Vin-Diesel

S-au incheiat filmarile la Fast and Furious 7

Filmarile la Fast and Furious 7 s-au incheiat. Anuntul a fost facut oficial pe pagina de Facebook a filmului si mesajul a venit insotit cu o imagine in care Vin Diesel apare bandajat la mana si ingandurat. Imaginea reflecta si durerea celor implicati, dupa moartea fulgeratoare a lui Paul Walker, dar si cat de grele au fost filmarile.

Imaginea a fost postata pe si pe contul de Facebook al lui Vin Diesel, acolo unde a primit peste 1 milion de like-uri in cateva ore. Fanii au reactionat si au lasat mesaje emotionante. “Voi plange la acest film” sau “Paul Walker o sa ne urmareasca de sus si o sa fie mandru”. “Va fi greu sa urmarim acest film fara Paul”. Altii au reactionat si au intrebat imediat de ce este ranit Vin Diesel in poza si ce pateste personajul sau.

Mesajul oficial oferit de producatori este foarte emotionant si face referire atat la lipsa lui Paul Walker cat si la greutatile intampinate in timpul filmarilor, amanate dupa moartea lui Paul Walker. “Astazi am filmat ultimele scene pentru Fast and Furious 7 si am incheiat filmarile. Vrem sa impartasim cu voi cat de special este acest moment si le multumim fanilor pentru rabdare si forta. Au fost momente cand nici noi nu stiam daca mai putem continua. Dar v-am ascultat si ne-am gasit puterea in sprijinul vostru.” Cititi aici mesajul in intregime.

Fanii au un motiv de bucurie pentru ca au de asteptat mai putin pentru a vedea cel de-al saptelea film din serie. Cei de la Universal au decis sa faca o premiera globala, intr-o data mai accesibila pentru toate pietele de film. Initial, filmul urma sa fie lansat in vara acestui an, insa moartea neasteptata  a lui Paul Walker a blocat filmarile, iar acum productia va fi pe lista celor mai asteptate filme din 2015. In noul film, isi vor relua rolurile Vin Diesel, Dwayne Johnson, Jordana Brewster si alte staruri din serie.

Sursa