O focă, urmărită de niște balene orca, a găsit refugiu pe barca unor turiști

Un grup de turiști a avut parte de o sperietură serioasă după ce, din senin, o focă a urcat pe barca cu care se aflau în larg.  Cel puțin la fel de speriat era și animalul marin care, urmărit de niște balene ucigașe înfometate, și-a găsit refugiu pe ambarcațiune.

 Nick Templeman organizează excursii pe coasta insulei Vancouver, Canada, pentru turiştii care vor să vadă balenele. Însă de această dată excursia s-a transformat într-o acţiune de salvare a unei foci. Aceasta, înainte de a se urca pe şalupă, fusese aruncată de la o balenă la alta şi dusă de una din ele în adâncul apei, însă foca a reuşit să scape şi să se refugieze lângă oameni,  după ce a alunecat de pe barcă de vreo 3 ori. Orcile au aşteptat să prindă foca preţ de 45 de minute după care au renunţat, iar foca a fost cruţată, cel puţin de această dată.

Templeman a scris pe contul său de Facebook că acest moment a fost cel mai uimitor la care a asistat în 20 de ani de când organizează excursii pe mare pentru turişti.

Sursa: ziaruldeiasi

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply