După mai bine de 100 de ani, turiştii vor putea vizita epava Titanicului

La aproape 105 de ani de la scufundarea celei mai luxoase nave din lume, o excursie cu submarinul la epava Titanicului pare să fie noua atracţie în rândul turiştilor. Mizând pe faptul că nava nu va mai putea fi vizibilă în scurt timp, organizatorii au stabilit preţuri fabuloase.

Aflat la o adâncime de 4000 de metri sub apă, Titanicul continuă să captiveze turiştii, după ce cu mai mult de 100 de ani în urmă s-a scufundat pe fundul Oceanului Nord Atlantic, scrie newshub.co.nz.

Compania londoneză Blue Marble Private pune bazele noii experienţe turistice programată pentru luna mai a anului viitor. Călătoria ce durează opt zile are un preţ de peste 140.000 de dolari, experienţa cuprinzând scufundări de câte trei ore pe zi, timp de trei zile.

În timpul scufundării, echipajul poate efectua scanări sonore 3D şi 2D, căutând alături de turişti prin interiorul celebrului vas scufundat“, a spus Elizabeth Ellis, fondatorul companiei.

Locurile au fost deja epuizate Potrivit CNN, locurile pentru prima excursie au fost deja epuizate. Scufundările pot fi însă limitate, după ce un studiu realizat în 2016 a scos la iveală faptul că epava este în continuare contaminată cu bacterii extremofile pentru o perioadă de încă 15 până la 20 de ani. Grupul de turişti va fi format din maxim nouă persoane şi va fi însoţit de oameni de ştiinţă care le vor furniza informaţii despre ceea ce urmează să descopere în apele Oceanului Nord Atlantic.

Epava Titanicului a fost descoperită abia în urmă cu 32 de ani în cadrul unei expediţii franco-americană condusă de Robert Ballard.

Pentru cei care nu îşi pot permite preţul enorm al excursiei, Muzeul Titanic din Irlanda, care a fost deschis în 2012, poate fi vizitat pentru mai puţin de 30 de dolari.

Titanicul s-a scufundat în largul insulei Newfoundland după ce a lovit un iceberg în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912. Naufragiul s-a soldat cu mai bine de 1.500 de morţi.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply