Simona Halep s-a calificat în semifinale la Roland Garros pentru al doilea an consecutiv, după o revenire minunată în faţa lui Kerber

Simona Halep (1 WTA) a învins-o miercuri pe Angelique Kerber (Germania, 12 WTA), scor 6-7(2), 6-3, 6-2, calificându-se în semifinalele de la Roland Garros pentru al doilea an consecutiv. Halep se va lupta cu Garbine Muguruza (Spania, 3 WTA) pentru un loc în finala turneului francez.

Iata retrospectiva meciului:

14:00 Precedenta confruntare dintre Halep şi Kerber a fost atât de tensionată încât antrenorul Simonei nu a mai ţinut cont de regulament şi a interacţionat cu eleva sa în timpul jocului. Sportiva a trebuit să scoată 12.000 de euro din buzunar la Australian Open, dar a meritat să plătească amenda. Să ne imaginăm un dialog purtat între Halep şi Cahill înaintea meciului de la Roland Garros. Darren:“Simona, eu voi sta pe locul acela. Să fii atentă la mine, da?”. Simona“Sper că nu bate camera de filmat până acolo. Nu vreau să mai plătesc o nouă amendă”.

14:15 Organizatorii turneului francez nu i-au arătat respectul cuvenit favoritei principale nici de această dată. După ce în turul 3 au exilat-o pe terenul 18, Halep va juca semifinala cu Kerber pe arena Suzanne Lenglen. Simona va trebui să se acomodeze cu acest teren pe care nu a mai disputat niciun meci în 2018.

14:35 Va fi un duel de foc şi prin prisma faptului că Simona îşi înfruntă fostul antrenor, pe Wim Fissette, cel care acum se află în staff-ul nemţoaicei. Belgianul a făcut o declaraţie plină de fair-play, vorbind foarte frumos despre Simona înaintea duelului cu eleva sa. Se pare că Wim a îngropat securea războiului după ce constănţeanca l-a demis prin SMS: “De la începutul turneului am spus că Simona e favorita principală. Este cea mai bună jucătoare de zgură din lume. Halep este foarte solidă, obligă adversarele să joace la limită. Kerber ar fi avut mai multe şanse dacă meciul s-ar fi disputat pe iarbă”a declarat Fissette pentru Eurosport.

14:50 John McEnroe, legendarul tenismen american, are mai mare încredere în Simona Halep înaintea duelului cu Angelique Kerber: “Sunt surprins că Angelique Kerber nu joacă bine pe zgură, deşi are lovituri plate. Va fi o mare bătălie, dar Simona Halep se simte mai bine pe această suprafaţă şi este mai ‘înfometată’ decât nemţoaica”, a spus John la emisiunea “Game, Schett şi Matts”, cu câteva minute înaintea partidei.

15:01 Halep şi Kerber au intrat la încălzire pe arena Suzanne Lenglen, fiind întâmpinate de francezul Kader Nouni, omul care va oficia partida din scaun.

15:10 Angelique nu îi dă ritm Simonei în debutul partidei şi câştigă primul game, pe serviciul româncei: 0-1!

15:13 Halep – Kerber 0-2! Adversara Simonei valorifică break-ul fără probleme, iar constănţeanca este obligată să îşi câştige serviciul.

15:25 Halep – Kerber 0-4! Jocul nemţoaicei este mai consistent, iar Simona pierde al 4-lea game consecutiv.

15:32 Halep – Kerber 2-4! Românca începe să îşi asume mai multe riscuri, joacă agresiv şi reintră în set

15:39 Simona vine la 3-4, după un game în care a salvat două mingi de 2-5! Favorita principală e ajutată tot mai mult de serviciu.

15:43 Halep – Kerber 3-5! Nemţoaica se apără foarte bine şi întrerupe seria de 3 game-uri reuşită de Simona! Jucătoarea noastră a ratat de puţin lovitura, la minge de game pentru Angelique.

15:47 Simona rezistă în set şi se apropie la 4-5, iar Angelique trebuie să îşi facă serviciul dacă vrea sâ câştige primul act.

15:51 Halep – Kerber 5-5! Revenire fabuloasă a Simonei: întoarce game-ul de la 0-30 şi trimite în prelungiri un set în care a fost condusă cu 4-0!

15:55 Simona putea prelua conducerea pentru prima oară în meci, dar Angelique se agaţă cu dinţii de fiecare minge şi face 5-6, cu break! Pe central, Muguruza o domină pe Şarapova şi îşi adjudecă manşa inaugurală cu 6-2.

16:00 Halep – Kerber 6-6! Simona nu cedează nici de această dată, deşi Angelique a servit din nou pentru set! Favorita principală loveşte foarte aspru şi trimite în tie-break un set ce părea compromis după primele patru game-uri.

16:07 Simona Halep cedează în tie-break, scor 6-7(2)! Mare păcat: românca a avut-o în mână pe Angelique Kerber şi a împins setul în prelungiri după ce nemţoaica a condus cu 4-0, dar Simona a fost nesigură în tie-break. Ambele jucătoare şi-au luat acum pauză de vestiar.

16:15 Halep revine hotărâtă pe teren şi conduce cu 1-0 în setul secund, după un game modest al lui Kerber.

16:18 Halep – Kerber 6-7, 2-0! Simona leagă mult mai bine jocul şi începe excelent actul al doilea

16:23 Simona loveşte în profunzime şi reface diferenţa, 6-7, 3-1!

16:30 Halep – Kerber 6-7, 3-2! Liderul mondial a irosit două şanse de dublu break, iar nemţoaica îşi adjudecă un game maraton, plin de greşeli neforţate.

16:33 Simona controlează game-urile pe propriul serviciu, iar scorul devine 6-7, 4-2!

16:37 Halep – Kerber 6-7, 4-3! Angelique rămâne însă periculoasă, riscă şi câştigă la rându-i pe propriul serviciu.

16:44 Simona este foarte aproape de câştigarea setului secund, scor 6-7, 5-3! Românca s-a desprins încă o dată după o contra-scurtă fabuloasă.

16:49 SEET câştigat cu stil de Simona Halep, scor 6-3! Românca trimite partida în decisiv, după ce Angelique Kerber a comis dublă greşeală la a patra minge de set pe care şi-a creat-o Simona. Favorita principală va avea şi un atu important, pentru că va începe setul 3 la serviciu.

16:54 Halep – Kerber 6-7, 6-3, 1-0! Start solid pentru Halep în setul decisiv!

16:56 Simona îşi continuă demonstraţia de forţă, returnează excepţional şi are 2-0 în setul al treilea.

16:59 Angelique face rebreak-ul şi dă semne de revenire, dar nemţoaica are probleme la picior. Kerber a cerut time-out medical la scrul de 6-7, 6-3, 2-1.

17:08 Breeeak! Kerber nu mai are forţă în picioare, iar Halep se desprinde la 3-1 în decisiv.

17:11 Halep – Kerber 6-7, 6-3, 4-1! Simona preia controlul, dar se supără în mod inexplicabil pe antrenor.  După un schimb de mingi intens, Simona a strigat nervoasă către Darren Cahill: “Taaaci!”. Probabil că antrenorul i-a transmis ceva care a deranjat-o: asta a vrut să arate şi regizorul transmisiunii, care a pus imediat camerele pe australian.

17:18 Halep joacă perfect pe propriul serviciu şi se apropie la un singur game de semifinalele de la Roland Garros: 6-7, 6-4, 5-2! Hai, Simona!

VICTORIEEE! Halep e în carul de aşi de la Roland Garros, după o luptă de două ore şi 16 minute, scor 6-7(2), 6-3, 6-2 cu Kerber! Simona a reuşit o revenire excepţională după un prim set în care a fost nesigură pe ea, dominând-o pe Angelique în următoarele două manşe. Halep a încheiat în stil de mare campioană partida, a rămas în cursa pentru locul 1 mondial, iar în semifinale urmează o confruntare şi mai dură, cu Muguruza.

Sursa

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply