Posts

Povestea ceasornicarului român ce face adevărate opere de artă. În 2 ani, aproximativ 100 de cadrane de ceas au ieşit din mânile sale

Augustin Matei a pus, la numai 36 de ani, Pucioasa, pe lista oraşelor care găzduiesc un reprezentat al exclusivistei bresle a watchmaker-ilor (cei care manufacturează ceasuri). O îndeletnice greu accesibilă, destinată adevăraţilor pasionaţi, care necesită talent, dar şi multă muncă.

Primul ceas facut de Augustin a fost gata acum 2 ani, de Crăciun, după o muncă de 4 ani. Watchmaker-ul a învăţat singur, pentru că în breaslă şi educaţia este exclusivistă. Pentru partea tehnică a fost autodidact, iar pentru cea artistică l-au ajutat studiile de Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, dar şi cele de Arhitectură Peisageră de la Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti.
„Nu am avut în spate o familie de ceasornicari. Pur şi simplu am văzut ceasuri pe net care aveau aşa o abordare mai artistică. Mi-am acordat câteva ore să văd despre ce este vorba. Mi-a plăcut foarte mult şi m-am ţinut de el până am reuşit.  Mi-a luat patru ani să fac primul cadran de ceas. Acum poate să îmi ia 3 sau 4 zile. Asta înseamnă că ştiu de unde să încep şi unde să termin. Atunci când trag o linie pe o schiţă, trebuie să ştiu exact şi soluţia tehnică a acelei linii: este şansţ, este tăietură, este altă piesă pentru linie… Aceasta este partea mai grea, găsirea soluţiei tehnice exact din mometul în care desenez…. Mereu mi se rupe sufletul când pleacă un ceas de la mine. Mereu spun că acel model o să mi-l fac şi mie. Nu cred că există cel mai drag ceas. Cred că există povestea din spatele fiecărui ceas şi reacţia clienţilor.” mărturiseşte Augustin.
În 2 ani, aproximativ 100 de cadrane de ceas au ieşit din mânile sale. Carcasele sunt nemţeşti, iar mecanismee elveţiene, de cea mai înaltă calitate. Pentru curele apelează la un alt meşter artist, care manufacturează curele din materiale exotice: piton, aligator, pisică de mare,  şi struţ.  Spune că ceasurie sale nu sunt pentru cei cu bani, ci pentru cei educaţi: „. 99% din clienţii au un nivel de educaţie foarte ridicat. Pentru că eu vând un statut spiritual, nu un statut financiar. ( … ) Augustin este un brand acum, mai ales pentru cei care sunt pasionaţi de ceasuri. Am  comenzi din străintate, dar multe comenzi vin de la noi. Şi parcă mie mai drag să fac ceasuri românilor, decât celor de afară.”

A pus în ceasurile sale materiale fascinante. Un client, pasionat de Apollo 11, i-a cerut un ceas în care să fie inserat un meteorit lunar, altul, fire de nisip din curtea bunicilor. Alte creații Augustin au colț de mamut, bucată de lemn de pe meleaguri sfinte, o bucată de glonț, teracota, roci rare, aur, argint și multe altele. Cu toate acestea, îndrăzneala creațiilor sale merge mai departe:  „Mă voi concentra pe carcasele ceasurilor și pe inovații. Îndrăzneala o să fie lucru care o să domine.  De exempu, o să găsesc o soluție să fac un ceas skeleton, prin care să se vadă, iar cadranul să fie un vitraliu. Așa cum vezi printr-un vitraliu de biserică, să vezi și prin ceas. Este un plan pe termen scurt. Peste 10 ani îmi e  și frică să mă gândesc ce o să îm trecă prin cap.”

Chiar dacă obiectele se adresează unei piețe exclusiviste, comenzile vin tot timpul. Watchmaker-ul spun că a reușit abia după un an și jumătate să facă un ceas și pentru el. Când va avea timp, va mai face unul cu o încărcătură emoțională aparte: „Eu sunt pasionat de istorie și mi-aș face un ceas cu o bucățică de cărămidă dintr-un castru roman.

Pucioasa l-a „adoptat” pe Augustin în urmă cu doi ani. Vorbește la superlativ despre orașul de sub Patrana: aer boem, liniște, locuri de parcare, oameni liniștiți și calzi. Îi place parcul, frecventează terasele și tot timpul face schițe, care vor ajunge, mai devreme sau mai târziu să-i bucure pe proprietarii ceasurilor Augustin.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Ultimul interviu cu actorul Ion Besoiu

Actorul Ion Besoiu a murit miercuri, la vârsta de 85 de ani. Ion Besoiu s-a născut la 11 martie 1931, la Sibiu, şi a absolvit Academia de Teatru şi Muzică din Sibiu.

Ion Besoiu a debutat în 1957 şi a jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca”, din Sibiu, vreme de 16 ani. La București, a jucat la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în „Procesul lui Horia” (1967), Serebreakov, în „Unchiul Vanea” (1983), Polonius, în „Hamlet” (1985), Oronte, în „Mizantropul” (1989), Corifeu, în „Antigona” (1993), Ferapont, în „Trei surori” (1995), Senecus, în „Caligula” (1996), și Muhoiarov Ivan Matveevici, în „Oblomov” (2003).

În anii ’70 a jucat în serialul Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureșan.

Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: „Furtuna”, „Neamul Șoimărestilor”, „Haiducii”, „Răscoala”, „Mihai Viteazul”, „Ciprian Porumbescu”, „Păcală”, „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”, „Ultima noapte de dragoste”, „Lumini și umbre”.

Iata mai jos fragmente dintr-un interviu acordat de Ion Besoiu, în 31 octombrie 2015, ziarului EZ.

Cum vedeți lumea teatrului de astăzi în raport cu perioada în care ați făcut primii pași pe scenă?

Ion Besoiu: Este o diferență de mentalitate, o diferență istorică. Am început teatrul acum mai bine de șaizeci de ani, în 1949. Era o perioadă în care teatrul însemna o artă importantă pentru regimul care ițea capul în România după 1944, însă el a fost folosit ca instrument de propagandă în primul rând. Comuniștii și-au dat seama că această artă are o funcție formativă, educativă, și-atunci au pus accent pe înființarea instituțiilor teatreale în fiecare capitală de județ. A fost o dezvoltare importantă. Au dispărut teatrele particulare și au apărut cele de stat, foarte controlate ca reportoriu. Cu toate acestea, se strecurau și piese clasice de valoare.

Erau trei piese rusești, două românești…

Așa e, era un procentaj: două piese sovietice, la care se mai adauga una rusească. Un Ostrovski, care era un “dramolete de public” – “Vinovat fără vină” – de pildă, dar și un Cehov sau un alt titan rus. Apoi, urmau producțiile românești. Sigur, teatrul nostru a evoluat treptat, mai ales după ce ne-am eliberat de clișeele acestea obligatorii. Ulterior, a contat mult faptul că s-a încurajat dramaturgia originală. Păi, noi, în afara lui Alecsandri, a lui Delavrancea, a lui Davila, nu aveam dramaturgi. Or această mișcare de încurajare a adus în prim plan un Paul Everac, un Iosif Naghiu, un Teodor Mazilu… Am constatat acum, pentru că încă mai joc la Nottara, că Mazilu, cu piesa sa “Mobilă și durere”,  are o percuție extraordinară la public. De ce? Pentru că moravurile noastre nu s-au schimbat de mai bine de 100 de ani. Lumea lui Caragiale e încă de actualitate.

De unde găsiți puterea să mai urcați pe scenă?

Iubitule, putere fizică nu mai am. Dar mă duc cu mare plăcere să mă întâlnesc cu publicul. Mi-am dat seama că spectatorii se recunosc în piesa aceasta (n. r. – “Mobilă și durere”) și o înțeleg. Așa cum suntem noi, românii, știm să râdem, batjocorindu-ne pe noi înșine. Acest lucru este foarte important, înseamnă că avem simțul umorului. Nu-i așa, o chestie tragică.

Poate că umorul, de orice fel, ne-a ajutat să supraviețuim…

Păi, nu că poate, ci sigur ne-a ajutat! Teatrul, umorul în general. Nu uitați că suntem un neam cu foarte multe frustrări. De-a lungul istoriei, de câte ori n-am fost nevoiți – pentru că așa ne-a așezat Dumnezeu -, la răspântie asta, să ne prefacem? Să undurăm umilințe și să izbucnim din când în când… Dar nu atât de puternic ca un Vezuviu. Am răbufnit în mici revolte, cum a fost momentul 1848, o revoluție importată de altfel. În Franța, în Germania, în Austro-Ungaria au fost revoluții de amploare… Am făcut-o și noi, dar trei zile a ținut! N-a plecat Popa Șapcă, împreună cu Nicolae Bălcescu și cu toată suita de revoluționari de la ’48, de la Izlaz – unde ținuseră proclamația – , spre Caracal și au rămas de pomină? Toată boierimea din Romanați a stat ascunsă după perdele și, când au ajuns ăștia în centrul orașului, să citească și aici, s-a rupt carul cu ei! De acolo vine vorba “S-a rupt carul cu proști”, pentru că boierimea își bătea joc de ei. Noi n-am avut, deci, izbucniri revoluționare extraordinare. Gândiți-vă că noi am fost ultimul stat din țările socialiste care am lepădat comunismul.

Iar apoi ne-am împușcat și conducătorul mult iubit” în ziua de Crăciun!

Vă dați seama? E cutremurător! Dar, pe de altă parte, pentru mine e ceva înveselitor că avem, ca popor, doza de umor să depășim aceste păcate. Ba chiar îmi dă încredere faptul că putem trece cu atâta ușurință peste nenorociri. Sunt niște tare pe care ni le-a imprimat istoria. Noi am refulat întotdeauna mai modest, nu ca polonezii, sau ca sârbii. Exista, între cele două războaie, o vorbă: “treabă românească”. Ce însemna? Adică un lucru de mântuială, de suprafață… dar am fost un popor cu o mitologie senzațională. La noi, toate evenimentele se petrec în sat. Acolo vin Sfântul Petru, Dumnezeu, Sfânta Vineri…

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

8_4

Să revenim la teatru. Cum v-ați apropiat de scenă?

Am făcut, din fericire, un liceu excepțional, Colegiul Lazăr, de băieți pe atunci. Sunt născut într-un mediu, într-o matrice spirituală – cum zicea Blaga – senzațională. Din Mărginime mai sunt Gheorghe Lazăr – abia apoi a venit să-i învețe carte pe bucureșteni -, Emil Cioran, Octavian Goga, Lucian Blaga – care a stat o vreme bună la Sibiu -, Radu Stanca, Ion Negoițescu… Sunt personalități copleșitoare. Ne-am dus la bibliotecă, am citit, ne-am deschis la minte. Mergeam la Cercul Literar, scriam poezii. Le recitam fetelor, pentru că, la acea vreme, așa se cucereau fetele, cu lirismul! Nu cu euro sau cu dolari! Ca să recit bine, m-am înscris la Conservatorul Timotei Popovici din Sibiu. Asta în timpul liceului. Întâmplarea a făcut ca, la finalul unui an, când se monta o piesă de teatru, să joc și eu.

Așa ați rămas în teatru…

Da, eu care voiam să mă fac profesor de istorie sau de limba română. Visam la literatură comparată! Asta a fost! Mi-a spus Aurel Ghițescu, actor emerit, venit de la Iași la Sibiu: „Dacă ai mirosit soluția cu care se lipesc mustățile, nu mai pleci din teatru!”. Așa am rămas și poate că am făcut bine. E adevărat că, o dată ce-ai urcat pe scenă, e greu să mai renunți.

Ce rol de film v-a rămas drag?

Iubesc „Toate pânzele sus!” pentru atmosfera lui, nu neapărat pentru rolul căpitanului Anton Lupan. Am filmat pe mări, pe oceane… Eram prieteni adevărați. Plus că am jucat cu niște actori remarcabili – Jean Constantin – extraordinar și genial comic  – și Ilarion Ciobanu, amândoi autodidacți, Papaiani… Foarte drag mi-a fost rolul din “Setea” sau din “Răscoala”, personajul preotului din filmul „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” sau rolul din „Ion” sau „Tomșa Vodă”. Sunt roluri de referință pentru mine, poate și pentru public. Eu n-am disperarea „Vai, Doamne, a dispărut Generația de Aur!”. A actorilor, adică. Nu! Eu cred că fiecare generație are vârfurile ei.

Părinții nu v-au reproșat faptul că ați ales să faceți teatru? Pe vremea aceea nu era considerată chiar o meserie…

Dar nici nu mai era o meserie de rușine.

Veneau să vă vadă?

La început, nu. În epocă se mai gândea că actrița e curvă, iar actorul e un bețiv. Adevărul e că n-am fost niciodată de acord cu latura aceasta boemă a actorului. Această meserie înseamnă muncă și seriozitate. Un actor trebuie să fie un om cultivat. Dacă n-ai ochiul format pentru stradă și talentul de a vedea tipologii la tot pasul – cum era Octavian Cotescu, care era și cultivat -, trebuie să citești foarte mult. Radu Stanca m-a plimbat trei luni prin cimitire, pe străzi, prin cafenele… Abia apoi mi-a spus: „Gata, acum poți să-l joci pe profesorul Miroiu, din Steaua fără nume”. Deci, nu-i chiar așa simplu. „Artistul nu trebuie înțeles, ci crezut”, îmi spunea Radu Stanca și sunt de acord cu asta. Nu credea că un actor trebuie să se îmbete în restaurant, să se urce și să danseze, aiurit, pe scenă, să-l scoată chelnerii afară în pumni. Cum să-l mai joci pe Romeo, când ăia te-au văzut beat-criță? Actorul trebuie să fie un exemplu, să țină bine minte tinerii. Și voi, jurnaliștii, nu trebuie să scobiți în viața lui personală. Aia nu contează. Cum îmi spunea mie Maria Tănase, că trebuie să dai spectatorului senzația de integritate, de eleganță. Nu știe nimeni cum a fost viața ei și era o femeie frumoasă, o mare artistă… A, că se fac presupuneri că a fost amanta nu știu cui… Copilării! Spectatorul nu trebuie să te vadă în situații jenante, pentru că nu te mai crede. Ca actor, trebuie să fii crezut, nu înțeles.

Maestre, ce este frumosul?

Frumosul este un întreg făcut din mai multe părți, dar din care nu se poate scoate nici o parte și nu se poate adauga niciuna. Nu poți să lipsești dintr-un frumos, să-i dai jos o scândură pe care scrie caracter sau comportament sau morală… Nu merge… Ține de autodisciplină.

Cum vi se pare clasa politică de astăzi?

Să nu ne pierdem optimismul, pentru că suntem un popor fabulos, talentat. Sigur, avem un provincialism caracteristic. Mă stupefiază când văd, la televizor, tineri care glumesc și râd pe seama faptului c-au picat Bacalaureatul. Aceștia sunt produsul acestei clase politice deficitare. Dar nu doar ei sunt reperele noastre, pentru că avem și tineri care merg la olimpiade, cu care ne mândrim.

Ați fost membru de partid și comunist?

Am fost membru de partid, dar nu și comunist. Nu omul este peste vremuri, ci vremurile peste om. Așa era istoria, mediul, conjunctura. Oamenii sunt influențați și influențabili. Dacă te opuneai, n-aveai acces la facultate, la doctorat, n-aveai dreptul la o viață demnă. Nu pot spune că am fost comunist, ci doar membru de partid. De asemenea, nu pot spune despre Beligan, care a fost membru în Comitetul Central, că a fost comunist. Nu! Prin funcția lui era expus, dar asta nu înseamnă că trăia, gândea și simțea ca un comunist.

Mai citiți?

Sigur. Acum mă delectez cu “Istoria Războiului Civil din Spania”. Foarte interesantă. Am fost un mare admirator al acestei perioade istorice, mi s-a părut foarte romantică. Brigăzile din Spania, cu Remarque, cu Hemingway, care au participat la nebuniile astea…

Aveți un trai decent?

Am avut parte de un prieten care m-a ajutat din punct de vedere material. Îl cheamă Relu Muntean, e sibian și fost fotbalist. M-a ajutat enorm, m-a iubit și-l iubesc. El mi-a sponsorizat și filmul „Sibiul, dragostea mea”, dar și pe cel despre Andrei Șaguna. Pe această cale, îi mulțumesc. E un fel de Mecena, dar nu face tam-tam și nici nu iese în față. Ultima mea nevastă – Fie-i iertată! – spunea un lucru: “Dacă dai cu dreapta, nu trebuie să știe stânga”. Și Isus avea o vorbă: „Dați, că mie îmi dați!”. E cea mai importantă parte a religiei creștine, să înveți să dăruiești.

Mergeți la biserică?

Nu sunt un practicant. Dar cred, am calendar ortodox, țin posturile. Cred în Dumnezeu pentru că, de fapt, sunt un om slab. Am nevoie de un reper, care să mă impulsioneze.

Surse: europafm, evz

1-echipamentgratuit-1030x215

Fabrica de instrumente muzicale de la Reghin, cea mai mare în Europa

Prima vioară din România fabricată în regim industrial, a împlinit 65 de ani, aniversare care a fost marcată, vineri, de fabrica de instrumente muzicale din lemn Hora de la Reghin, singura de acest tip din România și cea mai mare din Europa – relatează Agerpres.

Prima fabrică de instrumente muzicale din lemn din România a fost construită în 1951 la Reghin, în perioada comunistă, iar după Revoluție a fost privatizată prin preluarea pachetului majoritar de către angajați și între timp a devenit și cel mai mare producător de instrumente muzicale din lemn din Europa, după ce firme de prestigiu europene s-au divizat sau și-au restrâns activitatea.

viori-800x188

Până în 1951, când s-a decis înființarea primei fabrici de instrumente muzicale din lemn, în România existau doar câteva ateliere mici de lutierit, însă recunoașterea internațională a venit după începerea exporturilor de chitare, viori și violoncele, în 1959.

vioara-reghinn-800x188

În 1951 au fost fabricate numai 37 de viori, în prezent fabrica se poate lăuda că de pe porțile sale au ieșit peste 4,5 milioane de instrumente muzicale.

În 1951 producția la Reghin a fost începută de maistrul Roman Boiangiuc cu 4 muncitori, care în acel prim an au putut produce cele 37 de viori, iar în 1989 s-a ajuns la un vârf maxim de 120.000 de instrumente muzicale produse.

Producția a scăzut din 1989, dar și datorită faptului că forța de muncă s-a diminuat, în special tehnicienii, inginerii, care au beneficiat de o scoatere la pensie înainte de limită. Atunci am pierdut a 7-a parte din efectiv (…) În 2016 am fabricat 76.000 de instrumente muzicale, din care 85% au plecat la export și 15% pe piața internă’, a precizat Nicolae Bâzgan.

01131651-1308013359

În 2015, cel mai mare producător de instrumente muzicale de lemn din Europa a devenit și cel mai important furnizori european de naiuri, cu o producție lunară de circa 250 de bucăți.

‘Printre personalitățile care au cântat pe o vioară Hora se numără violonistul David Oistrakh. Ne mândrim că, în 1967, cu ocazia festivalului George Enescu de la București, David Oistrakh a cântat pe una din viorile noastre și a avut aprecieri elogioase asupra calității instrumentelor muzicale de la noi. Gheorghe Zamfir cântă cu naiuri fabricate la Reghin, regretatul Radu Simion cânta tot cu naiuri făcute la noi. Multe din instrumentele noastre au fost exportate și avem din străinătate scrisori de mulțumire și de apreciere, întrucât instrumentale noastre au avut o prestație deosebită, mai ales în Anglia și Irlanda de Nord. Unul dintre instrumentișii Orchestrei Regale ne-a scris că instrumentele făcute de maiștrii lutieri de la Reghin ‘sună dacă nu la fel de bine, poate mai bine decât multe din instrumentele vechi italienești’ (…) Puține fabrici se pot mândri cu asemenea tradiție îndelungată, pe care vrem să o păstrăm și vrem să fie un exemplu de mândrie a capacității noastre de management, talent, ambiție și perseverență’, a spus Nicolae Bâzgan, directorul general al Hora Reghin.

01131655-1307799953

SC Hora SA Reghin are în jur de 300 de angajați și o cifră de afaceri de peste 21,5 milioane de lei, iar cea mai mare problemă pe care o întâmpină este lipsa de oameni calificați.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Curcubeu făcut din 1000 de fire colorate

Marea Galerie a Muzeului de Arta din Toledo, Ohio, găzduiește de obicei piese de artă clasice care datează de decenii și chiar sute de ani în urmă. Dar acum este “răcorit” de acest superb curcubeu facut din 1000 de fire colorate plasat chiar în mijlocul galeriei.

Artistul din spatele ei este Gabriel Dawe, un creator de origine mexicană, care este specializat în medii și instalații realizate din fire colorate, care arată ca razele de lumina ce străbat spațiile închise. Instalația de mai jos, numită Plexul nr 35, este cea mai recentă creație a artistului și va decora Marea Galerie de Artă a Muzeului până 22 ianuarie 2017.

thread-rainbow-installation-plexus-35-gabriel-dawe-2

thread-rainbow-installation-plexus-35-gabriel-dawe-4

thread-rainbow-installation-plexus-35-gabriel-dawe-5

thread-rainbow-installation-plexus-35-gabriel-dawe-1 thread-rainbow-installation-plexus-35-gabriel-dawe-3 thread-rainbow-installation-plexus-35-gabriel-dawe-7

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Oraşele lumii într-o picătură de ploaie

Sârbul Dusan Stojancevic a fotografiat vreme de cinsprezece ani reflexia oraşelor lumii în picături de apă. Povestea metropolelor în care clădirile sunt comprimate, condensate, filigranate şi esenţializate cu „zoom in” începe de la o fereastră din Belgrad şi se termină în New York.

Dusan Stojancevic îşi spune singur povestea de fotograf pe boredpanda.com. Sârbul vede lumea minusculă, oraşele microscopice: acum cinsprezece ani a făcut o fotografie de pe pervazul ferestrei apartamentului său din Belgrad. Ploua. Un shopping center cu geamurile de un albastru metalic extraterestru se oglindea într-o picătură de apă de ploaie.

Vreme de cinsprezece ani a mers apoi fotograful în jurul lumii şi a fotografiat metropole reflectate în părticicele sferice desprinse dintr-o masă de lichid. Oraşele din boabele de apă sunt fie imprimate pe hârtie fotografică, fie transpuse-un pixeli. Digitale.

Artistul destăinuie că nu-i niciun „truc” Photoshop la mijloc. Foloseşte doar o tehnică specială de fotografie macro, de aceea instantaneele nu au claritate desăvârşită şi par blurry.

Moscheea Albastră – Istanbul

mg_2533-copy-57768ad2c31f9__880

Brooklyn Bridge – NYC

img_6231-copy-by-dusan-stojancevic-577689cfecb71__880

Ada Bridge – Belgrad

mg_8854-by-dusan-stojancevic-copy-577689a4631bc__880

T.C. Usce – Belgrad

mg_9439-by-dusan-stojancevic-copy-577689a8aae32__880

Sagrada Familia – Barcelona

dsc_0191-copy-577689ac1e385__880

Empire State Building, Manhattan – NYC

img_3845-copy-by-dusan-stojancevic-577689c0904c5__880

Solomon R. Guggenheim Museum – NYC

img_3947-copy-by-dusan-stojancevic-577689c48fb5b__880

Grand Central Station – NYC

img_3517-copy-by-dusan-stojancevic-577689b8f392f__880

Flatiron Building – NYC

img_3931-copy-by-dusan-stojancevic-577689c28b6f3__880

Grand Central Station – NYC

img_3503-copy-by-dusan-stojancevic-577689b6164c3__880

National Library – NYC

img_3488-copy-by-dusan-stojancevic-577689b12a0ac__880

Manhattan – NYC

img_3496-copy-by-dusan-stojancevic-577689b387ea3__880

World Trade Center Transportation Hub – NYC

img_4969-copy-by-dusan-stojancevic-577689cd72927__880

Empire State Building – NYC

img_3531-copy-by-dusan-stojancevic-577689bcd9cf2__880

Church of Saint Sava – Belgrade

dsc_1516-by-dusan-stojancevic-copy-577689aeac064__880

Manhattan – NYC

img_4203-copy-by-dusan-stojancevic-577689c6b3bd2__880

National Assembly – Belgrade

mg_8395-by-dusan-stojancevic-copy-577689a18f00e__880

Genex Tower, Western gate of Belgrade

mg_9154-by-dusan-stojancevic-copy-577689a68de03__880

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Cele mai amuzante fotografii de la Comedy Wildlife 2016

Premiile Comedy Wildlife Photography 2016 s-au terminat pe 1 octombrie. Prin acest eveniment, organizatorii doresc sa arate si partile amuzante ale naturii, prin animalute salbatice surprinse in cele mai simpatice ipostaze. 

Castigatorii nu au fost anuntati inca, dar asta nu inseamna ca nu ne putem bucura de cele mai funny fotografii inscrise.

Somnoroase, impiedicate si curioase, animalele pozeaza atat de natural si cu siguranta o sa va faca ziua mai frumoasa. Enjoy!

comedy-wildlife-photography-awards-2016-1-57f1039d78080__880 comedy-wildlife-photography-awards-2016-2-57f1039fc7a3a__880 comedy-wildlife-photography-awards-2016-3-57f103a1767e2__880 comedy-wildlife-photography-awards-2016-5-57f103a4e393d__880 comedy-wildlife-photography-awards-2016-17-57f103bddef33__880 comedy-wildlife-photography-awards-2016-21-57f103c66f161__880 comedy-wildlife-photography-awards-2016-42-57f10b451e6df__880 comedy-wildlife-photography-awards-2016-43-57f10b63f2e24__880 comedy-wildlife-photography-awards-2016-44-57f10c0a635fb__880

Sursa: metropotam

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Ambasada Rusiei anunta o donatie “modesta” de 100 de euro pentru cumpararea Cuminteniei Pamantului

Ambasada Rusiei la Bucuresti anunta o “contributie financiara modesta” pentru cumpararea de catre statul roman a sculpturii lui Constantin Brancusi “Cumintenia Pamantului”, intr-un comunicat in care este postat si un videoclip de propaganda in care se afirma ca armatele Romaniei si URSS au luptat impreuna pentru independenta Europei.

“In Romania este lansata campania pentru recuperarea patrimoniului national cultural al tarii, inclusiv a sculpturii lui Constantin Brancusi ‘Cumintenia Pamantului’. Ambasada se alatura actiunii si aduce o contributie financiara modesta la fondul comun creat in acest scop”, se arata intr-un comunicat publicat pe site-ul Ambasadei.

Potrivit unei chitante postate pe pagina de Facebook a Ambasadei, suma donata este de 100 de euro. Videoclipul pare a fi o replica la un spot realizat in aceasta vara de agentia Papaya Advertising, intitulat “Ultimul Tren”, si in care apar inclusiv Stalin si soldatii Armatei Rosii care iau cu ei tezaurul Romaniei.

Acel clip prezenta doi copii ghemuiti pe marginea unei cai ferate, care vad indurerati cum istoria si “altii” – cu accent pe sovietici – le iau romanilor ce au mai de pret. Spotul se incheie cu un tren care duce Cumintenia Pamantului si se opreste in fata copiilor.

In clipul distribuit de Ambasada Rusiei, se afirma ca, in primul Razboi Mondial, “armata rusa si armata romana lupta impreuna pentru independenta Romaniei”. In al doilea Razboi Mondial, “armata sovietica si armata romana lupta impreuna pentru independenta Europei, industrializarea Romaniei”.

Dupa ce apare o fotografie cu Dumitru Prunariu, se afirma: “Romania se reconstruieste economic si social cu ajutorul Uniunii Sovietice”.

Concluzia videoclipului: “Copiii trebuie sa invete istoria adevarata. Romania trebuie sa-si recupereze valorile”.

https://www.youtube.com/watch?v=cyYEgJkQUws

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Sursa: hotnews, brancusiealmeu.ro

1-echipamentgratuit-1030x215

iMapp transformă Bucureştiul în capitala artelor vizuale

iMapp Bucharest, unul dintre cele mai mari spectacole multimedia de 3D video mapping din lume, organizat de Primăria Municipiului București prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție are loc anul acesta pe 24 septembrie și transformă Bucureștiul în capitala artelor vizuale.

104 proiectoare vor cuceri cei peste 20.000 de metri pătrați ai suprafeței de proiecție și vor anima prin video mapping fațada celei mai mari clădiri administrative din Europa, Palatul Parlamentului.

Video mapping-ul presupune o imagine 3D complexă, ce animă prin forme și culori suprafața clădirii, folosind fiecare element arhitectonic pentru a personaliza și reinterpreta aria gigantică a construcției. Astfel, „relieful” clădirii devine protagonistul unui spectacol dinamic de sunet, culoare și lumină, o adevărată iluzie optică.

citinerary-bucharest-imapp-4

Conceptul creativ al concursului din această ediție este „DIALOGURI”, spectacolul fiind dedicat interacțiunilor. Ne putem închipui show-ul ca o conversație briliantă între Palatul Parlamentului și zecile de mii de oameni care se vor afla în fața sa. Imagini încărcate de semnificații profunde vor construi o conexiune puternică între artiști și spectatori, pe 24 Septembrie, în Piața Constituției.

Începând cu ora 22:30, echipele finaliste din Muntenegru, Spania, Turcia, România, Rusia și Ungaria își vor prezenta lucrările, câștigătorul competiției fiind desemnat de un juriu format din personalități marcante din industria audiovizuală.

Cele șase echipe finaliste sunt:

1. Romera Diseño e Infografia SL – Spania

Romera s-a născut în Madrid, în 1998, specializându-se în lucrări grafice și de post-producție. De-a lungul anilor, s-a dezvoltat și a participat în proiecte complexe legate de sectorul video-mapping-ului, în întreaga lume, devenind o referință în industrie.

2. Mindscape Studio – România

Mindscape Studio este un studio de multimedia și tehnologie creativă, din București, specializat în video-mapping, design vizual de eveniment, ambient și instalații de artă interactive.

3. Filip Roca – Muntenegru

Director artistic, artist vizual și new media, stabilit în prezent în Barcelona și originar din Muntenegru, a câștigat marele premiu în categoria „Professional” la Festivalul Internațional de Mapping de la Girona, Spania, în anul 2015.

4. Limelight – Ungaria

Fără clișee vizuale sau locuri comune, conținutul animațiilor și arta de a povesti 3D, împreună cu cei 15 ani de experiență, fac din echipa maghiară, Limelight, unul dintre cele mai importante grupuri de artiști din domeniul 3D video mapping.

5. Illuminarium3000 – Rusia

Un studio prietenos, ca o mică familie creativă, din Saint Petersburg. Lucrările lor au fost prezente în numeroase proiecte din Comunitatea Statelor Independente și la multe evenimente internaționale, printre care Eurovision.

6. VOID – Turcia

Void este un grup independent de creație, din Istanbul. Show-urile internaționale audio-video ale grupului au fost recompensate cu numeroase premii la concursuri din Linz, Budapesta, Milano, New Mexico sau Rusia și au apărut de patru ori în Ars Elektronika.

Spectacolul va debuta cu un concert susținut de celebra artistă Roisin Murphy, un nume sonor al muzicii electro pop, care vine în România cu un show electrizant. În deschidere, de la ora 19:00, va performa Golan Symphonic, care va prezenta un proiect inedit ce armonizează muzica electronică, vocea și instrumentele live.

Sursa: stiri.tvr.ro

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Prinţ şi Cerşetor. Cum ar fi fost dacă…?

“Prinţ şi cerşetor” surprinde oameni singuri, fără loc de muncă, care îşi găsesc alinarea în droguri sau alcool. Toţi au avut, până la un moment dat, un ţel în viaţă. Vroiau să devină medici, poliţisti, cercetători sau artişti.

Visul american rămâne pentru mulţi doar un vis. Însă, câteva persoane fără adăpost din State Unite  au avut şansa, chiar şi pentru o clipă, să se vadă aşa cum ar fi fost, dacă şi-ar fi împlinit aspiraţiile. I-a ajutat un student român, Horia Manolache. Alături de soţie, artistul a spus povestea oamenilor străzii, pe care i-a fotografiat în postura în care aceştia şi-ar fi dorit să ajungă.

Horia Manolache, student la Universitatea de Arta din San Francisco, a început să se întrebe: Cum au ajuns acești indivizi aici și cum ar fi fost viața lor dacă ar fi putut să își urmărească visurile?  

“Proiectul meu este despre oameni care au uitat să mai viseze sau nu au mai putut să viseze”, conchide el. “Ei au ajuns intr-un moment din viața lor in care nu au hrană, apă, nu au un loc unde să se spele, banca le-a luat casa, mintea unora dintre ei este tulburată de ororile războiului sau unii sunt căutati pentru o factură neplătită. Imaginați-vă acum că sunteți în acest moment și doriti să visati “.

Iată mai jos câteva fotografii emoţionante făcute de Horia Manolache și care au apărut în publicaţiile celebre de peste ocean.

“Aceasta este Jennifer. Ea a venit din Irlanda, împreună cu soțul ei, dar undeva de-a lungul drumului au divorțat. Ea este o persoana foarte timida cand este trează. “

jen

Max este veteran de războiului din Golf si din Vietnam. A fost înrolat în armata timp de 43 de ani. El spune că, atunci când s-a întors, a renunțat la tot și a ajuns pe străzi. El are acum probleme cu alcoolul și abia mai merge din cauza problemelor de sănătate. A călătorit foarte mult. Un regret pe care il are este că fata lui nu mai vorbește cu el “-Horia Manolache

max

Henry este un fost dependent de droguri și alcool. El vinde ziare pentru o organizație care se ocupă de persoanele fără adăpost. El este din Mississippi. “-Horia Manolache

henry

Mike vine din Ohio, insa el a trebuit să fugă de acolo deoarece obișnuia să fumeze iarba, poliția l-a prins așa că a fost arestat. El isi reconstruieste acum viața. Are acum un loc unde să stea și a început să lucreze, grație unei organizații din San Francisco. “

mike

Bill a trebuit să fugă din statul in care trăia, altfel ajungea la inchisoare. El a dorit să trimită aceste fotografii mamei lui care suferă de Alzheimer. În felul acesta, crede Bill, ea va putea să il recunoască atunci cand el se va reintoarce acasă”

bill

McKayas este mândru că părinții lui au făcut parte din mișcarea hippie din anii ’60. El a trăit în Mexic, Hawaii, Indonezia, Panama, Bolivia, Costa Rica, Peru și intenționează să viziteze fiecare țară din lume. “

kayas

Pops a fost în războiul din Vietnam. De meserie inginer, s-a apucat să consume droguri și și-a pierdut slujba. A fost dependent de timp de 12 ani, a fost și la o clinică de dezintoxicare. Din păcate, el este acum un alcoolic.”

pops

“Aceasta fotografie este pentru mine oarecum reprezentativă vremurilor pe care le trăim. Lui Shad i-a fost furată identitatea. Prietena lui i-a furat portofelul, a ramas fară credit în conturi, ajungand în final pe străzi. Viața lui era atât de copleșitoare -[…] încat nu și-a mai permis un moment în care să se oprească și să se gândească la visurile lui “-Horia Manolache

shad

“L-am întâlnit pe Frank în Hunters Point, San Francisco. Trăia într-o remorcă improvizată, împreună cu soția si câinele lor. O mare preocupare a lui el a fost ca nu cumva poliția să ii ia “casa”. El spune că a crescut cu un majordom acasă, dar drogurile l-au adus aici. Soția lui si-a dorit să ajunga balerină, dar pentru că nu are greutatea necesară, s-a simțit incomod să pozeze în această postură.. Frank este unul dintre cei mai sufletisti oameni pe care i-am întâlnit.”-Horia Manolache

frank
Tammy este o vedetă pe strada sa din San Francisco. Dacă ea nu iti poate aduce un zambet pe fata, atunci nimeni nu va putea face asta. Cea mai mare durere a ei este că bunica ei și primul ei soț i-au luat copiii.”-Horia Manolache

tammy

Cei doi soţi strâng bani pentru a publica o carte cu poveştile americanilor care şi-au ratat visul. Iar proiectul a fost momentul de trezire şi pentru unii oameni ai străzii.

Sursa: stiri.tvr, huffingtonpost

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Povestea sculptorului român care a cioplit chipul lui Iisus din Rio de Janeiro

Un enigmatic sculptor român este coautorul uneia dintre cele mai cunoscute lucrări de artă din lume – statuia lui Iisus de pe muntele Corcovado din Rio de Janeiro. Este considerată şi acum drept cel mai mare simbol al creştinismului din lume.

Cel mai cunoscut monument din Rio de Janeiro (Brazilia) este motiv de mândrie şi în România. Asta deoarece chipul statuii Mântuitorului este opera lui Gheorghe Leonida, un sculptor din Galaţiul interbelic.

646x404

Talentatul artist provenea dintr-o familie de ingineri. Născut în anul 1892, Gheorghe Leonida a ajuns să studieze la Conservatorul de Arte Frumoase din Bucureşti, departamentul sculptură, deoarece tatăl său era de profesie ofiţer şi călătorea mult. În 1915, pe când avea 23 de ani, gălăţeanul a debutat la un salon naţional de sculptură. Însă izbucnirea Primului Război Mondial l-a determinat să renunţe la studii şi să meargă pe front, soartă pe care au avut-o mai toţi tinerii acelor vremuri.

După ce a fost reinstaurată pacea, Gheorghe Leonida şi-a reluat studiile de artă în Italia. În următorii trei ani, tânărul sculptor a fost apreciat şi premiat la Roma pentru lucrările sale, care i-au fascinat pe italieni.

leonida-mistere

La 33 de ani, gălăţeanul avea să se mute la Paris. Acolo, Gheorghe Leonida a devenit celebru ca portretist şi l-a cunoscut pe sculptorul polonez Paul Landowsky, care avea de executat statuia gigantică a lui Cristo Redentor (Iisus Mântuitorul). Se împlineau o sută de ani de la declararea independenţei Braziliei, eveniment care a dus la realizarea acestui proiect impresionant. Fiind pasionat să realizeze chipuri în cele mai fine detalii, Gheorghe Leonida a primit propunerea de a realiza şi chipul lui Iisus, care în timp a devenit una dintre emblemele arhitecturale ale creştinătăţii. Lucrarea a fost finalizată în decursul a cinci ani de muncă intensă.

646x404 (2)

Edificiul, reprezentativ pentru Art Deco, măsoară 38 metri înălţime, lăţimea la nivelul braţelor este de 28 metri şi cântăreşte 635 de tone. În soclul înalt de opt metri se află o capelă unde se pot ruga 150 de persoane.

Corcovado

Deşi Cristo Redentor este considerată ca fiind o minune a lumii moderne, în România operele lui Gheorghe Leonida au fost minimalizate. Regimul comunist nu a acceptat ideea că sculptorul realizase numeroase busturi pentru membrii Casei Regale. Aşa se face că puţini români ştiu că Leonida a sculptat chipul celebrei statui din Rio de Janeiro. Gheorghe Leonida a încetat din viaţă în anul 1942, la vârsta de 50 de ani. În timp ce culegea flori de tei, acesta a căzut de pe acoperişul casei sale din Bucureşti.

Cei care vor să îi admire operele pot vizita Castelul Bran, Muzeul Naţional de Artă, dar şi alte instituţii de cultură din Bucureşti.

Sursa: adevarul.ro

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Un artist britanic trebuie sa dovedeasca in instanta ca nu este autorul unei picturi

Un celebru pictor britanic trebuie sa dovedeasca intr-un tribunal american ca nu a pictat o lucrare, acesta fiind, probabil, unul dintre cele mai ciudate procese din istoria artei moderne, scrie AFP.

Robert Fletcher, un fost gardian intr-o inchisoare canadiana, sustine ca detine o pictura realizata de Peter Doig, un artist britanic de renume international, ale carui lucrari de arta contemporana se vand pentru cateva milioane de dolari. Insa acesta din urma neaga orice legatura cu tabloul. Asa s-a ajuns ca unui tribunal din Illinois sa ii revina datoria de a decide daca este vorba despre o inselatorie sau daca artistul incearca sa ascunda un episod intunecat din trecutul sau. Procesul ar urma sa se incheie vineri.

4004

Peter Doig

Robert Fleicher, care l-a dat in judecata pe pictor in 2013, sustine ca a pierdut numeroase ocazii de a vinde tabloul la un pret mare si cere despagubiri, precum si o recunoastere a autenticitatii lucrarii. Pictura, care prezinta un peisaj, ar putea valora milioane de dolari daca este semnata de Peter Doig, fata de zeci de mii de dolari daca paternitatea sa este pusa in discutie (foto mai jos).

1098

Pictura al carui autor se disputa

Fostul gardian, iesit la pensie, sustine ca cei doi s-au intalnit in Canada in 1976, iar, la acea data, a achizitionat lucrarea pentru suma modica de 100 de dolari de la artistul al carui nume este semnat pe panza respectiva “Doige”, in loc de “Doig”. Acea vocala in plus a adus acest subiect in fata tribunalului din Chicago si a agitat mica lume a artei contemporane.

“Detaliile acestui caz sunt neobisnuite”, a recunoscut Matthew Biro, profesor de arta moderna la Universitatea din Michigan. “Procesul ar putea crea un precedent. Daca Doig pierde acest proces, ce ii va impiedica pe alti colectonari sa creada ca au gasit un tablou de mare valoare  si sa dea in judecata artistul?”, spune profesorul de arta.

Potrivit avocatilor lui Fletcher, expertii au gasit asemanari intre lucrarea lui Doige si cele ale cunoscutului Peter Doig. “Nu exista nicio urma de indoiala ca pictura contestata a fost realizata de mainile lui Doig”, spune Peter Bartlow, reprezentantul unei galerii din Chicago, intr-un raport inaintat curtii.

Bartlow, care s-a alaturat plangerii, sustine ca analiza sa este bazata pe “mai multe forme idiosincrasice” care pot fi atribuite picturilor lui Doig, precum “culoarea si textura picturii”. In urma cu cativa ani, Fletcher i-a cerut lui Bartlow sa il ajute sa vanda tabloul prin licitatie, o tranzactie din care acesta din urma ar fi primit un procent in cazul in care autenticitatea era dovedita.

Acum acestia ii cer pictorului sa spuna unde s-a aflat intre 1976-1978, perioada in care a fost cumparat tabloul. Artistul nu a putut funiza dovezile solicitate.

Fostul gardian sustine ca a intalnit un individ pe nume Peter Doige, iar acesta era eliberat conditionat dupa ce facuse inchisoare pentru posesie de LSD. Avocatii lui Robert Fletcher au insinuat ca Peter Doig refuza sa recunoasca lucrarea de teama de a dezvalui un trecut tumultuos legat de droguri si inchisoare. Acuzarea a subliniat asemanarile dintre acel Peter Doige pe care l-a cunoscut Robert Fletcher si Peter Doig. Spre exemplu, Doige si Doig s-au aflat in Canada in acelasi timp, iar Peter Doig a recunoscut deja ca a luat LSD, au scris avocatii lui Fletcher in documentele instantei. “Trei picturi celebre ale lui Doig, ‘Windowpane’, ‘Blotter’ si ‘Orange Sunshine’ fac trimitere la varietatile de LSD” (foto mai jos), a continuat avocatul William Zieske.

La randul sau, Doig da asigurari ca nu l-a vazut niciodata pe Robert Fletcher si ca nu a facut niciodata inchisoare in Canada. Avocatii sai afirma ca politia nu detine date despre presupsa sa pedeapsa cu inchisoare in Canada. Acestia au descoperit insa un canadian pe nume Peter Doige, decedat in 2012, care a fost inchis in anii ’70 si care picta. Ei au prezentat instantei un act de identitate care a apartinut barbatului decedat. Barbatul, vizibil intr-o poza din anii ’70 prezinta o asemanare stranie cu Peter Doig.

Judecatorul din Illinois ar putea lua vineri o decizie in acest caz.

“Swamped”, 1990, o lucrare a pictorului vanduta cu 25 milioane de $ (Sursa: christies.com )

10DOIGJP4SUB-master675

Blotter, 1993 (Sursa: artsy.net)

blotter Peter Doig

                                                                                                                                                                                        Orange Sunshine, 1995-1996 (Sursa: saatchigallery.com )

peter_doig_5

WindowPane, 1997 (Sursa: galeriemax.com )

PETER-DOIG-WINDOW-PANE

Sursa: hotnews.ro, the guardian.com

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

julia

Un tâmplar din Mureş şi-a făcut maşină de lux din lemn

Peter Szabo a muncit 4.500 de ore, echivalentul a trei ani şi opt luni pentru a construi autoturismul, botezat „Julia, Roadsterul de Lemn“. Szabo a cheltuit 18.000 de euro, echivalentul a 14.000 de lire sterline, doar pe lemnul special din care este făcută „caroseria“, potrivit Daily Mail.

julia-masina-lemn-840x525

Maşina este botezată Julia după numele soţiei şi combină liniile retro ale autoturismelor Morgan cu inovaţiile lumii moderne, precum folosirea unei tablete la controlul luminilor şi pentru muzică. Maşina foloseşte un motor V6 de 2,3 litri de Ford Taunus şi poate atinge 90 de kilometri/h. Scaunele sunt de la un Mercedes-Benz.

„După ce am construit o trăsură de lemn am zis că am nevoie de o provocare mai mare“, spune Peter. „Este foarte greu să găseşti o maşină de lemn de bună calitate. E aproape imposibil să găseşti una în toată lumea“, mai zice el.

roadster-julia-peter-szabo-captura-youtube-872x525

„Julia“ a devenit un proiect aşa de mare, încât la un an după ce Szabo a demarat proiectul, a avut nevoie de un atelier mult mai mare. Acum că proiectul este finalizat, nu-i place nimic mai mult decât să se plimbe cu maşina prin satul său, unde este admirat de către vecini. „Reacţiile oamenilor mă fac fericit“, spune el.

peter-szabo-captura-youtube

„Aici în România o grămadă de oameni lucrează cu propriile mâini şi ştiu că este dificil să faci ceva singur. Lumea apreciază asta“, mai spune Peter Szabo. Autoturismul atinge 90-100 de km/h pe drumurile din sat, dar Szabo spune că maşina va prinde viteze mai mari odată ce va ajunge cu ea pe autostradă.

morgan-peter-szabo-1

Iar acum, că „Julia“ este gata, Szabo are deja un an alt proiect: o maşină cu design futurist şi motor electric.

Sursa: adevarulfinanciar

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Suma infima stransa pana acum pentru “Cumintenia Pamantului”. Ce primesc donatorii?

Doar 138 de mii de euro s-au strans pana acum pentru “Cumintenia Pamanatului”. Guvernul a anuntat luni ca donatorii, dar si urmasii lor, vor avea acces gratuit in muzeele in care va fi expusa sculptura lui Brancusi. 

Donatorii sunt 3.455 de persoane fizice si companii. Achizitia operei Cumintenia Pamantului se poate face doar printr-un efort comun al statului roman si al cetatenilor. Suma de 5 milioane de euro a fost alocata deja de Guvern pentru cumpararea operei si este nevoie ca 6 milioane de euro din donatii individuale de la cetateni si companii,  pana, cel tarziu, pe 30 septembrie 2016.

Cumintenia” va fi mutata de la muzeul Cotroceni in centrul Capitalei, ca sa poata fi admirata de cat mai multi oameni interesati sa doneze. “Este un test, daca romanii il vor pe Brancusi inapoi. Cumintenia Pamantului reprezinta sufletul neamului romanesc” a declarat premierul. “Toti cei care vor participa vor avea acces gratuit la vizitarea muzeului unde va fi prezenta statuia. Ei si urmasii lor“, a declarat Dan Suciu, purtator de cuvant al Guvernului.

Guvernul se angajeaza sa anunte periodic, pe 1 si 15 ale fiecarei luni, pana pe 30 septembrie, sumele stranse in cadrul subscriptiei publice.

“Cumintenia pamantului este una dintre cele mai mari si mai importante capodopere ale lui Brancusi. A fost creata intr-un moment de rascruce din viata artistului, la 1907-1908, cand a hotarat sa abandoneze mulajul si sa sculpteze direct in piatra, in lemn, in marmura. Spre deosebire de Sarutul, este o piesa unica, si, chiar si prin denumirea pe care i-a dat-o, un titlu intraductibil, face parte din sensibilitatea romaneasca. Ai impresia ca vine din epoci imemoriabile, dar marcheaza si un pas important spre modernitate. Brancusi e al meu si, sunt sigura, ca trebuie sa fie si al tuturor romanilor”, a declarat Doina Lemny, doctor in istoria artei, muzeograf-cercetator la Muzeul National de Arta Moderna, Centrul Pompidou din Paris.

abc

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Printre personalitatile care si-au aratat deja sprijinul pentru campania de subscriptie publica se regasesc:  Doina Lemny, Nadia Comaneci, Ilie Nastase, Mircea Cartarescu, Dan Perjovschi, Mircea Cantor, Alexandru Tomescu, Vlad Alexandrescu, Tudor GiurgiuFrancois Saint-Paul – ambasadorul Frantei, Razvan Burleanu, Oana Manea, Alexandru Dedu si Cosmin Alexandru. De asemenea, in spotul publicitar isi declara sustinerea Maia Morgenstern, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Andrei Plesu, Iuliana Tudor, Melania Medeleanu, Irina Pacurariu, Dragos Bucurenci, Parintele Constantin Necula, Mariana Lungu, Dan Amariei, Matei Oprina, Cristiana Mongol Stancu, Iv cel Naiv si Virgil Stanescu.

Dupa ce mai multe opere ale lui Brancusi s-au vandut, in ultimii ani, catre proprietari privati sau colectii particulare, aceasta sculptura, reprezentativa pentru intreaga sa opera, este ultima pe care statul roman o mai poate recupera, in prezent, pentru a o putea face accesibila publicului larg si iubitorilor de arta.

Brancusi spunea despre opera “Cumintenia pamantului”: “… A fost incercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul aratator (incercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Caci mi-a fost prea mare spaima cand i-am ridicat valul… Femeia nu trebuie niciodata dezvaluita… Isis trebuie sa ramana acoperita sub cel putin unul din cele sapte valuri ale frumusetii sale, cel al misterului – care ii ofera si pretuirea si nemurirea. “Cumintenia pamantului” a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adanc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastra!”

“Cumintenia pamantului” este realizata in calcar crinoidal si, din informatiile de la primul posesor, se stie ca Brancusi ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatra din catacombele Parisului – grotele Savonnieres. In prezent, “Cumintenia pamantului” este in proprietatea mostenitorilor arhitectului Gheorghe Romascu, care a cumparat opera de arta de la Constantin Brancusi in anul 1911.

Donatiile se pot face, cu cardul, direct pe site-ul brancusiealmeu.ro, sau prin transfer bancar. Saptamana aceasta vor fi anuntate si numerele de telefon pentru donatii prin SMS.

Sursa: hotnews, stirileprotv

1-echipamentgratuit-1030x215

 

 

Un adolescent si-a lasat ochelarii pe podea intr-un muzeu, iar vizitatorii au crezut ca este opera de arta

Dezamagit de cateva dintre obiectele de arta expuse in Muzeul de Arta Moderna din San Francisco, TJ Khayatan, un tanar de 17 ani, a decis sa faca un experiment asa ca si-a lasat perechea de ochelari pe podea, cu lentilele indreptate spre vizitatori, scrie Buzz Feed. Nu a durat mult pana cand oamenii s-au adunat in jurul “operei de arta” si au inceput sa o fotografieze.

Tanarul, care vizita muzeul impreuna cu un grup de prieteni, povesteste ca expozitia lasa de dorit.

“Cand am ajuns initial am fost impresionati cu lucrarile de arta si picturile expuse in muzeul imens. Cu toate acestea, unele lucrari de ‘arta’ nu au fost prea surprinzatoare pentru unii dintre noi. Am dat peste un animal de plus pus pe o patura gri si am inceput sa ne intrebam daca intr-adevar asta ii impresioneaza pe unii oameni din jur”.

Asa ca tinerii au decis sa faca un experiment. Adolescentul a pus ochelarii pe podea pentru a vedea care e reactia vizitatorilor. Cateva secunde mai tarziu, oamenii au inceput sa se adune in jurul presupusului exponat si sa il fotografieze, admirand “opera de arta”.

Sursa: hotnews

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

1

Sticla de Pădurea Neagră – de la paharele exportate în America, la peștii de pe televizoarele românilor

Un secol și jumătate de istorie a sticlăriei din România, incluzând începuturile acestui meșteșug în țara noastră, fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră, din județul Bihor, este astăzi doar o imensă și tristă platformă de beton înconjurată de clădiri ruinate pe care, privindu-le, îți este greu să-și imaginezi vremurile în care peste 1.500 de oameni din mai multe localități învecinate produceau aici un semi-cristal apreciat atât de-a lungul întregului continent american, cât și în bătrâna și pretențioasa Europă.

Datele istorice spun că spre mijlocul secolului al XIX-lea, mai precis în 1841, au început să se producă articole de sticlărie la Pădurea Neagră. Fabrica a fost amplasată pe Valea Bistrei, între munți acoperiți de păduri seculare, deoarece existau aici din belșug apă, cuarț și lemn, toate necesare producerii sticlei. Debitul de apă al Bistrei acoperea nevoile producției și ale populației, cuarțul, care se găsea în cantități suficiente, era adunat și transformat în nisip la moara cu știampuri, iar pădurile încă neexplorate până la acea dată acopereau pentru mulți ani necesarul de combustibil ce se folosea la topirea masei de sticlă.

Potrivit datelor de pe site-ul oficial al orașului Aleșd, de care aparține astăzi Pădurea Neagră, primii muncitori au fost germani, ei “botezând” locul unde a fost amplasata fabrica cu numele de Schwartz Wald, din cauza pădurilor seculare în mijlocul cărora se afla. Prin traducere din germană s-a ajuns la denumirile de Pădurea Neagră în română și Feketeerdo, în maghiară.

Fabrica de la Pădurea Neagră devine tot mai cunoscută și prosperă mai cu seamă după legarea ei de Aleșd și calea ferată printr-un drum pietruit. Transportul produsului finit, al articolelor de sticlărie, se făcea cu căruțe special amenajate.

Fabrica și-a continuat activitatea și în perioada comunistă, sub denumirea “Întreprinderea de sticlărie Pădurea Neagră”, semi-cristalul produs aici fiind apreciat în întreaga lume.

sticlapadureaneagra

“Semi-cristalul de Pădurea Neagră era recunoscut în toată lumea. Când se mergea la târguri, nici nu trebuiau să mai facă prezentări sau să-și laude marfa, pentru că toată lumea o cunoștea. Produsele se vindeau în toată lumea, în toată Europa, America și Canada. La vremea aceea lucrau peste 1.500 de angajați”, își amintește primarul din Aleșd, Zeno Dănuț Țipțer.

La puțini ani după momentul decembrie 1989 a venit și privatizarea nereușită a fabricii, iar povestea sticlei de Pădurea Neagră avea să se încheie abrupt, în 1996.

Slovacul și sticla

Jano Kubala are 58 de ani și 20 dintre ei și i-a petrecut muncind la fabrica de sticlă din Pădurea Neagră. Jano este slovac și înaintașii săi s-au pripășit pe meleagurile transilvănene în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Cauzele acestor migrații au fost diferite: necesitatea brațelor de muncă, lipsa de pământ, sporirea populației, sărăcia, calamitățile naturale. O parte din slovacii colonizați au constituit forța de muncă pentru defrișarea pădurilor. Lemnul, mai târziu, a fost folosit drept combustibil pentru prima manufactură de sticlărie înființată în 1790, la Huta Voievozi.

sticla-Padurea-Neagra-03

“Am lucrat la fabrică 20 de ani. Se făcea cristal mov, sticlă colorată — roz, galben, verde, toate culorile. Veneau muncitori din toate părțile. Se lucra în patru schimburi. În principal pahare se produceau, dar și candelabre la biserici, sute, cu trei etaje. Pești, rațe, sulhai pentru vin se făceau ca ciubuc”, spune slovacul.

sticla-Padurea-Neagra-02

Vremurile în care sticlarii făceau la Pădurea Neagră produse exportate în întreaga lume, alături de peștii ce se găseau pe televizoarele majorității românilor, sunt demult apuse. O privatizare nereușită, culmea, după o retehnologizare, a fost începutul sfârșitului, foștii angajați punând și ei “umărul” la dezastrul final.

Ruine și amintiri

fabrica-Padurea-Neagra-

Din fosta fabrică a mai rămas doar o imensă platformă betonată, înconjurată de clădiri în paragină. Slovacul explică cu gesturi largi amplasamentul fostelor cuptoare și utilajelor din fabrică.

Câțiva metri mai încolo, un alt fost angajat al fabricii, Tibi, împinge un cărucior cu lemne de foc. Deși rugat de Jano, Tibi refuză dialogul pe tema fostului loc de muncă, însă își exprimă cu hotărâre dezacordul și ar vrea ca cineva să răspundă de cele întâmplate după privatizare.

La fața locului apare și unul din actualii proprietari, Gheorghe Cătana, din Aleșd. Și el a cunoscut fabrica în vremurile ei de glorie și spune răspicat că principala vină pentru finalul tragic al poveștii o poartă oamenii locului.

‘Înainte de 1990, Aleșdul avea mai mulți angajați decât e numărul de locuitori, cu copii cu tot, din ziua de astăzi. Fabrica a funcționat până prin 1996. Eu am cunoscut fabrica asta de tânăr și or trecut un pic de ani. Am văzut lucruri extraordinar de frumoase. Dacă cineva ar fi avut inspirația și acea inițiativă să facă un muzeu a ceea ce a însemnat sticla de Pădurea Neagră, produsele de Pădurea Neagră, era extraordinar. Însă, spun cu gura mare, cu riscul că mi-aș atrage o ură fără egal, oamenii sunt de vină pentru tot ce s-a întâmplat. 90 — 95 % era producție pentru export, în toată America, de la nord la sud. Era o solicitare formidabilă”, își amintește cel care ne-a rugat să-i spunem, simplu, Ghiță.

El, împreună cu un asociat din Galați, a cumpărat fabrica în urmă cu 10 ani, după ce se furaseră o mare parte din utilaje, în perioada de un deceniu în care s-a căutat un cumpărător pentru întreprinderea falimentară.

“S-a privatizat, a luat-o cineva din Ungaria, l-au furat de “l-au rupt” și la un moment dat patronul, pe bună dreptate, a zis “zarvo” (închis, în limba maghiară n.r.) și acasă toți. Și de atunci a început dezastrul, un dezastru absolut. Înainte de a se fi demolat, s-a furat. După ce s-a privatizat s-a furat “en-gros”. Domnul din Ungaria și-a adus oamenii lui, care l-au “țepuit” ca la carte, a fost un dezastru. Și atunci a fost scoasă la licitație, și a stat vreo 10 ani de zile”, spune Ghiță.

Actualul proprietar afirmă că furturile numeroase l-au obligat să demoleze clădirile principale ale fabricii, după cumpărare.

“Primeam telefoane zilnic că se fura și am spus că nu mai ține așa. Nici chiar ruinele nu merita să le mai păstrez și am scos autorizația de demolare, am discutat cu o persoană și, în contrapartidă cu materialele de acolo, au făcut curățenie. Mai sunt câteva clădiri care am zis să le păstrez, dar văd că nici aici nu se pot abține oamenii. Sărăcia aici a fost la ea acasă. Vă spun foarte cinstit, dacă oamenii erau de un alt caracter… Ei au ținut doar la momentul acela al șprițului. Au furat trei pahare — mă opresc la bar, au mai luat trei — mă opresc tot aici. Asta a fost viața lor. Au contribuit și directorii dinainte vreme la distrugerea ei. Nu vreau să dau nume, dar vorbesc de conducere, că la ei au fost și contactele și proiectele și finanțele. Nu știu cât ar fi mers, dacă ar fi continuat activitatea, dar știu un lucru: ar fi fost produse de o calitate absolut superbă, absolut imbatabilă”, conchide, amar, Gheorghe Cătana.

În loc de concluzii

slide-padurea-neagra

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Timpul nu mai poate fi dat înapoi, iar sticla sau dacă vreți semi-cristalul de Pădurea Neagră va rămâne doar în memoria celor care i-au auzit clinchetul curat. Aruncată printre dărâmături, o etichetă aproape nouă pentru un pahar de cristal de opt uncii ce urma a fi exportat la New Jersey este dovada vie a ceea ce a fost aici, cândva. Ce ar putea fi mâine? Cu siguranță viitorul Pădurii Negre nu este legat de sticlărie, ci mai degrabă de turism.

“Este o zonă foarte căutată și vin foarte mulți turiști din Ungaria aici. Au apărut multe cabane și toate s-au făcut după 1989. Am încercat și eu să fac ceva aici, la nivel mic, dar nu am găsit forță de muncă. Populația e îmbătrânită și mulți sunt plecați. Totuși, eu zic că zona face terenul valoros”, afirmă Ghiță.

Turismul este și opțiunea primarului Dănuț Țipțer, în condițiile în care zona e una deosebit de frumoasă, cu un aer curat, rar întâlnit în România.

“Am încercat pe partea de turism să se revigoreze cât de cât, dar și asta depinde de cum merge economia. Turismul este singura opțiune. Prin anii 70-80 s-a făcut un studiu iar din analize a reieșit că e una din zonele cu aerul cel mai pur, aer ozonat. Într-adevăr, când te duci acolo te simți revigorat”, susține primarul.

Fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră rămâne doar o poveste ce ar putea fi spusă turiștilor.

Sursa: agerpres.ro

1-echipamentgratuit-1030x215

stelaa

S-a aprobat înființarea Teatrului “Stela Popescu”

Consilierii municipali au aprobat, joi, înființarea unui teatru municipal cu titulatura Teatrul “Stela Popescu”, ce va funcționa în incinta Palatului Copiilor.

Proiectul de hotărâre a fost susținut de toți consilierii, majoritatea având numai cuvinte de apreciere față de actrița Stela Popescu.

“E nevoie de teatru. Vrem copiii noștri să învețe ce înseamnă bine, frumos și urât. Vrem să aducem poezia, folclorul în inimile copiilor, să fim educatorii unei generații. Nu e voie copiii să nu știe cine sunt inventatorii României. Vrem să veniți la teatrul nostru și să vedeți ce influență uriașă are asupra copiilor teatrul. Este un proiect unic ca numele unui teatru să fie al unui actor care încă lucrează. Vă invit la teatru!”, a spus Stela Popescu, în fața consilierilor municipali, înaintea votului.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

stela1

Noul teatru va fi o instituție publică de cultură de interes local a municipiului București, cu personalitate juridică, finanțată parțial de la bugetul local.

“Vom face un teatru pentru copii și tineret. Este unic în țară, va avea un repertoriu bogat, primul spectacol va fi “Aladin”. Vom funcționa la sala Palatului Copiilor, suntem deja pregătiți cu mai multe spectacole. (…) Avem trei spectacole deja pregătite. Se vor susține patru spectacole pe săptămână și patru premiere pe an”, a declarat, pentru AGERPRES, Smaranda Oțeanu Bunea, director fondator al Teatrului “Stela Popescu”.

O parte dintre biletele la acest teatru vor fi gratuite pentru copiii care nu își permit să plătească.

Sursa: agerpres.ro

1-echipamentgratuit-1030x215

arta-stradala-cover

Când arta și strada se întalnesc

Arta stradală poate lua forme extrem de diverse, de la pereți acoperiți de graffiti, la instalații sau sculpturi amplasate în spațiul public. Mult timp criticate pentru că ar distruge arhitectura orașelor, graffiti-urile sunt acum tot mai acceptate ca parte din identitatea marilor centre urbane.

În prezent, stencil-urile – o formă de graffiti ce implică folosirea unui șablon pentru a aplica imaginile pe pereți – sunt și ele tot mai folosite. Mai mult, unele dintre ele sunt „acte de vandalism geniale”, după cum sunt numite de publicația online sadanduseless.com.

Iată-le pe cele mai interesante dintre ele:

vandalism1

vandalism2

vandalism3

vandalism5

vandalism6

vandalism7

vandalism8

vandalism9

vandalism10

vandalism13

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

vandalism14

vandalism15

vandalism16

vandalism18

vandalism19

 

Sursa: greatnews.ro

1-echipamentgratuit-1030x215

cover scupl

Cele mai bizare sculpturi din lume

Majoritatea turiștilor sunt atrași de statui și sculpturi, înghesuindu-se să facă poze cu ele.

În cele ce urmează, vă prezentăm o selecție cu cele mai bizare sculpturi din lume. Vei vedea că sculptorii au dat dovadă, în afară de originalitate, și de foarte mult umor!

Dispozitivul pentru eradicarea răului din Calgary, Canada

3

 

Casa inversă din Goslar, Germania
4
Păianjenul gigant din Bilbao, Spania
5

Statuia inversată a lui Charles La Trobe, Melbourne, Australia.

 Situată la intrarea Universității Charles La Trobe, statuia de 5 metri amplasată cu susul în jos, reamintește studenților și vizitatorilor că aceștia ar trebui să transforme și să întoarcă ideile pe toate părțile, nu doar să le accepte.

6

Monumentul cleştilor din Philadelphia, Statele Unite ale Americii

8

Bărbatul pe bicicletă din Chile
9
Crocodilul ce devorează capitaliştii din New York, Statele Unite ale Americii
10
Prin perete. Montmartre, Paris. Prezinta un om, pe nume Dutilleul, care descoperă în sine darul de a trece prin pereți.
11
Red Light Wood din Londra, Anglia
12
Degetul din Paris, Franţa
13
Monumentul dependentului de muncă din Los Angeles, Statele Unite ale Americii.  
14
Libertate.

Cunoscută și sub numele „Străpunge și ieși din mucegaiul tău”, această sculptură a lui Zenos Frudakis transmite, în mod clar, intenția artistului. El încurajează oamenii să se elibereze de tot ceea ce îi împiedică să obțină succesul și libertatea.06571_0010044629

Calatorii.

Sculptura incompletă a lui Bruno Catalano, descrie viața unui lucrător urban care devine invizibil în imensitatea și natura inumană a orașului modern. Aceasta este o metaforă a urbanizării dezumanizate.

bruno_catalano_sculptures_01

Wursa

Sculptura lui Daniel Firman reprezintă echilibrarea unui elefant, ce se sprijină pe trompa sa. La o distanță de 18.000 km de pământ, elefantul ar putea să se echilibreze pe trompa sa. Bazându-se pe anumite calcule științifice, Daniel Firman a ajuns la această concluzie, care sfidează certitudinile noastre în ceea ce privește gravitația.

15

Omul din apă.

 Situată în Stockholm, Suedia, sculptura e un adevărat mister, întrucât nimeni nu știe ce semnifică cu adevărat. Degetul îndreptat spre hotelul din spate însă, este la fel de interesant ca și statuia în sine.

34491260_74acba785a_b

Nation to itself

Clădirea pe care este amplasată statuia, este Teatrul Național din Praga, aflat pe malul râului Vltava. Sculptura trebuia să fie instalată în mai 2003, chiar înainte de referendumul din Cehia despre integrarea în UE. Intenția a fost ca aburul să izbucnească din sculptură, la intervale aleatorii de timp, adăugând un aer de surpriză pentru trecători.

celekbig

Sculptura de la galeria Futura, Praga, Cehia

Dacă te uiți înăuntru, vei vedea politicieni cehi, hrănindu-se unul pe altul, pe acordurile melodiei „We are the champions”. Capodopera aparține sculptorului ceh David Černý, născut pe 15 decembrie 1967 în Praga. A devenit vestit după ce a vopsit în roz un tanc sovietic, amplasat în centrul Pragăi. În urma acestui act, a fost, evident, arestat.

futura

Agățatul

Această sculptură, cunoscută și sub numele „Omul ce atârnă”, a circulat pe la mai multe expoziții din Praga, Berlin, Stockholm și Londra. Sculptura creată în 1997, are 220 de cm și îl înfățișează pe Sigmund Freud care atârnă de brațul drept și are mâna cealaltă în buzunarul stâng, se spune pentru a reflecta gândurile Černý cu privire la rolul pe care îl va juca intelectualul în noul mileniu.

viselec

Surse: descopera.ro, diez.md

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

 

scari cover

Un strop de culoare nu strică niciodată! Cele mai frumoase scări din ţara noastră

Un strop de culoare nu strică niciodată! Mai ales atunci când vorbim despre cele mai frumoase şi colorate scări din România, care pot transforma un colţ gri dintre betoane într-o adevărată operă de artă. Şi, în acelaşi timp, într-un punct de atracţie pentru turişti!

Cum poţi transforma un colţ de betoane dintr-un oraş supraaglomerat într-o oază de culoare? Simplu! Printr-o scară colorată! Treptele banale din ciment se pot schimba într-o operă de artă doar cu nişte pensule, ceva vopsea şi multă imaginaţie. Mergând pe această „reţetă” încercată cu succes în marile capitale ale lumii, câtiva tineri artişti şi-au folosit talentul şi în România. Rezultatul? Câteva scări absolute speciale şi unice, unele dintre ele fiind incluse şi într-un top al celor mai frumoase trepte din lume, realizat de cei de la www.boredpanda.com. Mai precis, vorbim despre Strada Xenofob, din Bucureşti.

Singura stradă formată din trepte din capitală, Strada Xenofon, este din vara anului trecut şi cea mai colorată. Atunci a primit o nouă înfăţişare cu ajutorul Initiative, agenţia de media a grupului Lowe România, şi al artistei plastice Eva Radu. Au fost ales culori puternice, care inspiră optimism şi veselie, şi câteva dintre simbolurile arhitecturale ale capitalei sub titlul Bucureştiul tău la scară. Foto: www.ici-colo.ro

strada-xenofon-

Scările Furnica datează de la începutul anilor ’70 şi leagă cartierul Budai de Dâmbul Pietros. Modelul cu pixeli coloraţi în galben, portocaliu, roşu şi albastru aduce modernitatea în zona plină de verdeaţă. Foto: stiridinmures.info

scari-furnica1

Scările Piatra de Moară au prins cu totul altfel viaţă între strada Gheorghe Doja şi Dâmbul Pietros. Acestea redau figurile unor personalităţi celebre din cultura română şi maghiară: Constantin Brâncuşi, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, Petofi Sandor, Ady Endre, George Enescu, Nicolae Grigorescu şi Teleki Samuel. Foto: www.tirgumureseanul.ro

scarile-piatra-de-moara

Scările Rakoczi a fost primele care au primit colorarea. Vechi de mai bine de 110 ani, scările amplasate între Parcul Cetăţii Medievale şi strada Revoluţiei au fost îmbrăcate în motive ale portului tradiţional transilvănean. Foto: www.radiocraiova.ro

scarile-rakoczi

Sursa: one.ro

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Mobila pictată în Sibiu care a cucerit clienţi din toată lumea

Într-un atelier din localitatea Cisnădioara, judeţul Sibiu, Mircea Ungurean (50 de ani), inginer de profesie, şi iubita lui, pictoriţa Oana Cerbu (34 de ani), au pus pe picioare o afacere de familie cu piese splendide de mobilier, pictate manual, care au cucerit clienţi din toată lumea.

b

Ideea i-a venit lui Mircea Ungurean în 1996 când a văzut, la Braşov, un atelier de mobilă al unei doamne de origine maghiară, care picta piesele cu motive tradiţionale ungureşti. „Atunci m-am gândit să încerc să continui tradiţia veche a mobilierului pictat săsesc, pentru că bunica mea era săsoaică. Până să mă apuc, au trecut şapte ani, şi în 2003 practic am început afacerea. Am dat anunţ în ziar şi, cu ocazia asta, am cunoscut-o pe Oana, cu care colaborez de atunci, şi am transformat treaba asta într-o afacere de familie. Am avut la început un tâmplar şi mai mulţi pictori. Treptat s-au echilibrat, iar acum avem cinci tâmplari la atelierul de tâmplărie şi trei persoane la pictură“, explică pe scurt Mircea Ungureanu.

05

Poveste de suflet despre Florile Transilvaniei  

Până să se apuce efectiv de treabă, au făcut documentări riguroase despre tot ce înseamnă mobilier tradiţional săsesc şi pictură specifică. Au cerut sprijinul Muzeului Astra din Sibiu: au făcut vizite de documentare, au intrat în depozitele Muzeului, unde sunt piese de patrimoniu şi le-au studiat. În plus, au făcut excursii de documentare prin satele transilvănene unde mai sunt muzee, iar cercetarea nu se opreşte aici. „Am căutat cărţi, practic sunt într-o perpetuă documentare, de căutare de motive şi de piese de mobilier vechi pentru a ne inspira. Nu o să ne oprim niciodată“, adaugă antreprenorul.

c

Cine le descoperă piesele de mobilier le va recunoaşte cu siguranţă oriunde. În toate picturile lor de pe mobilier se regăsesc flori splendide, din vechile sate transilvănene. „Practic ce facem noi sunt flori tradiţionale din Transilvania, stilizate. Înainte să ne apucăm de o comandă, facem obiecte mici, pe care exersăm modelul, să vedem cum e cromatica“, detaliază procesul de producţie Oana Cerbu.

01

Când au început afacerea, au încercat cu mobilă pictată în miniatură, însă ideea nu a mers. Mircea Ungurean păstrează şi acum prima piesă pictată, un şezut de scăunel. S-au adaptat pieţei şi, încet-încet, au mărit scara, întâi cu scăunele de copii şi apoi au trecut la mobilierul la scară normală, pentru adulţi.

a

Pentru mobila nouă, în atelier, lucrează cu lemn de răşinoase, dar în ultima perioadă au început să facă şi recondiţionare şi pictură de mobilier vechi. Totul se face doar pe comandă, iar termenul de livrare este de aproximativ două luni.

07

Piesele realizate de specialiştii lui Mircea Ungurean sunt dintre cele mai diverse, de la mici obiecte de decor, ceasuri, cutii de bijuterii sau ustensile de bucătărie până la piese de mobilier variate, respectiv paturi, noptiere, comode, dulapuri, mobilă de bucătărie, inclusiv uşi pictate, scaune, băncuţe, cuiere, birouri, cufere.

09

Culorile, designul şi simbolurile mobilei pictate i-au fascinat pe străini, astfel că Mircea Ungurean şi Oana Cerbu au clienţi din toată lumea. Mobilierul pictat la Cisnădioara a ajuns în Japonia, Pakistan, India, Australia, Israel, Danemarca, Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie, SUA şi în Canada. Comenzile pot fi pentru o singură piesă şi pot ajunge până la mobilier pentru pensiuni întregi, cu restaurant cu tot. Printre comenzile cu care se mândresc reprezentanţii atelierului de mobilă pictată se numără o cofetărie la Versailles, mobilată în stil săsesc, un magazin alimentar de produse naturale în Germania, lângă München, şi un cabinet medical la Luxemburg.

dd

Străinii sunt atraşi de poveştile tradiţionale spuse de mobilierul pictat în cadrul expoziţiilor periodice de la Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, primăvara şi toamna. Clienţii atelierului sunt deopotrivă români şi străini, cu toţii mari iubitori de tradiţie.

f

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

„Sunt în general clienţii care apreciază tradiţia, totuşi piesele noastre nu sunt chiar ieftine, că sunt lucrate manual. Sunt şi oameni care nu stau foarte bine din punct de vedere material, dar fac eforturi şi îşi cumpără măcar o piesă“, spune Mircea Ungurean.

08

Pentru exemplificare, o ladă de zestre lucrată şi pictată în atelierul de la Cisnădioara costă între 1.200 şi 2.500 de lei, scaunele – între 450 şi 550 de lei, noptierele – 600 de lei, dulapurile – 2.600 de lei, paturile – 2.000 de lei, comodele – 1.600 de lei, mobila de bucătărie – 2.400 de lei pe metrul liniar. Firma are o cifră de afaceri de 50.000 de euro pe an, cu un profit de aproximativ 25 la sută.

 

Sursa: adevarul.ro, FlorileTransilvaniei/facebook

1-echipamentgratuit-1030x215