Posts

Povestea a doi arhitecţi români, fraţi gemeni, care au participat la proiectul noului sediu Apple

Stabiliţi în Londra, Maximilian şi Daniel Zielinski, fraţi gemeni, sunt printre cei mai cunoscuţi arhitecţi români peste hotare, fiind implicaţi în proiecte care au remodelat interacţiunea dintre om şi spaţiu, aşa cum este sediul Apple Park deschis anul trecut ♦ După ce au imaginat propuneri pentru reorganizarea Parisului, acum cei doi se ocupă cu iniţiative care regândesc logica unor oraşe întregi din China sau cu dezvoltări ample în Arabia Saudită, dar menţin legătura cu tinerele generaţii de arhitecţi români, facilitând un transfer continuu de know-how.  

„Faptul că am crescut într-o familie de ar­hi­tecţi şi pregătirea în vederea examenului de admitere au jucat un rol im­portant la început de carieră. De acolo totul a urmat foarte firesc şi fiecare pas l-a asi­gurat cumva pe urmă­torul“, spun Maximilian şi Daniel Zielinski, par­te­neri în cadrul Foster and Partners, birou de arhitectură a cărui in­spi­raţie a ge­nerat une­­le din­tre cele mai spec­­ta­culoase pro­iecte la nivel global.

După opt ani de muncă, cei doi au de­venit parteneri în cadrul unui birou de arhi­tec­tură londonez, având pe mână propriile pro­iecte de dezvoltare. „De 10 ani de când suntem arhitecti am lu­crat la multe proiecte. Cel mai important şi cel care ne-a ocupat cel mai mult timp a fost fără îndoială noul sediu Apple din Cupertino (California)“, spun cei doi.

Sediul Apple, denumit Apple Park, este materializarea dorinţei lui Steve Jobs, fondatorul Apple, de a face cea mai bună clădire de birouri din lume, potrivit in­for­ma­ţiilor existente, o echipă de peste 100 de arhi­tecţi fiind implicată în transformarea aces­tui vis în realitate, pornind chiar de la şe­ful biroului de arhitectură, Norman Foster.

Alegerea biroului de arhitectură Foster a fost o decizie personală luată de Steve Jobs în 2009, tema dată arhitecţilor fiind de a face un proiect ca un fel de navă spaţială, capabil să faciliteze transferul de creativitate dintre echipe şi conexiunea cu natura.

Opt ani mai târziu, acest vis a devenit realitate, la realizarea acestuia contribuind şi cei doi arhitecţi români.

Cifrele din spatele Apple Park sunt uluitoare: „nava“ în formă de inel are o suprafaţă totală de peste 260.000 de metri pătraţi, de peste trei ori suprafaţa celui mai mare mall din România, AFI Cotroceni din Bucureşti, totul fiind construit pe o întindere de peste 70 de hectare, circa 85 de terenuri de fotbal. Nota de plată pentru acest proiect care va găzdui 13.000 de angajaţi ai Apple, 11.000 de locuri de parcare şi peste 9.000 plante rezistente la secetă, a fost de 5 miliarde de dolari.

În contextul în care ni s-a cerut să construim cea mai bună clădire de birouri din lume, am început să analizăm mai multe tipuri de spaţii caracterizate prin interacţiunea membrilor adăpostiţi. Am analizat totul pornind de la vechi mânăstiri, campusuri universitare, medii de business, chiar şi închisori. Din toate a rezultat ideea unui campus dinamic, care se autosusţine, un loc care pune la dispoziţia celor pe care îi găzduieşte experienţe multiple, facilitând creativitatea şi eficienţa“, explică cei doi arhitecţi.

De exemplu, Apple Park va fi ventilat în mod natural pentru mai bine de 70% din durata unui an.

„Ventilaţia naturală combinată cu tavanele răcite, alături de o fundaţie solidă de ciment cresc confortul termic în cadrul clădirii. Temperatura scade prin intermediul ventilaţiei naturale, iar aerul proaspăt reduce rata îmbolnăvirilor şi creşte performanţa angajaţilor“, mai spun cei doi.

Birourile în sine sunt concepute în funcţie de activitatea care se prestează în ele.

„La Apple Park sunt o varietate de locuri croite pe anumite tipuri de activităţi.

Zona este populată de centre de fitness, spa-uri, oportunităţi de exerciţii fizice atât la interior, cât şi în aer liber. La acestea se adaugă restaurant şi alte „inserţii“ care diluează graniţele dintre mediul de lucru şi viaţa de după muncă.

„Prin acest tip de design, munca îşi pierde din contaţiile negative şi devine lifestyle. Angajatorii trebuie să-şi adapteze şi să-şi regândească spaţiile de muncă de la interior spre exterior. Mediul de lucru al viitorului este un spaţiu caracterizat prin condiţii sănătoase, în care interacţiunea este favorizată de logica spaţiului, promovând astfel inovaţia, diversitate şi posibilitatea de a alege.“

După un proiect de o astfel de talie, lucrările în care cei doi architecţi sunt implicaţi au de cele mai multe ori o scară amplă.

„Proiectele la care lucrăm variază mult în dimensiune şi complexitate iar această schimbare de scară arhitecturală poate fi atât o provocare, cât şi o oportunitate. Ne ocupăm de oraşe întregi în China, dezvoltări de dimensiunea unei ţări în Arabia Saudită, dar şi de clădiri la o scară normală în Londra, spaţii publice, reşedinţe private în San Francisco sau Hong Kong, chiar şi piese de mobilier.“

De altfel, chiar în timp ce erau implicaţi în realizarea proiectului Apple Park, cei doi fraţi au avut propunerea cu care au câştigat, în 2011, competiţia Living City Design.

Viziunea lor privea modernizarea Parisului, una dintre cele mai interesante idei fiind mutarea traficului în subteran, eliberarea străzilor şi astfel cedarea acestora pietonilor, concomitent cu trecerea la mobilitatea electrică totală.

„Introducerea tehnologiei moderne va influenţa modul în care construim, dar mai ales felul în care vom utiliza clădirile pe care le ocupăm. Odată cu creşterea oraşelor, oamenii încep să aprecieze din ce în ce mai mult spaţiile verzi şi spatiile proiectate la scară umană. Un element foarte relevant în transformarea oraşelor îl constituie mobilitatea.“

Plecaţi din ţară de 15 ani, stabiliţi în Londra de 10 ani, cei doi arhitecţi spun că România încă este „acasă“, în ciuda zecilor de alte „case“ pe care le-au imaginat, mai mici sau mai mari.

„O legătura personală ne leagă de părinti, de familie şi de prieteni buni.“

Pentru tinerii arhitecţi, cei doi fraţi nu au neapărat o reţetă de carieră, dar au convingerea că experienţa internaţională poate alimenta creativitatea, alături de perseverenţă.

Sursa

„Ochiul din Binhai”, una dintre cele mai futuriste biblioteci din lume, s-a deschis recent, în China (VIDEO)

La începutul lunii octombrie, în China, a fost deschisă una dintre cele mai futuriste biblioteci din lume. Cu o suprafaţă de 34.000 de metri părtraţi, biblioteca Tianjin Binhai are cinci etaje şi adăposteşte 1,2 milioane de cărţi.

Biblioteca a fost proiectată de firma de arhitectură olandeză MVRDV în aşa fel încât să semene cu un ochi gigantic. De asemenea, rafturile urcă de la podea până la tavan, multe dintre acestea având şi rol de trepte sau de locuri pentru citit. Construcţia a fost ridicată în doar trei ani, după cum scrie Telegraph.co.uk.
‘Am rostogolit auditoriul în formă de bilă în clădire şi aceasta pur şi simplu a făcut loc pentru ea, ca o „îmbrăţişare” între media şi cunoaştere”, a spus Winy Maas, cofondator al MVRDV.

„Interiorul bibliotecii Tianjin Binhai este aproape ca cel al unei peşteri, un raft continuu”, a mai spus acesta.  La parter, biblioteca include o zonă de citit, la nivelul mediu- zone de relaxare, birouri, săli pentru conferinţe, întâlniri şi alte evenimente, iar la nivelul superior- săli dotate cu calculatoare.

Sursa:

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

Podul Diavolului, structura care creează iluzia unui cerc perfect

Realizat în 1860, de cavalerii oraşului din apropiere, arcul subţire se întinde de-a lungul lacului Rakotzsee, fiind construit din diferite tipuri de pietre locale. În folclor, structura este poreclită ,,podul diavolului”. Fiind foarte arcuit şi subţire, localnicii au atribuit creaţia Satanei.

Ambele părţi ale Rakotzbrucke sunt decorate cu pietre spiralate care par a fi create natural. Atunci când apa nu se mişcă şi lumina este potrivită, podul şi apa creează iluzia unui cerc perfect din piatră.

Astăzi, podul poate fi vizitat, dar traversarea lui este interzisă.
1-echipamentgratuit-1030x215

Cum arată templul tuturor religiilor

Templul Baha’i din Chile se doreşte a fi un spaţiu pentru toate religile lumii construit într-o formă universal atractivă. Clădirea este atât un punct de atracţie religios, dar şi o inovaţie arhitecturală, relatează CNN.

azure-bahai-temple-03

Templul a fost construit pe un fost teren de golf părăsit, aflat în propietatea şcolii Grange din Santiago. Locaţia a fost căutată timp de nouă ani pentru reprezenta cât mai bine idea de unitate prediactă în religia Baha’i.

Siamak  Hariri, arhitectul şef al proiectului, a declarat despre templu: „Este un loc unde sunt binevenite toate religile, sau cei care nu au nicio religie.“

Despre clădirea propriu-zisă, Hariri a afirmat: „Este o provocare arhitecturală. Cum dai o formă care să reprezinte mesajul ?“

the-inauguration-of-the-house-of-worship-in-chile-864x500

Acest templu din Chile este cel de al nouălea templu al religiei, alături de cele din Statele Unite sau India.  Templele religiei Baha’i trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: trebuie să aibă structura unui dom şi nouă intrări care să întâmpine simbolic oamenii din toate colţurile Pământului pentru rugăciune şi meditaţie.

161021154818-20161015-rl-2604-3-exlarge-169

Arhitecţii au încercat să creeze o clădire care să fie universală, spunând că au fost inspiraţi de frunze şi alte forme organice. Grădina din jurul templului a fost gândită ca „o grădină fără limite.“ Clădirea este adaptată zonei, având o rezistenţă mare la seisme.

161021154843-20161015-rl-2691-3-exlarge-169

„Este o intersecţie între antic şi noul aboslut. Nu e vorba doar de arhitectură cât şi de filosofie.“ continuă arhitectul. Templul este construit să dureze 400 de ani. Siamak  Hariri este şi el un adept al religei Baha’i.

161021155420-dsc-0656-exlarge-169

Religia Baha’i a apărut în secolul XIX în Iraq şi propovăduieşte unitatea umanităţii şi a religiilor. Adepţii Baha’I consideră că toate religiile au aceaşi sursă spirituală şi vin de la acelaşi Dumnezeu. În prezent există aproximativ 6 milioane de adepţi ai acestei religii.

161021154939-20161016-rl-2798-exlarge-169

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

“VASUL”, elementul central in noul cartier din New York

Un nou cartier, Hudson Yards, ia nastere in New York, in partea de vest a Manhattanului. Proiectul arhitectonic cuprinde printre altele un zgarie-nori mai mare decat Empire State Building, o belvedere mai inalta decat cea a nou construitului World Trade Center si o sculptura cu aproape 2500 de trepte.

860x860

Tocmai aceasta sculptura este piesa de rezistenta a proiectului. Ea este inalta de 45 de metri, se numeste “Vessel” (“Vasul”) si urmeaza sa fie inaugurata in 2018. Planurile arhitectilor, pana acum strict secrete, au fost facute publice saptamana aceasta.

15HEATHERWICK2-master675Vedere de sus prin “Vessel”

Pe cele 154 de scari ce se intrepatrund, vizitatorii pot sa stea, sa urce sau sa coboare. Va exista si posibilitatea calatoriei cu liftul, pana in varful cladirii. In opinia designerului britanic Thomas Heatherwick (citat de NYT), cel care a proiectat cladirea, “Vasul” va deveni pentru New York “ceea ce este Turnul Eiffel pentru Paris”.

interior vesselVedere de sus in interiorul “Vasului”

Noul cartier Hudson Yards se construieste pe un teren pe care se aflau cai ferate, in partea de vest a Manhattanului. Pana in anul 2025 este planuita construirea mai multor cladiri de birouri, a 4.000 de locuinte, a unui hotel de lux, a unei scoli si a mai multor spatii verzi.

15HEATHERWICK-master768
Elementele pentru “Vasul” sunt confectionate din bronz, otel si beton si sunt produse in orasul italian Monfalcone.

Sursa: hotnews

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Cum arată cele mai spectaculoase poduri din lume

De-a lungul timpului oamenii au construit poduri pentru ajunge dintr-un loc în altul, acolo unde relieful nu le-a permis. Însă, în unele cazuri, arhitecţii şi proiectanţii s-au întrecut pe sine şi au transformat o banală punte într-o adevărată capodoperă arhitecturală.

Fie că vorbim de poduri construite în locuri spectaculoase, fie despre construcţia în sine, unele dintre aceste lucrări arhitecturale sunt absolut fascinante. Iata mai jos cateva din podurile cu cele mai spectaculoase peisaje.

Podul Capilano Suspension, Canada

1

High Trestle, SUA

13

Podul Infinitului, UK

2

Podul Libertății, Ungaria

15

Podul Rakotzbrücke, Germania

3

Podul Carol, Cehia

4

Podul Constantin, Algeria

 14

Podul Lunii, Taiwan

5

Podul Banpo, Coreea de Sud

6

Podul din Mostar, Bosnia

7

Pod în pădurea Alishan, Taiwan

8

Podul Dragonului, Vietnam

9

Pod natural în India

10

Podul roman din Cangas de Onis, Spania

11

Podul Shaharah, Yemen

12

Podul Păcii, Georgia

17

Podul lui Moise, Olanda

18

Podul Langkawi Sky, Malaezia

19

 

Pod vechi în Franța

21

Podul San Juan de Gaztelugatxe, Spania

22

Podul Diavolului, Bulgaria

23

Podul Air, Anglia

24.24

Sursa: ghiduri-turistice, brightside

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215