feature

Fost diplomat ONU: Iarmarocul penibil trebuie sa inceteze, daca vrem Romania unde i-e locul

“Am facut ce-am facut si tot spre vaile Balcanilor am alunecat, in ritmuri de clarinet, fum de mititei si show-uri TV dubioase. Se observa, insa, o reintoarcere a Romaniei spre valorile Occidentului, valori pe care nu am parut niciodata sa ni le asumam pe de-a-ntregul sau cu toata inima”.

Romanul a inceput sa se mobilizeze, sa iasa in strada si sa sanctioneze punctual derapajele politicului. “E drept, cu un mare decalaj, dar tot e bine. La partea cu consecventa si perseverenta mai avem de lucrat, dar cred ca suntem pe un vector pozitiv”, spune Alexandru Ciorobea, fost diplomat in cadrul ONU si fondatorul organizatiei Together for Development, intr-un interviu acordat Ziare.com.

Aflat de partea cealalta a Oceanului, in SUA, Alexandru priveste Romania cu speranta, insa cu “specia aceea de speranta altoita pe argumente pragmatice”.

“La fiecare intoarcere in tara – cel putin odata, de doua ori pe an – constat noi schimbari in bine. Apoi, bineinteles, daca e sa ma gandesc la cum o vad interlocutorii americani, aici depinde foarte mult de nivelul de pregatire si de domeniile lor specifice. Din pacate sunt (prea) multi inca cei care cand aud de Romania decarteaza instant fie Ceausescu, fie Nadia Comaneci, fie experiente cu caini vagabonzi in fata la Hilton sau stiri din anii ’90 cu orfelinate ‘horror’.

Pentru ei, Romania este inca reductibila la comunism, la performante sportive de nisa, de-acum 40 de ani sau la neoranduiala retrograda. E trist ca nu am reusit in mai bine de 26 de ani sa ne construim un alt brand de tara. Altii au reusit, vezi cehii cu Havel si cu capitalizarea potentialului turistic sau polonezii prin asumarea unor proiecte si a unor pozitionari indraznete.

De fapt sunt partial nedrept, fiindca am reusit recent sa ne gasim brandul de tara. E o frunza verde. Canadienii au o funza de artar, libanezii cedrul, iar noi o frunza probabil de plop, livrata la suprapret.

Apoi, am intalnit si americani care ne-au vizitat mai de curand si carora le-a cazut cu tronc frumusetea diversa a tarii noastre. Pentru cei mai multi din categoria asta, numitorul comun e ‘surpriza’ de a gasi niste locuri splendide si orase mult mai bine puse la punct decat se asteptau. Ce inseamna asta? Inseamna ca nu ne promovam prezentul asa cum ar merita”, considera Ciorobea.

Romanul a inceput sa se mobilizeze

“Am constatat insa, in special printre tineri, o schimbare de atitudine fata de ideea de datorie si de disciplina. O pozitionare care ne apropie tot mai mult de legendarul ‘lucru de calitate’ asociat aproape reflexiv ‘Occidentului’ si mai niciodata produselor Made in Romania. Asta se datoreaza poate disciplinei specifice mediului corporatist si competitiei din ce in ce mai acerbe pe piata fortei de munca, nu stiu. Cert e ca e o dinamica buna. Apoi am mai constatat, mai cu seama in ultimii doi ani, o iesire tot mai pronuntata din logica apatiei colective de dupa ’89”, spune Alexandru Ciorobea.

Reintoarcerea spre valorile Occidentului

“Daca ar fi sa judec dupa apucaturile si profilurile majoritatii dominante a exponentilor politici din ultimii 26 de ani – aceleasi tipologii comunistoide puse pe capatuiala rapida si reciclate ad nauseam – as fi spus ca ne intoarcem spre Fanar si ca ne reactivam reflexele orientale. Pe de alta parte, cum spuneam mai devreme, dupa un lung purgatoriu levantin, constat o reintoarcere spre valorile Occidentului, valori pe care nu am parut niciodata sa ni le asumam pe de-a-ntregul sau cu toata inima.

Am facut ce-am facut si tot spre vaile Balcanilor am alunecat, in ritmuri de clarinet, fum de mititei si show-uri TV dubioase… Sper sa continuam sa ne revenim si sa devenim din ce in ce mai selectivi cu modelele dezirabile”, nadajduieste Alexandru.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Trasaturi determinante pentru felul nostru de a fi?

“Ar fi aici, in primul rand, acel amestec paradoxal si pe alocuri comic, intre un complex cronic de inferioritate si o specie bizara de exceptionalism trufas in raport cu alte natii. Cocktailul asta s-a tradus, de multe ori, prin atitudini pasiv-agresive, supracompensatorii si nu de putine ori, prin pozitionari inadecvate. Adica, avem asa, un fel de asteptare ca lumea intreaga sa ne recunoasca, ex oficio, geniul.

Confuzia asta e intrucatva fireasca, daca ne gandim ca, la drept vorbind, constiinta national-identitara ‘romaneasca’ a inceput sa se dezvolte abia in secolul XIX. Suntem deci inca ‘tineri’ iar anumite exaltari si derapaje ar putea fi puse pe seama cautarilor specifice ‘tineretii'”, spune Alexandru Ciorobea.

Crede, deci, ca ar trebui sa fim “ceva mai realisti in a ne calibra la potentialul nostru real, la ce putem oferi cu adevarat si mai putin la idealuri sau modele mai mult sau mai putin compatibile profilului si capacitatilor noastre”.

“Avem apoi o problema cu moralul. Problema e subintinsa complexului de inferioritate de care pomeneam mai devreme. Cu alte cuvinte, ne entuziasmam rapid si ne dezumflam si mai repede, imediat ce ni se opun niste obstacole serioase. Apoi, cautam cele mai lesnicioase solutii, rezultand in fusereala sau in compromisuri nu neaparat onorante. De unde si pe cat de trista, pe atat de emblematica formula ‘lasa bai, ca merge si-asa’. E vorba aici de un aproximationism atitudinal care nu numai ca ne-a incetinit dezvoltarea, dar ne-a sifonat constant perceptia in raport cu partenerii.

Un alt cuplu toxic de ‘virtuti’ pe stil nou e cel al smecheriei vulgare si al agresivitatii arbitrare. Din pacate, televiziunile comerciale promoveaza iresponsabil, ca exemple de succes, tocmai prototipuri umane care reunesc un preaplin al acestor caracteristici. E pacat ca ‘asta se cere’ si e si mai pacat ca o natie cu un umor atat de sanatos a ajuns sa se amuze la astfel de desertaciuni. Si mai mult, devine periculos deja cand, prin mimetism, modelele cu pricina ajung sa contamineze”, subliniaza Alexandru.

Fara puncte din oficiu

Fostul diplomat este de parere ca noi, ca natie, actionam inca in logica acelui “mix pacatos” de “complex de inferioritate cu exceptionalism disproportionat”.

“Parem sa pastram reflexe de cultura mica, provinciala, mereu recunoscatoare unora sau altora pentru diverse favoruri istorice. Ar trebui sa iesim odata din zodia asta, sa fim mai bataiosi si sa nu mai fie nevoie de favoruri si deci de note de plata supradimensionate. Sa ajungem sa ne meritam deplin reusitele, fara puncte din oficiu… Si apoi, pe fondul asta, am putea sa ne revendicam cu ceva mai multa credibilitate, coerenta si consecventa vocatia europeana si mai cu seama profilul de jucator regional.

Mi-as dori sa iesim si din logica Mioritei si a lui ‘desteapta-te, romane…’ din ‘somnul’ acela proverbial in care ne-au bagat mereu ba unii, ba altii. Sa incercam ceva mai in spiritul Marseillezei. Un atare model de atitudine stenica e replica reginei Maria, data generalului Averescu in timpul Primului Razboi Mondial, atunci cand rapoartele de pe front prevesteau un dezastru iminent iar romanii erau, evident, deja cu moralul la pamant: ‘Nu ma poti intelege generale – eu sunt englezoaica si englezii nu obisnuiesc sa piarda…’. Iata deci cam pe unde mai avem de lucrat si unde cred ca e loc de progrese majore, daca ne vom ‘trezi’ si vom promova modele ceva mai onorante”, opineaza Alexandru.

Fiecare din noi e o solutie

“Schimbarea aceea dezirabila de care tot vorbim incepe cu fiecare in parte. Fiecare din noi ar trebui sa fim mai exigenti in primul rand cu ceea ce putem face noi insine si apoi, sa asteptam mai mult si mai bine de la cei carora le-am acordat increderea noastra. Sa vrem mai mult, sa cerem mai mult si sa nu ne mai multumim cu jumatatile de masura si catavencismele cu care am fost intoxicati in ultimii 26 de ani”, crede Alexandru.

Ce ar face daca ar avea putere de decizie in Romania? Ce ar trebui mai intai schimbat?

“Din pacate, dupa aproape 150 de ani, revin la vorba lui Carol I dupa ce si-a preluat tronul si a inceput sa se dumireasca de cum statea treaba in Principate, cand a zis ca ‘aici TOTUL este de facut’. Cred ca remarca lui e valabila si azi. Oricum, la a doua intrebare, privind schimbarea, cred ca am raspuns adineauri. As incepe de la oameni, prin oameni. As incepe prin valorificarea potentialului fantastic pe care il avem in mai toate domeniile. Iar asta as face-o in corelatie cu schimbarea logicii in care plasam oamenii in posturi cheie.

Trebuie sa intram si noi odata in logica adecvarii si sa promovam oamenii potriviti acolo unde e cea mai mare nevoie de ei, in loc sa continuam sa toleram mediocritatea, nepotismul si clientelismul ca norme. Evident, acestea din urma sunt inevitabile in orice sistem, dar ar trebui luate masuri concrete ca ele sa devina exceptii.

E deci nevoie urgenta de o recredibilizare a intregului aparat politico-administrativ, incepand de la institutia Parlamentului, pana la ultimul post de functionar din primaria din Lehliu-Gara.

Avem un fond de oameni cu adevarat exceptionali, atat in tara, cat si in diaspora. Avem un fond de tineret de un dinamism formidabil, cu rezultate academice si profesionale deosebite, care e actualmente profund nevalorificat.

Asadar, cred ca una din prioritatile Alfa ale oricarui Guvern ar trebui sa fie repatrierea tinerilor plecati la studii si a profesionstilor depeizati de disperare, umilinta sau de sentimentul neputintei de a razbi intr-un sistem care-si respinge valorile”, subliniaza Alexandru Ciorobea.

Ca oriunde in alta parte, noua generatie ar trebui sa-si asume acele “functii pe care considera ca sistemul public nu le acopera corespunzator”. In plus, adauga Ciorobea, sa actioneze “ca un barometru obiectiv vizavi de actiunile politicului sau ale mass-media si sa sanctioneze in timp real derapajele de la sistemele de valori pe care le reprezinta – fiecare organizatie, in functie de specificul ei”.

“Cred ca societatea civila reprezinta, intr-o oarecare masura, un bun indicator pentru diversitatea si nivelul de maturitate a unei societati. Se dezvolta cumva organic, odata cu ea.

In ceea ce priveste societatea civila din Romania, in special noul val, cred ca ar trebui sa inceteze sa mai accepte compromisuri politice, in masura in care organizatiile respective nu sunt organizate ca think-tank-uri afiliate ideologic, declarat, unui partid sau altuia.

Sa nu se mai lase deci instrumentalizate de diverse grupuri de interese din zona politicului sau a marilor interese economice. Astfel de elemente decredibilizeaza, prin ricoseu, munca extraordinara a organizatiilor de buna credinta.

Oricum, din contactele mele cu mediul ONG din Romania, in special in ultimii trei ani, pot spune fara rezerva ca avem oameni de toata isprava, dedicati principiilor si cauzelor pe care le promoveaza. Iata, inca un motiv de speranta.

In plus, mi-as dori ca societatea civila sa continue sa amelioreze comunicarea, coordonarea si mobilizarea in situatii exceptionale”, puncteaza Alexandru.

Acesta ofera si un exemplu de bune practici: in toamna anului trecut cand, dupa luni si luni de presiune constanta, Guvernul a decis in sfarsit sa asculte “vocea strazii” si sa demisioneze: “‘Vocea strazii’ n-ar mai trebui sa fie ceva spontan, organizat ad-hoc pe Facebook si lamurit abia apoi la fata locului, pe trotuar, ci un instrument credibil si coerent de transmitere a unor mesaje clare dinspre cetateanul obisnuit catre cei care tind sa-si bage vata-n urechi imediat dupa alegeri”.

Romania, peste zece ani

Viitorul, spune tanarul, ni-l facem noi, iar viitorul Romaniei depinde exclusiv de alegerile pe care le vom face cat mai urgent.

“Romania se afla demult, cum spuneam, intr-o relatie de defazaj cu restul Europei occidentale. Daca suntem seriosi cand tot vorbim de schimbare, ei bine, ar trebui sa incepem sa gandim in sensul unei schimbari autentice, al unei innoiri pe fond, ca alternativa la clasica ‘rotatie a cadrelor’ si reciclare a acelorasi personaje discreditate si para-discreditate.

Zau, continui sa ma mir cum de nu ne-am plictisit deja si cum de mai toleram sa ni se bage pe gat cu o nonsalanta cel putin ofensatoare indivizi fara capatai, cu cariere incerte sau fara vreo realizare notabila, pusi sa ia decizii in numele nostru. Aceiasi agramati perfect esuati in domeniile de baza sunt, nu-i asa?, perfect competenti sa decida pentru noi pe orice domeniu, de la interne la transporturi, trecand prin finante si comunicatii. Iarmarocul asta penibil trebuie sa inceteze daca vrem intr-adevar sa vedem Romania acolo unde ii este locul.

Avem destule modele functionale in Europa spre care aspiram. Ei au indraznit si le-a iesit. Sper sa gasim si noi energia si, cel mai important, luciditatea care sa ne scoata din inertia politica a ultimilor 26 de ani. Asa cum am spus mai devreme, meritam mai mult. Dar nu e suficient sa asteptam sa ‘ni se intample’ schimbarea, trebuie sa facem fiecare ceva in sensul asta. Iar eu cred ca ar trebui sa incepem, in primul rand, prin a fi mai atenti si mai exigenti cu ce ni se propune, atat pe forma, cat mai ales pe fond.

Nu stiu cum va arata Romania peste 10 ani. Avem atatia analisti cu insusiri oraculare, ei trebuie ca stiu mai bine. Eu unul stiu doar cum mi-as dori sa arate: mai responsabila pentru propriul destin, mai disciplinata in valorificarea potentialului ei, si deci mai demna. Cam atat”, conchide Alexandru Ciorobea.

Sursa: Ziare.com

1-echipamentgratuit-1030x215

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns