Posts

Simona Halep a învins-o în premieră pe Maria Șarapova și s-a calificat în sferturi la Beijing (WTA)

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a învins-o în premieră pe rusoaica Maria Șarapova, cu 6-2, 6-2, miercuri, și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari.

Halep (26 ani), a doua favorită a competiției, a câștigat primul meci în fața rusoaicei, după șapte victorii la rând ale acesteia, cea mai recentă în urmă cu aproximativ o lună, la US Open, în primul tur.

Românca a făcut un meci aproape perfect al Beijing, unde era învinsă de rusoaică în 2012 în două seturi, și s-a impus într-o oră și 12 minute.

Halep a început în forță a reușit un break la zero, dar apoi și-a pierdut serviciul. Românca a reușit să câștige un nou break, iar apoi s-a desprins la 3-1, după un ghem la zero. Halep a jucat foarte bine și în continuare, Șarapova a comis multe greșeli, iar scorul a devenit repede 5-1. Șarapova a reușit să își facă serviciul în premieră a acest scor, dar Halep nu a avut probleme să închidă setul (6-2), în 33 de minute.

Șarapova a câștigat primul ghem din setul al doilea, după ce Simona a avut o minge de break, apoi Halep și-a făcut serviciul la zero și a reușit un prim break, consolidat imediat (3-1). Șarapova a rămas în joc (3-2), dar Halep a demonstrat că poate menține nivelul foarte sus și și-a fructificat serviciul fără a ceda vreun punct. Românca a reușit un nou break, iar apoi a încheiat conturile cu 6-2.

Simona Halep a avut 2 ași, la fel ca și adversara sa, dar nu a făcut nicio dublă greșeală, spre deosebire de cele cinci ale rusoaicei. Ambele servicii ale româncei au fost mai bune, 77%-50% la primul și 64%-33% la al doilea. Halep a avut 12 mingi direct câștigătoare, iar Șarapova 15, dar diferența a fost uriașă la erorile neprovocate, doar 6 Simona și nu mai puțin de 39 Șarapova.

Cele șapte victorii ale Mariei Șarapova în fața Simonei Halep s-au petrecut astfel: în 2012, Șarapova s-a impus în turul al treilea la Indian Wells cu 6-3, 6-4, apoi a câștigat în primul tur la Beijing în același an, cu 7-5, 7-5, în 2014 a dispus cu 1-6, 6-2, 6-3 în finala de la Madrid, iar apoi o lună mai târziu se impunea cu 6-4, 6-7 (5), 6-4 în finală la Roland Garros. Tot în 2014 învingea și în sferturi la Cincinnati, cu 3-6, 6-4, 6-4. În 2015, la Turneul Campioanelor de la Singapore, rusoaica se impunea cu 6-4, 6-4, pentru ca anul acesta, în primul tur la US Open, Șarapova a câștigat cu 6-4, 4-6, 6-3.

Halep, care anul trecut a pierdut în optimi la Beijing, și-a asigurat un cec de 149.138 dolari și 215 puncte WTA, iar în sferturi o va întâlni pe învingătoarea dintre poloneza Agnieszka Radwanska (cap de serie numărul 11) și rusoaica Daria Kasatkina.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Peste 500.000 de piese Lego pentru a recrea Orașul Interzis de la Beijing

Peste 500.000 de piese Lego au fost utilizate pentru a recrea la scară mică Orașul Interzis din Beijing, una din principalele atracții turistice ale Chinei, au informat vineri mass-media locald citate de EFE.

Artistul chinez Andy Hung, expert în reproduceri la scară mică cu piese Lego, și-a prezentat creația în expoziția ‘O casă regală modernă’, care va fi găzduită până la 29 octombrie la Centrul Cultural Danez din Beijing.

Cu piesele din plastic multicolore care au cucerit timp de decenii atât generațiile mici cât și cele mature, artistul reproduce fiecare detaliu al arhitecturii uneia din atracțiile turistice cele mai cunoscute din țară.

Acest mic omagiu adus Palatului Imperial chinez se încadrează într-o expoziție fotografică care prezintă restaurarea și decorarea artistică a palatului Frederik al VIII-lea din Amalienborg (Copenhaga).

