadieni sa trimita filmulete in care sa spuna de ce America este minunata, arata Washington Post.
“Pentru ca suntem cei mai apropiati prieteni si vecini, credem ca este important sa facem ceva sa taiem din negativism si sa ii ajutam sa isi aminteasca, indiferent de cat de rele par lucrurile acum, ca sunt o multime de motive pentru care America este minunata”, se arata in descrierea campaniei.

Ce a urmat? O multime de oameni au trimis filmulete in care laudau America pentru orice, de la influentele muzicale la politicile sale publice. Alti canadieni au creat hashtag-ul  #tellamericaitsgreat pe care l-au folosit pe Twitter pentru a oferi alte motive pentru care America este deja minunata. NASA, Star Wars, Disneyland sau declaratia de independenta au fost cateva dintre motivele invocate de canadieni pentru a le aminti vecinilor lor ca America este minunata.

Agentia care s-a ocupat de campanie a precizat ca la sfarsitul acestui experiment cu totii au descoperit lucruri interesante despre America pe care unii nu le stiau, adaugand ca, avand in vedere toate lucrurile negative care sunt puse in discutie in aceasta perioada in SUA, americanilor le-ar prinde bine si putina atitudine pozitiva.

Campania candienilor a fost foarte apreciata de multi americani. “Canada este prietenul cel mai bun care apare in cea mai grea zi si iti aminteste de ce viata merita traita in continuare”, a scris cineva pe Twitter

Sursa: ziare.com

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

 1-echipamentgratuit-1030x215

România refuză oferta canadienilor pentru ridicarea vizelor

Guvernul de la Bucureşti a refuzat prima ofertă a autorităţilor din Canada cu privire la ridicarea vizelor pentru cetăţenii români care vor să călătorească în această ţară, informează Digi24.ro.

Canadienii au transmis atât Executivului de la Bucureşti, cât şi celui de la Sofia, propunerea ca vizele să fie eliminate etapizat, cel mai târziu până în mai 2018.

Spre deosebire de autorităţile bulgare, oficialii români nu au fost mulţumiţi de termenul limită mai 2018. Guvernul a cerut o dată fermă în 2017 pentru eliminarea vizelor pentru români. Negocierile dintre autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Ottawa vor continua şi în această săptămână.

Românii şi bulgarii sunt singurii cetăţeni ai UE care nu pot intra liber pe teritoriul Canadei.

În urmă cu trei luni, presa canadiană scria că Canada se pregătește de ridicarea vizelor pentru România și Bulgaria pentru a nu pune în pericol ratificarea acordului de liber-schimb UE-Canada, care ar aduce importante avantaje economice pentru ambele tabere.

Un parlament național ar putea să refuze să ratifice acordul, iar votul său ar avea efectul unui veto. România și Bulgaria au amenințat deja că vor bloca acordul dacă regimul vizelor nu va fi liberalizat.

Acordul dintre Canada și blocul comunitar ar trebui semnat la sfârșitul lunii octombrie, în cadrul unui summit la care este invitat și premierul Justin Trudeau.

Sursa: independent.md

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Canada şi Danemarca, într-un ,,război al whisky-ului” pentru o insulă pustie

La nord de Cercul Polar se află o insulă pustie al cărei teritoriu este disputat de două state de peste 80 ani. Deşi are o suprafaţă de numai 1,3 kilometri pătraţi şi, aparent, nu găzduieşte nicio resursă naturală, Insula Hans se află atât în atenţia Danemarcei, cât şi a Canadei, încă din anii ’30. 

Insula este localizată în mijlocul strâmtorii Nares, care separă Groenlanda, teritoriu autonom danez, de Canada. Conform legislaţiei internaţionale, ambele state au drept de proprietate asupra teritoriilor care se află la o distanţă de cel mult 20 de kilometri faţă de ţărm. Din moment ce Insula Hans se află într-o strâmtoare lată de 35 de kilometri, înseamnă că ea se află, practic, în apele teritoriale ale ambelor ţări.

hans-island-map

În anul 1933, Curtea Internaţională de Justiţie a Ligii Naţiunilor a decis că Insula Hans aparţine Danemarcei. Cu toate acestea, desfiinţarea Ligii Naţiunilor şi înlocuirea ei cu Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut ca dreptul de proprietate al danezilor să nu mai fie luat în considerare.

În 1984, disputa asupra Insulei Hans a fost readusă în atenţia publică. Atunci, ministrul Externe al Danemarcei a vizitat insula şi a lăsat aici un steag danez, o hârtie pe care scria ,,Bun venit pe insula daneză!” şi o sticlă cu coniac. Începând din acel moment, Canada şi Danemarca se consideră că sunt într-un ,,război al whisky-ului”.

,,Când militarii danezi ajung pe insulă, lasă aici o sticlă cu schnapps. Atunci când soldaţii canadieni sosesc aici, ei lasă o sticlă de whisky şi un afiş pe care scriu Bun venit în Canada!”, spunea, la un moment dat, ambasadorul danez în SUA, Peter Takso Jensen.

canadian-danish-flags-hans-island

În momentul de faţă, se plănuieşte ca Insula Hans să fie dată în folosinţa ambelor ţări, urmânând ca ea să fie administrată atât de Danemarca cât şi de Canada.

tumblr_mg0cazBTvu1s2p9roo1_1280

Sursa: descopera.ro

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Paradis pe Pământ: Grădina Botanică din Montreal în imagini

Milioane de turişti sunt atraşi anual, pe tărâmuri canadiene, de Grădina Botanică din Montreal, una dintre cele mai frumoase grădini ale planetei, a treia ca mărime din lume.

TM-mosaiculture-farm

Grădina Botanică este situată lângă faimosul Complex Olimpic din Montreal şi a fost inaugurată în anul 1938, prin derularea unui proiect de integrare pe piaţa muncii a şomerilor canadieni de la acea vreme. La o plimbare cu minicarul pe suprafaţa de 75 de hectare ocupată de această gradină spectaculoasă, poţi admira sculpturi din arbuşti care îţi taie respiraţia, colecţii de plante japoneze sau sere cu plante exotice şi ornamentale.

02-big-flowers (1)

Grădina Botanică este împărţită în 30 de grădini amenajate după stil sau tematică. Acestea găzduiesc peste 20.000 de specii de plante, ceea ce înseamnă că un tur complet al grădinii este imposibil de realizat într-o singură zi.

images-3

Principalele atracţii sunt Grădina Primelor Naţiuni (populata cu plante canadiene), Pavilionul Japonez (cu o superbă colectie de bonsai şi o gradină zen, amenajată doar cu nisip şi pietre), zona plantelor ornamentale, zona plantelor toxice, zona ierburilor aromatice şi a legumelor precum şi Gradina chinezească, cea mai mare din lume în afara Chinei. Grădina alpină este brazdată de mai multe alei înconjurate de plante alpine.

montreal-botanical-gardens

Tot aici pot fi vizitate 10 sere cu plante exotice (orhidee, cactuşi şi alte soiuri tropicale impresionante).

20-Of-The-Most-Beautiful-Nature-Made-And-Man-Made-Flower-Gardens-In-The-World-31-630x420

Memorabile sunt, fără îndoială, sculpturile horticole creative, unele dintre cele mai reuşite din lume. Acestea sunt realizate de către artişti horticultori din 25 de ţări care participă periodic la evenimentul internaţional Mosaïcultures.

maxresdefault-747x420

12-giant-frog-560x420

montreal_topiary_gardens1

145973-gradina-botanica-din-montreal-5-560x420

montreal-botanical-garden-558010

652x450_145916-cele-mai-frumoase-gradini-gradina-botanica-din-montreal-o-expozitie-a-artei-verzi-1-634x420

Sursa: infoalert.com

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

pasaport-romania_wordpress_com

UE ar putea impune vize pentru SUA si Canada

Executivul european ia in considerarea impunerea de vize pentru cetatenii americani si canadieni care doresc sa calatoreasca pe batranul continent, scrie Reuters, care noteaza ca o astfel de initiativa ar putea starni noi tensiuni in negocierile tratatului de liber schimb cu Washingtonul.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Comisia Europeana ar putea dezbate aceasta problema martea viitoare, in contextul in care SUA si Canada refuza in continuare sa acorde un regim liber de vize pentru mai multe state europene, printre care si Romania. Daca informatiile se confirma, initiativa vine cu o saptamana inainte de vizita presedintelui american Barack Obama in Europa.

“O dezbatere si o decizie politice sunt evident necesare intr-un aspect atat de important. Dar exista un risc real ca UE sa se indrepte spre un regim de vize pentru cele doua state”, a declarat o sursa europeana.

Washington si Ottawa cer vize pentru cetatenii din Romania si Bulgaria, tari care au aderat la UE in 2007. SUA impune vize si pentru cetatenii croati, ciprioti si polonezi.

Obama va vizita Marea Britanie inainte de a se intalni cu cancelarul german Angela Merkel in 24 aprilie, la Hanovra.

Sursa: hotnews.ro

1-echipamentgratuit-1030x215

medicinehatcover

Viaţa fără „oamenii străzii”: Medicine Hat, primul oraş din Canada în care nu mai există persoane fără adăpost

Oraşul canadian Medicine Hat şi-a propus în 2009 să ofere tuturor persoanelor fără adopst un acoperiş deasupra capului. Astăzi, în sfârşit, visul a devenit realitate.

Nicio persoană din oraşul Medecine Hat din Alberta nu mai petrece mai mult de 10 zile într-un centru de urgenţă pentru persoane fără adăpost sau pe stradă, informează postul de radio canadian CBC, în prezent municipalitatea fiind capabilă să le ofere nevoiaşilor un spaţiu de locuit.

„Acum suntem capabili să ne ridicăm la acest standard. Uneori chiar mai rapid (n.r. de zece zile)”, afirmă primarul oraşului Medicine Hat, Ted Clugston.

Planul de construcţie a locuinţelor destinate persoanelor fără adăpost a început în anul 2009, însă frecventele inundaţii din ultimii ani nu au ajutat prea mult la finalizarea acestuia. De curând însă, administraţia oraşului a reuşit să construiască mai multe case noi.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Clugston a recunoscut că la începerea proiectului, în urmă cu şapte ani, pe când era membru al consiliului de administraţie, s-a opus cu vehemenţă planului, dar că între timp a ajuns la concluzia că acesta are sens, din punct de vedere financiar. Astfel, potrivit lui Clugston, cazarea unei persoane costă aproximativ 20.000 de dolari pe an, iar dacă persoana se află pe stradă, atunci poate costa chiar şi 100.000 de dolari pe an.

„Acesta este cel mai ieftin şi mai uman mod de a trata oamenii”, spune acesta.

După punerea în aplicare a strategiei şi finalizarea proiectului, oraşul a fost martorul unei schimbări bruşte în bine. Astfel, vizitele înregistrate de camerele de urgenţă ale spitalelor şi interacţiunile cu poliţia au scăzut semnificativ.   Deşi nu toate persoanele fără adăpost sunt uşor de convins, primarul susţine că nimeni nu este de neschimbat. După ce un nevoiaş a trebuit să fie convins de 75 de ori să nu mai doarmă sub maşini, acesta părăsind locuinţa socială în fiecare zi, în cele din urmă el a cedat şi a acceptat acoperişul oferit.

Din 2009 au fost cazați 900 de oameni ai străzii. Acum că au rezolvat această problema, edilul orasului spune ca vor redirecționa mai multe resurse pentru cauzele acesteia, precum: consumul de droguri, violenta domestica sau somajul.

Video AICI

Sursa: adevarul.ro

1-echipamentgratuit-1030x215

Prima doamna a Canadei, imbracata de un roman la intalnirea cu Obama

Cea care este considerata ca fiind prima doamna a Canadei, Sophie Gregoire-Trudeau, i-a impresionat pe americani prin tinutele vestimentare alese pentru vizita oficiala in Statele Unite alaturi de sotul sau, premierul Justin Trudeau. Tinutele sale au fost create de un designer de origine romana, Lucian Matis.

Pentru cina oficiala de joi seara, sotia premierului canadian a ales o rochie violet lunga fara maneci, cu aplicatii florale oranj, semnata de designerul canadian de origine romana Lucian Matis, care i-a creat si rochia pe care o purtase mai devreme in cursul zilei, relateaza online publicatia britanica Huffington Post. La randul sau, prima doamna a SUA, Michelle Obama, a optat pentru o tinuta creata de unul dintre stilistii sai preferati, taiwanezul-canadian Jason Wu, care s-a stabilit la New York.
sophie-gregoire-trudeau-rochie-roman
Rochia rosie, cu imprimeuri florale roz, pentru care Sophie Gregoire Trudeau a optat atunci cand s-a intalnit cu familia Obama, joi, face parte din colectia de primavara/vara 2016.
Designerul de moda Lucian Matis, din Toronto, a povestit ca nu stia ca sotia premierului canadian a ales sa poarte una dintre creatiile sale, pana cand nu a inceput sa primeasca fotografii de la prieteni si de la fani cu rochia purtata de Sophie Gregoire Trudeau la evenimentul de joi, de la Casa Alba. “Ce onoare este pentru un designer ca rochia creata de el sa fie purtata de prima doamna”, a declarat Matis pentru CTV News Channel joi.
Pentru punctul culminant al vizitei, cuplului Trudeau la Washington – dineul de joi seara – sotia premierului a purtat o alta creatie a lui Lucian Matis, o rochie violet, cu broderii portocalii.
12814217_10156579275380484_5523194041836111017_n
Designerul Lucian Matis s-a nascut la Blaj si a studiat artele plastice in Europa, inainte de a emigra in Canada, in 1999, unde si-a continuat studiile, participand la prestigiosul program de design vestimentar de la Ryerson University.  Din momentul in care prima sa colectie in 2007 a fost prezentata la Toronto Fashion Week, brandul Lucian Matis a continuat sa se dezvolte.
Colectia lui Lucian Matis pentru primavara-vara lui 2016 a primit premiul pentru cea mai buna colectie la Toronto Fashion Week, acordat de Fashion Magazine.
lucian-matis-rochii (1)
Sursa: ziare.com
1-echipamentgratuit-1030x215
3

Palat din 27.000 de tone de gheață construit la Edmonton

Trei luni au fost necesare pentru construirea unui palat din 27.000 de tone de gheață, inaugurat în 30 decembrie în parcul Hawrelak din orașul canadian Edmonton, capitala provinciei Alberta. Palatul va fi deschis până în luna martie, informează 20minutes.fr.

2

Pare un castel ieșit direct dintr-un film Disney, cu cascade de gheață, peșteri de cristal și jocuri de lumină. A fost făurit manual timp de trei luni, iar pereții au 3 metri grosime.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

“Nicăieri nu veți vedea ceva asemănător, nici ziua, nici noaptea”, a declarat în Edmonton Journal Ryan Davis, președinte al Ice Castles, compania care a inițiat proiectul.

1

La realizarea palatului au contribuit 20 de persoane, construcția necesitând 38 de milioane de litri de apă până la sfârșitul iernii. Vizitatorii se pot plimba zilnic în castel, parcurge tuneluri, trece pe sub arcade, aluneca pe un tobogan de gheață și admira fântânile și cascadele edificiului.

4

Sursa: Agerpres

1-echipamentgratuit-1030x215

 

Performanța „Stejarilor” la Cupa Mondială

România a câştigat – într-o manieră fabuloasă – un prim meci la Cupa Mondială de rugby. Stejarii au reuşit o revenire unică în istoria competiţiei, după ce au fost conduşi cu 0 la 15, şi păstrează şanse pentru calificarea directă la următorul turneu final din Japonia. A fost sărbătoare în Centrul Vechi din Capitală. Sute de români au aplaudat la scenă deschisă prima victorie a „Stejarilor” la Cupa Mondială. Fanii sunt convinşi că se vor bucura şi după meciul cu Italia, care va fi în direct la DigiSport 2, duminică, de la ora 16:30.

România participa la a opta Cupă Mondială din istorie. Românii fac parte dintre cele 12 națiuni care au fost prezente la toate edițiile de pană acum, chiar dacă nu au reușit niciodată să treacă de faza grupelor. Pentru prima dată însă, “Stejarii” vor purta echipament cu însemne tradiționale românești, pentru a spune lumii cine sunt, de unde vin și care este credința lor.

Suporterii naţionalei de rugby au sărbătorit în Centrul Vechi prima victorie a favoriţilor la Cupa Mondială. Sute de oameni, care au urmărit partida cu Canada în baruri sau la terase au rămas impresionaţi de revenirea incredibilă a tricolorilor.

                                                                                          Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

După pauză, s-a văzut plusul de motivaţie pe care l-au primit. Eu zic că au făcut o figură foarte frumoasă şi au făcut fanii din România foarte fericiţi”, mărturisește un suporter.

Nu numai românii le-au făcut galerie stejarilor.

– De ce ţii cu România?

– Pentru că îmi place aici. Este extraordinar!

– De unde eşti?

– Din Noua Zeelandă.”

Stejarii au învins dramatic Canada şi au stabilit un record unic la Cupa Mondială. Nicio echipă nu a mai reuşit să întoarcă un handicap de 15 puncte în istoria acestei competiţii. Nord-americanii au dominat prima repriză. McRorie a marcat primele trei puncte. Fercu a văzut cartonaşul galben pentru un placaj aerian, dar România s-a apărat bine în cele zece minute de inferioritate. Van der Merwe a reuşit însă apoi al patrulea său eseu la Cupa Mondială, iar canadienii au condus cu 8 la 0 după 40 de minute. La reluare, nord-americanii au făcut 15 la 0, după eseul lui Hassler, transformat de Hirayama. România a revenit în joc datorită lui Mihai Macovei. Căpitanul stejarilor a culcat mingea în suprafaţa de pedeapsă a adversarilor. Vlaicu a reuşit transformarea pentru 15 la 7. România a jucat în superioritate în ultimele opt minute, dar a revenit incredibil.

Macovei a reuşit un nou eseu, iar Vlaicu a redus diferenţa la un singur punct. Singurul marcator al României în ultimele două succese împotriva Canadei a adus şi de această dată victoria. Vlaicu a şutat perfect de la 45 de metri şi România a învins Canada cu 17 la 15.

Mihai Macovei a declarat după meci: „Am avut o primă repriză nu atât de bună, nici actul secund nu l-am început bine pentru că am primit încă un eseu. Apoi, băieţii s-au concentrat şi am crezut în şansa noastră. Uitaţi scorul, pentru mine este extraordinar, pentru ţara mea, pentru că este prima victorie la Cupa Mondială şi sunt foarte fericit”.

„Stejarii” trebuie să câştige ultimul meci cu Italia pentru a obţine calificarea directă la următorul turneu final din Japonia.

Sursa – digi24.ro