3

Singurul hotel de gheață din România va apărea în documentarul “Wild Carpathia 4”

Singurul hotel de gheață din România, Hotel of Ice, situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții Făgărașului, va putea fi văzut în documentarul “Wild Carpathia 4”, care se va numi “White Carpathia”.

hotelofice

Realizatorul, Charlie Ottley, și-a propus să arate lumii întregi obiectivele turistice cele mai interesante ale țării noastre acoperite de zăpadă și care pot fi vizitate iarna, a declarat luni, pentru Agerpres, Lidia Bădilă, purtătorul de cuvânt al complexului turistic de gheață de la Bâlea.

 

Charlie Ottley și echipa sa, împreună cu alpinistul Alexandru Găvan, consilier al ministrului Mediului, au filmat în ultimele trei zile Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, dar și creasta Munților Făgăraș. Este pentru prima dată când Charlie Ottley a preferat să filmeze această zonă muntoasă din România, la sol, fără să folosească drone.

12747456_678272628941978_3060937297678582640_o

“Au filmat vineri, sâmbătă și duminică. Ei au venit și cu alpinistul Alex Găvan, consilier în Ministerul Mediului, au urcat pe creastă. Acest episod din “Wild Carpathia” se va numi “White Carpathia”, adică “România Albă”, au filmat în mai multe locuri, în Maramureș, în Munții Făgăraș, unde au filmat obiective turistice acoperite de zăpadă. Au filmat Hotelul de Gheață și știm că în documentar, acest obiectiv va apărea”, a precizat Lidia Bădilă.

Echipa de la “Wild Carpathia” a filmat Hotelul de Gheață în cea mai călduroasă perioadă a sa din ultimii zece ani. Practic a devenit o adevărată provocare pentru proprietarii acestui inedit hotel să îl mențină, în condițiile în care temperaturile sunt mult prea ridicate, iar căldura de afară a făcut ca echipele de constructori să facă retușuri la acoperișul construcției.

12771712_681091451993429_3495594433938374673_o

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Documentarul este realizat de organizația non-guvernamentală “Wild Carpathia”, care și-a propus ca prin materialele sale să promoveze și să protejeze patrimoniul natural al României și va fi difuzat la TVR, după care va fi oferit și posturilor internaționale.

Aflat în septembrie 2015 la București, Charlie Ottley făcea apel pentru strângerea a încă 15.000 de lire sterline din suma totală de 50.000 de lire sterline pentru finalizarea celui de-al patrulea episod al seriei de documentare.

Săptămâna trecută, miercuri, s-a înregistrat cea mai călduroasă zi din ultimii 40 de ani de la Bâlea Lac, plus 6,9 grade Celsius, o temperatură de luna mai pentru acest loc, potrivit meteorologilor.

Sursa articol: Agerpres.ro, Sursa foto: HotelOfIce

1-echipamentgratuit-1030x215

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns