Muzeul Luvru din Abu Dhabi își va deschide porțile la 11 noiembrie

La zece ani de la lansarea proiectului, muzeul Luvru din Abu Dhabi își va deschide porțile la 11 noiembrie, au declarat miercuri promotorii săi, care îl descriu drept primul muzeu universal din lumea arabă și, totodată, un simbol al toleranței, informează AFP.

Președintele francez Emmanuel Macron este așteptat la inaugurarea muzeului, proiectat de arhitectul Jean Nouvel, pe insula Saadiyat, în capitala Emiratelor Arabe Unite.

Operele de artă, manuscrise și obiecte de la începuturile civilizațiilor și până în prezent vor permite vizitatorilor să înțeleagă influențele împărtășite de diferite culturi de-a lungul istoriei.

Deschiderea muzeului a fost amânată de mai multe ori din cauza unor probleme de finanțare. Dar de data aceasta lucrurile par însă să se încheie, în condițiile în care o conferință de presă a fost organizată miercuri la Abu Dhabi pentru a anunța data inaugurării.

Muzeul reprezintă “răspunsul comun” al Parisului și al Abu Dhabi-ului într-un moment în care “cultura este atacată”, a declarat ministra franceză a culturii, Françoise Nyssen.

Proiectul s-a născut dintr-un acord interguvernamental semnat în 2007 între Paris și Abu Dhabi.

Cu o durată de 30 de ani, acordul prevede ca Franța să își pună la dispoziție expertiza, să împrumute lucrări de artă și să organizeze expoziții temporare în schimbul unui miliard de euro. Din acest total, simpla împrumutare a numelui “Luvru” până în 2037 aduce muzeului parizian suma de 400 de milioane de euro.

Construcția muzeului — la un cost estimat inițial la 654 milioane de dolari (582 milioane de euro) — a fost finanțată de Abu Dhabi, în plus față de acordul de cooperare.

Jean Nouvel a fost inspirat de cultura arhitecturală arabă pentru a proiecta acest “oraș-muzeu”, acoperit în mare parte de un dom cu diametrul de 180 de metri, ornat cu stele prin care trece o “ploaie de lumină”.

Spațiile de expoziție vor acoperi o suprafață de 8.600 de metri pătrați, iar cele 23 de galerii permanente vor găzdui 600 de opere de artă, dintre care 300 vor fi împrumutate de 13 muzee franceze în primul an de funcționare a muzeului.

Printre operele care vor fi expuse figurează lucrări celebre, cum ar fi “La Belle Ferronniere”, de Leonardo da Vinci (Luvru), “Bonaparte franchissant les Alpes” de Jacques-Louis David (Versailles) și “Autoportret” de Vincent Van Gogh (Musée d’Orsay).

Marea majoritate a lucrărilor va documenta însă istoria timpurie a civilizațiilor, culturilor și religiilor, cum ar fi expunerea unei file din Coranul albastru de la Kairouan (un Coran datat sfârșitul secolului al IX-lea sau debutul secolului al X-lea, n.red.), a unei Biblii în limba gotică, a unui Pentateuh, dar și a unor texte budiste și taoiste.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns