Numărul românilor care îşi fac nunta şi luna de miere în destinaţii exotice a crescut cu 20% în ultimul an. Mauritius, Maldive sau Seychelles, cele mai căutate destinaţii

Numărul românilor care îşi fac nunta şi luna de miere în destinaţii exotice a crescut cu 20% în ultimul an, iar între cele mai căutate destinaţii sunt Mauritius, Maldive sau Seychelles, arată un comunicat emis vineri de Eturia, touroperator specializat pe destinaţii exotice.

”Atât nunta, cât şi luna de miere rămân două momente cheie în viaţa fiecăruia dintre turiştii noştri, cu atât mai mult cu cât, în ultimul an, sesizam o creştere de 20% pe acest segment comparativ cu 2018. În calitate de agenţie specializată în vacanţe personalizate observăm cum se conturează o categorie tot mai mare de clienţi care preferă o nuntă restrânsă, urmată firesc de o săptămână de miere într-o destinaţie exotică versus o nuntă costisitoare în România. Astfel, turiştii noştri sunt din ce în ce mai dornici să marcheze acest eveniment din viaţa lor într-un loc paradisiac, precum Mauritius, Maldive sau Seychelles şi îşi aliniază dorinţele cu trendul mondial, marcând acest eveniment special într-o locaţie selectă, exotică, cu servicii multiple incluse”, a declarat Sorin Stoica, CEO Eturia.

Printre destinaţiile-vedetă alese de turişti pentru organizarea unei nunţi sau pentru petrecerea lunii de miere, specialiştii Eturia recomandă insulele Oceanului Indian (Maldive, Mauritius, Seychelles), Republica Dominicană sau Cuba, Brazilia, Filipine şi Argentina.

“Se constată un trend al organizării nunţilor pe insule exotice, ce oferă peisaje de vis (Maldive, Mauritius, Seychelles), în vreme ce pentru luna de miere, tinerii căsătoriţi preferă şi circuite în locaţii cosmopolite, animate (Brazilia, Argentina, Costa Rica). Costurile aferente unor astfel de vacanţe tematice porneşte de la 3.050 euro de persoană, dar include servicii extra, pe lângă asigurări complexe de călătorie şi transport”, arată reprezentanţii touroperatorului.

Printre serviciile de care beneficiază un cuplu atunci când alege un pachet de nuntă într-o destinaţie exotică, sunt: cazare într-o locaţie exclusivistă, organizator personal pentru eveniment; locaţie specială pentru eveniment şi decorarea acesteia; mic-dejun festiv în dormitor în ziua următoare evenimentului; buchetul miresei; butoni pentru mire; tortul miresei; camera separată pentru mireasă în ziua nunţii; sticla de şampanie şi canapés după ceremonie; servicii de coafor şi machiaj pentru mireasă.

De asemenea, mai sunt incluse: tratament spa pentru mireasă, ce include manichiură şi pedichiura luxury, masaj; tratament spa şi masaj pentru mire; cina festivă cu 4 feluri de mâncare într-o locaţie privată; decor romantic în camera mirilor şi un cadou din partea hotelului.

În ceea ce priveşte luna de miere, pachetele de vacanţă cele mai căutate sunt în locaţii dintre cele mai diverse, de la exoticele Seychelles, Hawaii, şi Bora Bora, până la cosmopolita Argentina. Astfel, tarifele pentru luna de miere pornesc de la 1.200 de euro de persoană (Bali) şi ajung până la aproximativ 5.400 euro de persoană (Bora Bora).

Exista şi cupluri ce sărbătoresc reînnoirea jurămintelor sau chiar nunta de argint ori aur în aceste locaţii exotice.

”Important de ştiut este faptul că experienţa ultimilor ani, numărul mare de parteneri locali şi relaţia directă cu marile lanţuri hoteliere ne permite să putem personaliza fiecare element al vacanţei, astfel încât tinerii îndrăgostiţi să aibă parte de o experienţă memorabilă. De asemenea, constatăm în ultima perioadă o deschidere a oamenilor către alte culturi: sunt cupluri care aleg să îşi organizeze nunţile în stil indian, sau, de ce nu, în locaţii tropicale precum Zanzibar, Mexico şi Hawaii, bucurându-se de tradiţiile locale. Totodată, din ce în ce mai multe cupluri aleg să spună ‘Da’ într-un context adventure, fie sub apă, fie la mare înălţime (în avion sau balon cu aer cald), fapt ce ne provoacă permanent“, a mai declarat Sorin Stoica, CEO Eturia.

Sursa

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply