Posts

Oana Marcu, o tânără studentă la Actorie, a ajuns într-un film de la Hollywood

Tânăra actriţă Oana Marcu, pe care o puteţi vedea din 20 aprilie în filmul The Wanderers – Vânătorul de spirite, trăieşte povestea la care visează orice om la începutul acestei meserii.

Aceasta joacă alături de vedete de la Hollywood şi reprezintă filmul care are rol principal la festivaluri din America.

Oana s-a născut în Bacau şi voia să urmeze Academia Militară, dar în clasa IX-a s-a hotărât să dea la actorie, la facultatea din Cluj. În Bucureşti a ajuns odată cu masterul, iar invitaţia la castingul pentru acest film i-o datorează scenaristului Octav Gheorghe.

“El mi-a spus de casting chiar într-o zi în care învăţasem toată noaptea pentru un examen, nu dormisem deloc şi în primul moment am zis: nu merg, sunt prea obosită, mă duc a doua zi. Doar că a doua zi n-ar mai fi fost casting. Acum cred că faţa mea obosită după o noapte de învăţat materia pentru examen a ajutat puţin. Plus că am luat şi examenul”, râde Oana care interpretează în film rolul unei femei bântuite de un spirit care nu vrea să părăsească aceasta lume până nu îi pedepseşte pe toţi cei care i-au făcut rău.

“A fost o experienţă extraordinară şi am învăţat foarte multe lucruri de la Armand Assante care a lucrat cu multă meticulozitate toate scenele în care am apărut împreună. Îi mulţumesc lui Dragos Buliga, regizorul filmului, că a avut răbdare cu mine”, spune Oana care recunoaşte că a aflat că în film sunt şi vedete internaţionale cu mult după ce obţinuse rolul. I-a spus şoferul care o aducea de la Buftea de la o probă de costume că îl va avea partener de replici pe … Armand Assante.

Săptămâna trecută Oana Marcu a vizitat pentru prima dată America, în calitate de special guest star la Garden State Film Festival, reprezentând filmul The Wanderers – Vânătorul de spirite alături de Armand Assante. La gala de premiere s-a văzut pentru prima dată în ipostaza de a ridica un premiu internaţional pentru că filmul a câştigat trofeul pentru Best Horror Feature GSFF. Armand Assante a primit distincţia pentru Cel mai bun actor (Most Valuable Player) la acelaşi festival.

Filmul The Wanderers – Vânătorul de spirite poate fi urmărit în cinematografe din 20 aprilie.

Sursa

A murit actriţa Stela Popescu

Stela Popescu, care peste o lună împlinea 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, la domiciliul ei. Cu o carieră de peste șase decenii, este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute actrițe din România, cu zeci de roluri memorabile.

Actriţa Stela Popescu, care peste o lună împlinea 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, la domiciliul ei. Stela Popescu, una dintre cele mai cunoscute actrițe din România, era diagnosticată de mai mulți ani cu diabet. Apelul la 112 a fost făcut de fiica sa adoptivă, care a găsit-o prăbușită în casă. Suferise un stop cardiorespirator.

Nu am niciun secret, dar sunt două lucruri importante în viața unui om: moștenirea genetică și dragostea de viață. Dacă faci o profesie care te satisface, nu mai contează atât de tare banii. Dacă ești foarte bun, atunci ceea ce îți vine de acolo îi ajunge să supraviețuiești. Nu vreau avion personal, nu mașini, marea mea bucurie este că am reușit în această profesie”, spunea Stela Popescu într-un interviu pentru Digi24, acordat în 2013.

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. S-a născut într-o familie de învățători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica, în România, la Brașov.

Mama m-a susținut grozav, doar că nu mă credea cea mai deșteaptă și cea mai frumoasă. În ultimele luni de viață, mama mi-a spus: Când intri tu în scenă, răsare soarele. A fost cel mai mare compliment de o viață pe care mi l-a făcut mama”, mărturisea actrița în interviul pentru Digi24.

Stela Popescu a fost căsătorită cu regizorul Dan Puican, de care a divorţat după opt ani. S-a recăsătorit apoi cu Puiu (Mihai) Maximilian (decedat în 1998), despre care spunea că a fost sufletul ei pereche. „Nu ştiu ce e cu dragostea, e un lucru foarte interesant, e un fluid care se petrece între doi oameni, nu ştiu. În clipa aceea eram măritată şi am simţit că acest om (n. r. Puiu Maximilian) mi se potriveşte mie, că nu pot merge pe două drumuri cu el. Din clipa aceea totul a fost altfel”, se confesa Stela Popescu într-un interviu pentru Gândul, în 2011.

Nu a avut copii.

Studii şi carieră:

  • În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maksim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne.

  • În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru.

  • La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an.

  • Din 1963 până în 1969 joacă la Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”.

  • În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o împiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963.

  • Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema.

  • La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, unde lucrează si în prezent.

  • În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească.

  • A realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică (în perioada 1971-1979) şi apoi cu Alexandru Arşinel, cu scenete semnate de Mihai Maximilian.

  • Pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” şi pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu străluceşte în piese precum “Omul care a văzut moartea”, “Mama Boema”, “Boema, slăbiciunea mea” etc.

  • A jucat 18 ani în “Preșul”, 12 ani în “Pețitoarea” şi 10 ani în “Plicul”. A avut şansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

  • În 1958, debutează în cinematografie în pelicula “Alo? Ați greşit numărul”.

  • A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), “Pe malul stîng al Dunării albastre” (1983), “În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988), “A doua cădere a Constantinopolului” (1994), “Sexy Harem Ada-Kaleh” (2001), “Zbor periculos” (1984)

  • Stela Popescu a făcut o carieră memorabilă şi în televiziune. A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru şi emisiuni de divertisment, reuşind să transmită ceva din spiritul satiric şi contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile “O stea printre stele” (2006) şi “Stela şi Arsinel” care reunesc cele mai memorabile apariții TV ale Stelei Popescu.

  • Începând cu jumătatea anilor ’90, Stela Popescu a fost moderatoarea unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea şi Național TV.

  • A jucat în serialul TV “Cuscrele” (2005-2006), precum şi în telenovelele: “Războiul sexelor”, “Regina” şi “Aniela”.

  • A jucat în reclame tv, cele mai cunoscute fiind cele de la margarina Wiesana şi lanţul de farmacii Catena.

    Semnează cartea “Găteşte moldoveneşte cu Stela Popescu”, în care spune că are diabet. Recunoaște că toată viaţa a încercat să ţină cure de slăbire, însă i-a plăcut prea mult să mănânce şi nu prea a reuşit.

    Sursa

stelaa

S-a aprobat înființarea Teatrului “Stela Popescu”

Consilierii municipali au aprobat, joi, înființarea unui teatru municipal cu titulatura Teatrul “Stela Popescu”, ce va funcționa în incinta Palatului Copiilor.

Proiectul de hotărâre a fost susținut de toți consilierii, majoritatea având numai cuvinte de apreciere față de actrița Stela Popescu.

“E nevoie de teatru. Vrem copiii noștri să învețe ce înseamnă bine, frumos și urât. Vrem să aducem poezia, folclorul în inimile copiilor, să fim educatorii unei generații. Nu e voie copiii să nu știe cine sunt inventatorii României. Vrem să veniți la teatrul nostru și să vedeți ce influență uriașă are asupra copiilor teatrul. Este un proiect unic ca numele unui teatru să fie al unui actor care încă lucrează. Vă invit la teatru!”, a spus Stela Popescu, în fața consilierilor municipali, înaintea votului.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

stela1

Noul teatru va fi o instituție publică de cultură de interes local a municipiului București, cu personalitate juridică, finanțată parțial de la bugetul local.

“Vom face un teatru pentru copii și tineret. Este unic în țară, va avea un repertoriu bogat, primul spectacol va fi “Aladin”. Vom funcționa la sala Palatului Copiilor, suntem deja pregătiți cu mai multe spectacole. (…) Avem trei spectacole deja pregătite. Se vor susține patru spectacole pe săptămână și patru premiere pe an”, a declarat, pentru AGERPRES, Smaranda Oțeanu Bunea, director fondator al Teatrului “Stela Popescu”.

O parte dintre biletele la acest teatru vor fi gratuite pentru copiii care nu își permit să plătească.

Sursa: agerpres.ro

1-echipamentgratuit-1030x215