Orașul Interzis, situat în centrul Beijingului, la nord de piața Tiananmen, a fost construit în timpul dinastiei Ming, la începutul secolului al XV-lea și este inclus pe lista Patrimoniului Mondial al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

Pentru a menține clădirea istorică în bune condiții, autoritățile au decis să limiteze la 80.000 numărul zilnic al vizitatorilor, care în decursul acestui an a atins de multe ori de această limită.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

 

Apple, obligata sa imparta brandul iPhone cu o fabrica de posete din China

De parca nu era de ajuns diminuarea vanzarilor iPhone in China, Apple mai primeste o lovitura grea pe piata asiatica, dupa ce o instanta chineza a decis ca brandul iPhone poate fi folosit in continuare si de o casa de moda din Beijing

Xintong Tiandi Technology are dreptul de a-si impune pe piata posetele, portofelele si alte produse de marochinarie sub marca IPHONE, dupa ce judecatorii Inaltei Curti de Justitie din Beijing au dat verdictul in favoarea companiei locale, anunta BBC.

Apple avea depusa o cerere de inregistrare a brandului iPhone in China inca din 2002, dar solicitarii nu i s-a dat curs decat abia in 2013. In acelasi timp, Xintong Tiandi a reusit sa inregistreze marca IPHONE in cursul anului 2010, dupa 3 ani de asteptare.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Compania americana se afla la a treia tentativa de a-si apara dreptul de proprietate intelectuala pe piata din China, un prim proces fiind initiat in 2012 si respins ca nefondat de instantele din Beijing.

Recursul si apelul la o curte superioara nu au adus nicio schimbare de situatie, asa ca Apple va fi nevoita sa imparta piata cu un producator de posete, portofele si huse de smartphone care foloseste o marca similara.

Motivatia judecatorilor de la Inalta Curte de Justitie din Beijing a fost ca firma din SUA nu poate demonstra ca iPhone reprezenta un brand mai cunoscut in China decat produsele Xintong Tiandi cand a vandut primul smartphone pe marea piata asiatica, in 2009.

Sursa: business24.ro

1-echipamentgratuit-1030x215

bottled-oxygens_1024

Chinezii cumpără sticle cu AER proaspăt

O companie canadiană vinde aer îmbuteliat din Munţii Rocky (America de Nord) în China. Prima tranşă de vânzări le-a epuizat stocul în numai 4 zile. 

Ideea ”Aerului Vital” a fost concepută încă în 2013, când câţiva canadieni au vândut pe eBay prima pungă cu aer la mai puţin de 99 de cenţi. A doua pungă a fost vândută cu 160 de dolari.  “Atunci am înţeles că această idee va fi bună pe piaţă. Lumea percepe asta ca pe un cadou amuzant, dar, ştiţi ceva? De fapt există o cerere mare pentru aceste butelii, mai ales în ţările extrem de poluate”, a declarat co-fondatorul companiei Vitality Air, Moses Lam.

Compania oferă două opţiuni pentru aerul comercializat: prima – oxigen pur, care conţine 97% oxigen şi puţin amestec de alte gaze sau a doua opţiune – aer proaspăt şi curat, care conţine 78 % de nitrogen, 21% oxigen şi puţin amestec de alte gaze.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

china_1-465x390

Pentru aer proaspăt şi curat există o gamă variată la alegere: fie din Parcul Naţional Banff, fie de la Lacul Louise din Alberta, Canada. În Beijing, aerul se vinde la preţuri diferite, în funcţie de calitatea aerului îmbuteliat. Cu 22,95 de dolari este comercializată o butelie de 10 litri cu 97% de ”Oxigen de Calitatea Premium”, care ajunge pentru 200 de inhalaţii. Aceeaşi 22,95 de dolari costă şi 7,7 litri de ”Aer de la Lacul Louise”, care ajunge pentru 150 de inhalaţii. O sticlă de apă minerală în China este de 50 de ori mai ieftină.
Prima sesiune de vânzări a inclus 500 de butelii de aer proaspăt vândut în doar 4 zile. Proprietarii companiei declară că vor mai pregăti încă un lot de 4.000 de butelii cu aer pentru a fi livrat în China, majoritatea însă sunt deja cumpărate.
Oficialităţile chineze au declarat că luna trecută, în toată ţara, s-a emis cu aproape un miliard de tone mai mult de CO2 şi s-au ars cu 17% mai mult cărbune decât anul trecut.
1-echipamentgratuit3

Bilanţul dupa explozia din Tianjin

Cel puţin 50 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 700 au fost răniţi în urma exploziilor devastatoare produse miercuri seară într-o zonă industrială din oraşul chinez Tianjin, conform celui mai recent bilanţ, anunţat joi seară de autorităţile chineze, informează cotidianul The New York Times. – VIDEO

Bilanţul actual este de 50 de morţi şi 700 de răniţi; zeci de oameni sunt dispăruţi“, au comunicat joi seară autorităţile chineze.

Peste 1.000 de pompieri şi sute de autospeciale au participat la stingerea incendiului izbucnit după cele două explozii masive produse miercuri seară pe o platformă industrială din Tianjin.

Exploziile au avut loc în incinta Zonei pentru dezvoltare Tianjin-Binhai, pe malul Golfului Bohai, parte a Mării Chinei de Est.

Guvernul de la Beijing a trimis o echipă de specialişti în substanţe chimice la locul deflagraţiilor, care au provocat daune masive, distrugând clădiri, mii de containere şi mii de vehicule care erau staţionate.

Deocamdată, autorităţile nu au stabilit cauzele exploziilor, nici dacă în atmosferă au fost emanate substanţe toxice.

Peste 3.500 de oameni şi-au petrecut noaptea în adăposturi temporare. – Drone footage

Deflagraţiile, atât de puternice încât au putut fi observate din spaţiu, cu ajutorul sateliţilor, au declanşat o undă de şoc care a fost resimţită pe o rază de câţiva kilometri, iar Institutul american de geofizică USGS a relevat fenomene seismice.

Fotografii şi imagini video postate pe reţele de socializare de către locuitori arată o minge uriaşă de foc ridicându-se pe cerul nopţii deasupra imobilelor din jur.

Zone întregi din acest port, al zecelea cel mai important din lume, au fost devastate, containere au fost proiectate ca nişte cutii de chibrituri, iar sute de maşini noi au fost distruse de flăcări, potrivit unui jurnalist Reuters.

Dormeam atunci când ferestrele şi uşile casei au început să se zguduie şi am auzit explozii. Mai întâi am crezut că era vorba despre un cutremur“, a declarat pentru Reuters un locuitor din oraş, care stă la şapte kilometri de locul exploziilor.

                                                                                       Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

A doua explozie a fost mult mai puternică. Cele două explozii au avut loc la un interval de 30 de secunde, către ora locală 23.30 (18.30, ora României).

Prima a avut loc într-un depozit în care erau stocaţi explozivi şi a proiectat fragmente în flăcări, care au declanşat a doua explozie, mult mai puternică.

Potrivit agenţiei oficiale China Nouă, prima explozie a fost echivalentă cu detonarea a trei tone de TNT, iar a doua a 21 de tone.

Tot potrivit agenţiei oficiale, bilanţul a crescut la 44 de morţi, iar presa oficială scrie că este vorba despre aproximativ 400 de răniţi. Între victime se află cel puţin zece pompieri, potrivit presei chineze.

Citând un spital local, China Nouă precizează că majoritatea răniţilor au fost atinşi de cioburi şi moloz, proiectate de explozii.

Aproximativ 100 de camioane de pompieri au fost trimise la faţa locului, iar mai multe dintre ele au fost distruse de flăcări.

Am crezut cu toţii că era cutremur, ne-am îmbrăcat repede şi am ieşit afară“, a declarat Liu, o studentă care locuieşte împreună cu familia în apropiere de locul exploziei.

O bucată din tavan s-a prăbuşit în clădirea noastră, dar n-a fost rănit nimeni. În această (joi) dimineaţa este în continuare un fum negru pe cer“, a declarat ea pentru DPA.

Potrivit unor imagini difuzate de televiziunea de stat CCTV, o minge de foc şi coloane de flăcări au ţâşnit, luminând cerul şi aruncând în atmosferă nori de praf, la zeci de metri înălţime.

Între 300 şi 400 de persoane rănite au venit la un spital, potrivit ziarului “Ştirie Beijingului”, iar angajatul altui spital, citat de acelaşi cotidian, anunţa un aflux, apreciind că numărul pacienţilor era imposibil de estimat.

Presa locală scria că incendiul provocat de explozie se afla sub control.

Preşedintele Xi Jinping a ordonat să se facă totul ca incendiul provocat de explozii să fie stins cât mai rapid posibil şi ca securitatea bunurilor şi persoanelor să fie asigurată.

Imagini postate pe reţeaua de microblogging Weibo surprind persoane pline de sânge fugind pe străzi, altele cu copii în braţe, înveliţi în pături, dar autenticitatea acestor imagini nu a putut să fie confirmată imediat, precizează AFP.

Tianjin, situat la aproximativ 140 de kilometri de Beijing, este unul dintre cele mai mari oraşe din ţară, cu o populaţie de aproape 15 milioane de persoane, potrivit unor date oficiale din 2013.

Sursa – mediafax.ro

Canale TV Romanesti