Poveştile inedite ale Târgului de Crăciun de la Sibiu: tramvaiul cu specialităţi nemţeşti, cheia franceză de ciocolată şi globurile personalizate

Pe lângă cele 110 standuri de unde poţi cumpăra dulciuri, mâncare tradiţională românească şi bavareză, vin fiert, castane şi cadouri pentru cei dragi, Târgul de Crăciun de la Sibiu are şi poveşti mai puţin văzute şi bănuite, dar fascinante. Bunăoară, tramvaiul din care vizitatorii cumpără produse tradiţionale nemţesti a fost confecţionat manual de o familie din Mediaş, iar uneltele, cheile franceze, pensulele şi chiar aparatele de fotografiat au gust de ciocolată, datorită unei firme din judeţul Buzău.

Atmosfera sărbătorilor de iarnă se simte la Sibiu, prin Târgul de Crăciun, deschis la mijlocul acestei luni. Dincolo de tejghelele pline cu produse, stau ascunse poveşti născute din pasiune. Una dintre ele a luat forma unui tramvai, o legendă a Sibiului, recreată în curtea unor medieşeni. Rareş Radu, de 33 de ani, şi tatăl său au lucrat pentru a crea o căsuţă specială, în care să pregătească preparate nemţeşti, pe grătar. Au muncit timp de şase luni în curtea casei lor din Mediaş, până la jumătatea lunii iunie. “E primul an la Târgul de Crăciun. Am construit o căsuţă aparte, în stil tramvai, de la zero. Am vrut să fim deosebiţi faţă de ceilalţi. Prima dată ne-am gândit la ceva stil vagon, dar apoi am zis că e mai frumos un tramvai – cumva – simbolul judeţului. Avem în el poze vechi cu tramvaiele Sibiului. Ne-am inspirat mult din Sibiul vechi”, povesteşte Rareş Radu.
Alături de el, la standul din Piaţa Mare se află şi Ciprian Albu, din Răşinari. Împreună – spun aceştia – povestesc turiştilor din ţară şi străinătate despre istoria tramvaielor în Sibiu. “Turiştii sunt interesaţi să cunoască cât mai multe despre tramvai. După ce le povestim, fac poze cu noi”, mai spune Rareş.
Tramvaiul lor, cu roţi şi grătar, se află la cea de-a patra apariţie publică, după ce proprietarii au mers cu el atât la festivaluri în Cluj şi Braşov, cât şi la alte evenimente din Sibiu.

Al doilea job, prima pasiune

Un alt stand inedit este cel închiriat de o familie din Cluj ce confecţionează globuri personalizate, Moşi Crăciuni, bufniţe şi alte obiecte din sticlă. Pentru Marius Deiac şi soţia lui, această pasiune reprezintă al doilea job. După opt ore petrecute la locul de muncă, amândoi se întorc acasă şi îşi dau frâu liber imaginaţiei, creând diferite obiecte din sticlă.
Mă ocup împreună cu soţia. E al doilea job la noi. Soţia a lucrat în domeniu, eu încă lucrez la o firmă de sticlărie pe lângă Cluj. După programul de opt ore, facem asta acasă. De 20 de ani! Eu am lucrat prima dată, înainte de armată, la Cooperativa de sticlărie din Cluj, după aceea m-am mutat la firma unui italian, unde am început să fac la nivel mai ridicat”, spune Marius.
Deşi au două decenii de experienţă în domeniu, clujenii se află la prima participare ca expozanţi la Târgul de Crăciun de la Sibiu.
“E primul an aici, să vedem dacă ne merge. E ceva aparte, nu prea e pe piaţă”, spune Marius.

Ciocolata, sub forme inedite

V-aţi gândit vreodată ce gust are o cheie franceză? Dar un aparat de fotografiat sau o pensulă de vopsit? Ei bine, le puteţi gusta de la standul amplasat în faţa Primăriei Sibiu, unde o firmă din judeţul Buzău îşi prezintă produsele inedite din ciocolată.
Produsele noastre au diferite forme şi se fac într-un anume fel. Am mai participat la Târgul de Crăciun din Sibiu, unde se caută în special spinnerele pentru copii, potcoavele, pentru că sunt simbolul norocului”, spune Fernando, unul dintre angajaţii companiei.
Preţul ciocolatei este între 25 – 50 lei, în funcţie de model şi dimensiune.

Meniu gastronomic bogat

Expozanții din toate colțurile țării și din străinătate prezintă o selecție diversă de produse, constând în decorațiuni de Crăciun, dulciuri, accesorii, jucării și un meniu gastronomic bogat.
De asemenea, comercianţii au adus produse tradiţionale şi din Sibiu, cum sunt vestitele vinuri de Apold,  vândute sub marca Gorgandin, sau specialităţi culinare specifice zonei.
Un pahar de vin fiert este 4 lei, iar o porţie de 12 castane prăjite 10 lei.
Cei care vor să se fotografieze cu Moş Crăciun în sania lui trebuie să plătească între 20 – 30 lei.
Cea de-a 12-a ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu se va desfășura anul acesta până în 3 ianuarie 2019. Din atracțiile ce dau  farmec Târgului de Crăciun fac parte proiecții noi, mai spectaculoase pe clădirile din Piața Mare, un patinoar cu gheață naturală și un nou tren turistic care pleacă din gara special amenajată în cadrul Târgului de Crăciun, pe traseul Strada Cetății, strada Nicolae Bălcescu și întoarcerea în Piața Mare.

Sursa

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply