O româncă, printre laureații din acest an ai premiilor Ig Nobel

O româncă este printre laureaţii din acest an ai premiilor Ig Nobel, care celebrează cele mai trăsnite cercetări ştiinţifice. Gabriela-Alina Sauciuc, cercetătoare la o renumită universitate din Suedia, a castigat la categoria antropologie. Ea a descoperit că cimpanzeii de la zoo imită vizitatorii la fel de des pe cât vizitatorii imită cimpanzeii. Premiul pentru medicină a fost acordat unei cercetări despre impactul unei călătorii cu un montaigne rousse asupra eliminării unei pietre la rinichi.

Gala Ig Nobel a fost organizată într-un amfiteatru al Universităţii Harvard. Pentru început, publicul a aruncat avioane de hârtie asupra unei ţinte umane de pe scenă.

„Bun venit la cea de-a 28-a gală anuală Ig Nobel!”

Apoi toţi laureaţii au urcat pe scenă ca să-şi primească premiile pe rând.

„Premiul pentru antropologie. Câştigătorii sunt din Suedia, România, Danemarca, Olanda, Germania, Marea Britanie, Indonezia şi Italia”, au anunțat organizatorii.

„Motivul pentru care ne aflăm aici este un studiu despre interacţiunile spontane dintre cimpanzei şi oameni, la o grădină zoo din Suedia. Scopul nostru era să vedem dacă cele două specii de primate îşi imită reciproc maimuţărelile. Aşa a fost. Cel mai important, am observat că maimuţăreala a dus la prelungirea interacţiunilor interspecii”, a declarat laureata din România, Gabriela Sauciuc.

Premiile Ig Nobel sunt decernate în fiecare an cu o lună înainte de acordarea adevăratelor Premii Nobel. Ig Nobel Prize sunt creaţia editorului şi fondatorului revistei Annals of Improbable Research şi sunt menite să celebreze neobişnuitul, să onoreze imaginaţia şi să încurajeze oamenii să gândească în mod neobişnuit, scrie Agerpres.

Sursa

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply