Posts

Halep, victorie mare la Australian Open. Românca ştie cu cine va juca în turul următor

Simona Halep a obţinut prima victorie în circuitul feminin după 149 de zile, trecând în trei seturi de Kaia Kanepi (71 WTA), în faţa căreia pierduse în turul I de la US Open 2018.

Sportul de performanţă e atât de dur, încât te poate epuiza fizic şi mental într-un an! În 2018, când a venit la Melbourne, Simona Halep era pe val, după şapte victorii consecutive

Acum, ocupanta locului 1 mondial s-a prezentat la primul Grand Slam al anului, după o hernie de disc care a chinuit-o câteva luni, şi cu o singură partidă disputată, înainte de a ajunge la Melbourne. Spre norocul Simonei, nici de partea cealaltă a fileului nu s-a aflat vreo adversară redutabilă, ci Kaia Kanepi (71 WTA), fără niciun meci în circuitul feminin din luna septembrie, iar asta tot din cauza problemelor medicale.

În aceste condiţii, a ieşit un duel de uzură în care estonianca de 33 de ani, un „munte“ de om, a lovit puternic, iar Halep a încercat să-şi mişte cât mai mult adversara pe teren. La Simona, pentru care deplasarea rapidă pe teren e principala ei calitate, s-a văzut o scădere la acest capitol. Ceea ce a fost pe undeva de aşteptat, în contextul durerilor de la spate pe care le-a tot avut.

În primul set, cele două jucătoare s-au dus bară la bară, fiecare reuşind câte un break. Apoi, la 6-5 pentru Kanepi, Halep a salvat două mingi de set, a forţat intrarea în tie-break, dar aici a pierdut: 2-7.   Setul doi a fost identic cu primul până la un punct.

Din nou, câte un break de fiecare parte până la 4-4. Apoi, la 5-4, Halep a valorificat a patra minge de break şi s-a impus cu 6-4.   În decisiv, Simona a început să joace mai bine şi s-a distanţat la 4-2, înainte de a învinge cu 6-2.   Pentru Simona Halep urmează un meci în turul II cu Kenin (37 WTA).

Sursa

Marea Barieră de Corali: Teste promiţătoare ale unui film antisolar

Cercetătorii au anunţat că au testat un film de protecție ultra-subțire biodegradabil, care ar putea ajuta la protejarea Marii Bariere de Corali împotriva albirii. Această bijuterie a Patrimoniului Mondial UNESCO din 1981, care atrage milioane de turiști, în fiecare an, se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 348.000 de kilometri pătrați de-a lungul coastei australiene și este cel mai mare ansamblu de corali din lume.

Totuşi, Marea Barieră a suferit câteva episoade fără precedent de albire a coralilor săi, fenomen datorat temperaturilor mai calde ale apei ca urmare a schimbărilor climatice. Oamenii de ştiinţă de la Institutul Australian de Biologie Marină s-au declarat încurajaţi de studiile lor cu privire la un film anti-solar de 50.000 de ori mai subţire decat un fir de păr uman. Acesta este fabricat cu carbonat de calciu, care formează baza scheletului de corali.

„El a fost conceput mai degrabă pentru a pluti pe apă deasupra coralilor decât să fie plasat direct pe corali, pentru a oferi o barieră eficientă în faţa luminii soarelui”, a declarat Anna Marsden, director executiv al Fundaţiei Marii Bariere de Corali. Testele au fost efectuate de oamenii de știință aflaţi la originea bancnotelor australiene din polimeri, pe șapte specii diferite de corali. Filmul de protecție reduce albirea pentru majoritatea speciilor și scade lumina primită de la soare cu 30%.

„Prin acest proiect, am putut testa ideea că, prin reducerea nivelurilor de lumină a soarelui care ajunge la corali, putem împiedica stresarea acestora, ceea ce duce la albire”, a adăugat d-na Marsden.

Marea barieră de Corali din Australia a experimentat patru evenimente serioase de înălbire din 1998, inclusiv două la rând – în 2016 și 2017 -, care au provocat pagube importante. Albirea este un fenomen de descompunere care are ca rezultat o decolorare a coralilor. Este cauzată de creșterea temperaturii apei, care provoacă stresul și de expulzarea algelor simbiotice care le dau coralilor culoarea și energia. Totodată, recifele sunt amenințate şi de activitățile industriale și agricole, precum și de acanthasterul purpuriu, o stea de mare invazivă şi devoratoare de corali. Din cauza dependenței de energia fosilă și a populației sale mici, Australia este considerată una dintre cele mai mari emiţătoare de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor de pe planetă.

D-na Marsden consideră că este nerealist să se acopere Marea Barieră de Corali integral, însă „filmul ar putea fi desfăşurat pe suprafeţe mai mici pentru a proteja coralii de mare valoare sau pe cei cu grad ridicat de risc”.

 

Sursa

Simona Halep a revenit in tara dupa Australian Open – ce a declarat sportiva noastra la aeroport

Simona Halep a revenit, luni, in tara, dupa ce a disputat finala de la Australian Open 2018.

Sportiva noastra a fost primita cu urale de zecile de suporteri prezenti si le-a cerut jurnalistilor sa i se adreseze doar trei intrebari.

“Sunt complet epuizata, trebuie sa fac niste teste pentru a vedea cat de grava e accidentarea. Caroline a jucat foarte bine si a meritat sa castige. Am mai fost aproape de un Grand Slam, este trist ca n-am castigat, dar viata merge inainte, e doar un meci de tenis. Sper sa castig urmatoarea finala, daca voi avea ocazia“, a spus Simona.

Jucatoarea noastra a fost primita la aeroport si de tatal sau Stere si mai multe rude. Ea a parut destul de abatuta dupa zborul lung si s-a grabit sa ajunga la masina pentru a pleca acasa. In aceste conditii, fanii prezenti nu au putut face poze cu ea.

Simona Halep a pierdut finala de la Australian Open 2018 in fata Carolinei Wozniacki, scor 6-7 (2), 6-3, 4-6.

In urma acestui rezultat, Simona a fost intrecuta de Caroline Wozniacki in clasamentul WTA si ocupa astfel locul doi.

 Pentru Simona, aceasta a fost a treia finala de Grand Slam pierduta, dupa cele de la Roland Garros din 2014 si 2017.

Simona isi va lua dupa acest turneu cateva zile libere si este asteptata sa revina in circuitul WTA incepand cu 12 februarie, la Doha (Qatar). Simona este convocata si la Fed Cup, pentru disputa pe care o vom avea cu Canada, pe 10-11 februarie.

Poză de pus în ramă! Simona s-a fotografiat cu tatăl idolului ei

Simona s-a calificat în semifinale la Australian Open după ce a învins-o pe Pliskova și la finalul partidei a avut parte de o surpriză plăcută. Jucătoarea de pe locul 1 mondial a avut plăcerea să facă o fotografie alături de tatăl lui Roger Federer.

După meciul spectaculos făcut de Halep în fața Karolinei Pliskova în sferturile de finală de la Australian Open jucătoarea de pe locul 1 mondial a fost rugată de Robert Federer, tatăl fostului număr unu mondial, să facă o poză împreună. Vizibil emoționată, Halep a fost de acord și a postat imediat fotografia pe o rețea de socializare. ”Haideţi să vedem câte like-uri primesc la această poză! #doubleFed”, a scris Halep pe contul ei oficial de Instagram.

Imaginea vine la câteva zile după ce Simona Halep, înainte de primul ei meci de la Australian Open, s-a pozat cu inegalabilul Roger Federer, fost număr unu mondial. După ce Roger Federer a lăudat-o pe Simona Halep și s-a declarat fericit pentru că românca a terminat anul pe primul loc al clasamentului WTA, sportiva noastră a vorbit la superlativ despre elvețian.

Sunt mândră că Roger Federer a vorbit despre mine astfel. Au fost niște cuvinte frumoase. Toată lumea știe că este unul dintre modelele mele. Este incredibil, e o nebunie. Este fantastic că Roger a putut să revină după operația de la genunchi. Acum e o nebunie. Pot învăța de la el. El arată că poți învăța ceva la orice vârstă, chiar dacă ai fost perfect înainte. Dacă crezi și muncești din greu poți deveni chiar mai bun. Nu există limită în opinia mea când vine vorba despre Roger”, a spus Halep despre Federer.

Numărul 1 mondial s-a calificat în semifinalele de la Australian Open după ce a învins-o pe Karolina Pliskova la finalul unei ore și 13 minute de joc. În faza semifinalelor, Simona o va întâlni pe Angelique Kerber, într-un meci programat joi, nu înainte de 07:00 (ora României).

Sursa

Surprize uriase in competitia masculina de la Australian Open: Djokovic, eliminat de un tenismen sud-coreean

Surprizele se tin lant in competitia masculina de la Australian Open.

Novak Djokovic, de 6 ori campion la Melbourne, paraseste intrecerea inca din faza optimilor dupa ce a fost invins luni de sud-coreeanul Chung Hyeon, aflat pe locul 58 in clasamentul ATP.

Chung Hyeon, in varsta de doar 21 de ani, s-a impus in trei seturi, scor 7-6, 7-5, 7-6, la capatul unui joc ce a durat 3 ore si 21 de minute.

“Nu stiu cum am reusit sa-l inving. Pentru mine a fost o onoare sa joc cu Novak Djokovic. E idolul meu si incerc sa-l copiez”, a declarat imediat dupa terminarea partidei tenismenul in varsta de 21 de ani, care in runda precedenta a produs o alta surpriza, eliminandu-l pe favoritul numarul 4, neamtul Alexander Zverev.

Si n-a fost singura mare surpriza a zilei. Ceva mai devreme, americanul Tennys Sandgren, locul 97 mondial, l-a eliminat pe favoritul numarul 5, austriacul Dominic Thiem, dupa un meci maraton.

Tennys Sandgren a castigat in cinci seturi, scor 6-2, 4-6, 7-6, 6-7, 6-3.

 3 ore si 54 de minute a durat partida dintre cei doi.

Au fost ultimele meciuri din faza optimilor de finala, astfel ca avem tabloul complet al sferturile de finala:

Rafael Nadal (fav.1) – Marin Cilic (fav.6)
Grigor Dimitrov (fav.3) – Kyle Edmund
Tennys Sandgren – Chung Hyeon
Tomas Berdych (fav.19) – Roger Federer (fav.2)

Partidele din sferturi sunt programate marti (primele doua) si miercuri (celelalte doua).

Aplicație pentru a încuraja consumul de legume

Din ce în ce mai mulți australieni sunt interesați de ecologie în multe aspecte ale vieții lor, însă se pare că acest lucru se întâmplă mai rar când vine vorba de alimentație. Un studiu recent indică faptul că doi din trei adulți din Australia nu consumă îndeajuns de multe legume, un factor ce contribuie parțial la starea de sănătate a acestui popor și la problemele legate de obezitate cu care acesta se confruntă, informează luni Xinhua.

În acest sens, o nouă aplicație își dorește să abordeze reticența australienilor față de produsele proaspete, verzi.

Aplicația VegEze, dezvoltată de Organizația pentru Cercetare Științifică și Industrială din Commonwealth (Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation — CSIRO) și lansată luni, dorește să îi încurajeze pe australieni să adauge mai multe legume în dieta lor zilnică, scrie AGERPRES.

Nutriționiștii din cadrul CSIRO vor analiza eficacitatea aplicației în ceea ce privește modelele de alimentație ale populației în cadrul unui studiu de mai mare amploare.

Manny Noakes, om de știință și cercetător superior în cadrul CSIRO a declarat luni că este nevoie de o nouă abordare pentru îmbunătățirea consumului de legume în Australia și a calității dietei australienilor. ”Cercetarea noastră a descoperit că doi din trei adulți din Australia nu consumă suficient de multe legume, în special la cină. Este momentul să se identifice moduri de abordare mai interesante și mai eficiente pentru a pune capăt acestor obiceiuri adânc înrădăcinate”, a subliniat aceasta în cadrul unui comunicat de presă.

VegEze îi provoacă pe utilizatori să consume trei legume diferite la masa de seară în fiecare zi, timp de 21 de zile.

De asemenea, aplicația monitorizează consumul de legume oferind de asemenea atenționări în acest sens și recompense.

”Angajamentul de a consuma în fiecare zi mai multe legume este unul dintre cele mai importante moduri în care putem ne putem îmbunătăți astăzi sănătatea”, a adăugat Noakes. ”Nutrienții benefici și fibrele din legume pot îmbunătăți digestia și oferă senzația de sațietate, ceea ce poate contribui la reducerea unui consum prea mare de alimente nesănătoare (de tip) junk food’‘, a precizat specialista.

Aplicația a fost dezvoltată ca urmare a unui studiu al CSIRO privind alimentația din Australia. Începând din luna mai 2015, oamenii de știință de la cel mai nivel de cercetare științifică din țară au studiat obiceiurile nutriționale a peste 191.000 de adulți în cadrul studiului ”Healthy Diet Score”. Concluzia acestuia a fost că includerea a trei tipuri de legume în cadrul mesei de seară reprezintă un indicator important al îmbunătățirii dietei.

Însă o cercetare aprofundată efectuată pe 1.068 de adulți a demonstrat că unii australieni ignoră acest lucru din cauza lipsei de conștientizare, de timp sau a încrederii scăzute. Pentru a depăși aceste bariere, aplicația VegEze cuprinde informații educaționale printre care se numără un ghid vizual pentru îmbunătățirea porțiilor, a rețetelor și a informațiilor nutriționale.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Papagalii din Australia au o nouă pasiune: își ”ascut” ciocurile pe cablurile de internet producând pagube importante

Rețeaua în bandă largă în valoare de 36 miliarde de dolari construită de Guvernul australian, care se confruntă deja cu criticile clienților nemulțumiți, are un nou inamic: papagalii. Aceștia secționează cu ciocurile cablurile întinse pe teritoriul țării cauzând pagube importante, informează vineri Reuters.

Reparația pagubelor produse asupra rețelei în bandă largă, inclusiv înlocuirea cablurilor de cupru pe care le-au secționat papagalii, a costat deja 80.000 de dolari australieni (61.500 de dolari americani), a anunțat vineri constructorul rețelei NBN Co.

Compania estimează că valoarea facturii reparațiilor ar putea crește dramatic pe măsură ce sunt descoperite din ce în ce mai multe pagube produse de papagali fapt ce va conduce la utilizarea unor cantități mai mari de cablu în cadrul proiectului de infrastructură național din domeniul telecomunicațiilor care se estimează că va fi încheiat în jurul anului 2021.

”Ei își ascut constant ciocurile și, ca urmare, atacă și rup orice le iese în cale”, a declarat directorul de proiect al NBN Co, Chedryian Bresland, în cadrul unui mesaj publicat vineri pe blog-ul companiei. ”Din nefericire, ei au dezvoltat o pasiune pentru cablurile noastre… aceste păsări sunt de neoprit când sunt în cârd”, a adăugat el.

Papagalii cacadu cu creastă galbenă sunt o specie prolifică în Australia și sunt binecunoscuți pentru apetitul lor vorace pentru orice, de la culturile fructifere până la ramele din lemn de la ferestre, notează sursa citată.

Majoritatea cazurilor de cabluri secționate de papagali au fost observate în regiunile agricole din sud-estul Australiei.

”Probabil că este un obicei dobândit deoarece nu este stilul lor obișnuit’‘, a declarat pentru Reuters profesor Gisela Kaplan, specialistă în comportamentul animalelor la Universitatea New England. ‘‘Papagalii preferă de obicei lemnul sau desprind scoarța de pe copaci. Nu se dau în vânt după cabluri. Însă ei ar putea fi atrași de culoarea sau poziția acestora”, a explicat ea.

Rețeaua în bandă largă s-a confruntat cu un tir de critici din partea clienților care se plâng de calitatea slabă a serviciilor și de vitezele reduse, numărul acestora crescând cu 160% în acest an, potrivit cifrelor guvernamentale date publicității luna trecută.

Viteza medie la internet din Australia de 11,1 megabiți pe secundă situează această în țară pe locul 50 în lume la acest capitol, potrivit celui mai recent raport privind starea internetului al InternetAkamai Technologies.

NBN Co a anunțat că va utiliza un strat învelitor care va proteja cablurile de atacurile păsărilor.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Australia: Ascensiunile pe muntele sacru Uluru, interzise din 2019

Ascensiunile pe Uluru, faimosul monolit de gresie roșie din centrul Australiei, vor fi interzise începând cu 2019, din cauza semnificației spirituale pe care o are acest munte pentru comunitatea indigenă locală Anangu, au indicat miercuri autoritățile, citate de DPA.

Această formațiune stâncoasă izolată, înscrisă în patrimoniul UNESCO, este situată în Parcul Național Uluru-Kata Tjuta din Teritoriul de Nord și se consideră că ar avea o vechime de jumătate de miliard de ani.

Consiliul de administrație al parcului, alcătuit în principal din proprietari tradiționali aborigeni “a decis în unanimitate să închidă Uluru pentru ascensiuni, într-o decizie istorică”, se indică într-o declarație.

Potrivit consiliului, decizia a fost luată după consultarea membrilor comunității Anangu care locuiesc în zonă de cel puțin 30.000 de ani și care sprijină, într-o măsură covârșitoarea, interzicerea ascensiunilor pe munte.

Uluru este o “zonă sacră” cu “semnificație culturală”, a subliniat Sammy Wilson, președintele consiliului menționat și unul dintre liderii comunității Anangu.

“Este un loc extrem de important, nu un loc de joacă sau un parc tematic ca Disneyland”, a declarat el reporterilor, precizând că decizia este una corectă.

Uluru, cunoscut și sub numele de Ayers Rock, este una dintre cele mai populare destinații turistice din Australia, cu peste 250.000 de vizitatori în fiecare an, dintre care doar 16% urcă pe munte.

Deși în prezent permise, ascensiunile pe Uluru sunt considerate lipsite de respect pentru comunitatea Anangu.

Escalarea monolitului este, de asemenea, solicitantă din punct de vedere fizic și potențial periculoasă. Cel puțin 36 de persoane au murit încercând să urce panta abruptă de 1,6 kilometri, în special din cauza atacurilor de cord, ultimul deces fiind înregistrat în 2010.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Cursă de mașini propulsate cu energie solară, organizată în deșertul australian

Ediția din 2017 a unei curse de mașini propulsate cu energie solară, World Solar Challenge, a debutat duminică în Australia. Un număr de 42 de vehicule vor încerca să traverseze această țară, din nordul tropical și până pe țărmul ei sudic, într-o competiție dificilă organizată pe o distanță de 3.000 de kilometri, informează Reuters.

Cursa, desfășurată între orașul Darwin din nordul Australiei și până în Adelaide, un oraș de pe coasta sudică australiană, va dura aproximativ o săptămână pentru cele mai multe dintre automobilele participante, ce ating viteze de până la 90-100 de kilometri pe oră, fiind alimentate doar cu ajutorul energiei furnizate de Soare.

Cel mai rapid timp din istoria competiției a fost realizat de o echipă de la Universitatea Tokai din Japonia, care a încheiat această cursă transcontinentală în anul 2009 cu timpul de 29 de ore și 49 de minute.

Echipa belgiană Punch Powertrain a pornit prima, duminică, după ce a obținut primul timp în calificări (2 ore 3 minute și 8 secunde), organizate pe o distanță de 2,97 de kilometri, cu o viteză medie de 83,4 kilometri pe oră.

Insă campionii de la ediția precedentă, organizată în 2015, echipa Nuon de la Universitatea Delft din Olanda, consideră că are șanse mari să își apere titlul în acest an.

“Toate mașinile arată complet diferit în acest an, iar noi știm că avem o mașină bună, ea a funcționat perfect în ultimele zile și suntem încrezători că vom face totul pentru a câștiga“, a declarat managerul echipei, Sarah Bennikbolt, duminică.

Directorul de cursă Chris Selwood spune că acest eveniment, organizat din doi în doi ani, a atras în 2017 unele dintre cele mai bune echipe din lume, ce provin din peste 40 de țări.

“Aceasta este cea de-a 30-a aniversare a Bridgestone World Solar Challenge și concurenții vor să facă parte din istorie. Au fost atrași de provocarea unor noi regulamente, care reduc dimensiunea panoului solar fără să limiteze însă dimensiunea mașinilor solare”, a precizat Chris Selwood.

Printre participanți se află echipe din Statele Unite, Japonia, Germania, Chile, Olanda, Marea Britanie, Malaysia, Belgia, Suedia, Iran, Coreea de SUd, India, Hong Kong, Africa de Sud, Polonia, Thailanda, Turcia, Canada, Taiwan și Australia.

Lauren Moss, ministrul din Northern Territory pentru Turism și Cultură, spune că sponsorizarea de 250.000 de dolari australieni (194.150 dolari americani) acordată de guvernul din care face parte reprezintă un angajament al acestuia de a ajunge la pragul de 50% în ceea ce privește energia regenerabilă produsă în acest teritoriu până în 2030.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Metoda inedită şi eficientă prin care sunt reduse accidentele pe unul dintre cele mai lungi drumuri din lume

Pentru a evita accidentele rutiere provocate de oboseala acumulată în timpul unui drum lung, guvernul Australiei s-a gândit la o metodă inedită pentru a-i menţine pe şoferi concentraţi şi, implicit, pentru a evita ca aceştia să adoarmă la volan. Iar soluţia este una care clar alungă plictiseala.
Accidentele rutiere grave, cauzate de oboseala şi aţipirea la volan a şoferilor atunci când aceştia parcurg un drum extrem de lung, sunt frecvente în Australia, motiv pentru care guvernul statului s-a gândit la o metodă inedită de combatere a plictiselii la volan, scrie Boredpanda.
În Australia, şoselele pot fi extrem de lungi. De exemplu, drumul ce uneşte localităţile Balladonia şi Caiguna este de aproximativ 145 de kilometri, în linie dreaptă,  şi se numără printre cele mai lungi din lume, iar parcurgerea lui fără a avea posibilitatea să staţionezi este considerată foarte plictistoare de către cei aflaţi la volan.
Astfel, pentru ca şoferii să-şi poată menţine starea de concentrare pe aceste porţiuni lungi de drum au fost instalate indicatoare pe care sunt scrise întrebări de cultură generală, precum „Care este emblema florală a statului Queensland?“. De asemenea, pe parcursul drumului, apar alte indicatoare ce conţin răspunsurile la întrebările anterioare.


„Joculeţele trivia te ajută să rămâi concentrat“, este mesajul indicatorului care alertează şoferii înainte de apariţia indicatoarelor cu întrebări de cultură generală.


O altă întrebare de cultură generală a fost „care este cea mai mare creatură de pe pământ?“, cu răspunsul „marea barieră de corali“, care este într-adevăr cel mai mare sistem de recif de corali din lume şi se află în apropiere de coasta Queensland-ului din nord-estul Australiei.
Pe tot parcursul drumului, şoferii sunt atenţionaţi că acest lucru le poate salva viaţa.
Şoferii au răspuns pozitiv la instalarea acestor indicatoare trivia. „Sunt australian şi pot confirma: oboseala acumulată la volan este un adevărat ucigaş pe şoselele din Australia“, a comentat o persoană pe site-ul boredpanda.com.
Să fiu sincer, dacă adormi la volan, pot trece câteva ore bune până să loveşti ceva semnificativ, pe aceste drumuri“, a fost un alt comentariu.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Locul în care bărbații plătesc mai mult decât femeile pentru o cafea

În Australia bărbații servesc aceași cafea cu femeile, dar mai scumpă. Handsome Her este localul care a lansat acest concept în care bărbații plătesc cu 18% mai mult decât femeile, pentru aceași băutură, potrivit BusinessMagazin.

Ideea cafenelei vine din diferenţa de remunerare dintre sexe. Potrivit statisticilor, diferenţa dintre salariul unui bărbat şi al unei femei din Australia, care au aceaşi slujbă, este de 17% în favoarea bărbatului.

Preţul crescut al cafelei pentru bărbat nu este permanentă, ci doar o singură săptămână pe lună. Bărbaţii nu sunt obligaţi să plătească în plus dacă nu simt să facă asta. Cu toate acestea, din ce în ce mai mulţi bărbaţi vin să consume o cafea pentru a plăti această diferenţă de preţ.

“Dacă bărbaţii nu sunt confortabili cu faptul că trebuie să plătească mai mult atunci noi nu-i vom da afară”, spune Alexandra OBrien, co-proprietara localului.

Suma extra va fi donată unei organizaţii caritabile care sprijină femeile şi copii.

Pe lângă această „taxă”, care va ajunge tot la nişte femei şi la copii, doamnele au prioritate la aşezatul la mese.

Bărbaţii au propriile spaţii în care noi nu avem voie să intrăm, aşa că de ce să nu avem astfel de spaţii şi pentru femei?”, a adăugat Belle Ngien, managerul cafenelei.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Zbor în premieră din Australia în România cu un avion monomotor

Un pilot de 44 ani, instructor de zbor la un aerodrom de lângă Târgu Mureş, a efectuat, în premieră naţională, un zbor din Australia până în România cu un avion monomotor, parcurgând în 14 zile aproape 18.000 de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fulop Zoltan a povestit, marţi, corespondentului MEDIAFAX că a zburat la o altitudine de 4.000 de metri având un rezervor de combustibil suplimentar care i-a asigurat o autonomie de peste 9 ore pe zi.

„Luna trecută am efectuat de unul singur un zbor din Australia până în România cu un avion monomotor de 4 locuri, de fabricaţie franceză, am zburat la o altitudine de peste 4.000 de metri. Este un avion alimentat cu benzină de aviaţie şi am avut un rezervor suplimentar care mi-a permis o autonomie de zbor de peste 9 ore pe zi. În cele 14 zile cât a durat călătoria am parcurs 17.987 kilometri, zburând câte 6 – 7 ore pe zi. În această perioadă am efectuat 14 aterizări în 12 ţări”, a declarat Fulop.

Pilotul a parcurs această distanţă pentru a aduce din Australia un avion pentru un prieten, care, deşi ar fi trebuit să îl însoţească, a renunţat din cauza greutăţii şi a buteliei de oxigen.

„Am efectuat acest zbor pentru a aduce din Australia avionul pe care l-am pilotat pentru un prieten de-al meu. M-am oferit să i-l aduc. Iniţial trebuia să mă însoţească şi el, dar a renunţat din cauza greutăţii şi a buteliei de oxigen. Nu ştiu să mai fi făcut vreun alt pilot din România un zbor aşa de lung cu un avion de această categorie. Nu sunt mulţi care fac aşa ceva”, a mai spus Fulop Zoltan.

Pilotul a plecat din Sydney la jumătatea lunii iunie după care a efectuat opriri pe traseu în aeroporturi din Indonezia, Malaezia, Bangladesh, India, Pakistan, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Iordania, Grecia şi a aterizat la începutul luni iulie pe aerodromul Ghindari de lângă Târgu Mureş.

„Nu m-am plictisit, nu mi-a fost frică, nu am avut nici probleme cu vremea. Eu am zburat des în străinătate, dar acesta a fost un zbor care a meritat. A fost cel mai lung zbor al meu de până acum”, a subliniat Fulop Zoltan, care este instructor de zbor de 12 ani.

Pilotul a precizat că dacă i se va mai oferi ocazia, va mai efectua astfel de zboruri pe distanţe lungi.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

 

Marea Bariera de Corali din Australia a fost estimată la 37 de milliarde de euro (studiu)

Marea Barieră de Corali este emblematică și neprețuită pentru australieni, însă experții cabinetului de consultanță Deloitte au apreciat valoarea sa economică la 56 de miliarde de dolari australieni (37 de miliarde de euro), relatează luni AFP.

Înscris în Patrimoniul mondial al UNESCO, acest ecosistem este amenințat în prezent de încălzirea globală, exploatările agricole sau dezvoltarea economică.

Pentru a conștientiza despre bogăția acestui recif care se întinde pe o suprafață de 2.300 de kilometri, Fundația Marii Bariere de Corali a cerut cabinetului Deloitte Access Economics să-i estimeze “valoarea economică și socială”.

În raportul său publicat luni, cabinetul a estimat la 29 de miliarde de dolari australieni (AUD) valoarea turistică a recifului de care depind în total 64.000 de locuri de muncă. Acest studiu arată că marea barieră contribuie mai mult decât oricare alt sit la imaginea internațională a Australiei.

Valoarea estimată a Marii Bariere de Corali echivalează cu cea a 12 Opere din Sydney”, potrivit lui Steve Sargent, directorul Fundației. “Acest raport relevă că marea barieră în calitate de ecosistem, resursă economică sau tezaur național este prea importantă ca să dispară”, a subliniat el.

Pentru acest studiu au fost chestionate 1.500 de persoane originare din 10 țări cu privire la valoarea acestui recif, fie ca valoare turistică, fie ca importanță pentru biodiversitatea mondială sau imaginea Australiei. “Este evident că Marea Barieră de corali este de neînlocuit și neprețuită”, a conchis John O’Mahony, directorul Deloitte Access.

Acest recif este amenințat de asemenea de proliferarea acasterelor, un tip de stea de mare devoratoare de corali, precum și de episoadele consecutive de albire a coralilor ca urmare a încălzirii globale.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

 

Omar, un motan australian, este probabil cea mai lungă pisică din lume

Omar, un motan din rasa Maine Coon în vârstă de trei ani, este probabil cea mai lungă pisică lume, măsurând 1,20 metri și cântărind 14 kilograme, informează miercuri BBC News.

Omar avea aceeași dimensiune cu ceilalți pisoi atunci când a fost luat acasă de către stăpâna sa, Stephy Hirst, din Melbourne, în 2013, însă în prezent situația este complet schimbată.

După ce Omar a devenit faimos pe internet, Hirst susține că a fost contactată de reprezentanții Cărții Recordurilor pentru a le trimite dimensiunile felinei.

Actualul deținător al recordului este tot un Maine Coon, cu o lungime de 1,18 metri din Wakefield, West Yorkshire.

În urmă cu două săptămâni Stephy i-a creat lui Omar un cont pe rețelele de socializare, iar fotografiile cu acesta au fost distribuite pe contul Cats of Instagram de peste 270.000 de ori. De atunci, felina a apărut în principalele ziare australiene și la televiziunea națională.

Omar se scoală de obicei la ora 05:00, se răsfață cu hrană uscată la micul dejun, se joacă în curte, doarme pe trambulină, iar seara mănâncă carne de cangur. “Este singurul fel de carne pe care vrea să-l mănânce”, a explicat proprietara acestuia.

În timpul nopții, pentru că felina tinde să ocupe prea mult loc în pat, Stephy încuie ușa dormitorului cu cheia, așa că motanul, altfel talentat să deschidă uși și sertare, rămâne pe afară.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Australia a pus în circulație prima bancnotă tactilă, în urma inițiativei unui băiat nevăzător

Banca Centrală din Australia a emis joi prima sa bancnotă tactilă, în urma unei campanii a unui băiat nevăzător, relatează DPA.

În urmă cu trei ani, la vârsta de doar 12 ani, Connor McLeod a depus o plângere pentru discriminare la Comisia pentru drepturile omului din Australia și a inițiat o petiție online, alături de mama sa, care a primit peste 56.000 de semnături.

Noua bancnotă de cinci dolari australiană a intrat în circulație joi, fiind prima dintr-o nouă serie, care include un însemn tactil, asemenea unei umflături, pe fiecare dintre părțile lungi ale bancnotelor, pentru a ajuta persoanele cu deficiențe de vedere să poată diferenția între acestea.

pic

Băiatului i-a venit ideea după ce a primit o sumă de bani de Crăciun, atunci când avea 11 ani, însă nu și-a putut da seama ce sumă primise.

Aceste bancnote îi vor ajuta pe cei 350.000 de australieni nevăzători sau cu deficiențe de vedere, înlocuind micul dispozitiv, utilizat anterior, care permitea măsurarea dimensiunii bancnotelor, care varia cu câțiva milimetri.

Banca a anunțat că intenționează ca toate bancnotele viitoare să prezinte însemne tactile.

Sursa: agerpres

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Tigrul de Tasmania, animal disparut in 1936, va fi clonat

Despre ultimul tigru de Tasmania se stie ca a murit in captivitate, in 1936, la o gradina zoologica din Hobart (Australia). O echipa de cercetatori australieni a reusit sa faca rost de ADN-ul animalului, pregatindu-se acum sa il cloneze.

taz
Tigrul de Tasmania sau lupul marsupial, un animal cu conformatie de caine, coada lunga de pisica si dungi pe spinare, ar putea reveni la viata din esantioane de ADN datand din 1866 pastrate in alcool la Australian Museum. Directorul muzeului, Mike Archer, a descoperit esantionul acum aproape 15 ani si s-a gandit la clonare. Intrebarea “nu era daca o puteam face, ci cand”, a spus el.

In luna aprilie a acestui an au fost extrase esantioane de tesut cardiac, ficat, muschi si maduva osoasa si o echipa de biologi a inceput sa lucreze la descifrarea codului genetic al tigrului de Tasmania intr-un laborator din Sydney. Dupa ce se va incheia aceasta etapa, modelul genetic al tigrului va fi introdus in ovulul unei specii foarte apropiate, cum ar fi diavolul de Tasmania sau numbatul, pentru incubatie.

In lume se desfasoara multe proiecte de clonare a unor specii, insa cel al Australian Museum este singurul care dispune de esantioane de ADN de o asemenea calitate. Proiectul ar urma totusi sa dureze destul timp, 10-15 ani, potrivit lui Archer. Multi experti ii dau insa sanse de reusita de doar 50%.

tigru-tasmanian

Proiectul entuziasmeaza totusi comunitatea stiintifica, dar este si criticat, indeosebi de grupuri religioase care acuza oamenii de stiinta ca se joaca de-a Dumnezeu. Potrivit lor, “oamenii care au exterminat acest animal au crezut primii ca sunt Dumnezeu”.

 

Sursa: ziare.com

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

australia2

Australia nu se mai află în locul indicat de hărţile actuale

Australia, aflată pe placa tectonică a cărei viteză de deplasare este cea mai mare de pe Terra, se îndreaptă spre nord atât de repede, încât a depăşit coordonatele indicate de hărţile actuale cu o distanţă de 1,5 metri, au anunţat experţii în geoştiinţe, citaţi de Reuters.

Atunci când cineva doreşte să localizeze un punct pe o hartă, soluţia este simplă: are nevoie doar de două cifre – latitudinea şi longitudinea. Nu sunt probleme nici când punctul se deplasează, deoarece trebuie schimbate acele două cifre, potrivit News.ro. Însă atunci când o ţară întreagă se deplasează, lucrurile sunt ceva mai complicate. Este cazul Australiei care, din cauza tectonicii plăcilor, se mişcă în permanenţă şi, de această dată, se îndreaptă spre nord.

„Au apărut mesaje pe Twitter care spun: “Asta înseamnă că piscina vecinului se află în proprietatea mea acum?” Cu siguranţă, nu!”, a declarat Dan Jaksa, directorul departamentului de Date din cadrul Geoscience Australia, un organism guvernamental australian. „Coordonatele acelei piscine în funcţie de restul lumii s-au schimbat în mod cert cu o distanţă de 1,5 metri”, a adăugat cercetătorul australian.

Placa tectonică continentală australiană se deplasează spre nord cu 7 centimetri pe an, însă sistemele de cartografiere nu au ţinut pasul cu aceste modificări. Hărţile şi sistemele de geolocalizare actuale – precum GPS – au ţinut cont de poziţia ocupată de Australia în 1994.

Seismele, care sunt provocate de o acumulare de tensiune între plăcile tectonice, schimbă structura uscatului şi fundului mării şi pot să modifice deplasarea continentelor. Dan Jaksa şi colegii lui recalibrează în această perioadă poziţia Australiei pe suprafaţa Terrei.

Noile calcule, realizate în cadrul Geocentric Datum of Australia, vor fi făcute publice în 2017 şi vor preciza poziţia reală a continentului australian cu o precizie de câţiva milimetri.

Sursa: digi24.ro

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Stare de urgenta in Australia. Un oraș a fost invadat de 100.000 de lilieci

Autoritatile au decretat stare de urgenta in orasul Batemans Bay din New South Wales, Australia, din cauza unei invazii de lilieci. In jur de 100.000 de exemplare au invadat zona. Locuitorii sunt constransi sa ramana inchisi in case, iar zgomotul si mirosul degajat de lilieci au alungat turistii.

Aproximativ 100.000 de lilieci care fac parte dintr-o specie cunoscută drept „vulpea zburătoare” au transformat New South Wales în cămin, terorizând localnicii și turiștii. Autoritățile au fost nevoite să ia măsuri de urgență, așa că au alocat 2,5 milioane de dolari pentru a-i îndrepta în alte direcții.

Asta e o veste bună pentru rezidenții care se simt precum niște prizonieri în propriile case, din cauza invaziei. Încă din martie, autoritățile au înregistrat numeroase plângeri, potrivit ministrului Mark Speakman, citat de ABC News. Practic, oamenii nu își puteau deschide geamurile, nu își puteau îndeplini responsabilitățile zilnice și nu puteau ieși relaxați din casă, din cauza zgomotului insuportabil.

„Nu pot deschide geamurile, nu pot folosi sârma de întins rufe, nu pot învăța pentru că sunetul persistă. Nu mă pot concentra. Nu e distractiv”, a povestit Danielle Smith, o localnică, pentru Sky News. „Liliecii au venit aici, iar acum sunt total în afara controlului. Nu putem să facem nimic din cauza lor”.

Nu se știe exact cum anume vor reuși autoritățile să îi îndepărteze, iar consiliul local încă e în căutare de soluții. Responsabilii pentru liniștea cetățenilor au luat în calcul pulverizarea copacilor cu substanțe care să îi gonească sau figurinele gonflabile, cu ajutorul cărora să fie speriați. Liliecii măsoară între 23 și 28 de centimetri și se hrănesc, în mare parte cu fructe, polen și nectar, așa că nu sunt periculoși pentru oameni. Totuși, numărul lor copleșitor a devenit o problemă care trebuie rezolvată. Din fericire, nu e luată în calcul uciderea lor, pentru că se află pe lista speciilor protejate.

Sursa: hotnews

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

 

1-echipamentgratuit-1030x215

 

p

Parcari speciale pentru femei: Sunt mai mari si roz

Autoritatile orasului australian Perth au demarat un proiect inedit si au creat intr-un loc public parcari destinate femeilor. Orasul se alatura astfel altora din Germania, Austria sau China, unde exista deja astfel de locuri de parcare.

Intr-o parcare publica cu 700 de locuri, 28 dintre acestea sunt destinate femeilor.

Care sunt deosebirile? In primul rand, sunt de culoarea roz, sunt mai mari si sunt pozitionate chiar langa iesirea din parcare, arata Daily Mail.

Barbatii nu vor fi amendati daca parcheaza pe locurile destinate femeilor, dar autoritatile ii roaga sa incurajeze acest demers. Primarul orasului spune ca prin acest proiect, care a fost implementat si in alte tari, vrea sa vada daca există o cerere pentru acest tip de serviciu.

Ideea nu a fost bine primita de unele femei, care sustin ca acest lucru este “un nou nivel de prostie” si critica faptul ca nu exista egalitate intre sexe. Cu toate acestea, unii s-au exprimat in favoarea ideii, considerand-o “excelenta”.

Perth, Australia

perth

Frankfurt, Germania

frankfurt

China

china2

 

Sursa: dailymail, turism.bzi, au.news.yahoo.com

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

abc

Moment emoţionant în Australia. Un urs koala opreşte un biciclist pentru a-i cere apă

Un grup de biciclişti au fost zilele acestea protagoniştii unui moment pe care noi l-am crede mai puţin obişnuit. Din cauza căldurii insuportabile din Australia în această perioadă, un urs koala a ieşit la marginea drumului în căutare de apă.

O imagine inedită care îl prezintă pe ursuleţ urcându-se pe roata unei biciclete pentru a bea apă din sticla unui tânăr a devenit virală pe Internet.

1234

Merridy Montarello, coordonator al Salvării Faunei din Sudul Australiei, spune că astfel de întâmplări nu sunt neobişnuite: “Urşii koala au foarte multă încredere în oameni şi un simţ al mirosului foarte bine dezvoltat. Ei miros apa şi acesta este motivul pentru care se apropie de multe ori”. Bicicliştii au urmărit uimiţi cum micul koala a băut apă timp de 30 de minute, apoi au hotărât să sune la un număr dedicat îngrijirii urşilor koala.

1234567

Merridy Montarello a declarat că la început s-au temut ca animalul să nu fie bolnav, deoarece un consum prea mare de apă poate însemna că există anumite probleme la plămâni, însă s-a dovedit că acesta era în stare perfectă de sănătate. Micul koala se numeste acum Carolina şi a fost eliberat înapoi în sălbăticie, scrie Daily Mail.

Sursa: gandul.info

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215