”Spinner”, noua jucărie la modă, a reînviat dezbaterea privind problemele de concentrare ale copiilor

O jucărie aparent nouă, numită ”spinner”, un fel de titirez cu două sau trei petale, s-a răspândit de curând cu repeziciune în școli. Dar după aproximativ două luni de propagare a jocului, mulți profesori de pe ambele maluri ale Atlanticului s-au săturat deja de el și interzic aceste jucării care se presupune că ajută la calmarea stresului.

Vândute pentru câțiva dolari, aceste ”hand spinners” sau ”fidget spinners” sunt vedeta surpriză a acestei primăveri, spune Frédérique Tutt, expertă în piața de jucării la cabinetul internațional NPD Group. Statele Unite, iar de la sfârșitul lunii aprilie și toate țările europene ”sunt afectate de această nebunie rotativă”, spune aceasta.

Această nouă modă ar putea să dispară în câteva luni, la fel de brusc cum a apărut. Dar ea a relansat dezbaterea privind problemele de concentrare ale copiilor.

”Spinner-ele au venit de nicăieri: dintr-o dată, toți copiii păreau să aibă unul, spunând + mă ajută să mă calmez ‘‘, povestește Meredith Daly, profesoară într-o școală publică de la periferia orașului Phoenix, în Arizona. ”La început nu știam ce să cred”.

În realitate, spinner-ul a fost creat acum două decenii de Catherine Hettinger din Florida, pentru a o distra pe fiica ei de șapte ani. Ea nu și-a putut permite brevetul pentru jucăria devenită acum omniprezentă, așa încât nu primește niciun penny din vânzări, dar insistă că este “mulțumită” de popularitatea ei bruscă, conform unui articol publicat la 5 mai de The Guardian. Ea a deținut brevetul timp de opt ani, dar l-a predat în 2005 pentru că nu-și putea permite taxa de reînnoire de 400 de dolari. Hettinger declară că originea spinner-ului se află într-o “o vară oribilă” la începutul anilor 1990, când suferea de miastenia gravis, o tulburare autoimună care provoacă slăbiciune musculară și avea grijă și de fiica ei, Sara, acum în vârstă de 30 de ani.

Spinner-ele au mai ales meritul de a fi silențioase, continuă Meredith Daly, o ușurare după luni de ”bottle-flip”, un exercițiu ce constă în aruncarea peste cap a unei ”sticle” de plastic pline cu apă în încercarea de a o face să cadă în picioare, care a fost o ”tragedie” la începutul anului școlar.

Dar, în curând, spune această profesoară, “copiii din clasă nu-și mai luau ochii la titirezul lor sau al colegilor”, făcând imposibil orice proces de învățare. Așa că împreună cu alți profesori am decis să nu le mai permitem copiilor să le scoată din ghiozdan în timpul orelor.

La fel ca mulți profesori americani care s-au declarat sătui de ”spinners” pe Twitter, ea nu mai tolerează aceste jucării decât la solicitarea expresă a părinților. Sau atunci când nevoia este dovedită, așa cum este uneori cazul copiilor cu tulburare de deficit de atenție, hiperactivitate sau anumite forme de autism.

Alte școli din Statele Unite ale Americii, Franța sau Anglia le-au interzis categoric, inclusiv în timpul pauzelor.

Spre regretul unor copii, ca Tom Wuestenberg, de opt ani, de exemplu. Chiar dacă el nu are nici o dificultate specială, acest mic newyorkez de origine belgiană spune că spinner-ul îl ajută să lucreze. ”Când nu mai am chef să lucrez, iau spinner-ul, rulez un pic și apoi revin la temele mele”, a spus el.

Noelle Cullimore, mamă a doi copii de șase ani, din Long Island, are o părere mai degrabă favorabilă față de jucărie. Copiii ei au în total șase ”spinners”. Fiul său hiperactiv de 10 ani, pe care l-a privat de tabletă și smartphone, de care era ”dependent”, ”se joacă în timp ce așteptăm autobuzul sau în mașină (…) și pare să-l relaxeze un pic ”, a explicat ea.

Oricât de enervante ar fi pentru ei acești titirezi, mulți profesori recunosc că un număr tot mai mare de copii au nevoie să fie dinamici sau să manipuleze ceva pentru a se concentra mai bine.

Având în vedere că nevoia de a face clic pe un pix sau de a bate din picior este mai puțin stigmatizată decât înainte, presarea bilelor sau pernele care-ți permit să te foiești pe scaun au devenit un lucru obișnuit în școli, spune Meredith Daly.

“Oamenii, nu doar copiii, trebuie să se miște, să-și reducă stresul’‘, subliniază și Richard Gottlieb, de la firma de consultanță în jucării Global Toy Experts. ”Este nociv să se interzică spinner-ele”, a spus el, pentru că ”astăzi copiii sunt supuși la foarte mult stres”.

Întreaga problemă este de a găsi ceva care să nu perturbe cursurile. ”Am putea face, probabil, o mulțime de bani dacă am putea găsi o jucărie eficientă și silențioasă cu care copiii s-ar juca în timp ce scriu un eseu”, spune Meredith Daly.

Așadar a început căutarea pentru jucăria perfectă. Printre cei mai recenți candidați ai acestei vânători de comori figurează Fidget Cube, un cub mic de plastic, care oferă posibilități de manipulare diferite. Prezentat ca un vector de calm la birou, la școală sau acasă, acesta a dat naștere la multe imitații după ce a fost unul dintre produsele vedetă ale platformei Kickstarter crowdfunding. Faptul de a nu avea astâmpăr ”nu mai trebuie să fie stigmatizat sau ridiculizat”, au pledat inventatorii săi, frații americani Matthew și Mark McLahan, cu ocazia lansării cubului, la sfârșitul anului 2016.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Secretele oamenilor din Hunza: trăiesc în medie 100 de ani şi nu ştiu ce este cancerul

Oamenii din Hunza au fost recunoscuţi pe plan mondial pentru longevitatea unică şi starea de sănătate incomparabilă. Dieta, obiceiurile zilnice şi calitatea alimentelor ar fi factorii determinanţi.

În nordul Pakistanului, pe valea râului Hunza, la 2400 de metri altitudine, există o comunitate cunoscută pentru longevitatea unică. La prima vedere, oamenii sunt zâmbitori, bine făcuţi şi foarte puternici, scrie homeremediesgarden.com. Locuitorii de aici trăiesc în medie 100 de ani, ceea ce i-a determinat pe antropologi să studieze obiceiurile, ritualurile şi stilul lor de viaţă.

Cordialitatea şi respectul sunt valori extrem de importante, care îi ţin departe de conflicte şi de furie. Pe de ală parte, ei adoptă o dietă aproape vegetariană care îi menţine sănătoşi şi puternici. Exerciţiile fizice sunt fundamentale pentru ei şi arareori se îmbolnăvesc. Nu ştiu ce sunt tumorile sau alte infecţii care pentru noi sunt un lucru obişnuit.

Care este secretul poporului Hunza?

Secretul poporului Hunza este stilul de viaţă sănătos. Dieta, un factor primar care întreţine starea lor de sănătate, este bogată în fructe şi carbohidraţi, cu un aport aproape nul de proteine. În timpul verii, ei mănâncă foarte multe legume şi fructe crude. În timpul iernii se hrănesc cu caise uscate, brânzeturi de ovine şi cereale (care pot germina), cum ar fi mei, orz şi grâu. Consumul de carne este limitat la o dată sau de două ori pe an, iar atunci mănâncă miel sau pui.

Caisele şi uleiul din sâmburi lor ţin cancerul la distanţă Prin tradiţie, oamenii din Hunza fac posturi obligatorii în care se hrănesc numai cu sucuri de caise. Aceasta se întâmplă chiar înainte ca fructul să se maturizeze, ca un ritual de aşteptare. Aceste perioade de consum scăzut de alimente ar fi ajutat, de asemenea, la consolidarea sistemului imunitar, consideră experţii. La rândul său, consumul crescut de caise ar proteja de cancer. Sâmburii, utilizaţi pentru fabricarea uleiului, conţin vitamina B17, o substanţă anticancer puternică, care este indicat să fie administrată în doze mici.

Pe de altă parte, oamenii din Hunza nu stau niciodată. Merg zilnic între 15 şi 20 de kilometri, culegând fructe şi diferite ierburi sau doar pentru a se plimba. Chiar şi persoanele în vârstă participă la aceste excursii, fără nicio durere sau disconfort.

Baie cu apă rece

Cel de-al treilea factor pe care mulţi experţi îl consideră benefic este obişnuinţa de a face baie cu apă rece ca gheaţa. Persoanele de la Hunza fac o baie în râu, deşi apa are o temperatură de aproape 0°C. Pentru a finaliza stilul de viaţă aproape exemplar, Hunza are şi rată crescută de alfabetizare, în comparaţie cu alte popoare din Pakistan.

Aceşti oameni sărbătoresc înţelepciunea, curtoazia şi toleranţa. Unii turişti afirmă că nu veţi vedea niciodată un locuitor al acestei zone cu o faţă tristă, neprietenoasă sau certându-se cu cineva. Dimpotrivă: ei celebrează respectul într-un mod plăcut şi toţi locuitorii se apără în mod egal. În ciuda religiei musulmane, oamenii din Hunza nu-şi forţează femeile să-şi acopere feţele.

Ei păstrează o independenţă similară oricărui alt popor şi un statut preponderent asemănător, deoarece aceştia sunt responsabili de conservarea, depozitarea şi gestionarea resurselor alimentare ale întregului trib.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Hoverboard-urile şi trotinetele, în topul celor mai utilizate vehicule electrice de români

Hoverboard-urile, trotinetele, bicicletele şi skateboard-urile sunt, în această perioadă, cele mai vândute vehicule electrice, iar bugetul mediu alocat de clienţii români pentru achiziţionare este de 1.400 de lei, potrivit unui comunicat al magazinul de tehnologie Quickmobile.

Conform datelor Quickmobile, cel mai bine vândut vehicul electric este un hoverboard-ul cu difuzor bluetooth incorporat, utilizatorul putând asculta muzică în timp ce se plimbă. Preţul de pornire este de 1.200 de lei. Următoarea poziţie în clasament este ocupată de o trotinetă electrică pliabilă, disponibilă la un preţ de pornire de 1.000 de lei.

Bicicletele electrice ocupă poziţia a treia în top, urmate de skateboard-uri şi drift trike-uri.

Conform datelor companiei, aproximativ 75% din comenzile pentru vehicule electrice înregistrate de retailer sunt generate de bărbaţi. În timp ce aceştia preferă hoverboard-urile, femeile preferă trotinetele electrice.

În ceea ce priveşte bugetul mediu alocat de către români pentru achiziţionarea unui vehicul electric, acesta este de aproape 1.400 de lei, însă sunt şi clienţi care au optat pentru produse mai scumpe, plătind 8.000 de lei pentru un transportator electric.

Din totalul clienţilor care comandă vehicule electrice de pe Quickmobile, cei mai mulţi provin din Bucureşti, urmaţi de cei din Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Baia-Mare.

Quickmobile.ro este un magazin online de telefoane, tablete, gadgeturi şi accesorii din România, fiind completat de o reţea de puncte de vânzare în centrele comerciale din ţară.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Care sunt cele mai căutate facultăţi în 2017

Cibernetica, Medicina, Limbile străine şi Geografia sunt şi anul acesta printre Facultăţile cele mai căutate de absolvenţii de liceu. „Adevărul” a realizat lista celor mai atractive facultăţi din România şi criteriile după care acestea îşi aleg bobocii.

Cele mai căutate facultăţi din Capitală

Nu mai puţin de 75,9 candidaţi s-au bătut anul trecut pe un loc la specializarea Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti. Practic aici a fost cea mai mare concurenţă. Admiterea constă în examen scris la două discipline: franceză şi română. Durata studiilor în cadrul acestei facultăţi este de 3 ani, iar taxa de şcolarizare este de 3.100 de lei/ an.

Şi Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti (UB) este în continuare la mare căutare, mai ales pentru specializările: Geografia Turismului (8,7 candidaţi/loc, cu 100 de  locuri la buget şi 100 la taxă ), Hidrologie şi Meteorologie (7,8 candidaţi/loc, cu 80 de locuri la buget şi 10 la taxă), Planificare teritorială (7,8 candidaţi/loc, cu 70 de locuri la buget şi 30 la taxă) şi Cartografie (6,9 candidaţi/loc, cu 70 de locuri la buget şi 30 la taxă).

Nici Facultatea de Matematică şi Informatică din cadul (UB) nu este mai prejos, aici specializarea cea mai dorită fiind Calculatoare şi tehnologia informaţiei (15 candidaţi/loc, ultima medie de admitere: 5,63). Anul acesta sunt disponibile 90 de locuri la buget şi 10 locuri la taxă.

O altă specializare care atrage studenţii este Informatica (UB) cu 5,5 candidaţi/loc. Aceasta are disponibile 210 de locuri la buget şi 16 la taxă. Şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (UB) a fost căutată de potenţialii studenţi. 7,1 candidaţi au concurat pe un loc.

Ce s-a schimbat la admiterea la Cibernetică

Concurenţă mare a fost şi la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“. La Facultatea de Poliţie au fost 12 candidaţi/ loc, iar ultima medie de admitere a fost 8,50. Pentru admiterea din anul curent au fost scoase la concurs 290 de locuri.

In cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, facultatea de Cibernetică este cea mai vânată. La specializarea Informatică Economică au fost 8,43 de candidaţi/ loc, iar ultima medie de admitere a fost 9,56. Aici sunt prevăzute 97 de locuri la buget şi 116 de locuri la taxă. Important este faptul că admiterea la cibernetică s-a schimbat. Mai exact, aceasta va fi calculată ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (60%) şi media anilor de studii (40%), şi nu doar din media de la bacalaureat cum s-a întâmplat în anii trecuţi.  Durata studiilor este de 3 ani, iar taxa de şcolarizare este de 3.200 lei/an.


UMF bugetează cele mai multe locuri La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” concurenţa este acerbă având în vedere şi numărul de locuri puse la bătaie. De exemplu, la Facultatea de Medicină Generală, au fost anul trecut 3,8 candidaţi/loc, ultimul candidat admis obţinând 8,30 la examenul de  admitere în condiţiile în care sunt scoase la concurs 520 de locuri bugetate şi 200 la taxă. Modalitatea de admitere presupune un  examen scris (100%), iar departajarea se face în funcţie de nota luată la proba scrisă la biologie în cadrul examenului de bacalaureat. Taxa de studiu este de 9000 lei /an pentru Medicină, 6000/an de lei pentru Medicina Dentară şi 6000 lei/an de studiu pentru şi Farmacie. Taxa de studiu anuală va fi platită în 3 tranşe. Cât priveşte Politehnica, aici, cele mai căutate facultăţi sunt Automatica şi Calculatoare (550 de locuri la buget şi 200 la taxa) şi Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (610 locuri la buget şi 90 la taxa).

Cele mai căutate facultăţi din restul ţării

La Cluj-Napoca concurenţa cea mai mare a fost la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei în cadrul specializării Psihologie (7,94 candidaţi/loc, ultima medie de admitere 7,24). Şi la Facultatea de Litere a fost bătaie mare. La specializarea Limba şi literatura Engleză au fost 7,18 candidaţi/loc. Căutată a fost şi specializarea Kinetoterapie şi Motricitate Specială din cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport: 5,42 candidaţi/loc.

În Iaşi, care este un alt centru universitar, Facultatea de Medicină este printre cele mai căutate. În cadrul acesteia, cea mai căutată specializare este: Nutriţie şi Dietetică (10 candidaţi pe loc, cu ultima medie de admitere: 8,47 la buget). O altă facultate unde competiţia este mare este cea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC). Aici, domeniul cel mai căutat este kinetoterapia unde au concurat 5,36 de candidaţi/ loc, iar ultima medie de admitere a fost 7,39.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

O leoaică din India învață să își crească puii uitându-se la filme documentare

Tejika, o femelă de leu asiatic din Rajasthan, India, care a născut recent cinci pui, învață să aibă grijă de aceștia uitându-se la filme documentare proiectate pe un ecran instalat în cușca sa de specialiștii în fauna sălbatică, informează Hindustan Times.

Angajații parcului natural au adoptat această inițiativă după ce sora lui Tejika, RT, a născut doi pui în Parcul Natural Machia din Jodhpur și l-a omorât din greșeală pe unul dintre aceștia, la începutul acestei luni. RT ridicase puii în gură și l-a străpuns cu colții pe unul dintre ei, acesta decedând pe loc. Al doilea pui a suferit răni grave.

Tejika are foarte mare grijă de puii ei“, a declarat responsabilul-șef pentru fauna sălbatică din Rajasthan, Arindam Tomar. “Nu știm ce impact au avut asupra ei filmele documentare, însă se descurcă mai bine decât sora ei din Machia”.

Cele două femele de leu asiatic au fost salvate de la un circ și nu s-au mai aflat în postura de mame.

Rănile provocate primilor pui aduși pe lume de mamele lor nu sunt un lucru neobișnuit.

Incidentul petrecut în Jodhpur i-a determinat pe oficiali să instaleze un televizor în cușca lui Tejika la care i-au fost prezentate acesteia documentare BBC și Nat Geo despre leoaicele care își îngrijesc puii în sălbăticie. Imaginile s-au concentrat pe modul în care felinele mari își transportă puii în gură fără să îi rănească.

Tomar a declarat că inițial Tejika nu a fost interesată de filme, însă după câteva zile a început să se uite la ecran.

Tejika a născut puii, pe rând, în trei zile. Unul dintre ei a venit pe lume mort, iar altul “se luptă să supraviețuiască din cauză că este excesiv de slăbit”, după cum a explicat Tomar. Trei dintre pui sunt, însă, sănătoși și sunt hrăniți cu regularitate de mama lor, a precizat sursa citată.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

4 destinaţii de vis din România pentru mini-vacanţa de Rusalii

Mini-vacanţa de Rusalii este încă un prilej de relaxare şi deconectare de toate problemele de la birou, iar cele mai bune destinaţii din România oferă nu doar privelilşti de vis şi un aer proaspăt, ci şi divertisment şi servicii de wellness de care te poţi bucura cu întreaga familie.

Sovata. Staţiunea Sovata este unul dintre locurile de vacanţă perfecte pentru întreaga familie. Mulţumită potenţialului balnear al staţiunii, turiştii au ales să combine timpul petrecut în familie cu o cură de sănătate benefică la orice vârstă. Cele mai multe opţiuni de cazare în zonă oferă servicii de wellness care includ SPA, bazine cu apa sărată, sauna şi tratamente cu aburi. Preţurile pentru o noapte de cazare în perioada Rusaliilor încep de la 60 lei.

Sovata

Poiana Braşov. Pentru cei care şi-au programat un concediu alături de familie, soluţia ideală a fost închirierea unei vile care dispune de bucătărie complet utilată. În Poiana Braşov, turiştii au putut alege de la hoteluri de lux cu toate serviciile incluse până la cabane intime situate la altitudine. Peisajul montan din această zonă a completat tabloul unei vacanţe reuşite împreună cu cei dragi. Preţul cazării în Poiana Braşov începe de la 150 lei / noapte.

Poiana Brasov

 

Bucovina. Una dintre cele mai populare destinaţii pentru petrecerea vacanţei de Rusalii în stil tradiţional este Bucovina. Preţul unei nopţi de cazare porneşte de la 100 lei/noapte.

Bucovina

Delta Dunării.  Dobrogea găzduieşte unul dintre arealele naturale unice în Europa, iar hotelierii ştiu cum să valorifice zonele din Delta Dunării pentru a fi pe placul vizitatorilor. Aceştia au pregătit excursii tematice, plimbări cu barca şi preparate speciale pe bază de peşte. Turiştii pot găsi numeroase unităţi de cazare în Delta Dunării sau împrejurimi la numai 90 lei/noapte.

Pelicani in Delta Dunarii

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Unic în lume: Parașutarea din dronă! (VIDEO)

Un letonian a reușit un salt cu parașuta, după ce a fost dus la înălțimea de 330 de metri de o dronă. Aceasta este o premieră mondială, pentru că nimeni nu a mai reșit să facă așa ceva până acum.

Această experiență de “dronediving”, a avut loc în săptămâna care tocmai s-a încheiat, într-o zonă din centrul Letoniei.

Operațiunea a fost foarte periculoasă, pentru că drona a plecat la bord cu un om, care s-a lansat pentru o săritură cu parașuta. Ingus Augstkalns a fosr curajosul care a îndrăznit să aibă această experiență.

A fost foarte amuzant, dar, binînțeles că a existat și un risc pentru că am făcut asta pentru prima dată“, a spus balticul.

În viitorul apropiat, tehnologia noastră va salva vieți omenești, va contribui la combaterea incendiilor și la îndeplinirea altor activități provocatoare și semnificative. Prin acest proiect, demonstrăm că suntem pregătiți pentru sarcini serioase în domeniul apărării civile și al sportului.”, a declarat Jānis Putrāms, inginerul șef al Aerones și pilot al dronei.

Așadar, acesta poate fi începutul unei noi ere a parașutismului. Fabricarea dronei de 3,2 metri și 70 de kilograme a costat 35.000 de euro. Deocamdată, bateriile acesteia permit doar un zbor de 10 minute.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

O nouă tehnologie poate folosi semnalul Wi-Fi pentru a ”vedea” prin pereţi

Savanţii germani de la Universitatea Tehnică din Munchen au dezvoltat o tehnologie de scanare care foloseşte semnalul Wi-Fi pentru a construi imagini holografice tridimensionale. Această tehnologie ar fi de ajutor în operaţiuni de salvare după dezastre.

Philipp Holl, unul dintre cercetători, a precizat că „practic, se poate scana o cameră cu ajutorul transmisiei reţelei wireless”. Noua invenţie a fost publicată în Physical Review Letters, scrie Futurism.

Tehnologia este extrem de simplă şi profită de abilitatea Wi-Fi de a trece prin pereţi. Folosind două antene, se poate înregistra câmpul wirless din jurul unei camere. Antenele captează intensitatea şi faza câmpului Wi-Fi atât de la sursă, cât şi din locurile din care semnalul se reflectă. Rezultatul este o imagine holografică a camerei, care, deşi nu este foarte detaliată, dovedeşte că acest concept merge şi în practică, nu numai în filmele cu tentă de science-fiction.

Posibilităţile acestei tehnologii sunt multe şi se pune problema încălcării intimităţii. În acest sens, Friedemann Reinhard, membru al echipei de cercetare, susţine că, „în viitorul apropiat, este improbabil ca tehnologia să fie folosită pentru a monitoriza camere străine. Pentru asta, trebuie să te deplasezi în jurul clădirii cu o antenă mare, ceea ce ar fi uşor de observat”.

Tehnologia are însă multe aplicaţii benefice, în operaţiuni de salvare după dezastre precum avalanşe sau cutremure. Antenele pot fi puse într-un vehicul care să se deplaseze în jurul dărâmăturilor pentru a găsi cu mult mai multă uşurinţă eventualii supravieţuitori.

Tehnologia este încă la început, spre exemplu, pe viitor, transparenţa specifică a diferitelor materiale poate fi îmbunătăţită.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Cele mai curate oraşe din România. Bucureştiul, abia pe locul 23

Braşov, Oradea şi Sfântul Gheorghe sunt cele mai curate oraşe din România, în timp ce Capitala ocupă locul 23, în clasamentul naţional general. Sunt concluziile unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro, în legătură cu percepţia cetăţenilor asupra nivelului de curăţenie din oraşele şi cartierele în care locuiesc.

Brasov

Clasamentul continuă cu oraşele Cluj-Napoca, Slobozia, Miercurea Ciuc, Piteşti, Târgu-Jiu, Drobeta Turnu-Serverin şi Târgu Mureş.

Oradea

Ultimele poziţii în top sunt ocupate de Reşiţa, Călăraşi şi Brăila. Printre oraşele care au primit cele mai slabe notări din partea locuitorilor lor la capitolul curăţenie se mai numără şi Satu Mare, Focşani, Galaţi, Alexandria, Zalău, Suceava şi Bacău.

Sfantu Gheorghe

La nivel de regiuni istorice, Transilvania a fost desemnată de 42.969 de români ca fiind zona cu cel mai ridicat nivel al curăţeniei, pe când Moldova ocupă ultima poziţie.

 

Curăţenia unui oraş este influenţată de mai mulţi factori, de la prezenţa sistemelor de colectare a deşeurilor, la proiecte de urbanism care să ofere locuitorilor mai multe posibilităţi de a avea şi păstra un oraş cât mai curat. Avem oraşe şi cartiere ce au fost taxate de către locuitorii lor din cauza lipsei containelor pentru colectarea selectivă a deşeurilor, a numărului mare de gunoaie, PET-uri sau resturi menajere aruncate pe stradă. Această realitate cere ca, pe lângă responsabilitatea personală a fiecăruia dintre noi, atât dezvoltatorii, cât şi autorităţile locale să aloce o importanţă sporită subiectului şi să vină cu soluţii tehnice pentru oraşe şi cartiere cât mai salubre“, menţionează Sorin Bălan, Head of Storia.ro şi OLX Imobiliare.

Cluj-Napoca

Conform percepţiei cetăţenilor din Capitală, Bucureşti ocupă poziţia 23 în topul oraşelor din România la capitolul curăţenie. Peste 35.000 de bucureşteni şi-au evaluat cartierele în care locuiesc, primele poziţii din punct de vedere al nivelului de curăţenie fiind reprezentate de Aviaţiei, Nicolae Grigorescu şi Pajura. Cartierele Titan, Dămăroaia, Domenii, Băneasa şi Bucureştii Noi sunt şi ele în top zece printre cele mai curate cartiere din Capitală.

Miercurea Ciuc

 

Percepţia asupra curăţeniei în oraşele din România este cea de-a cincea temă a studiului amplu realizat de Storia.ro şi agenţia de cercetare D&D Research, “Oraşele şi cartiere din România”, ce se va desfăşura până la finalul anului 2017. Până în prezent, 199.621 de români au răspuns chestionarului propus de Storia.ro. Pentru realizarea clasamentului, participanţii studiului au fost invitaţi să evalueze oraşele şi cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al curăţeniei, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar menţiunile care au primit cel puţin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Cea mai numeroasă familie din Marea Britanie la cel de-al 20-lea copil

Cea mai numeroasă familie din Marea Britanie se mărește. După cel de-al 20-lea copil, care va veni pe lume în luna septembrie, cuplul a anunțat că nu mai dorește alți copii.

“Atunci când vrei să atenționezi un copil, ajungi să strigi o listă lungă de nume”, a spus Noel, tatăl.

Familia Radford a declarat că atunci când ai 19 copii este dificil să-ți amintești numele tuturor. Ei mai au și trei câini și trăiesc într-o casă cu o singură baie, potrivit metro.co.uk.

Primul copil al cuplului, în vârstă de 28 de ani, s-a născut când aceștia aveau 14 ani.

Sue, acum în vârstă de 42 de ani, a declarat că este din ce în ce mai greu să se descurce cu atâția copii. Deși doi copii s-au mutat de acasă, traiul cu atâția oameni sub același acoperiș nu este ieftin deloc.

Săptămânal, familia face cumpărături de 250 de lire și consumă 60 de cârnați la o singură masă. Ei au refuzat ajutorul social, iar veniturile în casă vin de la un reality show la care participă cu toții.

Atât Sue, cât și Noel, au fost adoptați așa că refuză să renunțe la copii.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Primăria Cluj-Napoca va amplasa senzori în carosabil pentru găsirea locurilor libere de parcare

Primarul Emil Boc a anunţat, miercuri, că Primăria Cluj-Napoca va amplasa senzori în carosabil pentru identificarea locurilor libere de parcare la sol din oraş, informaţiile urmând să poată fi accesate de şoferi prin intermediul unei aplicaţii pentru calculator sau telefon mobil.

Emil Boc a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, la o conferinţă despre inovarea urbană, că municipiul pe care îl conduce încearcă să fie un model pentru inovare şi tehnologie pentru Europa Centrală şi de Est.

Cluj-Napoca poate fi, astăzi, un element reprezentativ pentru Europa Centrală şi de Est din punct de vedere al inovării şi tehnologiei, iar noi încercăm să fim un model. Avem deja o aplicaţie de telefon mobil pentru parking-urile publice cu barieră din oraş, care arată în timp real locurile libere de parcare şi ne propunem amplasarea de senzori care au ca scop identificarea locurilor libere la parcările de la sol printr-o aplicaţie care va disponibilă pe calculator sau telefon mobil. Senzorii vor fi amplasaţi în carosabil, pe locurile de parcare din centrul oraşului, şi vor arăta dacă locul respectiv e liber sau ocupat. Avem peste 3.600 de astfel de locuri de parcare în zonele I şi II. De asemenea, vom amplasa astfel de senzori şi în staţiile de transport în comun, care vor indica dacă în staţii se află un mijloc de transport sau o altă maşină”, a spus Boc.

Potrivit lui Emil Boc, municipalitatea clujeană va dezvolta şi o altă aplicaţie care presupune urmărirea pe telefoanele mobile a traseului mijloacelor de transport în comun dotate cu GPS, astfel încât călătorii să poată şti în orice moment unde se află un troleibuz sau un autobuz şi când va ajunge în staţie.

În cadrul evenimentului Pria Urban Innovation care are loc, miercuri la Cluj-Napoca, se abordează teme importante privind oraşele viitorului, cum ar fi mobilitate, energie, tehnologie şi infrastructură şi vor fi dezbătute aspecte importante despre dezvoltarea oraşului şi proiecte care îmbunătăţesc oraşul şi viaţa de afaceri şi socială a acestuia.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

O conductă de bere, montată la cel mai mare festival de heavy metal din lume

Wacken Open Air, cel mai mare festival de heavy metal din lume, care se desfășoară în fiecare vară în nordul Germaniei, va fi deservit de o conductă de bere, informează DPA care citează un anunț făcut marți de organizatorii evenimentului.

Circa 75.000 de fani ai muzicii heavy metal sunt așteptați în fiecare an în localitatea Wacken din nordul Germaniei, consumul mediu de bere fiind calculat la 5,1 litri de persoană sau 400.000 de litri în total.

Conducta de bere va fi montată în încercarea de a proteja pământul din regiunea în care se desfășoară festivalul, după cum a explicat purtătoarea de cuvânt a evenimentului, Frederike Arns. ”Astfel, nu vom mai fi nevoiți să distribuim în fiecare zi în zonă camioanele încărcate cu butoaie de bere”, a spus aceasta adăugând că această opțiune este mult mai ”sustenabilă”.

Anul acesta, festivalul de rock va avea loc în perioada 3-5 august, iar pe scene vor urca circa 150 de trupe de succes, printre care se vor număra Volbeat, Amon Amarth, Kreator, Accept și Megadeath. Mai multe informatii despre programul festivalului, biografia si discografia fiecarei trupe participante, precum si informatii despre cum puteti procura bilete, pe site-ul oficial www.wacken.com.

 

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

La 26 de ani, acesta este cel mai tânăr miliardar al lumii

Irlandezul John Collison, cofondator al Stripe, compania de procesări de plăţi folosită de tot mai mulţi comercianţi online, a fost desemnat de către Forbes cel mai tânăr antreprenor miliardar care şi-a făcut singur averea.

Collison, în vârstă de 26 de ani, este cu doar două luni mai tânăr decât Evan Spiegel, cofondatorul Snapchat. Averea lui Spiegel se ridică la 4,3 miliarde de dolari, în vreme ce averea lui Collison este de “doar” 1,1 miliarde.

În noiembrie 2016, Stripe a obţinut o finanţare de 150 de milioane de dolari, compania ajungând astfel la o evaluare de 9,2 miliarde de dolari. “Tranzacţia l-a transformat pe Collison în cel mai tânăr miliardar care a pornit de la zero”, au scris cei de la Forbes.

John Collison nu este la prima aventură antreprenorială: când era adolescent, el a fondat alături de fratele său o altă companie, Auctomatic, pe care a vândut-o în 2008 pentru 5 milioane de dolari.

Stripe pune la dispoziţia companiilor un software ce le permite să accepte plăţi online, atât prin carduri de credit şi bitcoin, cât şi prin intermediul serviciilor de telefonie mobilă, cum ar fi Android Pay şi Apple Pay. Asta include, de asemenea, instrumente de protejare a securităţii datelor, de prevenire a fraudei, contabilitate şi facturare. Stripe a fost fondată în 2010, oferind instrumente de plată mobile pentru dezvoltatori, primii clienţi fiind micile companii de tehnologie din SUA. Ulterior, aceasta a devenit un concurent veritabil al metodelor consacrate de plăţi digitale, cum ar fi gigantul PayPal Holdings Inc.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

480 de km parcursi in 29 de minute prin tehnologia Hyperloop (Foto & Video)

Partidul Verde din Norvegia vrea sa aduca conceptul Hyperloop, inventia miliardarului american Elon Musk, la Oslo si sa lege capitala tarii de cea a Danemarcei, scrie The Local.

La conferinta anuala de la Lillehammer, partidul a primit sprijin puternic pentru propunerea ca trenul futurist sa circule in Norvegia in urmatorii 20 de ani.
Conexiunea dintre Oslo si Copenhaga prin Hyperloop este, insa, departe, in conditiile in care in prezent abia se lucreaza la design. Dar Partidul Verde spera ca trenul, care va fi testat in Dubai in viitorul apropiat, cu intentia de a face legatura intre Emitarele Arabe Unite pana in 2020, va lega cele doua capitale nordice undeva in 2037.
Tehnologia, care a fost dezvoltata de inventatorul american Elon Musk – parintele Tesla, si prezentata in urma cu cativa ani, consta in capsule metalice, care circula prin tuburi la viteze ametitoare, cu motoare electrice alimentate cu energie solara.
Potrivit calculelor lui Musk, o capsula Hyperloop ar putea parcurge distanta de 560 km dintre Los Angeles si San Francisco in 35 de minute, la o viteaza de 970 km/ora. In consecinta, distanta de 480 de km dintre Oslo si Copenhaga ar putea fi parcursa in 29 de minute.
Proiectul Hyperloop, prezentat de Elon Musk in 2013, vizeaza transportul intre orase, pe distante de pana la 1.500 kilometri. Musk a descris sistemul drept “asemanator unei pusti cu doua tevi”, tuburile urmand sa mearga in paralel, aproape alipite, pentru cea mai mare parte a calatoriei, cu bucle la capete.
Pe traseul San Francisco – Los Angeles, proiectul propus de seful Tesla este estimat la 6 miliarde de dolari, daca se va opta pentru capsule mai mici, focusate pe transportul de persoane, sau 10 miliarde de dolari in cazul unui proiect mai ambitios, care sa permita si transportul de automobile.
In viziunea lui Musk, partea superioara a tuburilor ar fi acoperita cu panouri solare, care ar genera, pe timpul zilei, mai multa energie fata de necesitatile sistemului. Capsulele metalice, incarcate cu pasageri si chiar automobile, ar putea circula cu viteze de pana la 1.300 kilometri pe ora.
Proiectul imaginat de Musk vizeaza distante maxime de 1.500 kilometri intre plecare si sosire, considerand ca, la distante mai mari, avionul devine mai eficient chiar daca imbarcarea si debarcarea presupun proceduri care consuma timp.

Drajeuri din pudră de turmeric şi afine, cu efect anticancerigen, inventate de o studentă

Drajeuri care protejează organismul uman şi care, datorită ingredientelor folosite, au efect anticancerigen, au fost inventate de o studentă în anul 3 la USAMV Cluj-Napoca. Drajeurile sunt bune şi pentru diabetici sau pentru cei care suferă de boli cardiovasculare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ioana Oprea, studentă în anul 3 la USAMV Cluj-Napoca, a declarat, luni, că înlocuirea dulciurilor zilnice cu astfel de alimente sănătoase, obţinute doar din plante naturale, are un aport benefic pentru sănătatea oamenilor pe termen lung.

”Drajeurile Candy Shield sunt sănătoase, fără zahăr, cu adaos de îndulcitor natural, extras din ştevie, pudră de afine şi de turmeric. Am ales afinele şi turmericul pentru proprietăţile lor antioxidante foarte bune şi hepatoprotectoare. În plus, am demonstrat prin studii de laborator că extractul de turmeric distruge celulele canceroase şi inhibă dezvoltarea acestora. Consider că sunt alimente ale viitorului, deoarece, dacă sunt introduse în alimentaţia noastră, în special a copiilor, pot preveni, în timp, dezvoltarea bolilor tumorale, hepatice, a celor celor cardiovasculare, dar sunt bune şi pentru persoanele cu diabet. Înlocuirea dulciurilor zilnice cu astfel de alimente sănătoase, obţinute doar din plante naturale, are un aport benefic pentru sănătatea noastră pe termen lung”, a spus Oprea.

Potrivit acesteia, este indicat ca drajeurile să fie consumate de către copii, până la 4 – 5 pe zi, dar şi de persoanele cu diverse afecţiuni, care pot consuma o cantitate dublă.

Ioana Oprea a afirmat că procesul de producere al drajeurilor durează circa două ore, iar ca ingrediente suplimentare acestea mai conţin ulei de cocos, maltodextrină şi şteviol.

Pudra de afine şi cea de turmeric se pun în forme după care jumătăţile se lipesc împreună şi rezultă un drajeu în două culori, roz şi galben. Cred că este posibil să găsesc producători dispuşi să introducă această reţetă în procesele de fabricaţie. Oricum, voi iniţia demersuri pentru brevetarea drajeurilor”, a spus Ioana Oprea.

Prorectorul cu cercetarea al USAMV Cluj-Napoca, Dan Vodnar, a declarat, la rândul său, că alimentele viitorului sunt alimentele actuale care vin cu o variantă îmbunătăţită, mai puţină procesare, mai multe substanţe naturale, care provin din surse autohtone.

”Acestea vor aduce un plus de valoare din punct de vedere al principiilor active, pot fi echilibrate din punct de vedere nutriţional”, a spus Vodnar.

Oana Pop, cadru didactic care predă principiile nutriţiei umane la USAMV Cluj-Napoca, a menţionat că ingredientele folosite în drajeurile Candy Shield sunt bogate în principii active, cu efect antioxidant, o altă caracteristică fiind capacitatea antimicrobiană foarte puternică.

”Ne bucurăm că există alternativă, că se poate oferi copiilor un produs sănătos, fără zahăr. Efectul anticancerigen a fost demonstrat prin efectul antioxidant al polifenolilor, care ne ajută să prevenim această afecţiune şi ar trebui să începem acest lucru de mici”, a spus Pop.

Studenta de la USAMV Cluj-Napoca a realizat anul trecut şi bomboane cu efect anestezic şi antimicotic, din extract de cuişoare şi scorţişoară, care ajută la tratarea aftelor bucale.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Cele mai bune sfaturi de călătorie din partea unui turist care se plimbă în jurul lumii de şase ani

Atunci când călătoreşti e greu să te gândeşti la ce va urma şi dacă ai planificat totul cum trebuie. Un călător profesionist care vizitează lumea de şase ani oferă cele mai bune sfaturi în acest sens.

După ce a călătorit şase ani în jurul lumii şi a descoperit mai multe civilizaţii şi reguli de călătorie, Matthew Karsten oferă celor dornici de aventuri cele mai sincere şi necesare sfaturi pentru o călătorie ca la carte. Mai jos, o listă cu 22 de sfaturi pe care oricine iubitor de călătorii le poate lua în seamă, scrie expertvagabond.com.

Răbdarea e de aur

Nu încerca să controlezi ceea ce nu poţi. Viaţa e prea scurtă pentru a-ţi irosi energia pe un lucru care nu e atât de important. Ai pierdut autobuzul? Nicio grijă! O să vină altul. Vrei să descoperi multe? Perfect! Fă o călătorie neaşteptată în următorul oraş.

Trezeşte-te de dimineaţă

Primele ore ale dimineţii sunt ideale pentru a descoperi cele mai importante atracţii turistice, atunci când nu e foarte mare aglomeraţie. De asemenea, dimineaţa reprezintă un moment ideal pentru fotografii, graţie luminii bune. Totodată, localnicii sunt mai dispuşi să discute. Dimineaţa, zonele considerate mai periculoase nu mai sunt aşa de periculoase pentru că hoţii de buzunare, de exemplu, nu acţionează la primele ore.

Râzi de tine

De cele mai multe ori când călătoreşti vei părea în ochii celor din jur ca fiind neîndemânatic. În loc să te ruşinezi ar fi mai bine să râzi. Nu te teme să greşeşti şi nu te lua în serios în unele situaţii. Localnicii vor aprecia spiritul şi te vor ajuta mai uşor.

Pune bani de-o parte

Banii deschid orice poartă în jurul lumii. În cazul în care ai o urgenţă asigură-te că ai mai multe sume de bani la tine, depozitate în locuri diferite. Astfel, dacă îţi pierzi portofelul şi ai cardul în el vei fi bucuros că ai nişte bani cash la loc sigur. E recomandat să îi depozitezi în şosete într-un buzunar sigur din ghiozdan.

Vorbeşte cu localnicii

Nu încerca să discuţi doar cu alţi călători. Intră în vorbă cu localnicii! Foloseşte limba engleză, dar comunică şi cu ajutorul limbajului corpului. Învaţă de la cei cărora le vizitei ţara. Te vei îmbogăţi cu multe experienţe de la ei.

Foloseşte o eşarfă

Acest simplu articol vestimentar e de ajutor în multe situaţii, atunci când călătoreşti. Eşarfa ajută pentru protecţia contra razelor soarelui, poţi căra lucruri cu ea şi poate servi drept un bun accesoriu.

Copii de rezervă

Dacă ţi se fură vreun lucru, cum ar fi laptopul, în care sunt stocate pozele sau documentele, pregăteşte din timp copii digitale ale acestora. Ţine copii ale paşaportului, ale vizelor, ale certificatului de naştere şi ale asigurării de călătorie, precum şi ale numerelor de telefon care îţi pot fi de ajutor.

Fă multe poze

E posibil să întâlneşti anumite persoane sau să vezi anumite locuri doar o dată în viaţă. Păstrează-le în amintire cu ajutorul pozelor. Nu te intimida de poziţia de turist, nu călătoreşti să pari cool, ci să aduni experienţe şi amintiri.

Zâmbeşte şi salută

Ai probleme să comunici cu localnicii? De vină poate fi limbajul corpului. Cel mai bun sfat de travel este să îi priveşti pe localnici drept în ochi şi să le zâmbeşti în timp ce vă intersectaţi. Dacă îţi zâmbesc înapoi atunci salută-i! E cea mai simplă şi decentă cale de a-ţi face prieteni noi.

Fii deschis la minte

Nu judeca stilul de viaţă al oamenilor din altă ţară. Este arogant să îţi asumi anumite puncte de vedere care se pot dovedi greşite. Empatia este cheia înţelegerii. Nu trebuie să fii de acord cu cei pe care îi vizitezi, dar dacă adresezi întrebări, dacă ai sugestii şi dai curs discuţiilor lucrurile se vor limpezi.

Încearcă couchsurfing-ul

Couchsurfing.org este cea mai mare comunitate online de oameni care oferă camerele pe care le au disponibile celor care călătoresc, fără a cere un ban. Dacă vrei să experimentezi cultura locului şi să cunoşti oameni, aceasta este o metodă recomandată.

Nu-ţi fie frică

Lumea nu este atât de periculoasă precum mass-media încearcă să o portretizeze. Fii atent la posibilele pericole, dar nu te concentra doar pe asta când călătoreşti. Majoritatea localnicilor sunt prietenoşi, generoşi şi dornici să te ajute.

Încearcă mâncarea locală

Crezi că ştii deja gustul unei mâncări doar pentru că ai încercat-o în ţara ta? Te înşeli! Gustă din orice când călătoreşti, mai ales dacă nu ai mai încercat până acum. Întreabă localnicii ce ar trebui să mănânci şi nu uita că mâncarea de la vânzătorii ambulanţi e una dintre cele mai bune.
Nu grăbi pasul

Vrei să vizitezi şaşe ţări în şase săptămâni? Nu e recomandat. Vei avea parte de adevărate experienţe doar atunci când nu grăbeşti pasul. Nicio experienţă notabilă nu are loc în primele zile ale călătoriei, de aceea trebuie să îţi acorzi timpul necesar descoperirii lor.

Ţine un jurnal

Memoria te lasă la un moment dat. O să regreţi dacă nu îţi faci note de călătorie, cum ar fi numele locurilor şi oamenilor, conversaţii, trăiri, mirosuri şi noi experienţe. Dacă vreodată vrei să scrii ce ai simţit în călătoriile tale atunci această metodă e una dintre cele mai indicate. Există şi aplicaţii în acest sens care te pot ajuta.

Ieşi din zona de comfort

Provoacă-te să încerci lucruri noi, mai ales cele de care îţi e şi puţin teamă. În acest fel vei pune capăt anxietăţii. Ai probleme în a discuta cu localnicii? Fă-o! Ţi-e teamă de mâncarea bizară? Mănâncă cele mai ciudate alimente!

Nu planifica prea mult

Dacă te gândeşti câte zile să petreci într-un anumit loc, mai bine nu o mai face! E posibil să mergi cu gândul de a sta o zi, dar să rămâi alte două. Ideal ar fi să îţi planifici câteva atracţii de vizitat şi să laşi soarta să decidă restul!

Nu împacheta prea multe haine

Nu ai nevoie nici măcar de jumătate dintre lucrurile la care te gândeşti atunci când porneşti într-o călătorie. Dacă mergi în mod regulat dintr-un loc în altul trebuie să ai haine puţine şi care să încapă într-un spaţiu restrâns. Fii sigur că o să mai cumperi alte haine de pe drum.

Ascultă podcast-uri

Podcast-urile sunt minunate, e ca şi cum ai avea propriul radio. La drumuri lungi, podcast-urile fac călătoria mai uşoară, iar timpul trece mai repede când ascuţi poveşti, muzică sau interviuri. Ai grijă de corpul tău

Ai grijă de corpul tău

Călătoritul îţi poate da peste cap tot ritmul în care corpul ţi-e obişnuit. Dacă mergi dintr-un loc în altul este dificil să ai o rutină a exerciţiilor fizice, a meselor şi a orelor de somn. Nu uita să ai grijă de corpul tău. Stai hidratat, dormi suficient, mănâncă sănătos, foloseşte loţiune de protecţie şi fă exerciţii.
Nu uita de cei dragi

Nu uita să îi suni pe cei apropiaţi ţie şi să le faci surprize, cum ar fi să le trimiţi o vedere! Păstrează conexiunea cu cei dragi chiar şi când eşti departe de ei.

Călătoreşte mai mult

Odată ce ai prins microbul e greu să te mai desparţi de călătorii. Călătoreşte mai des, te vei îmbogăţi cu experienţe şi vei trăi lucruri pe care nu ai cum să le trăieşti în alt mod.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Celine Dion, moment spectaculos la Billboard Music Awards (Foto & Video)

Billboard Music Awards revine şi în acest an cu momente spectaculoase din partea artiştilor, pline de emoţie şi graţie. 

Celebrul film Titanic, regizat de James Cameron a împlinit 20 de ani de la lansarea în cinematografe, iar cu această ocazie, Celine Dion a susţinut un recital emoţionant. Artista a interpretat piesa de pe coloana sonoră, “My Heart Will Go On”, iar între timp, pe ecrane rulau scene din celebra peliculă.

Cât despre vestimentația sa, Céline a impresionat prin grație, avangardism și multă senzualitate. Artista de 49 de ani a ales să poarte la acest eveniment o rochie albă, amplă, care-i urma fidel linia corpului, punând în evidență silueta parcă sculptată a cântăreței.

Rochia statement a fost pusă în valoare de bijuteriile spectaculoase pe care le-a purtat la acest eveniment. Vorbim, desigur, de cerceii cu diamante, dar și de spectaculosul inel de trei milioane de dolari, semnat de Harry Kotlar, care a strălucit pe tot parcursul concertului susținut de Céline.

Premiile Billboard recompensează cei mai de succes artişti ai anului în SUA, în funcţie de vânzările lor de albume, single-uri, difuzări radio, turnee şi popularitate pe reţelele de socializare. Evenimentul s-a desfasurat pe 21 mai la T-Mobile Arena din Las Vegas.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Aerul curat imbuteliat, o afacere profitabila pornita de la o gluma

În unele locuri de pe pământ, aerul curat este un lux. Fie că este vorba de smogul gros produs de fabrici sau de poluarea invizibilă ieşită din ţevile de eşapament care sufocă oraşele, tot mai multe citadele pierd lupta contra poluării, relatează BBC.

Doar în India şi China se estimează că an de an 3 milioane de oameni mor din pricina poluării.

Această situaţie dramatică determină oamenii să apeleze la aerul îmbuteliat. Un număr tot mai mare de companii fac bani buni din îmbutelierea aerului curat. Pare o glumă, doar că este, de fapt, o afacere profitabilă. O astfel de companie care îmbuteliază aerul este in Edmonton, Alberta (Canada) . O singură sticlă cu opt litri de aer comprimat se vinde la 24 de dolari şi este suficientă pentru 160 de inspiraţii.

Moses Lam a pornit această afacere dorind iniţial să facă glume prietenilor săi, dar a constatat, că, de fapt, cererea pentru astfel de produse a explodat. „Pieţele pe care le intalnim sunt cele sufocate de poluare, unde mulţi oameni mor înainte de vreme din pricina calităţii proaste a aerului. Aerul nostru este pur şi simplu o experienţă pe care cei mai mulţi dintre indieni şi chinezi nu ar avea cum să o cunoască altfel.” Moses vinde acum 10.000 de sticle cu aer în fiecare lună şi se aşteaptă ca până la finalul anului numărul acestora să crească de patru ori.

 

Aethaer este o altă companie, din UK, care are activităţi similare. Borcanele lor cu aer de ţară se vând pentru 103 dolari. Fondatorul afacerii, Leo De Watts a dorit să crească gradul de conştientizare în ce priveşte efectele poluării. „Borcanele cu aer pot fi achiziţionate fie pentru considerente estetice, fie pentru a fi făcute cadou, sau, pur şi simplu, ca investiţie,” crede britanicul.

Oamenii de ştiinţă consideră că beneficiile aerului îmbuteliat sunt nule. „Este improbabil să aibă efecte benefice. Este o risipa de bani,” spune Shawn Aaron, director al Centrului de Cercetări în Sănătate Respiratorie, în Canada.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Microsoft vrea să introducă inteligența artificială în viața cotidiană

Microsoft a dezvăluit noi inovații tehnologice care vizează pătrunderea inteligenței artificiale (IA) în cotidian utilizând resursele din “cloud”, relatează AFP.

Injectăm inteligență artificială în toate produsele și serviciile pe care le oferim“, a subliniat vicepreședintele Microsoft care răspunde de acest domeniu, Harry Shum, în cadrul conferinței dezvoltatorilor organizată de grup la Seattle.

Asamblăm de peste 20 de ani cărămizile pentru a construi valul actual de inovații în acest sector“, a afirmat el.

Domeniile cele mai vizibile sunt învățarea mașinilor, recunoașterea vocală și mijloacele de a le permite roboților să identifice ceea ce văd.

Microsoft nu este singurul grup care încearcă să realizeze progrese în acest sector, în care se înfruntă cu giganți precum Amazon, Apple, Google și IBM. Amazon tocmai a prezentat o versiune cu ecran tactil a asistentului său vocal Alexa, în timp ce Harman-Kardon, proprietate a grupului sud-coreean Samsung, a anunțat că va începe comercializarea Invoke, un dispozitiv care utilizează asistentul vocal Cortana al Microsoft și integrează programul de comunicare video Skype.

Scopul este de a aduce IA în viața cotidiană a utilizatorilor și a o utiliza pentru a ameliora schimburile între utilizatori și asistenții vocali cu care sunt dotate smartphone-urile și alte tablete.

Obiectivul conferinței organizate la Seattle este de a ameliora schimburile de opinii între Microsoft și dezvoltatori, fie că este vorba de studenți care dezvoltă o aplicație sau echipe de ingineri profesioniști.

Microsoft încearcă să utilizeze IA pentru a ajuta firmele să-și rezolve problemele și pe dezvoltatori să-și amelioreze aplicațiile“, a spus Patrick Moorhead, analist la Moor Insights and Strategy. “Este ceva diferit față de Amazon, Facebook și Google, care încearcă înainte de toate să adune informații personale utilizând IA pentru a vă vinde diverse lucruri și a vă trimite reclame“, a adăugat el.

El subliniază faptul că Microsoft îi lasă pe dezvoltatori să modifice comenzile gestuale, programele de recunoaștere vocală și alte funcții, în loc să le impună să le armonizeze după un model comun tuturor aplicațiilor.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

Johnny Depp va avea rolul principal în pelicula despre viața excentricului John McAfee

Johnny Depp va juca rolul principal într-o comedie neagră despre viața lui John McAfee și călătoria lui de la statutul de antreprenor la cel de fugar.

Dacă erai nerăbdător pentru o dramă de proporții, inspirată dintr-o poveste reală, și te-au inspirat aventurile magnatului John McAfee, atunci ai noroc, pentru că un film despre acest personaj notoriu urmează să fie creat, cu Johnny Depp în rolul principal, potrivit cnet.com.

 Comedia neagră, intitulată ”King of the Jungle” (Regele Junglei), este inspirată de un articol de pe Wired, publicat în 2012 și care are este despre experiența unui jurnalist care se ocupă de realizarea unei cronologii complete a călătoriei lui John McAfee de la antreprenor în domeniul tehnologiei și dependent de cocaină, la fugar.

Articolul, denumit ”John McAfee’s Last Stand„, scris de Joshua Davis, urmărește viața magnatului tech prin toate perioadele vieții: când își pierde averea și se mută în jungla din Belize și își schimbă viața în totalitate. Creația cinematografică are în prim plan aceste evenimente tragi-comice și modul în care paranoia ia cu asalt gândirea acestuia. Însă pelicula tratează, deopotriva, tema crimei și a realității

Planurile lui McAfee au avut o influență majoră asupra comunității tech din lume. Acesta și-a format un nume prin întemeierea Asociației McAfee în 1987, care a facilitat dezvoltarea software-ului pentru antivirus. După retragerea sa, din postura de multimilionar, în 1994, a lucrat la înființarea câtorva startup-uri și, pentru majoritatea timpului, nu s-a mai aflat în atenția publicului.

După o perioadă îndelungată, in 2012, a ajuns din nou pe primele pagini ale ziarelor pentru presupusa sa implicare într-un asasinat din Belize (zvon pe care îl infirmă) care a rezultat într-o anchetă fără speranță și capturarea lui în Guatemala. De atunci, Intel, care a achiziționat McAfee în 2010, a separat brandul de numele acestuia, iar John McAfee a apărut în mai multe clipuri video în care anunța alte proiecte centrate pe sporirea securității.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215