Eurovision România 2018: Feli, Jukebox, Mihai Trăistariu şi Alex Florea, dar şi compozitori din străinătate au intrat în preselecţie

Artiştii Feli, Mihai Trăistariu, Alex Florea, Eduard Santha şi Xandra, trupa Jukebox, precum şi compozitori din Suedia, Belgia, Italia, Spania şi Republica Moldova s-au înscris la selecţia naţională pentru Eurovision Song Contest 2018, în preselecţii intrând în total 72 de piese. Concurenţii urmează să susţină audiţii în studiourile TVR, marţi, miercuri şi joi, în faţa juriului.

În preselecţie s-au înscris şi artişti cu experienţă la Eurovision: Mihai Trăistariu, care a obţinut locul 4 la Eurovision 2006, şi Alex Florea, care a obţinut poziţia a şaptea la finalul ediţiei de anul trecut, din Kiev, alături de Ilinca Băcilă, informează TVR.

Campania de înscrieri pentru Selecţia Naţională s-a încheiat vineri, 15 decembrie. Organizatorii au verificat şi numărat dosarele înscrise în concurs. Procedura s-a desfăşurat la sediul TVR, iar documentele au fost deschise şi verificate în prezenţa unui notar autorizat. La fel ca anul trecut, participanţii ale căror dosare de înscriere nu îndeplinesc toate condiţiile impuse de Regulament au mai avut la dispoziţie două zile pentru a-şi completa documentele.

Sub sloganul „All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru,  Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale, care a avut loc la Kiev, a fost câştigată de reprezentantul Portugaliei, Salvador Sobral, cu piesa „Amar Pelos Dois”.

Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.

 

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este ”Tornero”, interpretată de Mihai Trăistariu.

Sursa

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply