Posts

MAI, mesaj de sustinere pentru naţionala de tineret: Hagi, Radule, Comane .. scoateţi-ne din case diseară!

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un mesaj de susţinere pentru fotbaliştii naţionalei de tineret a României, care joacă joi seară contra Germaniei, în semifinalele Campionatului European.

Mesajul celor din Ministerul de Interne este adresat, în principal, fostului număr 10 din naţionala de fotbal şi legendei fotbalului românesc, Gheorghe Hagi.

Acum mai bine de 20 de ani, ne-ai spus că generaţiei tale merită să i se facă statui!

Unii te-au luat în derâdere, alţii te-au criticat, puţini însă au înţeles ce ai însemnat pentru noi.
Cu timpul, ne-am dat seama cât adevăr era în vorbele tale, mai ales atunci când ne uitam la alte campionate pentru că stadioanele noastre începeau să se golească. Spectatorii abia dacă aveau ce să vadă.
Nu te-ai retras din fotbal şi ai început să antrenezi, dar ştim că nu ţi-a fost uşor pentru că nimeni nu mai investea în copii.
Ai explicat şi lucrul aceasta, dar din nou nimeni nu te-a crezut.
Poate atunci ţi-ai dat seama că cineva trebuie să-şi asume creşterea unei noi generaţii de fotbalişti.
L-ai luat pe Ianis de mână, exact ca atunci la finalul meciului de retragere şi ai plecat la Viitorul Constanţa ca să construieşti Echipa Naţională de Fotbal a României.
Mai ţii minte câţi au crezut în tine? Cu siguranţă, au fost puţini.
Noi uitasem deja de fotbal, mai găseam bucurie în handbal, scrimă sau la un meci al Simonei Halep.
Tu ai mers înainte, cu ambiţia şi seriozitatea pe care le-ai avut întotdeauna.
Atunci când ne întrebam cine şi ce se va mai juca pe Arena Naţională, fotbaliştii tăi au început să performeze şi să ne dea speranţa că vom ieşi din nou din case ca să ne bucurăm şi să strigăm “HAI, ROMÂNIA!”.
Îţi mulţumim, Hagi pentru tot ce ai făcut pentru noi!
Ştim că nu tu antrenezi echipa, dar sunt copiii tăi şi te rugăm să le spui aşa:
-HAGI, RADULE, COMANE… SCOTEŢI-NE DIN CASE DISEARĂ!
Bateţi Germania!
Hai, România!”
, au transmis reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, pe Facebook.

România U21 va întâlni Germania U21, în semifinalele Campionatului European de tineret, joi, de la ora 19:00. Partida se va disputa pe Stadio Renato Dall’Ara din Bologna, iar la ora jocului sunt aşteptate aproximativ 40 de grade Celsius.

Sursa

ROMÂNIA – ELVEȚIA 1-1 » “Tricolorii” obţin primul punct la EURO şi mai speră la calificarea din grupă

România a obţinut primul punct la EURO 2016, după ce a terminat la egalitate, 1-1 cu Elveţia.. Au marcat: Stancu 18′ – pen. / Mehemdi 57′

13423756_604574799720134_8569079168687247520_n

Elevii lui Anghel Iordănescu au început foarte bine, iar în minutul 18, Alex Chipciu a fost faultat în careu de Lichsteiner, iar arbitrul a dictat penalty. Bogdan Stancu a marcat fără emoţii, la fel ca în meciul cu Franţa, şi a adus România în avantaj. Până la pauză, elveţienii au avut ocazii, dar scorul nu s-a schimbat.

După pauză, Elveţia a pus presiune mai mare pe România, iar în minutul 57, după o ezitare a apărării României, Mehmedi a marcat cu un şut violent, de la 7 metri.

Până la finalul meciului, România nu a mai putut pune presiune şi nu a mai avut ocazii. În schimb, elveţienii au avut mai multe şanse de a marca, dar nu le-au fructificat.

După acest egal, România este pe locul 3, cu un 1 punct, iar Elveţia este pe primul loc, cu 4 puncte.

Următorul meci al României va fi cu Albania, pe 19 iunie, de la ora 22:00. Meciul se va juca la Lyon şi va fi în direct pe ProTV, DolceSport.

Sursa: gsp.ro

1-echipamentgratuit-1030x215