Generaţia care nu mai ştie româneşte. Ruptura definitivă dintre bunici şi nepoţii crescuţi peste hotare

În încercarea disperată de a nu avea problemele lor de adaptare şi de a nu-şi vedea copiii stigmatizaţi, românii plecaţi în străinătate încurajează generaţia care vine după ei să înveţe limba ţării care i-a oferit un trai mai bun. Prietenii, relaţiile, şcoala, toate sunt acolo, departe de ţară şi de tot ce e româneşte. Aşa se nasc situaţii în care bunicii rămaşi acasă nu mai pot comunica cu nepoţii lor.

Pentru mii de copii plecaţi sau născuţi peste hotare, limba română este o provocare. Mulţi dintre ei au uitat sau nu au învăţat să vorbească limba natală, specialişti spunând că cele mai des întâlnite probleme de acest gen sunt cu copiii migranţilor care au ales ţări în care se vorbeşte limba engleză sau germană.

Copiii evită să discute cu bunicii pentru că nu se pot înţelege, bunicii se simt frustraţi că cei mici, şi dacă înţeleg limba română, le răspund în limba ţării în care locuiesc. Prăpastia creată între generaţii se adânceşte direct proporţional cu timpul petrecut de cei mici peste hotare.

În comuna Feldru din judeţul Bistriţa Năsăud, peste 2.000 de localnici au plecat în străinătate la muncă. “Este foarte dureroasă ruperea de familie a celor care sunt plecaţi. De cele mai multe ori se nasc copii în străinătate, iar nepoţii greu se acomodează cu condiţiile din România sau atunci când vin într-o scurtă vacanţă în România. Sunt cazuri când nepoţii chiar au uitat sau nu au învăţat limba română sau, dacă sunt întrebaţi în limba română, o înţeleg, dar răspund în limba ţării unde locuiesc ei. E o durere atât pentru părinţi, cât şi pentru bunici şi, cât am fi noi de patrioţi… Noi am vrea să păstrăm această legătură însă, vrând-nevrând, apar şi probleme care tulbură liniştea care trebuie să domine într-o familie cu mai multe generaţii,” spune primarul comunei Feldru, Grigore Ţiolan.

Vasile Runcan, un bunic de 68 de ani povesteşte cu tristeţe că nepoţii, născuţi în Irlanda, îl evită pentru că nu reuşesc să se înţeleagă cu el.

“Am doi nepoţi – o fetiţă şi un băieţel, de cinci ani şi jumătate, respectiv patru ani. Mă doare sufletul de fiecare dată când trebuie să povestesc cu ei, pentru că în afară de un Hello, o mânuţă fluturată rapid în ecranul calculatorului sau al telefonului, nu mai primesc altceva de la ei. Orice aş întreba, EI NU ÎNŢELEG, se plictisesc şi nu vor să stea de vorbă cu bunicii. Au crescut acolo, în Irlanda, fără nici un grup de români în preajmă aşa că este foarte dificil să mă înţeleg cu ei”, spune bunicul.

Iar drama o trăieşte şi când vorbeşte cu fiica şi nepotul din Spania.

“Îmi sunt foarte dragi, sunt nepoţii mei, dar nu găsim o cale de comunicare, iar asta mă deprimă ori de câte ori încercăm să discutăm. Am şi o fiică plecată în Spania. Are un băieţel de 8 ani şi el s-a născut acolo. Copilul înţelege destul de bine româneşte şi putem comunica ceva mai eficient. Îmi răspunde în spaniolă de cele mai multe ori când discut cu el, dar se vede faptul că discută mai mult în limba maternă”.

Psihologii afirmă că cei născuţi peste hotare nu mai au parte de copilăria idilică pe care au avut-o părinţii lor, că nu mai există acea legătură cu bunicii, iar copiii nu înţeleg apropierea de vârstnicii rămaşi acasă.

Crescând într-o altă societate, copiii se raportează deja la alte reguli. Nu se mai identifică cu imaginea copilăriei pe care o avem noi în realaţia cu bunicii. Pe cei mai mulţi dintre noi, părinţii ne trimiteau în vacanţă la bunici, aveam o relaţie mult mai apropiată cu ei. Noi am idilizat cumva zona copilăriei prin identificarea cu bunicii, cu casa bunicilor şi cred că din acest punct de vedere copiii nu mai simt cumva nevoia să se apropie. Nu se pot raporta la bunici. Cred că depinde foarte mult de părinţi cum reuşesc să medieze relaţia cu bunicii. Există, pe bază de studii, construite centre de vârstnici care sunt în proximitatea şcolilor”, spune psihologul Ionel Simionca.

Tragedia se traduce în faptul că două generaţii vor avea lipsuri. “Nepoţii fără bunici cresc cu anumit tip de lipsuri şi de anxietăţi, iar bunicii, în lipsa descendenţilor lui, trăiesc cu suferinţa unei bătrâneţi prea apăsătoare” mai afirmă psihologul.

Problemele adaptare au şi copiii care revin în ţară definitiv, împreună cu părinţii lor.

Sute de copii din Botoşani, care s-au întors din străinătate în ţară, după ce au locuit mai mulţi ani peste hotare, întâmpină probleme de adaptare în sistemul de învăţământ românesc. Inspectoratul Şcolar Botoşani a descoperit că unii dintre aceşti copii au probleme şi cu vorbirea limbii române, motiv pentru care se fac cursuri de logopedie.

Conform Inspectoratului Şcolar Botoşani, pe parcursul anului şcolar 2017-2018,  223 de elevi veniţi din străinătate s-au încris în şcolile din Botoşani, 106 în învăţământul primar, 87 în învăţământul gimnazial şi 30 în învăţământul liceal, însă 165 dintre aceştia nu au studiat niciodată în România.

”Din cei 223 de elevi veniţi din străinătate, 165 nu au studiat deloc în România, iar o parte s-au născut în ţările din care vin. Aceşti elevi veniţi din străinătate sunt evaluaţi la unitatea de învăţământ de către o comisie. În scopul consolidării competenţelor de comunicare în limbă română, a dobândirii cunoştinţelor de citit şi scris, dar şi cu scopul adaptării elevului la programele şcolare din România. Au fost situaţii în care părinţii au fost consiliaţi să solicite înscrierea elevilor în aceeaşi clasă pe care au frecventat-o în anul şcolar anterior sau într-o clasă anterioară celei absolvite” spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Botoşani, Ciprian Manolache.

30% dintre copiii care se reîntorc acasă după ce au făcut şcoală în străinătate au greutăţi de adaptare la sistemul de învăţământ românesc şi necesită o atenţie deosebită din partea şcolii, motiv pentru care autorităţile, împreună cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Botoşani, au stabilit o serie de măsuri de reintegrare atât ale elevilor.

Iar pentru a ţine pasul cu ceilalţi colegi, părinţii preferă de cele mai multe ori ca micuţii să repete un an de şcoală, însă pentru copiii de gimnaziu sau de liceu efectele negative se văd repede.

“Au fost şi puţine cazuri în care, după înscrierea elevilor ca audienţi, constatându-se dificultăţi de adaptare, părinţii au solicitat înscrierea elevilor într-o clasă inferioară. A existat şi un caz în care, pentru un elev înscris iniţial în clasa a VIII-a, după prima săptămână părinţii au solicitat înscrierea acestuia în clasa a VII-a. Sunt şi câteva cazuri de elevi care au absolvit clasa a VIII-a în Italia, au susţinut examenul de capacitate/absolvire şi au solicitat înscrierea în clasa a IX-a, în judeţul Botoşani, pentru anul şcolar 2018-2019” spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Botoşani, Ciprian Manolache.

Specialiştii susţin că părinţii înţeleg problemele cu care se confruntă copiii lor la revenirea în ţară şi cer ajutor instituţiilor abilitate însă, din păcate sistemul de învăţământ românesc are mari probleme în ceea ce priveşte asigurarea profesorilor de sprijin.

“Uneori elevii remigranţi de nivel gimnazial sau liceal sunt nevoiţi să repete cel puţin o clasă absolvită în străinătate, situaţie în care pot avea manifestări afective negative (ruşine, tristeţe, teamă, furie), iar uneori îşi doresc să fi rămas în ţara de unde au revenit. S-a constatat o creştere a numărului de părinţi ai copiilor remigranţi care se adresează instituţiei noastre, în vederea obţinerii certificatelor de orientare şcolară şi profesională pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES), solicitând pentru aceştia structuri de sprijin (adaptarea curriculară, profesor de sprijin ş.a.) Dacă “în afară” sprijinul acordat copiilor cu CES în instituţiile de învăţământ preuniversitar era substanţial, fiecare copil/elev beneficiind de câte un profesor de sprijin pe tot parcursul programului şcolar, părinţii şi copiii acceptă cu mare dificultate ideea că în România copilului cu CES i se alocă cel mult o oră de lucru individual cu profesor de sprijin, dacă acesta există în acea unitate de învăţământ”  a declarat Alina-Manuela Robu, directorul C.J.R.A.E. Botoşani.

În ultimii ani, Ministerul Educaţiei Naţionale a elaborat strategii şi politici educaţionale pentru această categorie de copii, care includ, pe lângă cabinete de asistenţă psihopedagogică, şi organizarea în şcoli a unor cursuri intensive gratuite de limba română pentru elevii reveniţi în ţară care întâmpină dificultăţi în înţelegerea limbajului, a unor activităţi remediale cu elevii, în special pentru examene, consiliere psihologică şi psihopedagogică a părinţilor însă acestea nu sunt suficiente.

Măsuri se iau şi la nivelul Ministerului Românilor de Pretutindeni, care distribuie anual manuale româneşti în Diaspora. “O provocare pe care o avem atunci când ne dorim să aducem românii în ţară este cea a integrării copiilor în şcolile româneşti, iar prima condiţie este ca acel copil să cunoască limba română. Noi avem campanii de distribuire a manualelor şcolare în Diaspora. Anul trecut am distribuit 10.000 de manuale pentru copiii români din Diaspora”, a declarat Veaceslav Şaramet, secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Reprezentanţii asociaţiilor românilor din Diaspora susţin că la a treia generaţie nimeni nu mai ştie româneşte.

“Ei (autorităţile române – n.r.) au un proiect în acest sens, dar este la 0,5% din cât ar trebui să funcţioneze. Singura soluţie ar fi un proiect “În această casă se vorbeşte doar limba română”. Se pune în abţibild pe uşă. Suntem împotriva amestecării limbii. Sunt studii care arată că acei copii care locuiesc în altă ţară şi vorbesc limbi distincte, vorbesc doar engleza sau doar româna, sunt mai intelegenţi decât cei care vorbesc amestecat. Cei din Canada şi din Europa se confruntă cu această problemă şi chiar şi cei din comunităţile istorice. E un proiect care nu se face cu fonduri de la bugetul României, se face cu bani de la sponsori privaţi. Se face cu cheltuieli foarte mici. Încercăm să folosim şi bisericile. Sunt biserici ortodoxe sau neoprotestante care în cadrul bisericii lor predau Biblia copiilor limba română, ca să-I înveţe pe lângă religie şi limba română. Toate materialele le primesc din România”, a afirmat  Daniel Ţecu, preşedintele Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE)

Cât priveşte conservarea limbii române, reprezentanţii Diasporei spun că niciun Executiv nu a avut asta ca prioritate. “Mereu s-a văzut lucru acesta, de 22 de ani de când lucrez, agenda Guvernului României nu are nicio treabă cu Diaspora. Nu mă refer la Guvernul prezent. Mă refer în general. Trăiesc într-o altă lume. Statul român nu a fost pregătit de acest exod şi nu este pregătit nici în acest moment”, a mai afirmat Ţecu.

Nimeni nu ştie exact câţi români se află astăzi peste hotare. Oficial, cifrele sunt de 3,5-4 milioane de români. Neoficial, vorbim de o cifră dublă.

Sursa

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply