Horia Brenciu în rolul lui Colin Firth în musicalul MAMMA MIA

Horia Brenciu a jucat de curând premiera musicalului MAMMA MIA!. A interpretat rolul lui Harry, unul dintre posibilii  taţi ai lui Sophie. Premiera spectacolului a fost pe cât de aşteptată, pe atât de răsunătoare şi a adunat nume importante ale muzicii româneşti.

Dar un nume precum cel al lui Horia, nu putea fi trecut cu vederea, aşa că l-am luat la întrebări şi a ieşit frumosul interviu de mai jos:

Un musical vs un concert la Sala Palatului. Care au fost diferenţele de feeling? Pentru care te-ai pregătit mai mult?

Pentru… amândouă! Diferenţa cea mai mare dintre cele două producţii este că la MAMMA MIA! am fost doar un personaj din distribuţie şi a trebuit să-mi asum tot ce a decurs din rolul acesta, pe când la concertele mele de la Sala Palatului, dincolo de postura de cântăreţ, particip şi la celelalte elemente de show, regie, scenariu şi coregrafie… Ca să fiu mai precis, nu mişcă nimeni fără să-mi dau acordul. Ei bine, la MAMMA  MIA!, în afara lunilor de repetiţii, într-un fel, chiar m-am relaxat. De la catering, până la generic, totul a mers foarte bine. Iar atunci când îl ai ca regizor pe Razvan Dincă şi coregraf pe Violeta Dincă, totul e mai simplu. Şi dacă v-aş mai povesti şi de minunaţii mei colegi de scenă şi de întreaga echipă tehnică, ne prind cu siguranţă concertele mele de pe 7, 8 şi 9 decembrie, de la Sala Palatului.

Ţi-a plăcut filmul MAMMA MIA!? Dar ABBA?

Nu ştiu ce să zic… Fiind foarte tânăr, n-am prea ascultat ABBA… Glumesc, desigur.  Amândouă intră pe deplin în gusturile mele.

Ai jucat rolul lui Colin Firth. Nu ţi se pare că te potriveai mai mult cu Pierce Brosnan? Parcă e mai carismatic…

Pierce Brosnan?! Slăbănogul ala?!

Este primul musical în care ai jucat?

Da.

Simţi că un musical ţi se potriveşte mănuşă? Nouă aşa ni se pare, poate datorită personalităţii tale…

Mulţumesc. Aveţi gusturi bune! Music hall-ul e ca un fel de triatlon, adică înglobează mai multe genuri artistice în aceeaşi prestaţie scenică. În cazul show-ului MAMMA MIA!, trebuie să te descurci la actorie, dans şi muzică. Şi aş mai adăuga încă un “sport”: munca în echipă. Încerc să ţin pasul cu echipa MAMMA MIA!. E o senzaţie minunată când spiritul competitiv şi generozitatea îşi fac loc în sânul aceleiaşi echipe.

Din ce îmi amintesc, tu ai fost primul care a introdus musicalul la Vocea României. Iar acum, alături de tine cântă o mulţime de voci de la Vocea României. Cum îţi „sună” asta?

Îmi sună… “muzichal”! Am introdus mai multe piese în premieră, atât la Vocea României, cât şi la X Factor, care se cântă şi acum la concursurile de talente vocale. Evident că fiecare concurent are ADN-ul lui muzical, ca atare şi piesele potrivite pentru vocea sau caracterul lui. Repetarea anumitor piese, pe care le-am iniţiat, mă bucură, dar în acelaşi timp mă obligă să mă gândesc la melodii noi, principiu pe care îl am şi în concertele mele. N-are rost să faci un spectacol dacă nu aduci cel puţin câteva piese noi şi un concept surprizător.

Îţi imaginezi ziua în care rolul din musical se va transforma în realitate? Când îţi vei conduce fiicele la altar?

HAHAHA… Uite ce e, nu sunt pregătit pentru întrebarea asta!

În ce musical ţi-ar mai plăcea să joci?

Book Of Mormon, Kinky Boots, Once, Frozen, Jersey Boys, Jesus Christ Supertstar, Chorus line… în toate, practic!

Dacă ar fi să închizi ochii şi să poţi să transformi în realitatea cel mai arzător vis al tău, care ar fi?

Aş vrea să am energie, sănătate şi un gram de noroc să pot face spectacole, music hall sau televiziune şi peste 25 ani.

Sursa

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns