Florin Morariu, „eroul cu făcăleţ”, distins pentru curaj de regina Marii Britanii. Ceremonia, în Turnul Londrei

Ieşeanul Florin Morariu, supranumit „eroul cu făcăleţ de la Londra”, a primit, vineri, distincţia „The Queen’s Commendation for Bravery” din partea reginei Marii Britanii, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Turnul Londrei.

Florin Morariu a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că este mândru că a primit distincţia şi că a avut nişte emoţii foarte mari la ceremonia care a durat 4 ore.

„Ceremonia, care a durat 4 ore, a avut loc în Turnul Londrei şi am avut nişte emoţii foarte mari, dar când am urcat pe scenă mi-au trecut. Mi-a fost înmânată distincţia “The Queen’s Commendation for Bravery” de către un lord, care este reprezentantul Casei Regale a Marii Britanii. Sunt mândru că am primit această distincţie, dar şi fericit, m-au felicitat toti cei prezenţi. Mi-au făcut o prezentare foarte frumoasă. Împrenă cu mine au mai fost încă două persoane care au primit această distincţie, iar alte 20 de persoane au primit medalii. Aş vrea să le spun românilor că, oriunde s-ar afla, în orice colţ al lumii, să nu uite că sunt români”, a spus Morariu.

Acesta se va întoarce, duminică, în România, unde munceşte, urmând să decidă, ulterior, ce va face.

Florin Morariu a primit în vara anului trecut o scrisoare din partea autorităţilor britanice prin care era propus de către premierul Theresa May pentru a primi distincţia „The Queen’s Commendation for Bravery”.

Distincţia reprezintă o formă de recunoaştere a unui comportament brav al militarilor şi civililor, demonstrat în anumite circumstanţe deosebite şi în numele naţiunii britanice.

„Mi-au trimis o scrisoare (autorităţile britanice – n.r.) prin care am fost întrebat dacă sunt de acord să primesc decoraţia. (…) A fost o cerere formulată de premierul Angliei şi a fost aprobată de către Regina Marii Britanii. Este vorba despre “The Queen’s Commendation for Bravery”. Chiar dacă e vorba doar despre decoraţie în sine, cred că tot reprezintă ceva să fii primul român care o primeşte”, declara, în iulie 2018, Florin Morariu.

În noaptea de 3 spre 4 iunie 2017, trei indivizi au intrat cu o dubă închiriată în oameni, pe Podul Londrei. Înarmaţi cu cuţite, au început apoi să atace trecătorii şi pe cei din localurile de lângă pod, din celebra Borough Market.

Florin Morariu muncea atunci într-o brutărie din Londra, chiar în zona London Bridge, în care a avut loc atacul terrorist, el reuşind să surprindă într-o filmare făcută cu telefonul mobil momentele de coşmar de pe străzi. În filmare, românul le povesteşte colegilor de serviciu cum l-a lovit pe unul dintre terorişti după ce acesta reuşise să înjunghie o persoană. El şi un alt coleg au în mână nişte beţe, iar românul îi cere altuia să îi aducă „un făcăleţ” din bucătărie, ca să se poată apăra în caz că apar din nou atacatorii. La finalul filmării se văd şi două victime înjunghiate, care primesc ajutor din partea autorităţilor.

Sursa

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply