Film-document, la Digi24, de Ziua Naţională

Pentru prima dată de la înfiinţare, Digi24 difuzează de 1 Decembrie un film-document, o producţie care nu doar celebrează Ziua Naţională a României, ci deschide seria proiectelor speciale dedicate Centenarului Marii Uniri. Este vorba despre „Ultima noapte de dragoste”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, o adaptare a cunoscutului român semnat de Camil Petrescu.

În zi de sărbătoare Digi24 va difuza filmul istoric „Ultima noapte de dragoste”, realizat în 1980 de Sergiu Nicolaescu cu o distributie de excepţie: Vladimir Găitan, Sergiu Nicolaescu, Sebastian Papaiani, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Colea Răutu şi George Mihăiță. Important de menţionat aici: aproape toţi dintre aceşti mari actori nu mai sunt printre noi, ceea ce face această producţie cu atât mai valoroasă.

Actorul principal, Vladimir Găitan, unul dintre puţinii care încă trăiesc din distribuţia de aur a acestui film ne-a acordat un interviu document despre cum a fost pe platoul de filmare, cum a lucrat cu toţi aceşti mari actori şi cu Sergiu Nicolaescu.

Începând de mâine, la Digi24 veţi vedea mărturisiri ale actorului Vladimir Găitan, personajul principal al dramei “Ultima noapte de dragoste”.

Revenind la premiera pe care o marcăm la Digi24, de Ziua Naţională, aceea de a difuza o producţie artistică…Poate vă întrebaţi de ce. Răspunsul este simplu: filmul face o frescă a României interbelice, a României Mari, în toată splendoarea ei, o Românie care nu mai există. ”

“Ultima noapte de dragoste” se vede vineri la Digi24, de la ora 21.

Digi24 vă mai pregăteşte o surpriză: la o zi după 1 Decembrie va transmite în direct meciul de fotbal Universitatea Craiova – Viitorul, care va fi jucat pe cel mai nou stadion din ţară. Organizatorii au invitat la partidă şi foşti jucători ai echipei oltene, cei care au cunoscut gloria pe vechiul Central şi care privesc cu mândrie, dar şi cu invidie, la noua arenă. Între ei, Pelicanul, aşa cum îi spunea toată suflarea alb-albastră lui Ion Velea.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns